Lansarea unei cărţi-eveniment: «Vaccinurile și autoimunitatea» – un semnal de alarmă asupra reacţiilor adverse şi chiar fatale ale vaccinurilor

 

O dogmă a modernităţii: vaccinul

În 8.06.2016 a avut loc lansarea unei cărţi-eveniment: Vaccinurile şi autoimunitatea, coordonatorii studiului fiind trei mari cercetători în domeniu: Dr. Yehuda Shoenfeld, dr. Nancy Agmon-Levin şi dr. Lucija Tomljenovic.

Sigur, cartea se adresează în mod deosebit specialiştilor, însă orice om care are curiozitate cognitivă poate să o citească şi să se lămurească asupra acestui subiect extrem de controversat, mai ales de când explozia de leucemii/cancere, autism, neuropatii, boli autoimune şi chiar decese la copiii vaccinaţi au devenit ştiri „banale” şi date statistice pe care marile concerne farma fac orice ca să le ascundă.

Acest tratat de imunologie aplicată lansează un semnal de alarmă asupra reacţiilor adverse severe şi chiar fatale date de vaccinuri, fără să conteste beneficiile de până acum ale vaccinării.

Câteva cuvinte despre cei trei cercetători

Dr. Yehuda Shoenfeld a condus departamentul de Medicină al Universităţii din Tel Aviv din 1984 până în martie 2011. El a fondat în 1985 Centrul de Boli Autoimune, pe care îl şi conduce, în cadrul celui mai mare spital din Israel – Centrul Medical Sheba, afiliat Facultăţii de Medicină Sackler a Universităţii din Tel Aviv.

Dr. Nancy Agmon-Levin este lector superior la Facultatea de Medicină Sackler a Universităţii din Tel Aviv. În ultimii şase ani a lucrat ca medic superior şi cercetător, fiind director adjunct al Centrului de Boli Autoimune Zabludowicz din cadrul Centrului Medical Sheba din Israel. Dr. Agmon-Levin deţine şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei de Alergologie şi Imunologie Clinică. Dr. Agmon-Levin activează în domeniul cercetării, formării profesionale, educării şi îngrijirii pacientului.

Dr. Lucija Tomjenovic și-a finalizat doctoratul în Biochimie în anul 2009, la Centrul de Genomică Comparativă al Universităţii James Cook din Townsville, Australia. În 2010 s-a alăturat Grupului de Cercetare a Dinamicii Neurale din cadrul Universităţii British Columbia (laboratorul Chris Shaw). În prezent cercetează efectele neurotoxice ale adjuvanţilor pe bază de aluminiu care se găsesc în vaccinuri.

Vaccinurile şi autoimunitatea

Mişcarea împotriva vaccinării obligatorii reprezintă o mişcare susţinută la nivel global atât de reprezentanţi ai societăţii civile, cât şi de o parte a personalului medical.

Având în vedere campania agresivă a instituțiilor statului român, inclusiv a Ministerului Sănătății privind vaccinarea obligatorie, reprezentanții societății civile independente din România au crezut de cuviință că trebuie să ia atitudine împotriva acestui demers neconstituțional prin care se dorește ca un număr de opt vaccinuri să devină obligatorii. Astfel, prin efortul conjugat al părinților și reprezentanților mai multor organizații neguvernamentale s-a tradus în limba română o lucrare de înaltă ținută științifică, lansată de Editura Christiana în data de 8 iunie anul curent, la Librăria Eminescu din București – Vaccinurile și autoimunitatea – coordonată de Yehuda Schoenfeld, Nancy Agmon-Levin și Lucija Tomljenovic – personalități marcante ale imunologiei clinice și fundamentale.

Cartea are 464 de pagini, 37 de capitole, sute de trimiteri bibliografice și un număr total de 77 de colaboratori care au contribuit la alcătuirea întregului text. Cartea se adresează în primul rând imunologilor care fac cercetare fundamentală și clinicienilor care fac asistență medicală.

Această carte este necesară și curajoasă. Autorii sunt personalități cu o experiență de necontestat în domeniul imunologiei fundamentale și clinice. Spunem că este necesară, deoarece vaccinologia este o știință plină de contradicții care trebuie eliminate. Vaccinurile se adresează oamenilor sănătoși, adică unui grup imens de persoane; prospectul elaborat de fabricant menționează reacții adverse, uneori dintre cele mai grave și, în ciuda acestui fapt, vaccinurile sunt recomandate cu căldură de oficialii instituțiilor de sănătate publică și cu multă ușurință de medicii de familie și de pediatri.

Dar cartea este și curajoasă în condițiile vremurilor noastre, deoarece trezește un spirit de prudență – altfel destul de amorțit sau bine manipulat – spirit prevăzător, imperios necesar, de vreme ce unele guverne vor să decreteze obligativitatea vaccinării, adică să-și agreseze propriul popor cu o lege totalitară (care nu a fost dată până acum nici în cele mai despotice sisteme de guvernare).

Acest tratat de imunologie aplicată este echilibrat, cu evidențierea meritelor operei „vaccinaliste” și cu lansarea unui semnal de alarmă asupra reacțiilor adverse ,,severe și chiar fatale”.

„Faptul că vaccinurile se administrează la miliarde de oameni, fără un screening preliminar… este îngrijorător.” (p. 13)
Bolile autoimune au o bază genetică, adică sunt foarte personale și „este naiv să credem că toți oamenii sunt la fel” (p. 13).
De aceea, orice sistem public de sănătate care încearcă să introducă în corpul unui om sănătos o moleculă farmacologic activă, motivând proeminență, comite un act ne-deontologic și lipsit de etică, lăsând sintagma „drepturile omului” goală de conținut.
Autorii acestei cărți au o conștiință profesională înaltă. Ei nu critică vaccinurile, dar demască reacțiile adverse imune și autoimune, cu scopul evitării lor și cu speranța că metoda poate fi perfecționată.

Partea a III-a a acestui tratat se cheamă Boli autoimune stimulate de vaccinare. Ea are 15 capitole și exprimă un adevăr dramatic: o parte din oamenii sănătoși (despre care nu știm dacă s-ar fi îmbolnăvit vreodată) fac boli autoimune – nu ușoare – după și prin administrarea unui vaccin: lupus, vasculite, artrită reumatoidă, boli de țesut conjunctiv nediferențiat, purpură trombocitopenică, boală celiacă etc. Acest adevăr trebuie privit în față și nu ne poate lăsa indiferenți. Sperăm că și în România practicienii din domeniul medical – imunologi, cercetători și clinicieni, medici de familie, epidemiologi, factori de decizie din sistemul de sănătate publică – vor primi cartea, cu studiile, experiențele și adevărurile descoperite în ea, ca pe un eveniment științific prețios, de care – în mod necesar și chiar obligatoriu – trebuie să se țină cont.

Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC

Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC, a salutat lansarea în România a acestei traduceri după o carte de referință în domeniul imunologiei mondiale, considerând evenimentul ca fiind „unic și special pentru acea parte a societății civile libere și independente de interesele financiare ale celor care susțin producția, comercializarea și instituirea obligativității vaccinării prin lege”.

„Să nu uitați niciodată!!! Aplicarea oricărei proceduri medicale, inclusiv vaccinarea, presupune mai întâi informarea pacientului/susținătorului legal despre posibilele reacții adverse ale acesteia, urmată de obținerea consimțământului pentru procedura respectivă. Reacțiile adverse ale vaccinurilor (sindrom Guillain-Barre, paralizie, nevrită, dermatită, diaree, vărsături, gastroenterita severă, scleroza multiplă, inflamație a creierului – encefalită, meningită, artrită, bronșită, apnee, reacții anafilactice, reacții alergice, infecții ale tractului respirator superior, pierderea conştienţei, nevrită optică, umflare la nivelul feței etc.) și compoziția biologică-chimică a acestora (hidroxid de aluminiu, formaldehidă, fosfat de aluminiu, sulfat de magneziu, acid citric, acid acetic, glicerină, 3 tulpini de virusuri poliomielitice inactivate (adică virușii sunt vii, dar virulența lor a fost redusă), anatoxina difterică, anatoxina tetanică, antigen de suprafață al virusului hepatic B, antigen Bordetella pertussis, polizaharid al Haemophilus influenzae tip b etc.) îndreptățesc autoritățile să acorde o atenție deosebită monitorizării acestora și supravegherii calității importurilor de vaccinuri. Având în vedere aceste riscuri, VACCINAREA NU TREBUIE SĂ FIE OBLIGATORIE!

Nu vă mai lăsați manipulați! Informați-vă! Citiți cu atenție prospectul vaccinurilor înainte de a vă da acordul în privința administrării unui anumit tip de vaccin copilului dvs.
În situația în care v-ați hotărât să-i administrați copilului dvs. un anumit tip de vaccin, trebuie să știți dacă copilul dvs. este alergic la vreuna din componentele vaccinului – acest lucru se poate afla numai prin teste alergologice.

Reamintim factorilor decizionali că, într-o țară democratică, nimeni nu are și nu poate avea dreptul de a impune cu forța un tratament unei persoane, sub amenințarea unor represalii și fără a avea mai întâi acordul liber exprimat al respectivei persoane sau al tutorelui său. În loc să ne concentrăm pe ceea ce este cu adevărat important, pe programe eficiente de prevenție și educație, pe termen lung și având un efect care va dura generații întregi, continuăm abordările heirupiste și care nu au niciun efect pozitiv pentru consumatori, dimpotrivă.

Statul, prin reprezentanții săi vremelnici, nu poate să încalce Constituția României și să ne impună administrarea unor vaccinuri (medicamente) copiilor noștri sub pretextul prevenirii unor boli demult eradicate, unele dintre ele fiind denumite și boli ale sărăciei. Dacă statul ne va încălca drepturile constituționale, atunci noi ca cetățeni avem dreptul la nesupunere civică. Dacă vaccinurile îi protejează pe copiii vaccinați de bolile respective, atunci de ce vă este frică de copiii nevaccinați? Cui îi este frică de părinții care gândesc? Fiți alături de cei care se luptă pentru drepturile pacientului! Fiți alături de noi la acest eveniment!” – Conf. universitar dr. Costel Stanciu

Irina Thiery, președinte Lion Mentor Association:

„Asociația Lion Mentor Association militează pentru respectarea și asigurarea drepturilor fundamentale ale omului, pentru dreptul la opțiune și pentru informarea corectă a cetățeanului.

Lion Mentor Association consideră lansarea acestei cărți pe piața românească absolut necesară, în contextul actual, în care:
– lipsa de informare a majorității românilor stă la baza manipulării ei de către autorități, de către instituțiile statului, care încearcă cu orice preț legiferarea obligativității imunizării în masă prin vaccinare;
– descoperirile recente despre corupția din sistemul sanitar românesc, care demonstrează cum unele cadre medicale se folosesc în mod abuziv de puterea lor în scopul satisfacerii intereselor personale financiare, periclitând cu nonșalanță sănătatea copiilor noștri și nu numai.

Așa cum am mai declarat deja, vaccinarea este o problemă de responsabilitate maximă, în primul rând a părinților și pe urmă a cadrelor medicale care recomandă și vaccinează, motiv pentru care recomandăm tuturor să citească această carte, pentru a se informa cât mai corect despre efectele secundare grave ale vaccinării.

Săptămânal primim mesaje triste, unele chiar foarte triste de la părinți ai căror copii au fost vătămați grav de vaccinuri, o parte dintre ele pot fi citite/ascultate chiar la noi pe site. Trebuie să subliniez faptul că niciunul dintre acești copii nu a fost consultat medical din punct de vedere imunologic sau alergologic înainte de a fi vaccinat și nici nu a fost raportat.”

Prof. univ. dr. Pavel Chirilă:

„În prezent ne apropiem de un impas în domeniul apărării imune: abuzul de antibiotice și abuzul de vaccinuri au prăbușit drastic apărarea imună. Acest fenomen se datorează faptului că imunitatea naturală se construiește față de tulpinile sălbatice ale agentului infecțios, iar imunitatea artificială (prin vaccinuri) se construiește tot prin agenți infecțioși sălbatici. Or, în prezent, începând să scadă populațiile de tulpini sălbatice ([din cauza] antibioticelor abuzive) și apărând tot mai multe mutații genetice (post vaccinuri), copiii devin tot mai vulnerabili: adică și cei nevaccinați și cei vaccinați nu se mai pot apăra și astfel frecvența infecțiilor a crescut vertiginos în ultimii ani.”

Alexandra Oberschi, președintele Asociației Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților:

„Asociația Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților militează, printre altele, pentru susținerea părinților în îngrijirea, creșterea și educarea copiilor, asigurarea respectării și promovării cu prioritate a interesului major al copilului ca ființă umană, încă de la concepție, în contextul asigurării respectării drepturilor fundamentale ale părinților în privința creșterii, îngrijirii și asigurării dezvoltării copiilor lor.

Asociația noastră salută lansarea în România a acestui material științific de înaltă ținută, a cărui apariție a fost posibilă prin eforturile conjugate ale unui mare număr de părinți informați. Totodată, sperăm ca acest material să ajungă la cunoștința cât mai multor medici imunologi, pediatri și specialiști, care să își întregească astfel cunoștințele în privința efectelor secundare grave și foarte grave ale acestei proceduri medicale deosebit de controversate pe plan mondial care este vaccinarea.

Suntem în legătură cu un mare număr de părinți ai căror copii au dezvoltat afecțiuni grave în urma vaccinurilor primite, aceasta în condițiile în care nu a fost efectuată în prealabil nicio examinare sau analiză aprofundată a copiilor-subiecți ai procedurii (cel puțin din punct de vedere genetic, alergologic și imunologic). De asemenea, este cunoscut faptul că la ora actuală nu există niciun plan de măsuri coerente și reale pentru raportarea efectivă a efectelor adverse, în condiții de garantare a confidențialității pentru medicii raportori, și nici nu există vreun fond de compensare pentru victime.

După cum am arătat și cu alte ocazii, considerăm că legiferarea obligativității vaccinării ar fi o măsură esențialmente ilegală și abuzivă, echivalând concret cu anularea drepturilor și îndatoririlor parentale prin forța coercitivă a statului. Atât ingerința statului în prerogativele esențiale ale părinților în privința creșterii și îngrijirii copiilor lor, cât și consecințele pe care refuzul vaccinării l-ar avea în privința acestora, conform afirmațiilor vehiculate în presă de către autorități, sunt contrare întregului cadru legislativ în vigoare, la nivel de lege organică, de Constituție și de tratate internaționale.”


Citiţi şi:

Argumente împotriva vaccinărilor obligatorii. Vaccinare sau criptototalitarism?

Mai multor copii din România li s-a făcut rău după vaccinare. Medicii spun că totul a fost doar o… halucinaţie!

Efectele dezastruoase ale vaccinării asupra creierului uman

 


yogaesoteric
1 octombrie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More