Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Ştiri>
O nouă criză financiară și economică se profilează în curând la nivel mondial. FMI face un apel disperat la guvernele lumii

 

Fondul Monetar Internaţional a îndemnat guvernele lumii să ia măsuri pentru a aborda muntele-record de datorii ce a ajuns la 152.000 de miliarde de dolari înainte să declanşeze o nouă criză financiară şi economică la nivel mondial, scriu The Guardian şi Financial Times.

Cifra calculată de FMI evidenţiază aparentul paradox al dobânzilor ultra-reduse impuse de multe bănci centrale în încercarea de a încuraja creditarea şi a impulsiona economiile, şi pericolele aduse de nivelurile excesive ale îndatorării.

Avertizând că nivelurile datoriilor nu numai că sunt foarte mari, ci sunt şi în creştere, FMI a a spus că este esenţial să se intervină din timp pentru a reduce riscul repetării evenimentelor dăunătoare ce au început cu colapsul bulei imobiliare sub-prime din SUA, în urmă cu aproape un deceniu. Potrivit unei noi monitorizări, ce acoperă 113 ţări, prezentată în monitorul fiscal al Fondului, datoria totală reprezintă 225% din produsul intern brut global, sectorul privat fiind responsabil pentru două treimi din total.

152.000 de miliarde de dolari este pentru noi toţi un maxim-record. În multe părţi din lume avem datorii excesive. În unele locuri avem datorii, în special ale corporaţiilor ne-financiare, care cresc extrem de rapid”, a spus Vitor Gaspar, directorul departamentului de afaceri fiscale al FMI.

Un mesaj crucial al Monitorului Fiscal este că, atunci când datoria privată este pe un drum nesustenabil, este important să se intervină devreme în acest proces pentru a se asigura că recesiunile şi crizele financiare sunt prevenite”, a adăugat Gaspar.

Fondul Monetar spune că politica fiscală, puterea pe care guvernele o au asupra taxelor şi cheltuielilor, poate ajuta în această problemă. FMI sugerează restructurarea datoriei şi acordarea de facilităţi fiscale pentru a convinge creditorii să prelungească perioadele de rambursare. 

Datoria privată excesivă este un obstacol major împotriva revenirii globale şi un risc pentru stabilitatea financiară. Monitorul Fiscal arată că avansurile rapide ale datoriilor private se termină adesea cu crize financiare. Recesiunile financiare sunt mai îndelungate şi mai adânci decât recesiunile normale”, a avertizat oficialul FMI.

Cotele îndatorării au depăşit substanţial creşterea economică globală în ultimii ani, ajungând de la 200% din PIB-ul mondial în 2002, la 225% anul trecut (2016). Deşi două treimi din datoria totală aparţine sectorului privat, necesarul de împrumut al guvernelor a crescut şi el foarte mult de la criza financiară globală şi până acum. În ciuda acestui fapt, oficiali ai Fondului – care şi-au ţinut întrunirile anuale cu Banca Mondială în Washington săptămâna trecută – vor ca guvernele să impulsioneze creşterea economică. 

Băncile centrale au dus greul în încercările de a impulsiona economiile în ultimii opt ani, dar FMI spune că o utilizare mai activă a politicii fiscale ar fi o soluţie mai bună. 

Gaspar a afirmat că datoria este răspândită în mod inegal şi concentrată în ţările avansate din Occident şi în unele dintre economiile emergente mari, precum China.

Raportul Fondului arată că nivelul total al datoriei nu a mai scăzut de la criza financiară şi recesiunea din 2007-2009, în ciuda faptului că cel mai sever şoc al perioadei de după al Doilea Război Mondial a fost consecinţa împrumuturilor nechibzuite. Cotele datoriilor erau înalte la sfârşitul războiului, dar deceniile de creştere economică puternică şi de inflaţie moderată ce au urmat au generat un declin în raportul dintre datorii şi PIB. 

Gaspar spune că motivul pentru care nivelul datoriei este acum mult mai înalt decât înainte de criza din 2007-2009 este pentru că avansul economic a fost atât de anemic.

Expansiunea mai rapidă din SUA de la criză şi până acum a dus la un declin mult mai accentuat al îndatorării private decât în zona euro, a adăugat el. Unele ţări, inclusiv Marea Britanie, au consemnat o scădere a datoriei din sectorul privat ne-financiar de la recesiunea în care a intrat lumea în 2008 şi până acum.

Dar Fondul Monetar îşi exprimă îngrijorarea şi faţă de creşterea rapidă a raportului datorie/PIB în sectorul privat din China, care a urcat cu 70% între 2008 şi 2015. 

China este atât de mare şi datoria corporaţiilor ne-financiare creşte atât de repede că are efecte semnificative asupra evoluţiilor globale”, a spus Gaspar.


Citiți și:
Din ce în ce mai mulți analişti avertizează: Ne pândește o nouă criză financiară majoră 
Următoarea mare criză a economiei americane se apropie. Iată de ce
 

 


yogaesoteric
10 octombrie 2016


Articole publicate recent

> 15 DecembrieEșecul moral al civilizației euro-atlantice

> 15 DecembrieGheorghe Piperea: «Așa-zisa piaţă liberă și dereglementată actuală parcă este inspirată din romanul lui Orwell, 1984»

> 15 DecembrieAnunţul care îi îngrijorează pe americani: ruşii au la dispoziţie cea mai periculoasă armă cibernetică creată vreodată

> 14 DecembrieO legendă a Hollywoodului rupe tăcerea: «Am fost violată și abuzată sexual în copilărie și concediată pentru că nu am vrut să mă culc cu şeful meu»

> 14 DecembrieViktor Orban: E absurd și revoltător ca un «speculant financiar» ca Soros să dea indicații Bruxelles-ului și să-i spună Europei ce să facă!

> 13 DecembrieAcești oameni credeau că sunt singurii locuitori de pe Pământ. Povestea tribului Korowai, care își construiește casele în vârful copacilor

> 13 DecembrieDespre democraţie, Constituţie şi domnia legii. Ce ar trebui să ştie orice adolescent cu drept de vot

> 13 DecembrieTurcia este la un pas de război cu armata kurdă, iar Pentagonul se află în centrul conflictului

> 12 DecembrieItalienii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva legii vaccinării obligatorii

> 12 DecembrieStudiile arată că mulţimile se comportă precum oile sau precum furnicile…

> 12 DecembrieMoscova, acord cu guvernul de la Damasc. Rusia rămâne în Siria cu baza aeriană încă aproape 50 de ani

> 11 DecembrieUn articol mai actual decât oricând. Groparii aurului românesc!

> 10 DecembrieLegea «51% produse româneşti» în hipermarketuri, cosmetizată ca să fie pe placul CE

> 9 Decembrie«Hârtie pentru apă»: Două surori fac şi vând origami ca să ajute la construirea de fântâni în lume

> 9 DecembrieAnchetă internă la DNA. Mesajul lui Kovesi către procurorii DNA după apariţia la RTV a înregistrărilor compromiţătoare

> 9 DecembrieLovitură de grație dată de Trump insurgenței siriene. CIA nu îi mai sprijină pe rebelii care luptă împotriva lui Bashar al-Assad

> 8 DecembrieDezvăluiri incendiare: SRI punea ţara la cale cu şefi din DNA, magistratură, miniştri şi politicieni la tenis şi la chermeze!

> 8 DecembrieVideo stupefiant: unul dintre teroriștii de la Londra se plimba acum doi ani cu steagul ISIS pe stradă. A făcut și declarații pentru un post tv

> 7 DecembrieCercetătorii au descoperit un mecanism fascinant al creierului: poate avea o viteză de răspuns de 10 ori mai mare decât clipitul

> 7 DecembrieAdio internet liber: cei «Cinci ochi» se întâlnesc pentru a pune lesa pe internet

> 7 DecembrieArtistul Paul Grigoriu jr. susține Coaliția pentru Familie

> 7 DecembrieBeți de fericire, jucăm în continuare

> 6 DecembrieA fost creată cea mai mare hartă virtuală a Universului, ce conţine 2 bilioane de particule digitale

> 6 DecembriePutin ripostează! Rusia a expulzat 755 de diplomați americani după noile sancțiuni impuse Moscovei

> 6 DecembrieAvertismentul analistului George Friedman: România e expusă pe frontul estic, se confruntă cu Rusia și Turcia

> 5 DecembrieNorvegia a refuzat UE de trei ori şi a ajuns ţară de milionari

> 5 DecembrieOficial rus: Sistemul antibalistic din România ameninţă Rusia, NATO generează o cursă a înarmării

> 4 DecembrieGrupul de hackeri Anonymous: NASA pe cale sa faca un anunț major

> 4 DecembrieSuedia, țara unde femeile au dispărut de pe străzi de frica imigranţilor

> 4 DecembrieCâteva comentarii pe marginea Deciziei 68 a Curţii Constituţionale din România

> 4 DecembrieANAF, hoția, hoții și distrugerea micului comerciant român

> 3 DecembrieŢara cu cei mai inteligenţi copii din lume

> 3 DecembrieCaracteristicile principale ale mentalităţii românului luat ca masă

> 3 DecembrieIncident în Golful Persic: O navă militară americană a tras focuri de avertisment spre un vas iranian

> 2 DecembrieDeşertul, aşa cum nu l-ai mai văzut niciodată: iată frumuseţea simplă creată de unul dintre cele mai dure climate de pe Terra!

> 2 DecembrieUn presupus fost ofiţer de informaţii susţine că NASA are o «colonie de copii sclavi» pe Marte

> 2 DecembrieSpre oficializarea colonialismului eurocrat. Europa cu două viteze sau stratificarea între ţările nucleu şi ţările periferice

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga