Laura Poitras, «urmărită» în SUA

Regizoarea americancă Laura Poitras a înaintat o plângere la adresa Departamentului de Justiţie al SUA şi a altor agenţii federale americane. Regizoarea vrea să afle de ce agenţii de securitate au reţinut-o şi interogat-o pe aeroporturile din SUA, informează Agerpres.

În plângerea adresată unei curţi districtuale din Washington D.C., Laura Poitras susţine că, în perioada 2006-2012, când a lucrat la realizarea documentarului Citizenfour (despre Edward Snowden și scandalul de spionaj și supraveghere a populației de către NSA) a fost reţinută de fiecare dată când se afla pe un aeroport din Europa şi se îndrepta spre SUA şi când intra pe teritoriul Statelor Unite.

Regizoarea mai spune că a formulat numeroase cereri, în acord cu prevederile legii Freedom of Information Act (FOIA), în care a cerut explicaţii, însă fie a primit răspunsuri incomplete, fie a fost ignorată.
„Formulez această plângere, pentru că guvernul SUA foloseşte graniţa Statelor Unite ca să ocolească statul de drept”, susţine Laura Poitras în declaraţia publicată de Electronic Frontier Foundation, care-i reprezintă interesele în baza prevederilor legii FOIA.

Poitras susţine că agenţii de securitate din aeroporturi i-au adus la cunoştinţă că are cazier penal, chiar dacă ea ştia că nu este adevărat, şi că numele său apare într-o bază de date a persoanelor care reprezintă ameninţări la adresa securităţii naţionale, însă până în prezent nu au fost formulate oficial la adresa sa astfel de acuzaţii.

Laura Poitras susţine că laptopul său, telefonul mobil, camera de filmat şi caietul de notiţe i-au fost confiscate şi a fost chiar ameninţată o dată că va fi încătuşată, pentru că lua notiţe în timp ce fusese reţinută, deoarece instrumentul cu care lua notiţe ar fi putut fi folosit drept armă.

Reţinerile pe aeroporturi au încetat după ce jurnalistul american Glenn Greenwald, autor a numeroase articole şi cărţi despre Edward Snowden şi programul de supraveghere în masă al NSA, a publicat un articol despre experienţele avute de Laura Poitras în aeroporturi.

Înainte de Citizenfour, Laura Poitras a mai regizat My Country, My Country (2006), despre un doctor irakian, candidat la alegerile prezidenţiale din Irak care însă era un critic al intervenţiei SUA în Irak, şi The Oath (2010) despre închisoarea Guantanamo Bay şi interviul cu garda de corp a lui Osama bin Laden.


Citiţi şi:

Dezvăluirile extraordinare făcute de un fost angajat al serviciilor secrete despre supravegherea populaţiei
Cum spionează americanii Europa şi Naţiunile Unite

 

yogaesoteric
17 septembrie 2015


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More