În timp ce omenirea începe deja «să se trezească», lumea aparențelor și a manipulării pe care o cunoaștem începe să se destrame!

 

Anul 2016 continuă să fie precum o cursă în sălbăticie. Vestea bună este că oamenii continuă să se trezească în masă, ceea ce face ca până și cei mai puternic îndoctrinați să pună sub semnul întrebării „convingerile” care le-au fost inoculate. Datorită crizei recente din Arabia Saudită, chiar și versiunea oficială a ceea ce s-a petrecut la 11 septembrie 2001 este pusă la îndoială de cei care nu au făcut niciodată propria cercetare asupra faptelor.

Pe de altă parte, schimbarea devine evidentă. Iată câteva exemple:
– băncile admit în cele din urmă că au comis fraude serioase (cum ar fi spălare de bani și fixarea ilegală a prețurilor pe piața metalelor prețioase);
– criza europeană a refugiaților și a sistemului bancar este la apogeu;
– „bulele” masive ale datoriei private și ale imobiliarelor din Australia și China ies la iveală;
– creșterea tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu;
– amplificarea incidenței cutremurelor și activitatea vulcanică din ce în ce mai intensă;
– îngrijorarea față de posibila escaladare a celui de-Al Treilea Război Mondial, pentru a cita doar câteva astfel de evenimente semnificative.
Lista poate continua.

Colaps economic versus stagnare

De-a lungul ultimilor ani, principala preocupare a privit sistemul financiar fără acoperire și „moartea” dolarului american (și a petrodolarului). Acestea au culminat la mijlocul anului trecut, iar de atunci situația a devenit încă și mai serioasă. Totuși, manipulatorii prețurilor acțiunilor (așa-zisele „echipe de protecție în caz de criză”, societățile care își cumpără propriile active, precum și activitatea Băncii Centrale) au sprijinit această categorie de active, ceea ce a făcut ca în aparență să ni se pară că „totul este în regulă”.

Dacă ați urmărit cu atenție cursul evenimentelor, ați observat că stocurile globale au avut un mers bipolar, prăbușindu-se într-o lună și ridicându-se pe noi culmi în următoarea. A existat un triplu top pe piețele din SUA, considerat de unii economiști și comentatori ca fiind eșecul inevitabil al manipulării, deoarece castelul construit din cărți de joc este prea instabil.

Punctul de vedere în comunitatea alternativă este concentrat de departe asupra morții lente a sistemului actual financiar occidental și mulți afirmă că schimbările majore vor avea loc în viitorul foarte apropiat.

Având în vedere că economia fundamentală, sau altfel spus „conducta magistrală” a capitalismului a continuat să înregistreze scăderi, situația economică globală nu este nici pe departe atât de grozavă pe cât ne-au făcut să credem creșterea recentă a prețurilor acțiunilor și mass-media oligarhice controlate din umbră de clica malefică a așa-zișilor Iluminați. De exemplu, Brazilia, Rusia, Canada, Venezuela și alte economii naționale aflate în recesiune sau în criză, ori care se confruntă cu hiperinflație, ne dau indicii asupra a ceea ce ar putea deveni în curând o realitate dură pentru tot restul lumii.

Este probabil că pe la mijlocul anului 2016 va fi în cele din urmă oficial că America a fost într-o recesiune tehnică, în ciuda PIB-ului său manipulat și a altor astfel de date. Economia mondială este în mod clar într-un ciclu deflaționist. Dacă acesta va conduce la o criză economică globală ca și cea a secolului al XX-lea, atunci hiperinflația va avea loc probabil în întreaga lume, așa cum s-a petrecut în Venezuela.

Cu toate acestea, profesorul Steve Keen a declarat recent într-un interviu că acest sistem ar putea fi menținut să funcționeze într-un ritm dureros de stagnant, așa cum se petrece în Japonia, de atât de mult timp. Unii dezaprobă vehement această analiză, în special din cauza „bulei” masive a instrumentelor financiare derivate necotate la bursă și a altor factori care nu aveau legătură cu situația din Japonia în toți acești ani din urmă.

Steve recunoaște că nu este un expert în instrumente financiare derivate; el se concentrează asupra nivelului datoriei private. Așa că, dat fiind că este un „anti-economist”, după propriile sale cuvinte, ceea ce înseamnă că demontează abordarea keynesistă a design-ului economic, el se află în tabăra alternativă, împreună cu alții care observă eșecul modelului nostru economic actual, ceea ce ilustrează diviziunea internă asupra a ceea ce se va petrece și a modului în care ar trebui acționat în continuare.

Aurul ca sistem de referință versus banii fără acoperire ai poporului

Steve consideră de asemenea că întoarcerea la a stabili aurul ca sistem de referință nu este o soluție viabilă (adică toate monedele să fie „acoperite” de aur). Având în vedere eșecul acestui sistem propus acum de unii înregistrat în crizele din anii ’20 și ’30, punctul de vedere al profesorului  poate fi foarte bine justificat. Acest punct de vedere este susținut și de Bill Still, care a fost intervievat recent de SGT Report:

„Mulți dintre cei care susțin mișcările pentru suveranitate cred că soluția de a ne întoarce înapoi la standardul aurului ar funcționa, dar au luat oare în considerare și o altă opțiune? O posibilă alternativă ar fi ca guvernul (poporul) să valorifice puterea pe care o avem de a crea bani din nimic. În primul rând, trebuie să luăm puterea nelegitimă a instituțiilor bancare private de a face acest lucru, inclusiv a tuturor băncilor centrale private, și apoi să se legifereze ca această acțiune să poată fi realizată numai de către guvern, exclusiv în beneficiul oamenilor și al mediului.”

Ca exemplu de pachet de măsuri deja conceput pentru a realiza acest lucru, un partid din Australia a propus două politici economice care să asigure că Guvernul își reia puterea de a crea o sursă de bani onestă, precum și garanții că multinaționalele vor plăti cota lor echitabilă de impozite.

În primul rând, politica monetară ar opri băncile private să creeze bani din nimic și ar face ca guvernul să creeze cele 120 de miliarde de dolari necesare în fiecare an, pentru a se asigura astfel că datoria care este plătită către bănci, precum și creșterea populației, nu conduc la deflație. Acești bani vor fi investiți imediat într-o infrastructură garantată cu active, care va face de rușine cei aproximativ 1,5 miliarde de dolari folosiți în acest scop în fiecare an în ultimul deceniu. Diferența este uluitoare, și ar avea ca rezultat proiecte importante, cum ar fi trenuri de mare viteză sau conducte construite pentru a face cultivabile zone din deșert.

În al doilea rând, toate taxele ar fi eliminate (cu excepția taxelor de import și de export) și înlocuite cu o taxă de debit-tranzacție de 2%. Având în vedere că sunt zeci de mii de miliarde de dolari care circulă anual prin economia australiană, aceste două politici ar genera mai mult decât dublu față de venitul curent din fiecare an, chiar dacă întreprinderile și persoanele fizice ar plăti numai taxa de 2%. Aceasta, în comparație cu până la 50% sau chiar mai mult, cât plătesc acum impozite unii oameni din clasa muncitoare, incluzând licențele, certificatele și impozitele pe terenuri, combustibil, alcool etc.

Aceste politici sunt cu adevărat revoluționare, ocupându-se de toxicitatea și inegalitatea sistemului din prezent, corelându-se totodată cu abordările acestora în educație, sănătate, medicină, resurse naturale, mediu, energie, agricultură sustenabilă, problemele pensionarilor și multe altele. Ar trebui să fie luate în considerare imediat de către reprezentanții politici și de reprezentanții comunităților din întreaga lume, astfel încât să poată avea loc ulterior un dialog de masă.

Bani picați din cer

Ca urmare a ideii că schema monetară frauduloasă instituită de oligarhi va mai fi menținută o vreme, este important să se ia în considerare faptul că mulți economiști și analiști care caută să descopere adevărul au afirmat – înainte ca politicile financiare de tip quantitative easing (QE) să fie inventate, după marea recesiune din 2008 – că sistemul se va destrăma. Apoi, QE a apărut pentru a salva, chipurile, economia de la o implozie deflaționară – deci păpușarii ar putea face din nou ceva similar, având în vedere contracția actuală din economia mondială.

O soluție rapidă care ar putea fi utilizată pentru a stimula economia este implementarea QE pentru cetățeni, manevră supranumită „bani picați din cer”. Aceasta înseamnă că se creează bani din nimic, dar în locul injectării acestora în sectorul financiar (politică numită quantitative easing), banii fără acoperire sunt direcționați către conturile bancare personale are populației. Strategia „banilor picați din cer” ar trebui să fie o strategie coordonată și realizată de mai multe guverne ale lumii, astfel încât să nu cauzeze hiperinflația, iar acești bani trebuie să fie creați chiar de administrațiile statelor, și nu de instituții financiare private, astfel încât să nu existe apoi noi datorii. La rândul lor, cetățenii care primesc acești bani ar trebui să îi cheltuiască pentru a-și achita datoriile, iar cei care nu au datorii, să îi pună în circulație.

Chiar dacă s-ar apela la această abordare a problemelor stringente, rămâne încă să facem ceva cuprinzător cu privire la acest total eșec al economiei, deoarece aceasta este în cădere, fără îndoială, de mai bine de un deceniu. De exemplu, nu ar trebui să luăm în serios procentele oficiale ale șomajului; în realitate, numărul de oameni care se luptă pentru a supraviețui – deoarece fie au un loc de muncă sub calificarea lor, fie au încetat pur și simplu să-și mai caute serviciu – este cutremurător. Sărăcia, lipsa de adăpost, problemele de sănătate mintală și dependența de droguri sau alcool sunt în creștere peste tot în lumea occidentală, iar între timp clasa de mijloc a societății este în scădere rapidă.

Aceste probleme sunt un rezultat direct al puterii lipsite de etică pe care o exercită clica malefică ce ne conduce din umbră. Acest adevăr ar putea fi greu de înghițit, dar sistemul economic a fost proiectat de la bun început astfel încât să favorizeze instituțiile bancare și corporațiile transnaționale care controlează atât rezervele noastre de bani, cât și mass-media de masă. Un alt aspect dezamăgitor este faptul că cei mai mulți politicieni, personalități media și comentatori sociali celebri nu au nicio idee despre acest fapt, deci nu e de mirare că ei par convingători atunci când împrăștie dezinformare, neabordând acest adevăr fundamental.

În cazul în care cei menționați mai sus înțeleg ceea ce se petrece, dar aleg să nu vorbească despre aceasta, atunci ei nu sunt de partea binelui, nici nu au curajul și etica pentru a reprezenta cu adevărat nevoile nu doar ale oamenilor, ci și pe cele ale sistemelor noastre naturale. Avem nevoie de lideri adevărați, care sunt pregătiți să facă sacrificii personale în numele adevărului, onoarei și suveranității, nu de conducători ce sunt portavoci prost informate sau complice ale agendei de inginerie socială.

Ce urmează?

Deci, ce se va petrece în ceea ce privește economia globală? Se pare că ceea ce credem cu toții. Desigur, cu excepția cazului în care este vorba despre o demolare controlată, când există unii care știu ce va urma să se petreacă. Există câteva voci care spun că bazele acestei scheme frauduloase sunt prea slabe pentru a o putea menține prea mult timp de acum înainte, și că rezultatul ar putea fi o revenire la standardul aurului. Se pare că țările din Est se pregătesc pentru aceasta, prin acumularea de aur, iar China creează o oglindă pentru prețurile la aur fixate de Londra.

Mai există însă și alții care spun că puterea-care-își-pierde-puterea va încerca să manipuleze acest sistem pentru a supraviețui până cel puțin după alegerile din SUA, în speranța că Hillary Clinton ar câștiga și apoi ar menține obiectivele clicii care conduce din umbră, respectiv instaurarea unui guvern mondial și emiterea unei singure monede pentru toată lumea.

Alegerile din SUA

Alegerile prezidențiale din SUA sunt un circ absolut, mai ales pentru că sistemul de delegați este „aranjat”, la fel ca și sistemul electronic de vot, care va fi folosit ca centură de siguranță. Trump pare să aibă un program cu puțină substanță politică, precum și o energie de habotnic care creează multe divizări în rândurile populației. Cu toate acestea, el spune un anumit adevăr și face aluzii că ar lua puterea de la Federal Reserve (Banca Centrală a SUA) pentru a crea un fond monetar al Americii (Trump afirmă că va plăti datoria națională în 8 ani, iar strategia expusă anterior este singura modalitate de a putea face acest lucru).

Bernie Sanders este, fără îndoială, reprezentantul care rostește cele mai multe adevăruri, în special în jurul uniunii ilegale și lipsite de etică dintre Wall Street și guvernul SUA. Cu toate acestea, abordarea sa politică este considerată de către susținătorii pieței libere ca fiind una care va distruge economia și care se va transforma într-un cadru ideologic socialist. Ultima observație este destul de ironică, având în vedere că SUA chiar are politici socialiste pentru bogați de ceva timp.

În orice caz, din moment ce acești doi candidați par să fie împotriva sistemului actual din SUA, ei sunt în mod clar cele mai bune opțiuni, în ciuda presupuselor lor neajunsuri.

Asta fiindcă, de cealaltă parte, Clinton este în mod categoric o criminală, o marionetă a sistemului și o psihopată care ațâță războaie. Este de necrezut că ei i se permite să candideze pentru președinție, iar dacă va fi aleasă (este clar că acesta este planul) atunci să sperăm că poporul american va lua atitudine și va reuși în cele din urmă și să își ia înapoi puterea, așa cum ar fi trebuit să fi făcut de multă vreme.

Cei care nu cred încă toate acestea se vor lămuri cine este cu adevărat Hillary Clinton dacă vor urmări scurtele explicații ale expertei Abby Martin prezentate în montajul video de mai jos.

Concluzii

În timp ce omenirea se trezește, lumea actuală se destramă, iar asta e un lucru bun. Oamenii au mai multe motive personale pentru a căuta informații alternative, iar acest lucru amplifică prăbușirea matricei de control. În cele din urmă, avem într-adevăr un potențial fără precedent pentru a ne elibera de aservirea economică și ideologică ce a caracterizat sistemul ierarhic, încă de la începuturile civilizației.

Din păcate însă există o lipsă de unitate în cadrul celor care s-au trezit și văd structura de putere din umbră și sistemul de control care a fost construit pentru a o menține. Adevărul pe care ar trebui să ni-l amintim totuși este că ne putem contrazice cu privire la modul în care să pășim mai departe în viitor pe termen scurt și pe termen lung, dar, atâta timp cât recunoaștem cele două mecanisme principale de control – și anume sistemul financiar și mass-media corporatistă – atunci avem un spațiu unde să ne unim în acțiune.

În cele din urmă ar trebui să rămânem deschiși față de ideea că punctele de vedere ale tuturor s-au transformat de-a lungul timpul și că vor continua cel mai probabil să se transforme pe măsură ce evoluăm cu toții, atât personal cât și colectiv.

În final vă oferim spre vizionare un interviu cu analistul economic Steve Keen. El vorbește despre stagnarea economiei globale și despre „bulele” din sectoarele datoriei și imobiliarelor din Australia și China, cât și despre legitimitatea politicilor abordate de partidul aflat la putere în Australia, precum și despre sistemul financiar fraudulos și despre evaziunea fiscală practicată de cei mai bogați.


Citiți și:

Deutsche Bank: Politicile BCE ar putea duce la tulburări sociale şi vor face să apară o nouă mare criză economică

Yuval Noah Harari – Singura poveste de adormit copiii în care crede toată lumea

E-mail-urile deconspirate ale lui Hillary Clinton confirmă că Libia a fost distrusă de SUA și NATO

 

yogaesoteric
21 iulie 2016

 
 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More