Noi descoperiri şi invenţii epocale: putem avea în felul acesta acces la o energie gratuită şi nelimitată

 

Unii oameni de ştiinţă inspirați au realizat tehnologii noi, care ne pot oferi energie gratuită şi pot reduce efectele nocive ale poluării

În ultimii ani, tot mai multe ființe umane vorbesc despre necesitatea înlocuirii surselor convenţionale de energie cu generatoare de energie neconvențională, şi aceasta din mai multe motive. Pe lângă argumentul, cât se poate de susținut, că exploatarea necontrolată a mediului natural a dus la mari dezechilibre pe planeta Pământ, un motiv la fel de puternic este acela că există deja multe soluţii energetice simple şi nepoluante, cum ar fi panourile solare, motoarele cu apă, motoarele electrice, motoarele magnetice.

Urmărind evoluția pe care astfel de invenții o au, fiind la început aclamate cu multă bucurie de către mass-media și de către public, dar dispărând apoi aproape fără urmă, este cât se poate de clar că în prezent avem de-a face cu controlul unui grup ocult de putere și influență care dictează mersul economiei mondiale, manipulând-o după bunul lor plac, influențând astfel în mod mai mult sau mai puțin direct „bunăstarea” generală a întregii omeniri. Scriem bunăstare între ghilimele deoarece ştim cu toţii că omenirea este în derivă, aflându-se de câțiva ani într-o continuă criză economică, despre care suntem avertizați că va deveni încă și mai gravă.

Cu toţii dorim o transformare, însă pentru cei mai mulţi, aceasta rămâne doar la simplul stadiu de dorinţă, care nu se concretizează niciodată printr-o acţiune anume. În ceea ce privește domeniul energiei, sursa pasivității noastre este ideea greşită cu privire la ce este de fapt energia și cum poate fi ea obținută, idee ce ne-a fost în mod intenționat inoculată cu viclenie de-a lungul timpului, şi anume că energia este ceva exterior nouă, ceva ce noi înșine nu putem produce. De aici rezultă convingerea că trebuie să o căutăm în afară, să o cumpărăm de la cei care știu cum să o producă. Astfel am ajuns foarte repede dependenți de un sistem energetic limitat, dăunător şi în cea mai mare parte corupt.

Genialul savant Nikola Tesla cunoștea faptul – afirmat timp de mii de ani de marii înțelepți și yoghini – că ființa umană este alcătuită din energie, iar la nivelul trupului această energie este în principal de natură electrică. Tesla a studiat singur şi în final a făcut descoperiri extraordinare, care ar fi putut propulsa omenirea pe un nivel de evoluție superior, dacă planurile sale nu ar fi fost cu rapiditate zădărnicite de plutocrații planetei prin agentul lor J.P. Morgan. Mai mult decât atât, Tesla a reușit să înțeleagă, mai mult decât mulți alții, această energie în asemenea măsură, încât nu s-a temut să își lase trupul să fie străbătut de un curent de 250.000 volți, cu ocazia Expoziției Mondiale de la Chicago, din anul 1893. Ar fi bine să ne întrebăm: dacă Tesla ar trăi acum, oare ar sta la mila acestor indivizi ahtiați după bani, așteptând pasiv clipa când ei se vor îndura să permită lumii folosirea altor modalităţi de producere a energiei? Cu siguranţă nu. Tesla nu a făcut compromisuri cu cei care au urmărit să-i folosească invențiile pentru a face mai mult rău decât bine și a luptat pentru introducerea curentului alternativ în locul celui continuu (promovat de Thomas Edison), care era mult mai costisitor.

Pentru binele nostru al tuturor, este util să ne punem la curent cu ultimele invenții și descoperiri în domeniul energiei, care sunt însă împiedicate, prin tot felul de metode, legale și ilegale, să atingă fie și o minimă răspândire. Printre acestea, vom avea surpriza să descoperim modele sau scheme pe care le putem chiar noi pune în aplicare, eventual la o scară mai redusă. Dacă fiecare ființă umană ar avea în propria casă un astfel de aparat neconvenţional care să producă energie, pe care chiar ea l-a construit, acesta ar fi un mic, dar deosebit de important pas spre o deplină independenţă energetică, ce va permite, într-un timp foarte scurt, un extraordinar salt la nivel planetar. Într-un astfel de scenariu, cei care monopolizează acum acest domeniu ar fi puși în fața unui fapt împlinit și ar fi nevoiţi să accepte ceea ce este deja de domeniul evidenței, şi anume că energia este la dispoziția tuturor în mod gratuit, deoarece ea este în mod natural liber accesibilă, fiind astfel lăsată de către bunul Dumnezeu. Doar în modul acesta, de jos în sus, de la individual spre colectiv, putem spera la o implementare planetară a tehnologiilor inovatoare, care vor transforma lumea.

În epoca internetului, un astfel de demers nu este chiar atât de dificil. Putem găsi foarte multe soluţii simple. Iată două din ele:

1. Avem nevoie doar de un led, o diodă, doi magneți permanenți, două folii de aluminiu şi două cabluri de legătură. Urmând indicațiile din figură, vom obţine lumină gratis.

2. Avem nevoie doar de un ventilator de la un PC – un așa-numit cooler, câte un magnet pentru fiecare paletă a ventilatorului de răcire (cooler), un magnet mai mare pe care îl vom apropia cu acelaşi pol de magneții paletelor pentru a le respinge şi a roti cooler-ul și un bec cu led. Cooler-ele de PC-uri se învârt ani de zile cu o uzură minimă, și cât timp ele funcționează, putem şi noi să ţinem becul aprins.

Marko Rodin şi geniala sa descoperire a aplicaţiilor vortexului geometric

Marko Rodin este unul din numeroșii cercetători care, îmbinând anumite cunoştinţe esoterice cu elemente matematice şi cu aspecte teoretice din fizica electromagnetismului, a realizat mai multe invenții printre care așa-numita bobină Rodin, ce poate fi considerată o soluţie genială pentru construirea unor noi dispozitive de tip free energy (energie liberă și gratuită).

În toate mediile de comunicare este vehiculată constant ideea conform căreia omenirea se confruntă cu o criză de energie datorată resurselor limitate, însă aceasta este o imensă minciună. În conferinţele sale, Marko Rodin a arătat de nenumărate ori că, înţelegând ceea ce el numește „matematica divină”, putem descifra multe din enigmele Universului, inclusiv modul în care este structurat Macrocosmosul, astfel că energia lui nu se epuizează niciodată. În decursul ultimilor ani, jurnaliștii de la site-ul collective-evolution.com au făcut publice mai multe din invențiile sale, alături de nenumărate alte descoperiri care ne demonstrează că energia gratuită, liberă și nelimitată este accesibilă şi avem chiar şi tehnologia necesară pentru a o produce.

Energia ne stă la dispoziție peste tot în jurul nostru şi deja există foarte multe invenții patentate cu ajutorul cărora o putem accesa.

Cu siguranță că în momentul în care fiecare dintre noi vom putea accesa în mod liber, gratuit și responsabil energia, conflictele ar înceta de la sine, stresul financiar inutil cauzat de facturile pe care populația trebuie să le plătească în prezent ar fi eliminat, iar efectul nociv pe care arderea combustibililor fosili îl are asupra planetei şi mediului ar fi anihilat.

Marile puteri ale lumii (de fapt, marii bancheri internaționali care le controlează din umbră economiile) folosesc în continuare aceleaşi tehnici vechi de generare a energiei, pentru că acestea le aduc profituri uriaşe. Plutocrații planetei nu permit accesul populației la tehnologiile inovatoare care produc energie gratuită oricând, pentru oricine şi în cantitate îndestulătoare, pentru că așa ceva le-ar suprima câștigurile financiare colosale și i-ar face să piardă controlul pe care îl exercită în prezent asupra populației. Este necesar, prin urmare, să devenim conştienţi că la nivel guvernamental nu va apare prea repede o transformare de atitudine. Nimeni dintre cei care profită acum nu va ceda din avantajele pe care le-a dobândit, ba din contră. De aceea soluția este să ne implicăm fiecare dintre noi în această transformare, sau, dacă nu avem înclinaţii tehnice, măcar să îi sprijinim pe cei care sunt pasionaţi de acest domeniu.

Bobina Rodin, o invenţie simplă care deschide calea către noi aplicaţii în domeniul energiei libere (free energy)

Anumite dispozitive inovatoare ce sunt capabile să acceseze energia liberă par să sfideze legile cunoscute ale fizicii până în prezent şi de aceea sunt mai greu de acceptat ca fiind utilizabile, deoarece multora le este dificil să înţeleagă că toate concepțiile și cunoștințele pe care le aveam până acum sunt departe de a fi absolute și se pot transforma în timp. Construcția unor dispozitive care să facă posibilă accesarea energiei libere nu este foarte complicată, fiind posibilă chiar şi pentru cineva cu cunoștințe medii de fizică și electronică.

Un astfel de dispozitiv inovator capabil să capteze energia liberă este şi bobina lui Marko Rodin, un model tridimensional care, potrivit inventatorului, este bazat pe limbajul matematic al Naturii.

Bobina lui Rodin are la bază geometria vortexului. În esenţă, întreaga structură se fundamentează pe modelul unui cerc cu nouă puncte echidistante unul faţă de celălalt, similar modelului unui poligon regulat cu nouă vârfuri, în care vârfurile se unesc într-o anumită ordine, după o formulă matematică bine stabilită. Rodin a denumit figura geometrică astfel rezultată „simbolul iluminării” sau „amprenta matematică a lui Dumnezeu”. Formula poate fi folosită pentru toate funcţiile matematice, inclusiv divizare, multiplicare sau reciprocitate.

Marko Rodin susţine că matematica este unul dintre limbajele lui Dumnezeu şi consideră că bobina sa ar putea fi utilă în procesul de transformare prin care trece lumea în care trăim, deoarece ne poate oferi energie inepuizabilă în mod gratuit. Implicațiile practice ale unei astfel de tehnologii sunt cu totul extraordinare: ea ne dă șansa de a eradica toate problemele cauzate de lipsa resurselor energetice, ne oferă posibilitatea de a construi un supercomputer şi chiar de a călători oriunde în Univers, dar în acelaşi timp ne permite să transformăm toate tehnologiile existente, învechite şi consumatoare de energie.

Există deja multe ființe umane care au construit motoare ce consumă foarte puţin curent electric, dar care au o putere suficient de mare pentru a fi utilizate în diverse domenii. Unele dintre ele folosesc chiar două bobine Rodin, între care a fost pus un rotor.

Interesant este să observăm că bobinele realizate după ideea genială a lui Rodin au forme simetrice, spectaculoase, de o frumuseţe aparte, unele din ele amintind de sacrele structuri geometrice complexe – denumite YANTRA-e – din tradiţiile Tantra şi Yoga. Acestea sunt folosite de adepţii tantrici şi yoghini tocmai pentru a intra în comuniune, prin intermediul fenomenelor de rezonanţă ocultă, cu diferite sfere de energie inepuizabilă din Macrocosmos.

În imaginile de mai jos vă prezentăm mai multe modele geometrice după care se pot realiza unele bobine, pornind de la ideile lui Rodin. Observăm că Rodin utilizează un model cu 12 puncte-focar, care se pot folosi ca repere pentru realizarea unor forme geometrice simetrice impresionante, forme care generează, atunci când sunt alimentate electric, câmpuri magnetice puternice şi complexe.
 


Citiţi şi:

Energie liberă gratuită ce este extrasă din vid! (I)

Tehnologii de energie liberă – rezultate ale anului 2015; tendinţe pentru 2016

Portugalia a fost alimentată exclusiv cu energie regenerabilă timp de patru zile
 

yogaesoteric
13 iulie 2016


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More