Biserica Norvegiei spune «Da» căsătoriilor religioase între persoane de același sex

 

Sinodul Bisericii Norvegiei a decis la începutul lunii aprilie, cu o mare majoritate, să autorizeze căsătoriile religioase în cazul cuplurilor homosexuale, relatează AFP și Reuters.

Cu un total de 88 de voturi din 115, delegații reuniți la Trondheim (vestul Norvegiei) au hotărât crearea unei noi liturghii pentru oficierea căsătoriilor între persoane de același sex, care ar urma să fie adoptată într-un viitor sinod, în ianuarie 2017.
Măsura este valabilă la nivelul Bisericii evanghelice luterane din Norvegia, dar fiecare pastor va avea dreptul de a refuza oficierea unor astfel de uniuni.

Până în prezent, căsătoria religioasă între două persoane de același sex era permisă doar în Suedia, Danemarca și în unele congregații din lumea anglo-saxonă.

Propunerea de autorizare a căsătoriilor religioase pentru cuplurile homosexuale fusese respinsă de un sinod din Norvegia în 2014, însă alegerile ecleziastice din luna septembrie 2015, soldate cu victoria facțiunii liberale, au schimbat situația. O lună mai târziu, în pofida unor divergențe de ordin personal, cei 12 episcopi au susținut în unanimitate propunerea adoptată, în cele din urmă, în aprilie 2016.
Anul trecut, Biserica Protestantă Franceză a autorizat binecuvântarea căsătoriilor dintre persoane de același sex, iar Biserica Presbiteriană din SUA a aprobat o modificare de statutului său în așa fel încât să menționeze și acest gen de căsătorii.

Norvegia – cu o populație de 5,2 milioane de persoane, din care 74% se declară luterani – a fost a doua țară din lume, după Danemarca, în care s-a legalizat înregistrarea oficială a parteneriatelor între persoane de același sex, în 1993. Începând din 2009, cuplurile homosexuale au dreptul să se căsătorească civil și să adopte copii. Biserica Norvegiei permite hirotonirea homosexualilor.


Citiți și:

Tacticile insidioase ale mişcării homosexuale

Suedia – copii de grădiniță scoși la parade gay. Asta se pregătește oare și în România?

 

yogaesoteric
17 mai 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More