Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
În SUA a avut loc «Marşul pentru Nesupunerea Civilă în masă» faţă de clasa politică profund coruptă, care nu mai reprezintă interesele cetăţenilor!

 

În luna aprilie, în SUA a avut loc mișcarea „Primăvara democraţiei”, pentru nesupunere civilă în masă față de clasa politică ce este profund coruptă, care nu mai reprezintă interesele cetăţenilor. Mii de oameni s-au alăturat într-un marș desfășurat între orașele Philadelphia și Washington DC, ce s-a continuat cu o săptămână de manifestații pașnice în fața Capitoliului.

Marşul a debutat pe 2 aprilie, pe o vreme ploioasă, la monumentul istoric Liberty Bell, din Philadelphia. Celor aproximativ 150 de persoane care au fost prezente la start li s-au alăturat alte câteva sute pe parcursul celor 199 de kilometri până în Washington DC. Pe 11 aprilie demonstranții au ajuns la Capitoliul Naţional, unde mii de persoane au protestat paşnic timp de o săptămână, ca parte a acţiunii de nesupunere.

Unii dintre noi nu am mai mărşăluit vreodată pentru ceva” se afirma într-o declaraţie a organizaţiei. „Sau alţii dintre noi am prins gustul activismului cu zeci de ani în urmă. Unii dintre participanţi şi-au luat timp liber de la muncă special pentru a participa la acest marş. Au fost prezente de asemenea şi persoane pensionare sau şomere. O parte dintre participanţi au venit la invitaţia prietenilor. Alţii, datorită unei chemări provocatoare pentru a acţiona.”

Aceasta a fost una dintre cele mai masive mișcări de nesupunere din istoria recentă a Statelor Unite. Conform organizatorilor, printre cei care au participat la adunarea de la Capitoliu, asumându-și riscul de a fi arestaţi, s-au aflat: Mark Ruffalo, Larry Lessig şi Zephyr Teachout, alături de alţi zeci de lideri ai societăţii civile.

Aproximativ 1300 de protestatari au fost arestați de forțele de ordine în săptămâna 11-18 aprilie.

Cu sute de patrioţi americani trimişi în închisoare, în fiecare zi timp de cel puţin o săptămână – doar pentru că se aflau acolo cu scopul de a salva democraţia în America – drama din Washington va zgudui alegerile electorale din acest an, care sunt, ca de obicei, doar o afacere pentru politicienii implicaţi”, se afirma pe site-ul organizaţiei Primăvara Democrației.

Evenimentul a fost sprijinit de peste 100 de organizaţii cum ar fi MoveOn.org,
Institute for Policy Studies (Institutul pentru studii politice), Demos şi cea mai mare federaţie a munci din SUA, AFL-CIO.

În ultimii cinci ani, aproape jumătate din ţară a adoptat legi statale noi care interzic dreptul la vot al unor alegători obișnuiți. Accesul la vot a devenit mult mai dificil, iar persoanele de culoare, cei în vârstă şi muncitorii săraci au fost cei mai afectaţi.

În același timp, miliardarii și marile grupuri de interese au utilizat sume enorme pentru a influenţa decisiv alegerile electorale, pentru a corupe bugetele şi pentru a influența adoptarea unei legislaţii care să servească interesele celor puţini, pe cheltuiala restului populaţiei.” – arată organizatorii mișcării, care spun că marșul și protestele din acest an reprezintă doar un început.


Citiţi şi:
Matrapazlâcuri și furăciuni între candidații prezidențiali ai SUA. Acuzații de-o parte și de cealaltă, minciuni și falsuri fără număr!
Un studiu al Universității Princeton arată că SUA nu mai este, de fapt, o democrație!
Peste 30.000 de persoane arestate de raidurile poliţiei americane în cadrul Operaţiunii FALCON

 

yogaesoteric
9 iulie 2016

 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga