HATHA YOGA ne învaţă arta de a fi sănătoşi (I)

de Alex Ionescu

Motto:A ajunge să practici YOGA este un act de graţie dumnezeiască,
care poate anula multe boli” – dr. Krishna Raman

Cercetările științifice ale ultimelor decenii referitoare la organismul şi fiziologia umană converg către o idee unică – modul în care este alcătuit şi funcționează trupul omenesc depășește orice așteptare a conștiinței umane obișnuite. De fapt, dacă luăm în considerare ceea ce Biblia ne spune, că „omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, nu ar fi cazul să ne mire ideea la care au ajuns oamenii de știință. Aspectele descoperite de știință în ultima vreme referitoare atât la modul de interacțiune al ființei umane cu exteriorul, reflectat până la nivelul genelor (prin modificările epigenetice specifice), cât şi la capacitățile sistemului nervos central de a integra trăirile profunde, spirituale, ale ființei prin activarea specifică a anumitor arii ale cortexului cerebral şi, de asemenea, conlucrarea la nivelul cel mai profund între toate structurile ființei umane în tot ceea ce înseamnă desfășurarea vieții ei, au fost cunoscute intuitiv şi revelate prin conștientizare directă celor puțini care au avut curajul de a se avânta în cunoașterea interioară a propriei lor ființe prin practica HATHA YOGA.

Practicanții HATHA YOGA care au reușit să se transforme datorită tehnicilor acestui sistem milenar nu aveau nevoie de explicațiile științifice complexe şi elaborate – referitoare la modalitatea trupului de a reacționa la anumiți stimuli sau de a se adapta la anumite situații – pentru a înțelege ființa umană. Cei care au atins măiestria prin practica sistemului HATHA YOGA au reușit să înțeleagă în profunzime, pe lângă implicațiile pe care aceste tehnici le au asupra trupului fizic, ce energii dinamizează și ce calități, atribute şi înzestrări fac posibil să se trezească prin rezonanță ocultă în universul lăuntric al ființei umane.

Dintre multiplele beneficii ale practicii YOGA ne vom referi în continuare la cele asupra sănătății. Există mii de mărturii sincere ale unor ființe care au reușit să se vindece cu ajutorul practicii YOGA, chiar în unele cazuri considerate „incurabile” de medicina convențională. Care sunt beneficiile şi implicațiile practicii HATHA YOGA asupra ființei umane ca întreg şi – în mod particular – asupra sănătății? Aceasta este întrebarea la care articolul de față urmărește să răspundă.

Selvarajan Yesudian (1916 – 1998) era un copil indian bolnăvicios şi vlăguit care, după cum spunea chiar el, „era aproape un miracol că mai trăia”. Tatăl său era medic şi nu ştia ce să mai facă pentru a-l ajuta să dobândească vigoare şi vitalitate. Copilul nu era capabil să meargă repede, nicidecum să alerge sau să se joace cu ceilalți copii. Cu toate acesta, avea speranță că va găsi ceva care să îl ajute. La un moment dat, în apropierea localității unde locuia a ajuns un maestru yoghin. Copilul l-a rugat cu multă speranță și credință să îi arate unele exerciţii care să îl ajute să își recapete sănătatea. Yoghinul l-a învățat ASANA-e – posturi YOGA – şi Selvarajan a început să le practice zilnic cu mult entuziasm. Chiar el descrie în lucrarea sa Yoga şi sănătatea că după doar două luni de practică HATHA YOGA, tatăl său aproape că nici nu îl mai recunoștea. Devenise un tânăr puternic, cu trup sănătos şi cu alură atletică, care apoi nu s-a mai îmbolnăvit niciodată. După ce şi-a încheiat studiile, a plecat în Occident să predea YOGA, pentru a ajuta astfel oamenii să îşi menţină sau să îşi redobândească starea de sănătate. „Cel mai mare miracol de pe Pământ este ființa umană. Trupul său, format din oase, carne şi sânge, ascunde secrete pe care ființa umană a urmărit de mii de ani să le descopere. Doar cei mai rari dintre căutători s-au cufundat neobosiți din ce în ce mai adânc în propriul Sine şi au reușit până la urmă să înțeleagă cel mai mare secret care există: ei înşişi. HATHA YOGA nu este numai calea către sănătate, dar şi unica metodă de educaţie fizică din lume care se bazează pe uniunea dintre trup şi suflet. Deşi poate părea că este o ştiinţă pentru antrenarea trupului, ea este de fapt bazată pe forţe ale conștiinței şi spirituale”, explică Selvarajan în cartea sa.

Cei care au atins măiestria în urma practicii perseverente a sistemului HATHA YOGA au lăsat mărturie multe şi impresionante învăţături. Aceste practici milenare YOGA ajută la perfecționarea conștientă a trupului, umplându-l de vitalitate şi compensând diferitele defecte fizice. De asemenea, această disciplină, HATHA YOGA, ne ajută să învăţăm şi să înţelegem forţele care acţionează în interiorul trupului şi în acelaşi timp să ne apropiem gradat şi să atingem starea de armonie a întregii noastre fiinţe, ca un tot. Atât ştiinţa modernă, cât şi practicanții HATHA YOGA ne spun: trupul reacționează la cele mai mici impulsuri ale psihicului, iar starea psihică este puternic influențată de trup. Astfel, orice problemă poate fi prevenită şi trupul curarisit de boli, chiar grave, dacă suntem atenţi la ceea ce semnalează trupul şi aplicăm tehnici HATHA YOGA adecvate.

Într-un trup bolnav este greu să-ţi dezvolţi conştiinţa până la a ajunge la un nivel superior. Chiar şi cei mai mari maeştri HATHA YOGA au avut nevoie să înceapă studiul cu primii paşi, pentru că nimeni nu poate citi fără alfabet. Primul pas în HATHA YOGA ne învaţă arta de a fi sănătoşi! Practicantul YOGA descoperă forţe secrete în sine pe care, puţin câte puţin, învaţă să le controleze. Prin HATHA YOGA învăţăm că o mare condiţie a sănătăţii este aceea de a ne expansiona gradat conştiinţa şi a o duce în toate părţile trupului. În felul acesta putem să evităm să perturbăm armonia – putem să prevenim boala. Iar dacă boala este deja prezentă putem să aducem înapoi, conştient şi intenţionat, armonia”, detaliază Selvarajan Yesudian.

Unii călători din Occident care, după ce au depășit multe dificultăţi, au reuşit – în timpul vizitei lor în India – să aibă norocul să întâlnească un maestru autentic care practica HATHA YOGA, au povestit că yoghinii ce păreau a avea – după standardele occidentale – 30 sau 40 de ani, în realitate depășiseră 70 sau chiar 80 de ani și trăiesc până la vârste uluitor de înaintate pentru că își reîncarcă la voinţă ființa cu energii benefice din Macrocosmos. „Natura nu a vrut ca omul să-şi părăsească trupul înainte de a atinge o vârstă foarte înaintată şi dacă toată lumea ar urma legile naturii din copilărie, în loc să lucreze constant împotriva lor, moartea ființelor umane din cauza bolilor în tinereţe sau la maturitate ar fi la fel de rară ca şi moartea prin violenţă.” Această afirmație este extrasă din una dintre numeroasele lucrări foarte bine documentate despre YOGA ale lui Ramacharaka (despre care se presupune că ar fi în realitate un scriitor american – William Walker Atkinson (1862-1932) – ce a semnat lucrările sale despre YOGA cu acest pseudonim pentru a fi primite cu mai multă credibilitate de lumea occidentală).

HATHA YOGA ne readuce în fiinţă deschiderea şi capacitatea de a urma legile naturale ale universului şi, prin aceasta, capacitatea de a ne menţine în armonie cu ritmurile naturii reflectate în propria noastră fiinţă. Acest aspect conferă fiinţei umane nu doar o stare de sănătate excelentă, ci şi încărcarea permanentă cu energiile naturii grație principiului rezonanței oculte. „Un organism viu nu se îmbolnăveşte atât timp cât trăieşte conform regulilor de bază ale naturii. Sănătatea nu este nimic altceva decât o viaţă în condiţii naturale. Boala, pe de altă parte, este rezultatul unui mod de viaţă nenatural. Spre nefericirea noastră, civilizaţia modernă ne forţează să trăim nenatural, astfel încât forţa vieţii ne poate proteja sănătatea doar până la un punct. Nu mâncăm, nu bem, nu dormim, nu respirăm şi nu ne îmbrăcăm așa cum este necesar şi natural. HATHA YOGA ne învaţă cum să utilizăm, să stocăm şi să încurajăm curgerea liberă a forţei vieţii la maxim în întreaga noastră ființă. Oricine urmează regulile HATHA YOGA nu va fi niciodată bolnav şi se va bucura de sănătate perfectă până la bătrâneţe”, conchide Selvarajan Yesudian în cartea sa Yoga şi sănătatea.

Viaţa fiinţei umane implică tot felul de mişcări – mers, aplecări, așezarea pe scaun sau rămânerea mult timp în picioare. Astfel, în structura trupului se pot acumula diverse tensiuni din cauza diferitelor contracţii şi tracţiuni musculare realizate conștient sau inconştient de trup, pentru menţinerea diferitelor poziţii statice sau dinamice care le implică activitățile zilnice. De asemenea, emoţiile prin care trece fiinţa umană zilnic sunt însoţite, uneori fără ca fiinţa să fie pe deplin conștientă, de o modulare constantă a tiparelor de respirație. Astfel apar obiceiuri posturale şi de respiraţie. Din acest punct de vedere, practica zilnică a ASANA-elor devine o acţiune sistematică de „igienă energetică”. „Cele mai adânci principii în YOGA sunt bazate pe o apreciere profundă şi subtilă a modului în care trupul uman este construit”, explică Leslie Kaminoff şi Amy Mathews, în lucrarea lor Anatomia yoga. Ele ne invită „mai bine să abordăm realizarea ASANA-elor ca pe o modalitate de dezvăluire a ordinii intrinseci a naturii ce există în fiinţa umană, în loc să privim practica ASANA-elor ca pe o modalitate de impunere a unei ordini sistemului uman. Aceasta nu înseamnă să ignorăm aspectele legate de realizarea practică a ASANA-elor – aliniere, poziţie şi secvenţa mişcărilor pentru a intra în postură. Subliniem faptul că doar menţinerea unei posturi în mod corect este un mijloc de a atinge un țel mult mai înalt, nu un scop în sine.”

Fluidizarea energiilor şi trezirea înzestrărilor latente ale ființei, cu ajutorul practicii HATHA YOGA, se bazează pe reeducarea posturală și vizează ca prin intermediul trupului să conducă la trezirea spirituală.

ASANA-ele exercită asupra trupului mai multe acțiuni concrete. Rezumăm acţiunile specifice asupra diferitelor sisteme ale organismului după cum precizează doctorul Krishna Raman în lucrarea sa Yoga şi ştiinţa medicală:
Acţiuni asupra sistemului cardiovascular: masarea inimii, reglarea presiunii sângelui, fluxul sanguin devine blând şi ferm, nervii inimii sunt liniştiţi dar stimulaţi conştient, circulaţia coronariană este ajutată şi funcţia inimii de pompă sanguină este îmbunătăţită, arterele şi venele îşi păstrează fineţea şi elasticitatea.

Acţiuni asupra sistemului respirator: masarea cutiei toracice şi a plămânilor, menţinerea elasticităţii căilor respiratorii, toate ariile pulmonare sunt influenţate benefic de ASANA-e şi PRANAYAMA, cantitatea de oxigen absorbită este mai mare, se susţine elasticitatea coastelor, a muşchilor intercostali şi a diafragmei, iar plămânii devin mai rezistenţi la adversităţile climei şi la infecţii.

Acţiuni asupra sistemului digestiv: masarea organelor abdominale (ficat, stomac, splină, pancreas etc.), reglarea secreţiilor digestive, menţinerea unui flux sanguin adecvat la nivel abdominal, îmbunătăţirea absorbţiei intestinale a nutrienţilor.

Acţiuni asupra sistemului renal: masarea rinichilor, vezicii urinare şi ureterelor, echilibrarea fluxul renal. În cazul practicii HATHA YOGA nu apar perturbări ale fluidelor şi electroliţilor ca în cazul exerciţiilor sport, şi nu apare nicio încărcare suplimentară a rinichilor.

Acţiuni asupra sistemului endocrin: masaj optim asupra glandelor endocrine, învigorarea sistemului endocrin şi a conexiunii cu sistemul nervos, acţiune reglatorie prin optimizarea funcţiilor celulare.

Acţiuni asupra sistemului nervos: practica HATHA YOGA are un complex efect de reglare.

Acţiuni asupra sistemului locomotor: îmbunătăţirea mobilităţii, creşterea ariei de mişcare pentru articulaţii şi muşchi, articulațiile, ligamentele şi muşchii rămân suple, oasele se păstrează rezistente până la vârste înaintate.

Fiecare celulă din trupul uman, pentru a-şi îndeplini funcţia, se hrăneşte cu ajutorul nutrienţilor transportaţi de sânge şi apoi elimină reziduurile în sistemul venos şi, de asemenea, respiră – adică preia oxigenul din sângele care ajunge la ţesut şi elimină apoi dioxidul ce carbon care rezultă în urma metabolismului în sângele care pleacă de la ţesutul sau organul respectiv. ASANA-ele, ca acţiune în planul fizic asupra trupului, prin compresiile, torsiunile sau întinderile pe care le realizează ajută, fiecare în mod specific, la masarea diferitelor organe şi ţesuturi contribuind la creşterea fluxului de substanțe nutritive şi oxigen la nivelul lor şi la purificarea acestora de reziduuri. Astfel, funcţia organelor şi ţesuturilor respective este mult îmbunătățită şi se previne îmbolnăvirea şi îmbătrânirea sau se readuce starea de sănătate la nivelul lor.

HATHA YOGA este disciplinantă. Scopul ei este de a elimina blocajele din trup – o pregătire prealabilă a trupului pentru ca apoi conștiința să caute idealurile mai înalte ale existenței. Aceasta înseamnă că un tipar regulat de a trăi este necesar pentru a facilita practica ASANA-elor. Conform principiilor YOGA, există trei piloni principali ai sănătății – conștiința, dieta şi practica spirituală. Grija faţă de aceşti trei piloni aduce starea de sănătate”, scrie dr. Krishna Raman în Yoga și știința medicală.

În continuare, seria de articole HATHA YOGA ne învaţă arta de a fi sănătoşi va pune la dispoziție rezultatele unor studii ştiinţifice ce confirmă ceea ce învățătura milenară afirmă. Aceste studii au urmărit evaluarea beneficiilor acestei practici în bolile diferitelor organe sau sisteme.

Citiți a doua parte a acestui articol

Citiți și:
ASANA sau postura trupească în Yoga
14 beneficii surprinzătoare ale practicii YOGA regulate
YOGA: un mod de viaţă, o ştiinţă milenară, o tradiţie practică universal valabilă

yogaesoteric
21 iunie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More