«Veţi ajunge duşmăniţi să fiţi de toate făr-a prinde chiar de veste»

 

Fost ministru de externe şi fost preşedinte al Adunării Parlamentare a OSCE, Adrian Severin a trimis o scrisoare deschisă de o duritate nemaiîntâlnită noului ambasador al SUA în România, Hans Klemm.
Scrisoarea, structurată în patru părţi, face o analiză dură şi amănunţită a relaţiilor româno-americane.

Spicuim cele mai interesante fragmente ale textului publicat de Adrian Severin pe blogul său.

„Românii s-au săturat de ambasadorii «politici» parașutați aici, care, fără să le cunoască și respecte istoria, cultura și tradițiile, în timp ce le țin predici și le dau instrucțiuni – cu încălcarea patentă a normelor diplomatice – asupra felului în care trebuie să combată corupția și să separe afacerile de politică, își amortizează fără rușine, din sudoarea românească, «investițiile» făcute prin finanțarea clanurilor politice de acasă.”

„Descindeți la București, domnule ambasador, într-un moment foarte dificil pentru interesele americane în România. Este momentul în care se poate conchide fără dubiu că toate țintele politice declarate ale SUA în România au fost ratate și principalele demersuri politice americane de aici au eșuat.”

„Domnul Joseph Biden a venit în România să ne explice cum corupția trebuie combătută cu orice preț – se subînțelegea, inclusiv cu prețul sacrificării democrației și libertăților individuale – întrucât ea joacă în favoarea geo-politicii rusești. Aceasta în timp ce membri ai familiei domnului Biden făceau afaceri nu tocmai impecabile cu oligarhii corupți din Ucraina. Un discurs similar l-a ținut doamna Victoria Nuland. Găsim aici cea mai clară expresie a coruperii echilibrului dintre putere și legitimitate, dintre strategie și valori.

Debilitarea democrației în favoarea unui regim autoritar-justițiarist nu a omorât corupția, ci libertatea. Nu există autoritarism favorabil libertății; în schimb toate regimurile autoritare au sfârșit prin a fi corupte. Arbitrariul și abuzul, caracteristice unui asemenea regim, au făcut cinstea nerentabilă și au «scumpit» corupția.”

„Câtă vreme justiția politizată nu a mai distins între cinstiți și corupți, ci numai între politicienii puterii și cei ai opoziției, între suveraniști și internaționaliști, între pro-occidentali și pro-ruși, între europeniști și atlanticiști, respectul legii a rămas fără motivare.”

„Mandatul dvs., domnule ambasador, într-unul dintre statele europene cu cele mai pro-occidentale și mai americanofile tradiții, începe în atmosfera sumbră a virajului tot mai accentuat al românilor către euroscepticism, antioccidentalism și americanofobie.”

„Dacă față de eșecul politicii americane în România pe terenul valorilor și față de realitatea descurajantă a unei prezențe americane extrem de modeste în economia românească, vă gândiți că ne mai rămâne la dispoziție totuși perspectiva promițătoare a cooperării pe terenul securității, respectiv al alianței militare, vă atrag atenția că vă înșelați. Bazele militare americane de pe teritoriul României sau scutul antirachetă în curs de instalare la Deveselu, nu valorează doi bani câtă vreme SUA pierd mințile și sufletele românilor. Ceea ce este tocmai pe punctul de a se desăvârși.

Zadarnică este desemnarea formală a României ca avanpost american pe frontul luptei cu «neo-imperialismul» rus, cu «neo-otomanismul» turc, cu «fundamentalismul islamic» sau cu «expansionismul» euro-asiatic, dacă mamele românce nu vor înțelege de ce viața copiilor lor trebuie pusă în pericol spre a promova agenda geopolitică a unei Americi care umilește și devitalizează națiunea română. Pentru toți cei care credem în valoarea și chiar în caracterul indispensabil al parteneriatului strategic româno-american, este cutremurător să vedem cum românii, care au așteptat totdeauna cu un entuziasm aproape naiv «venirea americanilor» pe meleagurile lor, ajung să fie tot mai convinși că apropierea de Rusia este acum soluția optimă pentru supraviețuirea lor ca națiune liberă, adică pentru evitarea statutului de protectorat (american).”

„În vara anului 2012, un număr de 7,4 milioane de români, reprezentând aproximativ 85% din electoratul prezent la urne (acesta, la rându-i, ridicându-se la aproximativ 50% din totalul cetățenilor cu drept de vot), s-a pronunțat prin referendum pentru demiterea Președintelui României. În acest context a sosit la București asistentul Secretarului de Stat al SUA, domnul Philip H. Gordon, care a afirmat public sprijinul american pentru cel pe care majoritatea zdrobitoare a românilor îl voia demis. Această voință – nu are nicio importanță dacă justificată sau nu – îl lipsea pe șeful statului român de legitimitate democratică. Prin vocea trimisului său, America arăta că pentru ea asta nu contează. În final, voința Americii a prevalat împotriva voinței poporului român. Lucru făcut posibil prin intervenția abuzivă și suspectele speculații neconstituționale ale Curții Constituționale a României. Abuzuri și forțări de situație încurajate din afara țării (inclusiv din SUA) și înghițite de un Parlament și un Guvern puse sub evidentă presiune externă.

Se poate susține că acceptând și chiar împingând la această ruptură între putere și legitimitate, SUA au dorit să salveze stabilitatea lăuntrică a partenerului strategic român, în condițiile în care oferta forțelor opuse Președintelui (practic) demis nu era convingătoare sau cel puțin nu era clară. Un proverb american spune, însă, că «proba plăcintei este mâncatul plăcintei». Or, presupusele bune intenții americane nu au făcut decât să paveze drumul spre iadul instabilității politice interne și al dezbinării naționale care și astăzi afectează cumplit România. În condițiile păstrării la putere a unui șef de stat nelegitim și al adâncirii dezechilibrului dintre instituțiile statului în favoarea celor de forță (în special justiția și serviciile secrete), impusă de nevoia consacrării unei asemenea formule nedemocrate, nimeni nu a reușit să mănânce «plăcinta» promisă a stabilității politice. În schimb mâncăm cu toții și astăzi fructele otrăvite ale autoritar-justițiarismului. Mulțumim America!”

„Mulți români au putut urmări la televizor anul acesta scene transmise de la recepția oferită de Ambasada americană la București cu prilejul Zilei Naționale a SUA. Un distins intelectual român mi-a împărtășit cu acest prilej tristețea profundă produsă lui de constatarea că masa invitaților era evident dominată de reprezentanții procuraturii și justiției, alături de cei ai unor ong-uri justițiar-populiste și de câțiva politicieni de reputație îndoielnică care, asemenea senatorului american înainte pomenit, «sprijină» justiția politizată tocmai spre a nu-i fi clienți.”

„În chiar sediul DNA – o instituție care și-a pus la punct un sistem cvasi-neconstituțional pentru colectarea de informații cu valoare strategică – funcționează un birou al FBI.”

„Se pare însă că reprezentanții FBI ghidează și activități ale DNA menite a-i «sancționa» pe oamenii politici, oamenii de afaceri sau oamenii de cultură români care nu adoptă convingător agenda geo-politică a SUA ori, prin preocupările lor, îi stânjenesc promovarea.”

„Circulă tot mai intens informația că un număr semnificativ de procurori DNA au primit cetățenia americană. Până acum această informație nu a fost nici verificată, nici infirmată. Tăcerea care o înconjoară sugerează confirmarea ei. Dacă este așa, înseamnă că urmărirea penală a unor cetățeni români se realizează de către cetățeni americani. Faptul ar echivala cu o cedare de suveranitate inadmisibilă atât din punct de vedere constituțional, cât și din punct de vedere principial. Situația devine cu deosebire gravă atunci când cercetarea penală se referă la liderii politici români.”

„Pe data de 4 decembrie 2004, o mașină condusă de un cetățean american aflat în post la București – plutește încă misterul cu privire la identitatea lui exactă – a intrat violent într-un taxi care circula regulamentar și astfel a provocat moartea unui cetățean român. Întâmplarea face ca acel român să fie un artist foarte popular, pe numele său Teo Peter. În loc să fie cercetat și judecat de autoritățile române, presupusul criminal a fost imediat scos din România pentru a fi judecat și… achitat de instanțele americane în condiții scandaloase. Justiția americană a înlăturat fără ezitare acuzația de omor din culpă învârtind astfel cuțitul americano-scepticismului în rana conștiinței publice românești.

Comentariile sunt de prisos. Mă limitez la a vă informa, domnule ambasador, că jurisdicția consulară (dreptul supușilor străini de a fi judecați pentru fărădelegile săvârșite pe teritoriul Principatelor române, de către împuterniciții diplomatici ai țărilor lor de origine) a fost abolită în țara mea încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, chiar înainte ca România să își fi cucerit independența, prin actul Principelui Alexandru Ioan Cuza. Românii nu pot privi decât cu ochi răi reinstaurarea acestui regim caracteristic pentru statele cu suveranitate limitată, în secolul al XXI-lea, prin grația campionilor democrației globale și ai universalismului drepturilor omului care sunt SUA – partenerul lor strategic.”

„Cu ocazia audierii dvs. în Senatul SUA, senatorul Ron Johnson v-a cerut să o sprijiniți pe șefa DNA, pe care a caracterizat-o ca pe «o femeie curajoasă». Din păcate, această recomandare, pe care sper și vă îndemn să o ignorați, reflectă o concepție destul de răspândită în SUA, asupra felului în care poate fi și trebuie tratată relația cu România. Ea este profund greșită și total contraproductivă.

În primul rând, trebuie să știți că nimic nu o amenință pe dna Kovesi, așa încât nu are nevoie să dovedească vreun curaj deosebit pentru a-și face datoria. Asta dacă nu cumva libertatea de opinie și libertatea de expresie, respectiv criticile formulate în exercițiul lor, ar fi o amenințare la adresa șefilor procuraturii. Ceea ce – nu-i așa? – nu poate fi conceput de un exponent al democrației americane.”

„Când în aprilie 1997, la Washington, am pus bazele parteneriatului strategic dintre SUA și România în discuțiile purtate cu Secretarul de Stat Madeleine Albright și cu eminentul său adjunct Strobe Talbott, când apoi în vara aceluiași an Președintele Bill Clinton a lansat oficial partneriatul respectiv la București, împreună cu Președintele Emil Constantinescu, și când ceva mai târziu, în toamnă, tot la București, am definit primele elemente concrete ale parteneriatului pe baza non-paper-ului prezentat de asistentul Secretarului de Stat, Marc Grossman, am convenit cu toții asupra principiului că ceea ce este bun pentru SUA va fi bun și pentru România. Corolarul acestui principiu este că ceea ce este rău pentru SUA este rău și pentru România, că ceea ce este inacceptabil pentru SUA este inacceptabil și pentru România.”

„Orice îndepărtare de la acest cadru și de la aceste principii aruncă în aer parteneriatul româno-american împingând România de la statutul de partener la acela de vasal al SUA. Chiar dacă lideri politici români, trecători și trădători, ar accepta o asemenea transformare, ea nu este durabilă fiind injustă și împotriva naturii. Un atare aranjament nu poate fi funcțional. Vă îndemn să nu cădeți pradă tentației de a crede în viabilitatea lui căci dacă veți încerca să acționați într-o asemenea logică, în cele din urmă veți afla cât de coroziv este poporul român cu cei care încearcă să îl domine și veți ajunge, după cum sună versurile unui mare poet român, Mihai Eminescu, ca în țara asta «dușmăniți să fiți de toate, fără a prinde chiar de veste»”.

„Grecia se zbate în dificultăți economice care rău gestionate de UE se pot transforma oricând într-o imensă problemă geostrategică pentru NATO, ducând la o schimbare dramatică a echilibrului de putere în Mediterana orientală. Vechile tradiții de parteneriat dintre România și Grecia, două țări cu majoritate ortodoxă și cu un trecut istoric întrepătruns, ar putea permite Bucureștiului, în coordonare cu Washingtonul, să joace rolul de moderator al unor reacții, altminteri prea rapide și prea radicale, prin care, în încercarea de a ieși din impas fără să cedeze «profitorilor» UE, Atena ar afecta ordinea geopolitică regională cu impact asupra ordinii globale.”

„Arma care a permis SUA să devină o superputere nu a fost arma nucleară, ci «visul american». Avantajul dobândit prin globalizarea lui – prea mare ca să îl consumați singuri fără a face indigestie – v-a dăruit victoria (tactică), dar v-a confiscat liniștea (strategică). De aceea vă înconjurați de ziduri și scuturi protectoare peste tot – acasă și în lume. De aceea ați pierdut sau sunteți pe punctul de a pierde și pacea și aliații. De aceea influența americană reculează pretutindeni, iar declinul puterii reale americane în ordinea lumii virtuale a internetului riscă să devină cronic.”

„În același timp, diplomații americani în post la București vor trebui nu doar să asculte toate punctele de vedere românești și să stabilească relații directe cu reprezentanții tuturor școlilor de gândire și ai curentelor de opinie din România – așa cum au făcut-o până la începutul anilor 2000 – dar și să analizeze permanent starea de spirit a națiunii române – iar nu numai disponibilitatea conducătorilor români de a se alinia servil la exigențele americane – căutând a înțelege totodată măsura în care agenda americană este compatibilă cu felul de a gândi și simți al românilor, cu valorile lor morale și identitatea lor culturală – așa cum s-a procedat cu succes chiar în timpul Războiului Rece. Suntem compatibili, dar nu suntem identici; și niciodată nu vom fi. Spre a ne uni trebuie să ne delimităm. Spre a coopera trebuie să mergem unii spre alții și să ne întâlnim la mijlocul drumului.”


Citiţi şi:

Quo Vadis acum, America?
Avertisment din America: Sistemul financiar a intrat în faza terminală

 

yogaesoteric
8 decembrie

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More