Previziuni astrologice în plan relaţional pentru fiecare zodie pentru anul 2012

de astrolog Rodica Purniche

Nativii Capricorn

Ne pare rău să începem prin a spune că relaţiile umane în general şi cele de cuplu în special nu sunt punctul forte al acestor nativi. Anul 2012 va fi unul de mari responsabilităţi familiale şi de foarte delicate aspecte de cuplu. Majoritatea nativilor este posibil să se confrunte cu serioase probleme medicale, generate de problemele de sănătate ale vârsticilor din familiile lor, îndeosebi de persoanele feminine: bunici, mătuşi, mame. Soţiile, fiicele sau iubitele le pot crea mai degrabă dificultăţi financiare, din diferite motive. Dacă persoanele feminine în vârstă le-ar putea lăsa ceva moşteniri nativilor Capricorn, persoanele feminine tinere sau adulte vor avea grijă să genereze discuţii, probleme neplăcute sau modalităţi de a risipi rapid aceste mici averi ori venituri. Pentru Capricornii îndrăzneţi este posibil să apară deschideri către relaţiile paralele, ce vor revigora relaţiile lor de cuplu, acolo unde acestea sunt obosite şi deja fără perspectivă.
 

Nativii Vărsător

 
Aceşti nativi ar face bine să evite sub orice formă relaţiile de cuplu care ar putea să apară la locul de muncă, sau să se lanseze în afaceri alături de fiinţa cu care sunt căsătoriţi sau cu care au o relaţie de iubire, deoarece, la un moment dat, este posibil să rămână şi fără relaţie, şi fără afacere proprie sau loc de muncă. Bârfele, amestecul terţelor persoane sau neaşteptate probleme de sănătate ar mai putea afecta, de asemenea, anul relaţional al nativilor Vărsător. Femeile, cunoscute pentru nevoia lor de libertate personală, se pot dovedi brusc interesate financiar de bărbaţi cu situaţie, iar bărbaţii acestei zodii este posibil să redescopere în femeia/femeile din viaţa lor adevărate daruri de la Dumnezeu care le vor aduce spre mijlocul anului lor 2012 (adică atunci când Soarele va intra în Semnul zodiacal Leu), un eveniment deosebit de benefic din punct de vedere afectiv.
 

Nativii Peşti
 

Aceşti nativi ar trebui să aibă mai mult curaj în relaţiile lor de cuplu sau mai mult curaj în a spune lucrurilor pe nume. Ambiţiile prosteşti, suferinţele reprimate, confuziile de orice fel şi tendinţa lor proverbială de a evita adevărul le pot aduce în acest an destule deziluzii sentimentale. Pot avea un an bun pentru relaţiile de prietenie, dar în relaţiile de cuplu sau de dragoste, pretenţiile foarte mari faţă de celălalt sau aşteptările nefondate îi pot conduce către mari dezamăgiri. Compasiunea, atenţia permanent trează, autocontrolul emoţional şi capacitatea de a depăşi alături de, sau împreună cu fiinţa iubită, dificultăţile materiale ale anului, pot fi modalităţile de a dobândi împlinirea în doi şi fericirea în şi prin iubire.
 

Nativii Berbec
 

Din punct de vedere relaţional anul este foarte special pentru aceşti nativi. Poate ei vor simţi aspectele favorabile, dar cei care îi iubesc vor fi aproape nişte fiinţe de sacrificiu în viaţa lor. Şi asta pentru că fiinţele de sex opus din viaţa nativilor Berbec au un fel de misiune specială: şi anume aceea de a tăia cordonul ombilical cu amintirile traumatizante ale copilăriei, cu dependenţele materne al nativilor Berbec, sau să-i ajute să scoată la suprafaţă aspecte subconştiente ale comportamentului lor relaţional, datorate eventualelor traumatisme natale. Cu alte cuvinte, soţii/soţiile, iubiţii/iubitele sau chiar prietenii apropiaţi ai nativilor Berbec joacă rolul spiritual al vindecătorului, al psihologului. Tocmai de aceea rugăm aceste persoane să se înarmeze cu răbdare şi atenţie şi, dacă iubesc cu adevărat partenerul lor Berbec, să-l/s-o ajute să aducă lumină în intimitatea fiinţei sale, deoarece această lumină va fi primul pas spre fericire ale acestor perechi.
 

Nativii Taur
 

Este posibil ca aceşti nativi să sufere din dragoste numai şi numai datorită dificultăţii lor de a înţelege că o relaţie adevărată de iubire se bazează pe respectarea libertăţii celuilalt şi pe încrederea desăvârşită în dialogul inimilor. Tendinţa către posesivitate, controlul permanent al celuilalt, gelozia (pe care doar fiinţele profund ignorante o consideră o dovadă a iubirii, ea fiind, în realitate, o energie demoniacă) vor distruge în cele din urmă chiar cele mai sincere sentimente dacă nativii Taur nu decid să se transforme. De asemenea, relaţiile de cuplu sau chiar căsătoriile realizate din interes material pot duce până la finalul lui 2012 la rupturi afective de-a dreptul severe. Oricum, putem afirma că acele cupluri care sunt separate prin distanţe mari, din diverse motive (contracte de muncă sau studii în străinătate, domicilii în oraşe sau ţări diferite, locuri de tratament care necesită perioade mai îndelungate, diverse călătorii) sunt cuplurile care vor cunoaşte mari realizări afective şi salturi spirituale cu totul speciale.
 

Nativii Gemeni
 

Cine şi-ar putea imagina că Gemenii sunt geloşi? Iată că sunt, şi asta le va da mari dureri de cap, şi la propriu, şi la figurat, sau le pot crea reale probleme de sănătate, precum problemele digestive sau stările depresive. Pe acest fond de lipsă de siguranţă afectivă (lipsă generată numai şi numai de agitaţia lor mentală) este posibil ca ei să-şi pericliteze singuri existenţa. Dacă, însă, vor manifesta o mare încredere în fiinţele de calitate din viaţa lor, şi mai ales în fiinţa pe care o iubesc, probabil că, aşa cum spuneam şi în celelalte analize, nativii Gemeni pot deveni campionii anului 2012, deoarece, mai ales în doi, ei au şansa să-şi refacă viaţa. Nu trebuie să înţelegem prin asta că au nevoie să fie legaţi ombilical de cei dragi, ci doar să aibă încredere în ei, indiferent dacă cei dragi vor avea de trecut un hop sau dacă ei, nativii Gemeni, vor trebui să schimbe direcţia de acum încolo.



Nativii Rac

 

În cazul acestor nativi am putea vorbi despre anul afectiv al vieţii lor. Domeniul relaţional este cel mai fierbinte domeniu în 2012, deoarece aici se produc cele mai spectaculoase evenimente, astfel încât, peste un an, peisajul uman din viaţa acestor nativi este posibil să fie aproape în totalitate altul. Multe relaţii vor înceta – fie ca urmare a ruperii rezonanţelor, fie ca urmare a schimării domiciliilor, fie din alte motive, cunoscute deocamdată doar de Dumnezeu. Multe relaţii vor începe să existe, chiar dacă, la momentul debutului, ele nu vor prezenta prea mare interes pentru nativii Rac. Pe de altă parte, toate fiinţele cu un rol sau loc afectiv major în viaţa acestor nativi vor produce asupra nativilor Rac transformari poate chiar radicale, ce se pot solda cu alte domicilii, cu alte familii, cu alte locuri de muncă sau cu o altă imagine personală. Ştiind că sunt nişte familişti convinşi, le sugerăm acestor nativi ca în 2012 să nu se pripească să se căsătorească şi nici să nu se ducă la notariat pentru un divorţ, dacă nu au convingerea că acest lucru este cel mai bun pentru ei. De asemenea, pentru mamele care vor cu orice preţ copii, le sugerăm mai degrabă modalităţi spirituale şi pelerinaje la locurile sacre, decât fecundarea în vitro, deoarece numai bunul Dumnezeu ştie ce copil vor face sau cu ce probleme grave de sănătate, pe viaţă, se vor alege peste cîţiva ani.
 

Nativii Leu

 
Nativii Leu au o şansă afectivă deosebită. În cazul celor tineri, poate fi vorba despre o relaţie de lungă durată, cu o fiinţă matură, cu caracter bine structurat. În cazul celor adulţi, am spune fie că în viaţa lor revine o relaţie de demult, în care fiecare va descoperi noi aspecte de calitate la celălalt, fie că relaţia existentă se relansează de pe alte poziţii sau de la nivelul altor valori. Inclusiv nativii Leu mai în vârstă vor avea parte de o experienţă sufletească foarte specială, ca semn al infinităţii iubirii în acest Univers. Aşadar, indiferent de vârsta pe care o au, nativii acestui Semn se vor bucura de o adevărată lecţie spirituală care le va demonstra că Dumnezeu este Iubire şi numai Iubire, şi că fără iubirea adevărată viaţa noastră nu are absolut nicio valoare. Un alt aspect al vieţii care va completa nativilor Leu lecţia iubirii adevărate este relaţia cu copiii, deoarece copiii pot fi o relativă piedică în cadrul acestei lecţii sau, dimpotrivă, factorul care va declanşa sau va accelera manifestarea iubirii reale în viaţa lor.
 

Nativii Fecioară
 

Pentru aceşti nativi, anul relaţional nu este uşor deloc. Deşi relaţiile lor de cuplu se află sub o formă evidentă de Graţie Divină, totuşi nativii Fecioară vor fi mai neîndemânatici ca oricând în a-şi administra sentimentele şi viaţa afectivă. Agitaţia mentală, lipsa de siguranţă, sentinţele prosteşti şi ambiţiile nefondate le pot otrăvi lent dar sigur existenţa. Lor li se pot adăuga lipsa de atenţie faţă de calităţile reale ale oamenilor, agresivitatea în comunicare, criticismul şi perfecţionismul aproape patologic – adică tot arsenalul prin care mintea senzorială amplifică ignoranţa crasă a zilelor noastre. Graţia Divină însă le va trimite acestor nativi persoane sensibile, elevate, spirituale, cu bun gust şi cu o mare putere de pătrundere mentală, anume ca nativii Fecioară să înţeleagă sau să primească răspunsuri la toate frământările lor întortocheate care le chinuie mintea uneori până la auto-distrugere. Curajul de a iubi simplu, sau pur si simplu iubirea manifestată constant şi cu intensitate ar putea fi cea mai directă şi uşoară cale către fericire pentru aceşti nativi obişnuiţi numai să se sacrifice, să sufere, să se sperie de singurătate şi să despice evenimentele în 4444 de semnificaţii, fără să lase măcar una să se structureze şi să-i conducă spre o destinaţie clară.
 

Nativii Balanţă
 

Prietenii şi familiile nativilor Balanţă ar trebui să facă un efort şi să fie ceva mai rezervaţi faţă de problemele relaţionale ale venusienilor, deoarece aceşti nativi tind să fie expuşi multor suferinţe relaţionale generate de oameni din afara cuplurilor lor. Mai ales părinţii acestor nativi şi îndeosebi mamele ar face bine să renunţe la tendinţele lor posesive sau dominatoare, din cauza cărora, conştient sau nu, caută tot mereu să controleze sau să conducă relaţiile copiilor lor. Pe de altă parte, cuplurile în care sunt implicaţi nativii Balanţă pot fi foarte serios încercate de viaţă, urmând a se confrunta cu responsabilităţi mari faţă de membrii familiei. Bătrânii, copiii sau alte persoane aflate în grija lor directă vor testa maturitatea cuplurilor şi totodată le vor ajuta să descopere că iubirea sinceră şi profundă poate să depăşească şi cele mai dificile lecţii ale vieţii. Un al treilea aspect vizează cuplurile/familiile în care nativii Balanţă vor fi supuşi anumitor tensiuni şi diferenţe de perspectivă asupra viitorului, ceea ce ar putea determina separarea celor doi iubiţi – mai întâi din punct de vedere afectiv, apoi erotic şi în cele din urmă chiar şi al domiciliului.
 

Nativii Scorpion
 

Din punct de vedere al relaţiilor anul 2012 al nativilor Scorpion este cumva la discreţia lor şi, dacă ne-am rezuma numai la atât, n-am avea ce altceva să mai adăugăm. Cu alte cuvinte, dacă ei vor să le fie bine, le va fi. Dacă nu, nu le va fi bine. Nevoia lor de a controla viaţa fiinţei iubite, tendinţa către posesivitate dar, mai ales, ataşamentul faţă de celălalt sunt marile lor probleme care, dacă nu sunt rezolvate sau măcar diminuate, îi vor face să sufere atât de mult, încât pot ajunge inclusiv la probleme foarte grave de sănătate. Din punct de vedere afectiv, fericirea acestor nativi ţine, până la urmă, de bătălia dintre capacitatea lor de înţelegere şi orgoliul personal. Deşi foarte mulţi cunosc foarte bine faptul că trăim o perioadă de foarte mari transformări, în care mentalităţi nocive fiinţei umane de mai bine de 10000 de ani nu mai funcţionează, deşi cunosc la fel de bine că putem fi fericiţi în doi numai dacă ne respectăm libertatea personală, nativii Scorpion nu se pot detaşa decât foarte greu de trecut, de ceea ce a fost frumos odată. Din această cauză, adeseori, ei nu se pot bucura cu adevărat de acest trecut (deoarece îl umplu cu regretul că el nu se poate repeta), tot aşa cum nu se pot bucura de prezentul plin de şanse, de noi iubiri şi, logic, nu-şi crează nici posibilitatea unor fericiri viitoare. Cu această stare de spirit puternic activată, aceşti nativi îşi otrăvesc lent, dar sigur aproape toate relaţiile vieţii lor şi trec pe banca de rezerve proverbiala lor capacitate de regenenrare şi renaştere din propria cenuşă.
Deoarece, din punctul vedere astrologic, nativii Scorpion au o situaţie afectivă şi relaţională mai specială în 2012, le acordăm câteva rânduri în plus spre a le spune că, până la începutul lunii noiembrie, este posibil ca limitările KARMA-ice să nu le permită să diferenţieze cu claritate între aparenţă şi esenţă în relaţiile lor sau în comportamentele celorlalţi, ceea ce le poate amplifica starea de suferinţă interioară. Însă, dacă vor cu adevărat să-şi acorde, ei înşişi, dreptul la starea de fericire, au totodată posibilitatea ca în acest interval să facă o sinteză a experienţei lor de viaţă, să înţeleagă propria lor greşeală relaţională pe care o cară dintr-o relaţie într-alta ajungând, de fiecare dată, în acelaşi impas. Odată înţeleasă, această greşeală nu se va mai repeta şi, din acel moment, viaţa lor relaţională nu va mai cunoaşte dificultăţi sau suferinţe. Spunem aceasta deoarece, mai mult decât oricare altă zodie, nativii Scorpion beneficiază în 2012 de o extraodinară alchimie interioară care îi poate ridica deasupra tuturor problemelor, tot aşa cum ea îi poate prăbuşi pentru timp îndelungat dacă nu o folosesc. Tocmai de aceea am afirmat că relaţiile umane în general şi cele de cuplu în special ţin de modul în care-şi vor exercita liberul arbitru, fiindcă ei şi nu altcineva aleg dacă să fie fericiţi sau să se moară afectiv lent, dar sigur.
În basme, adeseori, eroul este sfătuit să nu privească înapoi ca să nu se transforme în stană de piatră. Sfatul este unul mai mult decât spiritual – este dumnezeiesc. A privi în urmă înseamnă a trăi în trecut; ori, o astfel de atitudine duce, treptat, la stagnare şi la încremenire, iar în final, la moartea sufletului.
Sufletul trăieşte cu iubirea pe care o dăruim necondiţionat, nu cu iubirea pe care o primim. Cu iubirea pe care o dăruim, fără să aşteptăm nimic în schimb. Şi acolo unde există această iubire, acolo există şi Dumnezeu, şi fericirea.



Nativii Săgetător

 

Pentru nativii Săgetător, anul relaţional este o chestiune de imagine şi prejudecăţi. Este posibil ca ei să trateze iubirea ca pe o competitivitate şi să declanşeze ceva de genul „cine iubeşte mai mult” sau „cine ajunge mai bine în viaţă”. Asta face ca imaginea lor personală să fie foarte importantă pentru ei, motiv pentru care pot să-şi sacrifice dragostea de dragul carierei sau al ambiţiilor prosteşti. La fel de adevărat este însă şi faptul că persoana iubită le poate modifica serios viaţa, fie provocându-le mari suferinţe (şi, în felul acesta, afectându-le imaginea pe care o au în ochii celorlalţi), fie aducându-le (mari) şanse de realizare profesională şi, în felul acesta, contribuind la crearea unei imagini foarte bune în faţa lumii. Mai există şi varianta ca aceşti nativi să-şi rateze anumite împliniri afective de teama „să nu spună lumea că…”, tot aşa cum e posibil ca interese mai ciudate să motiveze relaţiile lor, ceva de genul „mamă, ce-o să spună lumea când o să afle că eu sunt cu X!”.Toate aceste aspecte nu au nicio legătură cu iubirea adevărată şi cu fericirea pe care o iubire sinceră şi profundă ne-o poate oferi. Nu suntem făcuţi nici de diplome, nici de prejudecăţi, nici de bani, iar când încheiem această viaţă nu plecăm nici măcar cu corpul fizic care este, deocamdată, principalul ideal fizic al oamenilor. Suntem făcuţi din dragoste, din iubire, şi luăm cu noi numai ceea ce am dăruit. Atât! Iar în cazul nativilor Săgetător, acest aspect este cel mai important în viaţa lor, deoarece ei au şanse foarte mari de a ajunge la desăvârşirea spirituală dacă realizează că Dumnezeu este Iubire şi că, cine este în iubire, este, de fapt, în Dumnezeu.
 

Citiţi şi:

Planeta VENUS în semnele zodiacale

Eternul feminin se reflectă în sufletul fiecărui bărbat

Descendentul ne revelează latura relaţională a vieţii noastre

yogaesoteric
31 ianuarie 2012

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More