Dovezi ce sunt oferite în premieră mondială sugerează că meditația modifică celulele supravieţuitorilor de cancer

 
Pentru prima dată, oamenii de ştiinţă au găsit dovezi clare biologice că meditația și suportul grupurilor ne poate influenţa la nivel celular.

De multe ori ni se spune că a fi fericit, a medita și a fi atent, înţelegător cu tine, poate fi benefic pentru sănătatea noastră.
Cu toții avem un prieten al unui prieten care spune că şi-a vindecat o boală terminală renunţând la locul de muncă și începând să se reculeagă, dar până acum au fost foarte puține dovezi științifice care să susțină aceste afirmații.

Acum, cercetătorii din Canada au descoperit primele dovezi care sugerează că grupuri de sprijin care încurajează meditația și yoga pot modifica, de fapt, activitatea celulară a supravieţuitorilor de cancer.

 

Studiul lor, care a fost publicat în revista Cancer, în octombrie 2014, este unul dintre primele studii care sugerează că o conexiune minte – trup, există într-adevăr.

Echipa a constatat că telomerii – „capace” de proteine de la capătul cromozomilor noştri, care determină cât de repede îmbătrâneşte o celulă, au rămas la aceeași lungime în cazul supravieţuitorilor de cancer care au meditat sau au luat parte la grupurile de sprijin, pentru o perioadă de mai mult de trei luni.

Pe de altă parte, telomerii supravieţuitorilor de cancer, care nu au participat la aceste grupuri, s-au scurtat în timpul studiului de trei luni.
Oamenii de știință încă nu știu sigur dacă telomerii sunt implicaţi în reglarea bolii, dar nu există dovezi care să sugereze că telomerii scurtaţi sunt asociaţi cu probabilitatea de supraviețuire în urma mai multor boli, inclusiv cancerul de sân, precum şi îmbătrânirii celulare.
Și telomerii mai lungi se presupune, în general, că ne ajută în a ne proteja de boli.

„Știm deja că intervențiile psiho-sociale, cum ar fi Meditaţia, te va ajuta să te simţi mai bine mental, dar acum, pentru prima dată avem dovezi că Meditaţia poate influenţa, de asemenea, aspectele cheie ale activităţii biologice” – a declarat Linda E. Carlson, o cercetătoare psiho-socială și cercetător şef la Centrul Oncologic Tom Baker, într-un comunicat de presă.
Ea a efectuat studiul, alături de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Calgary.
„A fost surprinzător faptul că nu am putut vedea nicio diferență în lungimea telomerilor, pe parcursul celor trei luni de studiu”, a spus Carlson.
„Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a cuantifica mai bine aceste beneficii potenţiale de sănătate, dar aceasta este o descoperire interesantă, care oferă ştiri încurajatoare.”

Ca parte a cercetării, 88 din supravieţuitoarele de cancer mamar care au finalizat tratamentul lor în urmă cu mai mult de trei luni, au fost monitorizate.
Media de vârstă a participantelor a fost de 55 ani, și pentru a fi eligibil de a participa la studiu, toate au avut de experimentat niveluri semnificative de stres emoțional.

Participantele la experiment au fost împărţite în trei grupuri:
– Primul grup a fost rugat să participe la opt sesiuni săptămânale, în sesiune de grup de 90 de minute care au oferit instrucțiuni privind meditaţia și yoga.
Aceste participante au fost rugate să practice meditația și yoga la domiciliu, timp de 45 de minute pe zi.

– Al doilea grup s-a întâlnit timp de 90 de minute în fiecare săptămână, timp de trei luni și participantele au fost încurajate să vorbească deschis despre preocupările și sentimentele lor.

– Al treilea grup de control a participat, pur și simplu, timp de șase ore la un seminar despre managementul stresului.
Înainte și după acest studiu, tuturor persoanelor participante li s-au efectuat analize de sânge și li s-au făcut măsurători ale lungimii telomerilor.

Persoanele din cele două grupuri care au participat la grupurile de sprijin şi-au menținut lungimea telomerilor în perioada celor trei luni de experiment, în timp ce telomerii persoanelor din cel de-al treilea grup s-au scurtat.
Cele două grupuri care au participat la reuniunile periodice, au raportat, de asemenea, un nivel de stres mai mic şi stare de spirit mai bună.

Cu toate că acest experiment este destul de interesant, nu este încă cunoscut dacă aceste beneficii vor fi pe termen lung sau care este cauza acestui efect biologic.
Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a afla dacă aceste rezultate sunt reproduse într-o serie mai mare de participanți și ceea ce înseamnă pe termen lung pentru sănătatea noastră.
Dar este un prim pas imens spre a înţelege mai multe despre cum starea noastră mentală afectează sănătatea noastră.

Și este doar o parte a unui întreg studiu de cercetare – un alt grup de oameni de știință, italieni, a publicat în PLOS ONE, cu doar câteva săptămâni înaintea cercetătorilor italieni, un studiu care a arătat că antrenarea minţii (meditaţie, yoga …) poate schimba structura creierului nostru.
Desigur, pentru mulți, cei care cred în meditație, această descoperire, probabil, nu este surprinzătoare.

De asemenea, cercetările din anii ’80 au sugerat că pacienţii cu cancer care se alătură grupurilor de sprijin, au mai multe şanse de a supravieţui.

Sursa: sciencealert.com 

Citiţi şi:
Focalizarea creatoare benefică asupra momentului prezent ne face mai fericiţi, mai armonioşi şi mai sănătoşi
Unii cercetători în domeniul geneticii confirmă: practica yoga şi regimul vegetarian activează «enzima nemuririi»

 

yogaesoteric
11 martie 2015

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More