Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Regele Mansa Musa: cel mai bogat om de pe Pământ

 
Descoperiri recente arată că cel mai bogat om din istoria omenirii, din câte se știe până în prezent (cu mult mai bogat decât Bill Gates) a trăit în urmă cu peste 600 ani. Acesta a fost un om de culoare şi a domnit în Africa, fără să fi ştiut vreodată că a devenit în timpul vieţii sale cel mai avut om al planetei. Este vorba despre Mansa Musa Întâiul, conducătorul Imperiului Mali şi suveranul care a avut mai mult aur decât toţi regii europeni contemporani cu el.
 

Africa uitată

Rămasă sub colbul istoriei timp de secole, Africa sub-sahariană s-a constituit într-o lume aparte, extrem de diversificată şi, în multe privinţe, neaşteptat de avansată. Spre deosebire de Europa, Nordul Africii sau Asia, Africa sub-sahariană nu a fost niciodată unită sub una sau mai multe religii monoteiste sau sub cupola unui uriaş imperiu stat.

 
 
Unele societăţi umane africane nu prezentau caracteristicile unui stat unitar, fiind mai degrabă coagulate în jurul unei căpetenii sau familii conducătoare, care nu exercitau totuşi o autoritate centralizată asupra propriilor supuşi. Însăşi actul de a domni peste astfel de societăţi nu comporta dezideratele şi obligaţiile unui monarh european.

Triburile şi confederaţiile tribale africane nu aveau armate mari, nici proiecte ambiţioase de construcţie sau organizare politică la scară mare. În această lume nu existau nici măcar condiţiile propice unui comerţ organizat pe distanţe mari, cu oamenii din alte părţi ale lumii. După cum ştim, Drumul Mătăsii a ocolit Africa tropicală, iar imensitatea Saharei a oprit timp de secole contactul africanilor cu Europa şi Asia.

Cu toate acestea, nu toate populaţiile umane africane din acea perioadă se aflau la un nivel de organizare strict tribal. O parte dintre acestea s-au constituit în adevărate imperii, cu nimic mai prejos decât cele contemporane lor.

Din punct de vedere economic, nordul continentului negru era deja integrat comercial în lumea mediteraneană şi cea arabă. În schimb, Africa de dincolo de Sahara era cum nu se poate mai diferită. Economiile de aici erau unele de subzistenţă, locale şi uneori doar regionale.

Majoritatea populaţiilor africane aveau acelaşi sistem animist de credinţe. Acesta era universul lor religios. Oamenii credeau într-o lume controlată de spirite şi zei. Cultul strămoşilor era de asemenea foarte important.

Odată cu răspândirea islamului în nordul Africii, rămăseseră totuşi unele insule de creştinătate în această zonă. La urma urmei, creştinismul pătrunsese aici cu mult timp înaintea islamului. Egiptul, Nubia şi Etiopia (cunoscută pe atunci sub numele de Aksum) aveau puternice comunităţi creştine care aveau legături importante cu Bizanţul.

Înconjurate de musulmani şi de animişti, comunităţile creştine etiopiene s-au autoizolat în zonele înalte unde au supravieţuit cu succes de-a lungul timpului şi au creat o cultură proprie, caracterizată în principal prin fabuloasele biserici săpate în piatră.

Vârsta de aur a regatelor africane

La sud de Sahara au apărut aşa numitele regate de aur africane. Cele mai mari şi mai puternice au fost regatele Mali şi Ghana, care nu au avut aceleaşi graniţe precum statele moderne care poartă aceleaşi nume, ci unele cu mult mai întinse.
 
 
Comerţul trans-saharian a fost revoluţionat între secolele 3-5 după Hristos, prin intermediul triburilor berbere care au introdus cămila dromader în regiune. Ulterior, neguţătorii din Ghana şi Mali au creat un drum între resursele de sare din nordul continentului şi zăcămintele uriaşe de aur din zona sub-sahariană. Legătura i-a integrat în sfera de influenţă a lumii mediteraneene.

Controlul exercitat de locuitorii din Ghana şi Mali i-a propulsat rapid în rolul de mari puteri regionale, care au reuşit rapid să aibă armate redutabile şi să construiască aşezări impresionante.

După secolul 7, partenerii din nord ai africanilor au fost musulmanii. Dacă la început islamul a fost o religie tolerată în regiune, spre începutul secolului 11, aproape toţi regii din Ghana şi Mali se convertiseră la religia Profetului Mohamed. Cu toate acestea, marea masă a populaţiei respingea islamul, chiar dacă regii înţeleseseră beneficiile economice ale tolerării islamului, ţinând cont că acest fapt îi punea în relaţii ideale cu partenerii comerciali din nord.

Dinastia regală a Ghanei din acea perioadă de aur provenea din clanul Soninke, a căror putere depindea de veacuri de cantităţile uriaşe de aur pe care le posedau.

Prin decret regal, regii din casa Soninke aveau drept de posesie asupra oricărei pepite de aur descoperite, în timp ce populaţia avea voie să păstreze pentru ea praful aurifer. Această formă unică de taxare a populaţiei le-a consolidat puterea timp de secole.
Situaţia avea să se schimbe în jurul anului 1200, când căpetenia clanului Malinke a sfidat autoritatea celor din familiile Soninke.

Faimosul rege Sundiata Keita (Prinţul Leu) Malinke a învins şi cucerit regatul Soninke odată cu Imperiul Mali. Povestea sa este şi în prezent cea mai importantă literatură epică vest-africană, unii exegeţi considerându-l un adevărat rege Arthur al Africii.

Regele Sundiata avea să fie fratele bunicului celui care a devenit, conform tuturor istoricilor şi statisticienilor, cel mai bogat om care a trăit pe această planetă, regele Mansa Musa!

Rege peste aurul lumii

Mansa Musa, adică Regele Regilor, în dialectele locale, a venit la putere în anul 1312 peste Imperiul Mali, care se întindea pe atunci pe teritoriile Maliului, Ghanei, Senegalului, Sudanului şi Nigerului de astăzi. În momentul în care Musa a luat puterea, Imperiul Mali controla deja rutele comerciale care făceau legătura între nordul bogat în sare şi sudul bogat în zăcăminte aurifere.
 
 
Cuceritor abil, Mansa Musa a reuşit să ocupe teritoriile străbătute de fluviul Niger, incluzând în imperiul său şi importantele oraşe Timbuktu şi Gao. Şi-a dus armatele spre nord până în oraşul bogat în sare Taghaza, iar spre est limitele sale depăşeau oraşul Gao până în teritoriul triburilor Hausa.

Strateg strălucit, acesta a mai ocupat o parte din Sudan şi a reuşit să impună pe teritoriul întregului său imperiu un sistem legislativ extrem de eficient care prevedea pedepse foarte aspre pentru orice act de violenţă şi furt. Sistemul a fost atât de eficient încât faimosul călător musulman Ibn Batuta, care a traversat Imperiul Mali la doisprezece ani după moartea lui Musa, era uluit de siguranţa care domnea acolo la tot pasul.

Realizarea regelui a avut şi un puternic succes comercial care a dus la o prosperitate fără precedent pentru imperiu. Precum toţi regii care îl precedaseră Musa era musulman, cu toate acesta s-a dovedit a fi un om extrem de tolerant într-o perioadă istorică în care toleranţa religioasă era rară. Marea majoritate a supuşilor săi erau credincioşi panteonului religios al triburilor Mandinka, fapt care nu l-a împiedicat pe cel mai bogat om al lumii să le susţină religia la fel cum a susţinut şi islamul.

Pelerinajul său la Mecca a intrat în istorie prin fastul şi opulenţa nemaivăzută. Popasul său în Cairo a fost unul fabulos. Curând, vestea despre regele negru care arunca cu aur în oameni fără să se sinchisească de rangul lor a străbătut întregul spaţiu musulman.

Când caravana lui a poposit în Egipt, regele Mansa Musa a dăruit atâta aur mulţimilor de oameni, încât a provocat scăderea preţului aurului în întreaga regiune. În Mecca şi Medina, darurile sale au destabilizat economia locală. Influxul de aur adus de Musa în inima islamului a dus la deprecierea aurului în deceniile viitoare. Fire deosebit de generoasă, Musa s-a oferit să cumpere o parte din aurul dăruit, pentru a echilibra monedele locale. Pentru prima dată în istorie, un singur om ajunsese să controleze fără voia sa preţul aurului în întregul spaţiu mediteranean.

Cel descris de toţi cronicarii vremii drept cel mai puternic, norocos, bogat şi temut lider african, se bucura de acest statut binemeritat pe baza înţeleptelor sale alegeri în stabilirea comerţului şi a relaţiilor diplomatice, precum şi datorită uriaşelor zăcăminte de aur ale regiunii în acele vremuri.

Comerţul cu aur, sare, fildeş şi nuci de kola a adus o înflorire nemaiîntâlnită vreodată în vreun regat african.
Imperiul Mali nu mai era o putere locală, ci una regională. Sub regele Mansa Musa, ambasadorii din Mali au fost trimişi în Maroc, Egipt, Siria şi Bizanţ.

Tot el a ordonat ridicarea a numeroase moschei şi lui i se datorează începutul ridicării caselor de cărămidă în Africa sub-sahariană.
După moartea sa, petrecută în anul 1331, Imperiul Mali s-a destrămat treptat sub numeroase războaie civile şi atacuri din exterior.

Conform studiilor recente efectuate de istorici şi economişti, Mansa Musa deţinuse o avere de peste 400 miliarde de dolari, fapt care îl propulsează pe primul lor în topul celor mai bogaţi oameni din istorie. Comparativ, ocupanţii locului doi, familia Rotschild, a acumulat din anul 1740 şi până în prezent suma de 350 miliarde dolari.

Acesta a fost Mansa Musa şi faptele sale remarcabile. Cât despre aurul regelui african, acesta a dispărut fără urmă.

yogaesoteric
25 septembrie 2016

 

 

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga