Un nou termen de judecată la ÎCCJ şi un nou miting de protest

Comunicat de presă

 
Mâine 18 dec 2012 va avea loc un nou termen în procesul lui Gregorian Bivolaru la Înalta Curte de Casație și Justiție. Cu această ocazie asociația MISA organizează un miting de protest în fața instituției de pe strada Batistei între orele  8.45 – 13.00. Mitingul urmăreşte să semnaleze opiniei publice faptul Gregorian Bivolaru, membru fondator al acestei asociaţii, nu are parte de un proces corect în România. Mitingul ca măsură de protest este necesar şi pentru a atrage atenţia asupra modului incorect în care procesul (şi în general cazul MISA-Bivolaru) se reflectă în presă.

Gregorian Bivolaru dorește să își exprime punctul de vedere în cadrul acestui proces și în această direcţie a solicitat să fie audiat prin comisie rogatorie (aspect ce pană în prezent nu a fost permis de către instanță) în Suedia, ţară în care domiciliază şi unde beneficiază de azil politic.
Reamintim că în 21.10.2005, Curtea Supremă din Suedia a hotărât să respingă cererea de extrădare a lui Gregorian Bivolaru formulat, pe motiv că „există riscul ca Gregorian Bivolaru, din cauza convingerilor sale religioase, să fie supus unor persecuţii foarte grave” în România – cu referire precisă la faptul că el nu poate beneficia de un proces corect în ţara noastră. Decizia Instanţei supreme suedeze îşi dovedeşte încă o dată întemeierea, în urma modului abuziv şi nedrept în care se desfăşoară în prezent procesul de la ÎCCJ.

La ultimele termene de judecată am asistat la diverse abuzuri ale judecătorilor, precum:
– respingerea unor cereri de probe referitoare la legalitatea cercetării penale şi judecătoreşti;
-  „excluderea” martorului esenţial al apărării, pe motivul unei acţiuni greşite a instanţei (la audierea – de asemenea abuzivă – a părţii vătămate de la termenul de judecată din 12.04.2012 el a fost lăsat să asiste);
-  respingerea constantă şi sistematică a întrebărilor care vizează abuzurile organelor de anchetă, declaraţiile părtinitoare şi nelegalitatea probelor;
– favorizarea poziţiei Parchetului prin modul în care sunt audiaţi martorii propuşi de acuzare;
– comportamentul jignitor faţă de părţi, martori şi avocaţi.
În loc să facă publice aceste grave abuzuri, presa a preferat să difuzeze până la saturaţie mărturiile mincinoase şi în mod evident incoerente şi contradictorii ale martorilor acuzării, care deşi nu aduc nicio lămurire asupra cauzei totuşi iată că au trezit interesul presei datorită unor elemente scandaloase – care însă sunt în totalitate mincinoase.

Biroul de Presă MISA
17 decembrie 2012

Citiţi şi:
Avocaţii sunt indignaţi de abuzurile şi nedreptăţile cu care se judecă dosarul lui Gregorian Bivolaru
Manevrele mârşave din procesul lui Gregorian Bivolaru, demascate de un angajat al serviciilor secrete

yogaesoteric
17 decembrie 2012

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More