Înșelătoriile din spatele sistemelor oculte

 

În societatea zilelor noastre, înșelătoriile se manifestă în multe domenii: sisteme politice, sisteme medicale, dar și în cadrul unor sisteme așa-zis spirituale. Mulți dintre cei care cred în guvernarea legitimă limitată, în vindecarea naturală și în potențialul spiritual cvasi-nelimitat al vieții fiecărei ființe umane se străduiesc să demaște falsurile care tind să sufoce omenirea.

Sistemele oculte care susțin că sunt centrate în jurul unui subiect ascuns, care va fi dezvăluit după o căutare lungă și exhaustivă, sunt, în cel mai bun caz, amăgitoare, fiindcă ascund conținutul lor real. Prin conținut ne referim la informații, la cunoaștere, la modele, la unele fațete a ceea ce deja există. Aceste sisteme nu duc de fapt nicăieri. Sau duc chiar în abisuri infernale – un astfel de exemplu este cel al sectei satanice a francmasoneriei, în care cunoașterea secretelor oculte cumplite ale grupării este oferită celor admiși pe măsură ce avansează în ierarhia celor 33 de grade.

De fapt, nu este nimic în neregulă cu informațiile adevărate, iar păstrarea secretului impusă de diferite curente oculte este o mască pentru un conținut găunos. Să presupunem că ar exista o societate secretă numită Flacăra Centrală Interioară X42, care ademenește membrii pe ideea că după o serie de inițieri succesive s-ar ajunge la X, secretul secretelor. Ei bine, ce ar putea fi X? O informație valoroasă, o formulă, sau o frază, sau un fapt, ori un fapt inventat despre existență care se presupune că rezolvă problemele și luminează conștiința.

Dar conștiința este dinamică. Nu este precum o cheie în căutarea unui lacăt. Conștiința este dinamică fiindcă creează. Creează noi realități. Nu este la modul esențial un recipient pentru ceea ce este, pentru ceea ce deja există. Dacă există un secret despre conștiință, acesta este: conștiința CREEAZĂ. Deci, indiferent ce „revelație” X am ticluit, limitându-ne rigid doar la aceasta, ar deveni desuetă, cu o valoare minoră.

Oamenii sunt pregătiți să cumpere un X pentru că sunt educați, și se educă în continuare, pentru a considera că cea mai mare valoare o are ceva ce deja există. Aceasta înseamnă control mental prin excelență. Sistemele oculte oferă ceea ce se așteaptă mințile controlate și de aceea au înflorit. E singurul motiv.

Însă atunci când o persoană vede creația „artistică” în desfășurare a acestor structuri de putere, umflată încetul cu încetul precum un balon – mai degrabă decât să vadă produsul finit – apare o conștientizare cu totul nouă.

„Dacă ei pot să îmi creeze mie realitatea, pot și eu să îmi creez propria realitate.”
„Dacă ei sunt artiști, pot și eu să fiu de asemenea artist, dar într-o direcție cu totul diferită.”

Atunci, matricea în care existăm încetează să mai fie un monolit. Se revelează ca fiind o țesătură în desfășurare, iar procesul creației poate fi observat. Apoi, propria intuiție operează spre a conduce la eliberare.

Ființa umană poate să observe modul în care este influențată de automatismele, de condiționările dobândite de-a lungul timpului, care structurează „țesătura” propriei realități. Astfel, ea se ridică deasupra matricii și poate să vadă și alte opțiuni. Matricea este o lucrare în derulare, un demers în curs de desfășurare, o operă de artă, după cum a fost mereu, care poate fi demontată pe măsură ce acela care o studiază pornește pe propriul său drum. Acest lucru este vital. El transformă victimizarea în inspirație.


Citiți și:

11 adevăruri uimitoare şi incontestabile despre conştiinţă şi fiinţele umane

Conştiinţa individuală şi lumea manifestată (I)

D. C. Dulcan: «În spatele tuturor lucrurilor este prezent Dumnezeu»
 


yogaesoteric
21 septembrie 2016


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More