Șpreieri criminale cu litiu deasupra Oregonului și a întregii Americi

 

Ann Fillmore, consilier psihologic cu o vastă experiență și scriitoare, s-a convins în urma numeroaselor cazuri de intoxicații bizare apărute la locuitorii din Oregon, de realitatea șocantă, criminală a răspândirii din avion a unor substanțe toxice deasupra populației. Ea militează activ pentru a aduce în atenția oamenilor și pentru a demasca experiențele sinistre care se fac pe ascuns asupra populației și totodată planul sinistru al elitei de reducere a locuitorilor globului prin otrăvire în masă.

„Din luna ianuarie 2015, am început să primesc email-uri, apeluri telefonice și mesaje pe Facebook din partea oamenilor care locuiau în anumite zone din Oregon. Cu toții acuzau aceleași simptome de oboseală cronică, dureri la nivelul rinichilor, căderea părului etc. Datorită experienței mele de consilier psihologic și a cunoștințelor pe care le am cu privire la reabilitarea medicală, am înțeles imediat că simptomele erau cauzate cel mai probabil de inhalarea de litiu.
Cum era posibil ca atâția oameni să fie intoxicați cu litiu?

Apoi au dat cu spray aici în Reedsport, un mic oraș de pe coasta centrală din Oregon. După aceasta nu am mai avut nicio îndoială că ne confruntam cu o otrăvire în masă.

Am postat toate descoperirile mele pe diferite pagini de Facebook. Ca răspuns al luptei mele împotriva otrăvirii populației locale cu litiu, am primit mai multe scrisori cu dezvăluiri din partea unei persoane al cărei pseudonim este «Locke».”

De aici a început cercetarea și mai acerbă a lui Ann Fillmore cu privire la procesul de intoxicare a populației. Ea a continuat să informeze oamenii despre experimentele criminale care se fac asupra lor fără ca ei să bănuiască aceasta.

Concluziile sunt tragice:

Timp de trei ani, până în iulie 2015, micile orașe din sudul coastei statului Oregon: Reedsport, Brandon, Brookings precum și orășelele din regiunile Klamath Basin și Rogue Valley au fost folosite pentru a testa efectele litiului și ale altor compuși psihoactivi. Substanțele au fost împrăștiate regulat, în mod frecvent în intervalul celor trei ani. Ca parte a experimentului sunt prelevate mostre din sol și apă, se fac sondaje sociale și sunt atent înregistrate și monitorizate tulburările și afecțiunile medicale din rândul populației.

Litiu este un element chimic toxic, folosit în tratamentul unor probleme psihice. Tratamentul cu litiu trebuie monitorizat cu atenție deoarece acesta se acumulează în sânge, iar depășirea unei anumite concentrații poate să provoace stop cardiac.

Iată un extras din prima scrisoare trimisă de Locke:

„Aș fi putut avertiza miile de oameni despre împrăștierea de substanțe chimice care se desfășura în 27 ianuarie (a.c.) cu scopul de a crea o stagnare a aerului în Rogue și Umpqua Valleys, precum și pe Coasta Oregonului la sud de Florence. Inducerea artificială a stagnării aerului este parte dintr-un vast experiment care testează eficacitatea dispersării chimice psihoactive la altitudini înalte. Momentan, răspândirea acestor substanțe chimice este foarte intensă de-a lungul coastei și în interiorul văilor. În aceste regiuni curenții de aer sunt foarte reduși, iar acest lucru permite o aplicare și mai directă a agenților chimici psihoactivi asupra populației.
Am un contact redus cu departamentul chimic, însă din informațiile pe care le dețin principala substanță care este dispersată în cadrul acestui experiment despre care vă vorbesc este litiu. Având în vedere efectele de natură psihoactivă și socială ale acestor teste, departamentul la care lucrez are un rol secundar și se ocupă cu prelevarea de mostre din apă și sol.

În schimb, Divizia de Cercetare Sociologică colectează din regiune cantități uriașe de informații privind trăsăturile comportamentale ale populației testate precum obiceiurile consumatorilor, nivelul de implicare politică, și aduce la cunoștință aceste informații operatorilor programelor de geoinginerie. Vă îndemn să vă informați prietenii și colegii de acest lucru, să evitați să luați parte la sondaje, distrugând astfel rezultatele acestor cercetări sordide.”

Într-o altă scrisoare, Locke precizează:

„… Aceste substanțe conțin litiu și alte componente psihoactive. Zonele vizate începând cu 1 martie (a.c.) sunt orașele de pe coastele și văile din sudul orașului Florence. În următoarele două luni, împrăștierea de substanțe chimice toxice va continua și în zona metropolitană Portland.”

Locke s-a prezentat ca fiind angajat al unei companii de colectare a informațiilor despre vreme, care totodată este subcontractată de Serviciul Național de Meteorologie (din Oregon). Departamentul său se ocupă cu colectarea de mostre din sol, apă și aer. Informațiile obținute ajută la coordonarea procesului de împrăștiere al substanțelor toxice în atmosferă.

El a precizat că de peste trei ani trimite astfel de scrisori, de când a început otrăvirea populației din Oregon. Membri ai familiei lui Locke se confruntă cu probleme de sănătate din cauza chemtrails-urilor, fapt care l-a făcut să conștientizeze „răul generat de experimentele asupra oamenilor și a mediului înconjurător”. Din păcate însă, majoritatea colegilor săi sunt „orbiți” și nu reacționează în fața acestui genocid.

Locke avertizează că astfel de experimente au loc în multe locuri de pe planetă.

În filmul de mai jos găsiți mai multe informații despre șpreierile criminale cu litiu deasupra populației din Oregon.

 



Citiți și:


Chemtrails – acum „se şpreiază” moartea şi în România

Un genocid planetar. Zguduitorul secret dezvăluit al dârelor morții (chemtrails-uri)

yogaesoteric
2 decembrie 2015

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More