Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Estul şi Vestul, de la «Revoluţia de catifea» la «Divorţul de catifea»


27 de ani de schimbări accelerate și intrarea într-o spirală a crizelor evidente


Puncte cheie:

- În prima întâlnire oficială dintre preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi noul premier britanic, Theresa May, liderul european i-a spus şefului guvernului de la Londra că şi-ar dori „un divorţ de catifea” al Marii Britanii de Uniunea Europeană.

- Nu ştiu dacă Tusk a premeditat până la ultima consecinţă interpretarea istorică a acestei situaţii incredibile în care a ajuns continentul european, dar este evident că replica numărului 1 de la Bruxelles face trimitere la „Revoluţia de catifea” care începea în toamna lui 1989 în Europa de Est (Cehoslovacia de atunci), prin care intelectualii, studenţii şi societatea civilă, atât cât era permisă de dictatura comunistă a vremii, formulau primul mare apel la o tranziţie non-violentă spre un regim pluralist şi, indirect, la reunificarea Europei sub paradigma democraţiei liberale. Acum ca şi atunci, „catifeaua” este doar speranţa europenilor că bula crizei se va sparge fără o confruntare dură, costisitoare.

- Ironia sorţii face ca, în 2016, un polonez aflat în cea mai înaltă poziţie de conducere a Uniunii Europene să-i sugereze premierului de la Londra cum ar trebui să se desfăşoare ieşirea Marii Britanii din Europa Unită, folosind o sintagmă pe care occidentalii au utilizat-o în 1989 pentru a caracteriza curentul contestatar din Cehoslovacia comunistă.

- Faptul că nici Estul, nici Vestul nu mai sunt ce erau cu 27 de ani în urmă este deja un aspect comun. Schimbările politice şi, în sens larg, culturale pe continent sunt imense, iar dinamica lor se intensifică parcă de la o lună la alta.

- Euroscepticismul în ascensiune, răcirea relaţiei transatlantice, criza Zonei euro şi primul faliment al unui stat utilizator al monedei euro, criza migraţiei, xenofobia, naţionalismul în revenire, eşecul politicii occidentale în Vecinătatea Estică a Uniunii Europene (statele Parteneriatului Estic) urmat de revenirea Rusiei ca primă putere în regiune, terorismul în expansiune în democraţiile apusene şi, mai nou, Brexitul sau chiar ameninţarea ruperii politice şi strategice de Turcia (considerând Turcia ca parte importantă a sistemului de interese euroatlantice) sunt doar câteva din marile expresii ale declinului Vestului şi ordinii politice occidentale, liberal laice, tolerante şi integratoare care a dominat lumea după 1945.

- Inversarea tendinţelor de evoluţie politică şi culturală, de la liberalism la antiliberalism, de la toleranţă la intoleranţă, de la integrare la dezintegrare, de la secularism la religiozitate exacerbată, de la manifestări pacifiste la violenţă fizică şi discursivă, anunţă sfârşitul unui ciclu istoric şi intrarea într-o nouă eră a civilizaţiei occidentale, care pare să pună în discuţie însăşi supremaţia Vestului asupra restului lumii.

- Spirala crizelor lumii occidentale urcă spre cote paroxistice. La fel, putem vorbi de o spirală a tensiunilor în lumea orientală: Turcia aflată pe falia dintre lumi, prăbuşirea ordinii Skybes-Picot în Orientul Mijlociu, Statul Islamic, criza nascentă din monarhiile Golfului, economia „supraîncălzită” a Chinei, posibilitatea unui conflict militar în Marea Chinei de Sud, agitaţia crescândă a regimului din Coreea de Nord. Ce se află oare în vârful acestei spirale a crizelor?

- De ce pare să fie din nou mica Europă în epicentrul acestei uriaşe transformări? De ce Clubul cu cel mai înalt nivel de viaţă din toate regiunile lumii pare cel mai afectat de crize? Dacă e vorba cumva de apropierea unui mare război, care să descarce energiile şi tensiunile acumulate la nivelul unei generaţii căreia i s-a urât cu binele şi care să distrugă ce s-a construit cu greu în 70 de ani de pace, când, unde şi cum va fi acesta? Va fi o confruntare internă a Apusului, o spargere a acestuia în bucăţi şi dispute regionale sau o mega-ciocnire a viziunilor Occident-Orient?

Replica lui Donald Tusk către Theresa May, dincolo de raţionalitatea şi moderaţia ei evidente în contextul dat, are totuşi un „haz nebun”, dar şi încărcătura istorică a unui paradox, ce părea acum două, trei decenii de neconceput. Un lider liberal din fosta Europă de Est, aflat acum în vârful ierarhiei politice a Uniunii Europene, îi explică şefului guvernului de la Londra cum ar fi mai bine să părăsească Clubul Europei Unite. De la „Revoluţia de Catifea” din 1989 la „Divorţul catifea” din 2016, Estul şi Vestul au parcurs traiectorii sinuoase şi confuze, în direcţii surprinzătoare pentru istorici şi pentru cei mai mulţi dintre analiştii care prevedeau, la prăbuşirea regimurilor comuniste şi reunificarea Europei sub acoperişul paradigmei liberale integratoare, „sfârşitul istoriei”.

Nu ştim unde duce această spirală ameţitoare a crizelor. Nimeni nu poate să aibă acum un răspuns cert la întrebările-cheie de mai sus. Dar problematizarea lor este tot mai intensă şi mobilizează energii tot mai mari. Iar schimbarea lumii este totuşi un proces care nu mai poate fi negat la niciun nivel, nici oficial, nici analitic.

Ca membri ai ordinii politice occidentale postbelice, reprezentată în principal de NATO şi de Uniunea Europeană (desigur, şi de alte instituţii care întruchipează aranjamentele sistemului de relaţii internaţionale de după 1945, inspirat de interesele şi valorile civilizaţiei liberale apusene), ne-am dori ca această ordine să nu se modifice, nici în Europa, nici pe plan global. În fond, în regiunea în care ne aflăm, ne-au trebuit vreo 60 de ani şi două generaţii sacrificate să revenim în spaţiul alianţelor occidentale şi al Europei unificate şi, fireşte, când auzim acum de „noua ordine globală”, de „noua arhitectură de securitate europeană” etc, ştim, ca specialişti, că în spatele acestor formule deocamdată vagi se ascund abordări revizioniste care nu ne vor avantaja, respectiv declinul structurilor esenţiale ale ordinii consacrate, încercarea puterilor non-occidentale (Rusia, China, India, dar şi altele mai mici) de a-şi face loc la masa deciziilor, incertitudinea perspectivelor politice şi economice ale generaţiei noastre, al cărei obiectiv strategic fundamental a fost integrarea în lumea occidentală. Când să ne vină rândul la securitate şi bunăstare, se schimbă regulile.

Ideea unui mare război al secolului XXI este, în prezent, doar o speculaţie. O speculaţie care se bazează pe observaţia istorică a faptului că, cel puţin o dată într-un secol, respectiv la încheierea unui ciclu istoric (mai lung sau mai scurt), se declanşează un conflict major care descarcă tensiunile şi frustrările popoarelor care se simt nedreptăţite de aranjamentele de putere şi de distribuţia resurselor la momentul respectiv, în încercarea acestora de a restructura ordinea globală sau regională în favoarea lor. Nu avem indicii că un mare război s-ar apropia, dar speculaţia privind alternanţa istorică inevitabilă pace-război există de multă vreme în tezele istoricilor şi ale adepţilor şcolii realiste a relaţiilor internaţionale.

Orice ordine globală sau regională (de exemplu europeană, asiatică, a Orientului Mijlociu etc) decurge dintr-un război, fie el fierbinte sau rece, care a reglat raporturile de putere până la următoarea reajustare. Nu avem excepţii istorice de la această regulă. Marile puteri/imperii ale lumii îşi recalibrează statutul în cadrul balanţei de putere, în urcare sau în coborâre, după războaie sau revoluţii. Aşa au dispărut şi aşa au apărut marile puteri ale acestui secol şi ale secolelor trecute. Războaiele refac ordinea politică mondială sau regională pe baza puterii măsurate concret.

Desigur, profesorul Joseph Nye de la Harvard încearcă, în cartea sa faimoasă din 2004 (Soft Power. The Means to Success in World Politics), să ne liniştească, spunându-ne că puterea de astăzi nu se mai măsoară neapărat în forţă militară brută, capabilă să distrugă fizic adversarul, deci ca hard power, ci mai degrabă ca soft power, adică în termenii influenţei şi prestigiului pe care o ţară reuşeşte să le câştige pe plan global sau regional prin mijloace non-militare şi non-violente, de exemplu prin succes şi expansiune economică, atractivitate culturală etc. Japonia şi Germania erau cele mai bune exemple de soft power. A fost o idee frumoasă. Dar iată că Japonia se înarmează pentru a fi pregătită de escaladarea tensiunilor în mările Asiei, Germania se înarmează şi vorbeşte de apărarea europeană comună, în Turcia se aud focuri de armă, iar Rusia revine la masa marilor puteri nu prin soft power şi sensibilitatea baletului sau a literaturii ruse, ci tot prin forţa diviziilor sale, descoperite sau acoperite, care au anexat Crimeea (fară ca cineva să îndrăznească să i se opună), au alimentat războiul din estul Ucrainei şi au intervenit deschis în Siria. Soft power rămâne însă conceptul numai bun de predat în universităţi, de dezbătut în conferinţe liniştite şi de entuziasmat societatea civilă.

Că lucrurile nu stau tocmai aşa în (re)calibrarea balanţei de putere şi că a fost o iluzie ideea că ordinea globală/regională poate fi retrasată sau apărată exclusiv prin mijloace economice şi culturale, o arată, la numai 12 ani de la cartea lui Nye şi începutul modei cu soft power, discuţiile care au avut loc recent la Varşovia, la Summitul NATO. Toată lumea vrea să aibă mai întâi garanţia unei protecţii militare substanţiale şi abia apoi vernisaje de expoziţii, spectacole de balet şi librăriile pline cu romane de dragoste. Chiar şi investitorii, care ar trebui să fie campionii abordării soft power, cer mai întâi securitate şi stabilitate, şi apoi îşi desfac punga. De ce nu a cerut nimeni la Varşovia (decât, să zicem, debusolatul premier bulgar Borisov, care avea o cu totul altă agendă...) demilitarizare şi renunţarea la cheltuielile de apărare, iar în realitate eforturile bugetare destinate armatei cresc peste tot în lume, în Est şi în Vest?

Divorţul de catifea” pe care îl vrea Donald Tusk în relaţia dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie este o mostră de „wishful thinking” (confundarea dorinţelor cu realitatea) care se înscrie, în subtext, pe lunga listă a temerilor europenilor că situaţia s-ar putea degrada în continuare. Nici căderea comunismului nu s-a produs numai prin „Revoluţia de catifea”. Nici Brexitul nu va fi o şuetă la cafea, între marile capitale ale Europei. „Ghearele” se vor ascuţi curând, la Berlin, Paris, Londra şi Bruxelles, iar britanicii şi europenii de pe continent vor vedea în maxim un an, în caz că au uitat atât de repede, cât de grea şi de costisitoare poate fi iresponsabilitatea politică.

Nu suntem alarmişti sau defetişti, dar momentul greu al Europei va continua o bună bucată de timp. Brexitul va fi extrem de dificil şi nu se va dovedi un „divorţ de catifea”. Vechi idiosincrazii şi interese specifice (să nu le spunem meschine) vor ieşi din lada de istorie prăfuită a Europei, pe care Cameron, Boris Johnson şi Nigel Farage s-au grăbit să o deschidă, pentru un pumn de voturi în următoarele alegeri generale. Nu va fi sfârşitul lumii, dar se va plăti un preţ greu. Din nefericire, Brexitul se adaugă poverii şi presiunilor la care este supusă în prezent lumea occidentală de pe ambele maluri ale Atlanticului, iar „catifeaua” la care visează Tusk de la Bruxelles va căpăta din ce în ce mai mult duritatea pietrei. Sperăm, nu şi a glonţului.


Citiţi şi:
Ieşirile din UE şi politica referendumurilor promovată de capitalişti în favoarea propriilor interese începe să se întoarcă împotriva lor
Susținătorii ce s-au deșteptat ai «Brexit-ului» descoperă abia acum că «UE a fost dintotdeauna un proiect al CIA»!
O nouă criză financiară și economică se profilează în curând la nivel mondial. FMI face un apel disperat la guvernele lumii

 

yogaesoteric
13 octombrie 2016

 

 

Articole publicate recent

> 27 Martie«Greşalele în politică sunt crime»

> 26 MartieBancuri spumoase cu personaje istorice

> 26 MartieJon Gabriel, omul care a slăbit 100 de kg fără a ţine o DIETĂ!

> 26 MartieAșa se petrece la loviturile de stat!

> 25 MartieȘtiință revoluționară, etică, generozitate – Conferință a genialului savant iranian Mehran Keshe la București, invitat de MISA

> 24 MartieRaport nazist din 1940 pentru colonizarea României. Un proiect care iată a revenit în actualitate sub patronajul Uniunii Europene

> 24 MartieRespect pentru educaţie în perioada interbelică: 17% din PIB

> 23 MartieDeclarații șocante ale generalului Iulian Vlad: Sergiu Nicolaescu a regizat momentele de panică și explozii din 1989, în București

> 23 MartieNorvegia. Pentru prima dată în istoria țării numărul ateilor l-a depăşit pe cel al credincioşilor

> 23 MartieDr. Călin Georgescu: «În ultimii 25 de ani, sufletul românesc a fost trecut prin sabie» (I)

> 23 MartieAflat în vizită în România, genialul cercetător Mehran Tavakoli Keshe a participat la un eveniment organizat de Școala de Yoga MISA

> 22 MartieDespre sindromul «ordonanţă» si estetica sfârşitului de ţară

> 22 MartieDin dragoste pentru natură a plantat în fiecare zi un copac timp de 37 de ani

> 21 MartiePentru nişte ani mai buni: Thomas Sowell, în apărarea libertății (și) gândirii

> 21 MartieInteligenţa artificială creată de Google a învăţat să fie foarte agresivă

> 21 MartieGeneralul Mircea Chelaru: «Aşa începe nenorocirea. Să ştiţi că niciun război nu a început dintr-o dată»

> 20 MartieDocumente declasificate ale US Air Force: Proiectul 1794 – Farfuria zburătoare supersonică menită să doboare bombardierele sovietice

> 20 MartieMitinguri. Cine a avut capacitatea de a mobiliza un număr atât de mare persoane, cum s-a procedat și cine s-a aflat în spatele acestora? (II)

> 19 MartieScrisoarea lăsată de Dan Adamescu: «În penitenciar am ajuns în iad. Nu înţeleg de ce medicii m-au ignorat»

> 19 MartiePreotul Maes, despre ceea ce se petrece cu adevărat în Siria: Știrile difuzate reprezintă cea mai mare minciună a mass-media din timpurile noastre

> 19 MartieMinciuna are posturi TV multe, dar scurte! În Piața Victoriei nu au fost nici 150.000, nici 200.000 de oameni, ci mult mai puțini

> 18 MartieProfesor doctor specialist în libertăţile publice în dreptul penal: «Nu vă mai lasaţi tâmpiţi atât de uşor!»

> 18 MartieCel mai bătrân om din lume ne-a dezvăluit secretul longevității sale

> 18 MartieConsiliul pentru Relații Externe: În 2017 SUA ar putea începe un război cu Rusia şi Coreea de Nord

> 16 MartieVăzută din faţă, pare o locuinţă normală dar privind-o din lateral vei constata că este o casă cu totul aparte!

> 15 MartieRomânii sunt cei mai vulnerabili europeni în privinţa datelor personale: 85% îşi oferă datele pe internet

> 15 MartieMitinguri. Cine a avut capacitatea de a mobiliza un număr atât de mare persoane, cum s-a procedat și cine s-a aflat în spatele acestora? (I)

> 14 MartieIon Cristoiu: Incredibil, dar adevărat! SRI a primit dreptul de a avea firme comerciale sub acoperire

> 14 MartieDescoperire de importanţă majoră: Hidrogenul poate fi transformat în metal!!!

> 14 MartieViktor Orban, poziție intransigentă față de «corectitudinea politică» și intervenția lui Soros în politica Ungariei

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga