Elementele principale definitorii ale fiecărei zodii

 Cuvântul astrologie provine din cuvintele greceşti astro – însemnând astru şi logos – cuvânt. Astfel, astrologia are sensul de a prezice anumite fenomene cereşti, în urma unor calcule exacte ale poziţiei şi mişcării astrelor în sistemul nostru solar. Astrologia poate fi interpretată pentru orice individ, pornind de la poziţia planetelor în raport cu poziţia Pământului, în momentul naşterii sale. În acest sens, semnul astrologic natal este dat de poziţia Soarelui în cadrul astrogramei personale a individului, influenţându-i purtarea şi caracteristicile de comportament. Zodiacul tradiţional european cuprinde 12 zodii: Berbecul, Taurul, Gemenii, Racul, Leul, Fecioara, Balanţa, Scorpionul, Săgetătorul, Capricornul, Vărsătorul şi Peştii. Vom descrie în continuare caracteristicile principale ale nativilor din fiecare zodie în parte şi influenţele predominante pe care aceste aspecte zodiacale le pot avea asupra individului aflat sub semnul zodiacal respectiv. Aceste informaţii ne sunt de un real folos atât pentru a ne cunoaşte mai bine pe noi înşine cât şi pentru a înţelege comportamentul celorlalţi.
  yogaesoteric8 aprilie 2014   

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More