Ziua Internațională Yoga – o invitație adresată tuturor de a descoperi o tradiție practică universal valabilă

de Adina Teodorescu

La propunerea prim ministrului indian Narendra Modi, ONU a declarat 21 iunie Ziua Internațională Yoga. Reprezentanții țărilor membre au primit cu entuziasm inițiativa lui Modi, înregistrându-se un număr record de 177 de state – din cele 193 afiliate la organizație – care au decis să susțină propunerea, adoptată la 11 decembrie 2014 cu unanimitate de voturi.

Deschiderea cu care reprezentanții statelor ONU au adoptat Ziua Internațională Yoga reflectă aprecierea de care această practică milenară se bucură pe toate continentele.
„De secole, oameni de toate vârstele și categoriile au practicat yoga, apreciind modul său unic de a realiza unitatea dintre minte și trup. Yoga aduce în armonie gândirea și acțiunea, având în același timp o abordare holistică a sănătății și a bunăstării” – a declarat ambasadorul portughez Alvaro Mendonca e Moura.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a subliniat faptul că practica yoga oferă beneficii atât pentru fiecare om în parte cât și pentru societate: „Yoga poate îmbunătăți rezistența împotriva bolilor netransmisibile. Yoga poate aduce comunitățile împreună într-o manieră incluzivă, care generează respect. Yoga poate contribui la dezvoltare și pace. Ea poate chiar să ajute oamenii în situații extreme să obțină eliberarea de stres.”

Sri Sri Ravishankar, care se alătură eforturilor lui Narendra Modi de a promova yoga la nivel planetar, aduce în atenție aspectele spirituale: „Yoga înseamnă mai mult decât întinderi, posturi corporale şi un trup elastic. Yoga este mai mult decât o stare mentală de calm şi pace. Străvechile secrete ale practicii yoga conţin cheia unei noi dimensiuni a întregii tale vieţi. O dimensiune dincolo de trup şi minte”.

Descoperă yoga!

Originară din India, yoga s-a răspândit în întreaga lume datorită universalității și supleții ei. Întemeiată pe principii universale, ce transcend diferențele culturale, de epocă și mentalitate, yoga este mereu actuală. Indiferent ce aspirații benefice animă o ființă umană, ea va găsi în vastul tezaur al acestei practici milenare exerciții specifice care o vor ajuta să își atingă țelul. Suplețea trupului, o sănătate cât mai bună, dinamism, un plus de energie, calm, echilibru interior, focalizare mentală, ascuțimea inteligenței, comunicare armonioasă cu ceilalți, o stare de fericire durabilă, cunoaștere aprofundată de sine și a universului, dezvoltarea armonioasă a capacităților benefice latente ale ființei – sunt doar câteva din beneficiile pe care practica yoga ni le oferă.

Fiind o veritabilă știință, yoga se plasează în afara religiilor. Indiferent dacă ești creștin, musulman, hindus sau budist, sau dacă deocamdată nu crezi în existența lui Dumnezeu, practica yoga aduce în viața fiecăruia un plus de bine, de armonie.

Metodele yoga își datorează eficiența faptului că au la bază o cunoaștere vastă și profundă asupra universului, asupra vieții și a ființei umane, yoga fiind în primul rând un sistem spiritual. În zilele noastre, numeroase cercetări științifice au confirmat ceea ce înțelepții yoghini cunoșteau de mii de ani.
 
Tradiția orientală afirmă – iar fizica avea să descopere câteva milenii mai târziu – că în întreaga manifestare totul este energie, cu diferite frecvențe de vibrație. Practic, trăim într-un ocean de frecvențe, cu care interacționăm permanent, primind și emițând către exterior diferite energii ce se traduc într-un caleidoscop de senzații, emoții, gânduri, sentimente, cunoașteri etc. Tehnicile yoga ne permit să intrăm în rezonanță cu sursele infinite de energii benefice din univers, energii pe care le aducem în noi, bucurându-ne de ele și de efectele nuanțate pe care le declanșează în sfera trupului, a psihicului, a minții, a sufletului sau a spiritului.

Yoga s-a dezvoltat ca un sistem uluitor de complex. Există numeroase ramuri – cum ar fi HATHA YOGA, BHAKTI YOGA, RAJA YOGA, JNANA YOGA, LAYA YOGA, KARMA YOGA, TANTRA YOGA etc. – fiecare dintre ele punând accentul pe anumite aspecte specifice. Astfel că, oricare ar fi modul particular în care o ființă este structurată interior, ea poate practica cu maximă eficiență metodele yoghine față de care simte că are afinitate. În Occident, de departe cea mai cunoscută formă de yoga este HATHA YOGA, ce include metode bazate pe trup, ea fiind totodată și cea mai accesibilă.

Practica yoga propriu-zisă presupune în general posturi corporale (ASANA), tehnici de respirație și de ritmare a suflului (PRANAYAMA), relaxare și meditație.

ASANA-ele, faimoasele exerciții yoga, sunt posturi statice, dublate de o concentrare mentală adecvată. Poziția specifică a trupului însoțită de focalizarea minții generează efecte caracteristice pentru fiecare ASANA, datorită proceselor unice de rezonanță pe care le declanșează cu energii binefăcătoare din macrocosmos. La nivel fizic, întinderile, flexiile, compresiile și contracțiile din diferite zone ale trupului ne ajută să ne menținem suplețea, elasticitatea, tonusul, vigoarea, starea de sănătate și tinerețea.

Printr-o practică adecvată, sistematică, devenim gradat din ce în ce mai conștienți de trupul nostru și de energiile care îl animă, și ne deschidem ființa către infinit. În yoga, „ASANA este o strădanie comună a trupului, a sufletului şi a minţii de a vibra la unison cu nemărginirea.”

Exercițiile de respirație, PRANAYAMA, au ca efect o energizare intensă a ființei, prin aportul crescut de PRANA (energie subtilă vitală) pe care îl aduc. Ele au totodată un efect de liniștire în plan mental, între minte și respirație existând o legătură profundă. Cu ajutorul acestor tehnici ne putem vindeca pe cale naturală de numeroase boli, unele considerate incurabile de medicina actuală.
Practica sistematică a tehnicilor de PRANAYAMA, sub o ghidare competentă, ne poate oferi mult mai mult – ne permite să ne trezim potențialitățile extraordinare ale ființei.

Meditația este o altă modalitate pentru care yoga a devenit celebră. A medita presupune a păstra mintea calmă, fără efort, fie printr-o focalizare perfectă, fie printr-o observare atentă și detașată a gândurilor. Cu ajutorul meditației ne putem dezvolta capacitățile benefice mentale și dobândim echilibru psihic. Puterea de concentrare și de conștientizare, atenția, capacitatea de a trăi în prezent, calități pe care practica meditației ni le dezvoltă din plin, ne sunt de un imens folos în oricare domeniu al vieții, fie că este vorba de profesie, de interacțiunile cu ceilalți sau de provocările fiecărei clipe. Prin meditație eliminăm zăpăceala, fuga necontrolată a gândurilor, superficialitatea, anxietatea, depresia și multe alte probleme care apar datorită lipsei unei cunoașteri autentice de sine.

Întreaga noastră ființă trebuie să fie într-o perfectă armonie cu universul și legile sale. Creativitatea și puterea de a acționa depind de fluiditatea noastră interioară și de energia de care dispunem. Atunci când ajungem să ne controlăm emoțiile, gândurile și reacțiile comportamentale stereotipe, fiind capabili să adoptăm atitudini stenice, armonioase, benefice ne vom simți din ce în ce mai transformați, înălțați, mai aproape de ceea ce suntem cu adevărat.

În meditație, ne întoarcem tot mai mult către noi înșine, descoperim și ne recentrăm în jurul adevăratelor valori spirituale, ne rafinăm și ne deschidem conștiința către lumea enigmatică, de o vastitate uluitoare, a esențelor pure.
Întrebările fundamentale pe care mai devreme sau mai târziu fiecare și le pune – Cine sunt eu? De unde am venit? Care este rostul meu în această lume? Ce se va petrece cu mine după moarte? – își află răspunsul prin experiență directă, dincolo de orice dubiu. Darul suprem pe care meditația ni-l oferă este revelarea naturii noastre ultime, a spiritului divin, nemuritor, ce există în fiecare dintre noi, scânteie din Spiritul suprem, etern al lui Dumnezeu.

Cei mai mulți oameni, în special în Occident, se apropie de yoga din dorința de a fi mereu într-o formă maximă, sau din motive de sănătate. Este o modalitate perfect naturală, aflată la îndemâna oricui, de a obține toate acestea. Yoga reprezintă însă mult mai mult. Ea se adresează în profunzime celor care aspiră să atingă idealuri sublime de iubire divină, de compasiune universală, de cunoaștere desăvârșită, de înțelepciune, de putere benefică realizatoare etc. Yoga este o „cale a infinitului divin”, scopul său ultim fiind revelarea directă, efectivă a Realității Divine Ultime, Sursa Supremă, primordială a totului, care este Dumnezeu Tatăl. Ne conduce atunci la o stare de nondualitate, în care suntem conștienți de unitatea esențială a întregii manifestări. Eul individual, limitat dispare și devenim una cu Conștiința Supremă.

Contrar unor idei deformate, conform cărora yoghinul ajunge să se izoleze de lume, yoga ne face să îmbrățișăm în totalitate în conștiință întreaga lume, mergând totodată dincolo de ea, în Transcendența Divină.

Ziua Internațională Yoga – o sărbătoare ce reunește peste 200 de milioane de inimi

Se estimează că la ora actuală 200 de milioane de oameni practică yoga, într-o formă sau alta, majoritatea dintre ei fiind în India.
Celebrarea Zilei Internaționale Yoga este deopotrivă o recunoaștere a valorii excepționale a acestei practici milenare și un mod de a o face cunoscută în întreaga lume, astfel încât tot mai mulți oameni să îmbrățișeze stilul sănătos de viață promovat de yoga și metodele specifice ce ajută la dezvoltarea armonioasă a întregii ființe.
 
Școli de yoga și yoghini din întreaga lume își vor uni inimile pe 21 iunie, într-o sărbătoare a unității în diversitate, a asemănărilor profunde ce leagă între ei toți oamenii, indiferent de culoare, vârstă, sex, naționalitate sau condiție socială.

În India, prima celebrare a Zilei Internaționale Yoga este un mega eveniment, o zi grandioasă în care însuși Narendra Modi va conduce peste 40 000 de oameni într-o ședință de ASANA-e în New Delhi.

„DUMNEZEU nu i-ar fi dat fiinţei umane capacitatea de a visa cu ochii deschişi, fără ca să existe, totodată, în universul ei lăuntric şi o capacitate latentă care să-i poată permite ca visele sale să devină realitate.” – profesor yoga Gregorian Bivolaru


Citiți și:

De ce avem nevoie de yoga? Ce ne poate oferi yoga?

Atingeţi Suprema Fericire prin practica YOGA
ONU recunoaşte valoarea practicii Yoga şi decide celebrarea Zilei Internaţionale Yoga pe data de 21 iunie

 


yogaesoteric
16 iunie 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More