Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
De necrezut: judecător britanic suspendat pentru intenția de a favoriza familia naturală în raport cu cuplurile gay

 
Richard Page, un judecător în vârstă de 68 de ani din Marea Britanie, creștin de confesiune evanghelică, a fost de curând suspendat şi condamnat de cele mai înalte autorităţi juridice ale ţării sale la o sesiune de reeducare de o zi.

Motivul? În timp ce discuta cu confraţii săi despre un caz, el şi-a exprimat opinia că, pentru un copil adoptat, ar fi mai bine să aibă şi mamă, şi tată, în loc să fie crescut într-un cuplu format din persoane de acelaşi sex.

Imediat, colegii l-au acuzat că pune vederile creştine înaintea grijii pentru persoanele LGBT. A fost suspendat din rândul celor care se ocupau de caz şi reclamat de colegi. S-a întrunit un comitet special şi, pe lângă suspendarea temporară, s-a formulat şi recomandarea de a fi îndepărtat cu totul din primul nivel al magistraturii, adică tocmai din rândul judecătorilor care se ocupă de cazurile ce privesc familia şi tineretul.

Singura măsură care s-a luat a fost, însă, emiterea unui avertisment pe numele său şi obligarea sa de a asista la o sesiune de reeducare de o zi, pe care acesta a calificat-o ulterior astfel: „Suna foarte similar cu ce se auzea în ţările comuniste, se vorbea într-una de echitate şi diversitate”.

Judecătorul Page a declarat, citat de LifeSiteNews.com, că experienţa sa din domeniul sănătăţii mintale, pe care a dobândit-o în câmpul muncii înainte să devină judecător, i-a demonstrat că „problemele produse de experienţele din copilărie adesea ajung să se manifeste doar când respectivele persoane au împlinit 40-50 de ani”. De aceea, din moment ce cuplurile gay au început să adopte copii doar de câţiva ani, este prematur să se poată demonstra cu certitudine beneficienţa acestui demers pentru copiii respectivi.

Avocatul meu mi-a spus că cei care mi-au sugerat să pun drepturile cuplurilor de acelaşi sex mai presus decât propria credinţă religioasă se înşeală. Curtea Europeană de Justiţie mi-ar da câştig de cauză”, a mai declarat judecătorul britanic.

Există şi numeroase studii care confirmă opinia acestuia. Unul dintre ele a fost realizat de prof. Douglas Allen de la Universitatea „Simon Fraser” din Canada. El a studiat mii de cupluri hetero- şi homosexuale preluate la întâmplare din datele de recensământ canadiene şi a descoperit că probabilitatea de a absolvi liceul era cu aproape o treime mai mică în cazul tinerilor crescuţi de cupluri de acelaşi sex decât în cazul celor proveniţi din familii naturale (heterosexuale).

Citiţi şi:
Bizara impunere în forţă a homosexualilor
1 milion de italieni sunt pentru familia tradiţională. Protest uriaş la Roma împotriva proiectului de adoptare a parteneriatelor civile homosexuale
Tacticile insidioase ale mişcării homosexuale
 


yogaesoteric
20 iulie 2016

 

 

 

Articole publicate recent

> 22 AprilieNATO face pași spre un Schengen militar pentru a contracara Rusia

> 22 AprilieKarl Marx, primul teoretician al globalizării

> 21 AprilieTrump, Armaghedonul ce este pe cale să se dezlănțuie, satanismul acaparator și Statul din umbră (III)

> 21 AprilieDavos, bătălii care nu se opresc. George Soros: Trump este un «pericol pentru lume». Cum sună agenda miliardarului de stânga

> 20 AprilieSOEREN KERN, american specialist în geopolitică, ne vorbește despre… «Emiratele Unite ale Europei de vest». Dezvăluiri bulversante!

> 20 Aprilie«Noua ordine mondială» este, de fapt, comunism la scară globală – chiar dacă poartă o mască de umanoid

> 19 AprilieMinoritatea globalistă a luat cu asalt presa conservatoare. Măsuri fără precedent luate de Google, Facebook sau Youtube

> 19 AprilieProfesori germani propun drogarea celor care nu-i acceptă pe migratorii musulmani!

> 18 AprilieTrump, Armaghedonul ce este pe cale să se dezlănțuie, satanismul acaparator și Statul din umbră (II)

> 18 AprilieSfârșitul erei Facebook? Gigantul american, lovit de cea mai mare criză după scandalul Cambridge Analytica

> 18 AprilieBăncile centrale ajung deja să naţionalizeze în tăcere economiile

> 18 AprilieTrump numeşte cinci oficiali «mincinoşi şi trădători». Trei foşti capi de servicii se află printre ei

> 17 AprilieONU demascat ca paradis pentru pedofili. Îndemn UNESCO – copiii vor învăța despre masturbare la 5 ani si despre avort la 12 ani

> 16 AprilieUn document divulgat arată că Soros susţine un complot secret pentru anularea Brexitului

> 16 AprilieÎn presupusul atac chimic în Siria, SUA și Franța acuză Rusia, în timp ce Rusia susține că dispune de dovezi potrivit cărora a fost o înscenare

> 15 AprilieTrump, Armaghedonul ce este pe cale să se dezlănțuie, satanismul acaparator și Statul din umbră (I)

> 14 AprilieDin Mali până în Afganistan islamiştii au distrus adeseori mari opere de artă ei sunt Teroriștii culturali ai lumii

> 14 AprilieLumea smintită este cu susul în jos – grotescul prezentărilor de modă cu bărbații-femei și vestimentația de tip «progresist»

> 13 AprilieNOUTĂŢI în RĂZBOIUL din SIRIA. Extinderea teatrului de operaţiuni: GRECIA – TURCIA şi ISRAEL – IRAN

> 13 AprilieJurnalist american, discurs antologic împotriva celor care cer bombardarea Siriei

> 13 AprilieOligarhii khazari din spatele lui Trump vor neapărat declanșarea celui de-al treilea război mondial

> 12 AprilieBătălia stranie a statuilor

> 12 AprilieLibertatea de expresie în Globalistan: jurnalismul profesionist a murit. Trăiască nucleele de rezistență!

> 12 AprilieCipul pentru «augmentarea» creierului, disponibil în 3-5 ani. Dimensiuni între 1,9 şi 2,2 milimetri

> 11 AprilieActualizare Ben Fulford 19.03.2018 – Lumea este pe cale să afle cât de îngrozitoare au fost crimele mafiei khazare

> 11 AprilieMonumentul misterios care stabilește care este numărul maxim de oameni pe Terra, în viitor – Pietrele îndrumătoare din Georgia (II)

> 10 AprilieEdward Snowden face dezvăluiri cutremurătoare despre Facebook: E o companie de supraveghere mascată, ce este prezentată drept reţea socială

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga