Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Articole >
Cele mai brutale şi şocante răzbunări din istorie

 

Vrem, nu vrem, răzbunarea este un fenomen la fel de vechi precum specia noastră omenească. Până la un punct este chiar firească, fiind puternic legată atât de instinctul de conservare al speciei umane, cât şi de cel al individului. Se mai spune adesea că răzbunarea este dulce, mai ales atunci când este îndelung aşteptată sau oarecum îndreptăţită. Însă, dacă ne uitam puţin mai mult în istorie, descoperim că cel mai adesea răzbunarea este caracterizată de o cruzime care uneori depăşeşte chiar sfera patologicului.

Pentru creştini cel puţin, răzbunările ar fi trebuit să fie nişte acte de care aceştia să se ţină departe. Epistola către Romani, versetele 12:19, spune clar: Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc dreptăţii imanente, mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este «A Mea este răzbunarea. Eu voi răsplăti, zice Domnul.»

Cu toate acestea, se pare că nimic nu i-a oprit şi nu-i opreşte pe oameni, indiferent de credinţa, rasa şi cultura lor, să se răzbune. Iar aici sunt enumerate unele dintre cele mai cumplite cazuri de acest fel.

10. Cazul Pierre Picaud – Adevăratul Conte de Monte Cristo

Evident, Picaud nu a fost conte, ci doar un cizmar, dar cu siguranţă era genul de om pe care nu trebuia să-l ai ca duşman. Cum au aflat aceasta pe pielea lor trei bărbaţi care au aruncat asupra lui false acuzaţii de spionaj.

Cizmarul din Nimes-ul secolului XIX se pare că a fost chiar personajul real a cărui poveste l-a inspirat pe Alexandre Dumas să scrie celebrul său roman. Pierre Picaud a fost, iată, cel care a servit ca model pentru creionarea personajului Edmond Dantes. Însă, spre deosebire de Contele de Monte Cristo, cizmarul Picaud avea o relaţie amoroasă cu o femeie bogată, iar „prietenii” săi invidioşi l-au turnat pe nedrept autorităţilor, cum că ar fi spion englez. Închis pentru şapte ani în fortăreaţa Fenestrelle, Picaud s-a împrietenit în timpul detenţiei sale cu preotul italian Padre Torri, care i-a lăsat moştenire o mare sumă de bani.

Odată eliberat, Picaud nu s-a mulţumit cu bogăţia care dăduse peste el, ci a pus la punct un sângeros plan de răzbunare care s-a întins pe o perioadă de mai bine de zece ani. În acest timp, cizmarul îmbogăţit i-a ucis cu mâna lui pe cei trei „prieteni” delatori: Loupian, Solari şi Chaubard. Loupian a avut parte de cea mai dură răzbunare, ţinând cont că se însurase cu femeia iubită de Picaud. Acesta a păcălit-o pe fiica lui Loupian se mărite cu un criminal care, printre altele, a incendiat proprietăţile lui Loupian. Acesta a fost înjunghiat de Picaud, care mai apoi i-a otrăvit pe Solari şi Chaubard.

9. Revanşa Reginei Boudica

Boudica Budug sau Bodiaceea, după unele surse, a fost regina icenilor, un trib celtic care trăia în secolul I d.H., undeva în estul Angliei de astăzi. Legiunile Romei au anexat pe loc teritoriile deţinute de soţul ei, regele Prasutagus, imediat după moartea acestuia. Opunându-se acestei măsuri, atât Boudica, cât şi fetele ei au fost bătute şi violate în public de către luptătorii romani, iar bogăţiile regatului au fost rapid confiscate.

Şocată şi înfuriată de modul în care atât ea cât şi regatul său fuseseră trataţi de romani, regina celţilor iceni a stârnit o revoltă în anul 60 d.H., revoltă care avea să devasteze aproape tot teritoriul cucerit de romani în Britania. Sub conducerea ei, războinicii celţi au devastat şi ars toate aşezările şi castrele romane şi au ucis orice roman întâlnit, fie el copil, bătrân sau femeie. Castrul de la Camulondunum, în prezent oraşul Colchester, care atunci era locuit de soldaţi romani lăsaţi la vatră şi unde era ridicat un templu în onoarea fostului împărat Claudius, a fost prima aşezare distrusă complet din ordinul Boudicăi.

Atenţia reginei umilite şi jefuite s-a îndreptat către Londinium, capitala Londra din prezent.
Mai mult de 100.000 de celţi din toate triburile supuse de romani au atacat aşezarea arzând-o din temelii. Imediat a urmat căderea oraşului Verulamium, numit în prezent Saint Albans. Aproape 80.000 de romani aveau să moară din cauza reginei celţilor. Pentru Roma, situaţia devenise atât de gravă încât împăratul Nero se gândea serios la retragerea totală din provincia Britania. Doar că situaţia a fost salvată pentru romani de geniul militar al guvernatorului Gaius Suetonius Paulinus care a înfrânt definitiv armatele Boudicai în Bătălia de la Watling Street.

Precum Decebal al dacilor, regina Boudica s-a sinucis, pentru a nu cădea prizonieră.

8. Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu

Iată că şi acest eveniment, unul dintre cele mai sângeroase din istoria Europei, a fost în cele din urmă un act de răzbunare. Unul în care Charles al IX-lea, regele Franţei de atunci, s-a răzbunat pe supuşii săi care au trădat catolicismul, alegând să treacă în rândul protestanţilor.

De-a lungul istoriei, tensiunile religioase au stat la baza celor mai multe războaie şi confruntări armate. Adesea acestea s-au transformat în atrocitate la scară largă, cum a fost şi măcelul din noaptea de 23-24 august 1572. Războaiele şi răfuielile cu miză religioasă dintre cetăţenii francezi erau la apogeu în acel secol, iar, în noaptea respectivă, în ajunul Sfântului Apostol Bartolomeu, Caterina de Medici, o catolică ferventă, nimeni alta decât mama regelui Charles al IX-lea, şi-a convins fiul să ordone asasinarea tuturor protestanţilor calvinişti francezi întâlniţi, protestanţi cunoscuţi mai ales sub denumirea de hughenoţi.

Hughenoţii au ales să întoarcă spatele Bisericii Romano-Catolice din Franţa, fondând astfel Biserica Protestantă Reformată a Franţei. Nu bănuiau deloc consecinţele acestei alegeri, căci altfel s-ar mai fi gândit înainte de decizia finală. În acest timp, tensiunile pe fond religios creşteau. Mulţii hughenoţi nu bănuiau deloc proporţiile acestor tensiuni şi porniseră spre Paris unde vroiau să asiste la căsătoria surorii regelui, Margareta, cu protestantul Henric al III-lea de Navarra (viitorul rege Henric al IV-lea al Franţei). Însă, odată cu lăsarea nopţii, regele a dat ordinul, iar gărzile sale au pornit măcelul prin orice mijloace, sabie, topor, ciomag, halebardă, archebuză, linşaj.

Aproape 5.000 de hughenoţi au fost măcelăriţi în acea noapte pe străzile Parisului. Regele Charles al IX-lea nu s-a mulţumit cu atât şi a ordonat inclusiv asasinarea multor conducători hughenoţi, incluzându-l aici şi pe amiralul Gaspard de Coligny, una dintre cele mai importante personalităţi ale armatei. Violenţele nu s-au limitat la Paris, căci mulţimea dornică de jaf şi sânge s-a grăbit imediat să îndeplinească dorinţa regelui, astfel încât, la finele acestei răzbunări, peste 100.000 de hughenoţi au fost ucişi în Franţa.

7. Otrăvirea a peste 400 de nazişti de către gruparea Nakam

Pare cumva de înţeles faptul că, după încheierea celui de al Doilea Război Mondial, o parte a grupărilor extremiste evreieşti nu s-au mulţumit deloc cu deciziile finale date de Tribunalul de la Nürnberg, ci au dorit să-şi aplice singure răzbunările. La urma urmei nu trebuie să ne mire prea mult o astfel de alegere venită din partea poporului care a ales dintotdeauna să trăiască după legea ochiului pentru ochi şi a dintelui pentru dinte. Una dintre cele mai extremiste grupări înarmate evreieşti a fost cea numită „Nakam” mai cunoscută istoricilor sub titulatura de „Răzbunătorii Evrei”.

Gruparea Nakam a fost fondată de Abba Kovner şi restul supravieţuitorilor Organiza|iei Unite a Partizanilor, un grup armat paramilitar animat de ideologia sionistă. Gruparea operase în Lituania, însă sub comandă sovietică. Numele lor deriva de la expresia evreiască „Dam Yehudi Nakam” (ceea ce literar înseamnă „Sângele evreiesc va fi răzbunat”). Organizaţiei Nakam i s-au mai alăturat şi mulţi veterani ai celebrei Brigăzi Evreieşti din Palestina Britanică, iar scopul acesteia a devenit asasinarea fără niciun fel de milă a criminalilor nazişti, drept răzbunare pentru Holocaust.

În acest scop, circa 60 de membri ai grupării au sosit în Germania imediat după sfârşitul războiului. Odată sosiţi, evreii au otrăvit cu arsenic circa 3.000 de pâini care urmau să fie trimise foştilor gardieni SS deţinuţi de către americani în lagărul Stalag XIII. Totul, chipurile, fără ştirea americanilor. Aproximativ 1.200 de prizonieri nazişti s-au îmbolnăvit grav în urma consumului de pâine otrăvită, iar un număr de 400 de oameni din rândurile lor au decedat.

Cu toate acestea, conducerea Nakam a replicat: „Asta nu-i nimic faţă de ceea ce vrem să facem”. Nebunia celor din Nakam mergea până acolo încât aceşti evrei intenţionau să omoare nu mai puţin de şase milioane de germani prin otrăvirea surselor de apă potabilă din München, Weimar, Berlin, Nürnberg şi Hamburg, chipurile ca o răzbunare a controversatei cifre de şase milioane de evrei care ar fi pierit în Holocaust. Din fericire, gruparea Nakam a fost însă oprită la timp.

6. Orbul care a ars Constantinopolul

Enrico Dandolo, al 42-lea doge al Veneţiei, avea să fie de altfel cel mai celebru doge al acestei mici, dar importante republici italiene. De ce asta? Ei bine, deşi era orb, dogele Dandolo a reuşit să conducă cea de-a patra Cruciadă care a culminat cu asedierea şi cucerirea Constantinopolului, la începutul secolului XIII.

Conform legendelor vremii, ducele Dandolo ar fi fost orbit de bizantini în timpul unei expediţii din anul 1171 contra imperiului condus de Manuel Comnenul. Sunt unii istorici care nu recunosc acest lucru, bazându-se pe faptul că, pe atunci, legile veneţiene interziceau orbilor să semneze orice fel de document, iar Dandolo, în poziţia sa de doge, ar fi trebuit să semneze aproape zilnic astfel de documente. Însă se ştie sigur că Dandolo era orb chiar dacă îndeplinea funcţia supremă de doge.

Republica Veneţiană s-a angajat să fie cel mai mare susținător financiar a celei de-a patra Cruciade, iar Dandolo a decis personal să ia crucea într-o mână şi sabia în cealaltă şi să se răzbune pentru înfrângerile administrate de bizantini. Prin urmare, orbul Dandolo a reuşit să-i convingă pe cruciaţi să cucerească Constantinopolul – cea mai mare cetate a creştinătăţii din acele vremuri, mai dezvoltată şi mai bogată chiar decât Roma. Asaltul a izbutit pe data de 12 aprilie 1204, iar frumoasa cetate a căzut pradă cruciaţilor care au jefuit şi distrus totul, arzând opere de artă şi documente, ucigând peste 15.000 de oameni, înrobind, violând şi vânzând robi, comportament de altfel tipic pentru nişte cruciaţi catolici.

Pe ruinele oraşului, Dandolo a fondat un stat vremelnic intitulat „Imperiul Latin”. Chiar dacă bizantinii au reuşit să-şi recucerească oraşul-emblemă după acest trist eveniment, Imperiul Bizantin nu a mai reuşit niciodată să-şi revină la gloria şi puterea de odinioară.

5. Învins în alegeri, Aaron Burr şi-a ucis rivalul în duel

Este un fapt stabilit demult de istorici că doi dintre părinţii Revoluţiei Americane, Aaron Burr, respectiv Alexander Hamilton nu se plăceau deloc unul pe celălalt, aceştia având deseori numeroase conflicte de idei şi principii; până aici nimic neobişnuit, numai că antagonismul dintre ei avea să se termine într-un duel cu urmări tragice. Cei doi fuseseră angajaţi unul împotriva altuia într-o cursă electorală. Hamilton avea obiceiul să influenţeze modul în care urma să se încheie alegerile – se implicase în manipularea alegerilor astfel încât Burr să piardă în faţa nimănui altcuiva decât Thomas Jefferson, cu ocazia alegerii din anul 1801 a celui din urmă în funcţia de preşedinte al Statelor Unite.

Mai mult decât atât, Burr a fost obligat să se lanseze şi în campania electorală pentru funcţia de vicepreşedinte. Însă Hamilton nu era de acord nici cu asta şi a lansat o campanie dură împotriva candidaturii lui Burr.

El a reclamat faptul că Burr ar fi susţinut mişcarea secesionist-federalistă din New York, fapt care l-a costat pe acesta pierderea alegerilor. Furios din cauza deznodământului, Burr l-a provocat pe Hamilton la o formă ilegală de confruntare, celebrul duel cu pistoale. În ciuda faptului că duelul fusese scos în afara legii din data de 11 iulie 1804, Hamilton, care oricum nu-l suferea nici el pe Burr, a acceptat pe loc.

Cei doi politicieni rivali s-au întâlnit în afara oraşului Weehaven de lângă New York, iar Hamilton a fost împuşcat mortal de către Burr. Ironia sorţii face ca Hamilton să moară exact pe locul unde fiul sau murise într-un duel, petrecut în urmă cu trei ani. În ciuda acestui fapt, Burr nu a fost condamnat pentru uciderea lui Hamilton, însă răzbunarea sa avea să-l coste cariera politică.

4. Cazul soldaţilor americani care au mitraliat 500 de prizonieri germani

Luând în considerare faptul că peste 35.000 de deţinuţi au pierit în lagărele de concentrare de la Dachau în timpul Holocaustului, lichidarea celor 500 de gardieni SS pare cumva o răzbunare palidă şi desuetă. Şi totuşi, actul răzbunării a avut loc. Însă faptul că soldaţii americani au ucis cu mitralierele 500 de prizonieri neînarmaţi care nu prezentau pericol pentru ei, a transformat totul într-o crimă de război înainte să fie considerată răzbunare.

Odată ce lagărul Dachau din sud-estul Germaniei a fost eliberat în luna aprilie a anului 1945, soldaţii americani din Divizia 45 de Infanterie au descoperit cadavrele a circa 2.300 de persoane ucise recent, ascunse în 39 de vagoane. Această imagine macabră suprapusă peste ororile descoperite anterior în lagăr s-a dovedit a fi prea mult pentru nervii acestora, ducând în cele din urmă la o reacţie necontrolată de răzbunare a victimelor naziştilor. La început, un număr de 30 de foşti gardieni SS au fost aliniaţi în faţa unui zid, fiind apoi executaţi pe loc cu tiruri de mitralieră, fără nicio şansă de a se apăra. Ulterior, soldatul care a apăsat trăgaciul a încercat să scape basma curată, declarând că cei 30 de prizonieri încercau să fugă, fapt total neadevărat.

Restul crimelor de război înfăptuite de americani au avut loc în interiorul lagărului; oriunde aceştia găseau prizonieri germani, îi executau pe loc cu mitralierele din dotare. Crimele nu s-au terminat aici, căci soldaţii americani le-au dat arme unora dintre cei 35.000 de evrei eliberaţi, îndemnându-i pe aceştia să se răzbune pe orice german întâlnit. Evreii supravieţuitori au prins, torturat şi ucis un număr mare de ofiţeri SS, victimele fiind omorâte în bătaie cu cazmalele şi ciocanele găsite în lagăr. Un fost ofiţer SS a fost chiar sfâşiat în bucăţi de evreii furioşi şi scăpaţi de sub control. Aceste incidente au fost deliberat ţinute sub tăcere de învingătorii din cel de-al Doilea Război Mondial. Detaliile deranjantului incident au fost date publicităţii de abia în anul 2001.

După execuţia SS-iştilor, soldaţii americani au împuşcat şi câinii de pază ai lagărului.

3. Răzbunarea Mossad-ului asupra teroriştilor ce erau vinovaţi de Masacrul de la Olimpiada din München 1972

În timpul acestei olimpiade, un număr de 11 sportivi, membri ai delegaţiei Israelului, au fost luaţi ostatici de către membrii unei organizaţii teroriste palestiniene numită Septembrie Negru. Toţi cei 11 sportivi evrei, alături de un poliţist german, au fost în cele din urmă ucişi de terorişti. Din cei opt terorişti arabi care au acţionat, un număr de cinci au fost ucişi de poliţa vest-germană, restul de trei fiind arestaţi, dar eliberaţi în urma deturnării unui avion al companiei Lufthansa din luna octombrie a aceluiaşi an.

Însă autorităţile israeliene nu s-au mulţumit deloc cu acest deznodământ. Serviciul secret israelian, celebrul Mossad, a lansat imediat operaţiunile Primăvara tinereţii şi Mânia lui Dumnezeu, pentru a-i identifica şi lichida pe toţi palestinienii suspectați că au avut legături cu masacrul din München.

În cadrul Operaţiunii Primăvara tinereţii, Mossad-ul a lansat în luna aprilie 1973 atacuri asupra bazelor din Liban ale Organizaţiei de Eliberare a Palestinei. Mai mulţi membri de rang înalt ai acestei organizaţii au fost ucişi, alături de câţiva civili arabi.

Apoi, Operaţiunea Mânia lui Dumnezeu, lansată la 20 de ani după incidentele din München, a avut ca scop lichidarea conducerii organizaţiilor Septembrie Negru şi a celei de Eliberare a Palestinei. Mossad-ul a urmărit, identificat şi lichidat într-o perioadă de 20 de ani pe toţi cei implicaţi în acel masacru. Zeci de arabi au fost ucişi, iar, ca o notă de stupefiantă ironie, Mossad-ul a trimis familiilor acestora condoleanţe sub forma unor buchete de flori în care era aşezat un cartonaş pe care scria „Noi nu uităm şi nu iertăm!”.

2. Castrarea pe viu şi linşarea violatorului indian Akku Yadav

Pe data de 11 august 2004, indianul Akku Yadav era judecat în Kasturba Nadar, India, sub acuzaţia de viol asupra Ushei Narayana. Însă Yadav nu era deloc la primul viol. Acest individ deosebit de periculos violase un număr de peste 200 de femei într-un interval de 10 ani. Ţinând cont că faptele au avut loc într-o ţară precum India, unde corupţia este în floare, iar drepturile femeii nu prea contează decât pe hârtie şi nici atunci de fiecare dată, nu este de mirare că Yadav a putut să-şi facă de cap atâţia ani, până în momentul în care a fost în sfârşit prins şi acuzat.

Însă nimic nu a putut opri furia femeilor care fuseseră fie rude ale victimelor, fie ele însele victime. Acestea s-au strâns în faţa clădirii unde era deţinut Yadav şi au cerut să-şi facă dreptate singure. În schimb, poliţiştii, în prima fază, n-au găsit ceva mai bun de făcut decât să râdă de ele şi să le gonească. Acest gest a aprins şi mai tare furia femeilor. Un grup de peste 200 de femei au intrat cu forţa în sala de judecată, aruncându-i la o parte pe poliţişti, judecători, procurori şi avocaţi. Apoi au pus mâna pe Yadav pe care l-au târât afară unde au aruncat cu praf de chili iute peste el. Apoi ceata femeilor furioase a început să-l lovească cu pietre. Una dintre femei a scos un cuţit de bucătărie cu care a retezat penisul violatorului.

În timp ce acesta urla agonizând, mai multe femei şi-au scos la rândul lor cuţitele şi l-au înjunghiat. Legiştii aveau să numere ulterior peste 70 de răni de cuţit pe trupul inert al violatorului. Toată scena terifiantă nu a durat mai mult de 15 minute. Femeile şi-au făcut în cele din urmă dreptate, chiar dacă o parte din ele au fost mai apoi arestate şi acuzate de crimă.

1. După ce oferta sa de pace a fost refuzată, Ginghis Han a ucis peste patru milioane de oameni

Cel mai mare cuceritor din istoria lumii nu era deloc un personaj care să treacă cu vederea afronturile şi jignirile, ba din contră! Avem bunăoară drept exemplu al setei sale de răzbunare invazia mongolă a statului musulman al Horezmului, situat undeva pe teritoriile de azi ale Turciei, Iranului și Azerbaidjanului. Invazia mongolă a acestei formaţiuni statale a avut loc între anii 1219-1221 şi a marcat nu numai o uriaşă expansiune a Imperiului Mongol în inima Islamului, dar a dus şi la moartea a peste patru milioane de oameni. La început, Marele Han nu voia război cu musulmanii din Horezm, ci doar să deschidă relaţii comerciale. Ginghis le-a trimis horezmienilor, mai precis regelui acestora, Ala ad-Din Muhammad, un mesaj scurt, dar explicit: „Eu sunt stăpânul ţinuturilor de la Soare răsare, iar tu eşti stăpân peste ţinuturile de la Soare apune. Haide să fim prieteni şi să facem negoţ.”

Însa imediat ce solia mongolă a ajuns în cetatea Otrar, la horezmieni, şi le-a prezentat acestora oferta hanului, musulmanii au luat cea mai proastă decizie din viaţa lor. I-au ucis pe toţi solii mongoli. Marele Han a turbat de furie şi a ordonat ordiilor sale să atace fară veste. Pe conducătorul primei cetăţi horezmiene care a refuzat să se predea, Ginghis l-a condamnat la o moarte groaznică: nefericitului i-a fost turnat argint topit în gură...

Apoi, hanul a ordonat cavaleriei sale compuse din circa 200.000 de luptători de elită să atace în forţă imperiul horezmienilor. Credincioase ordinului hanului, ordiile mongole n-au cruţat nimic. Nici copiii, nici bătrânii, ba nici măcar câinii şi restul animalelor întâlnite. Peste un milion de sold horezmieni şi trei milioane de civili au fost ucişi fără milă. Regele Ala ad-Din Muhamirj a reuşit cu greu să scape viu, refugiindu-se pe mica insulă din mijlocul Mării Caspice. Acolo a murit de foame şi de inimă rea.


Citiţi şi:
Istoria crimelor papalităţii (1)
Să fim deschişi şi să atragem în fiinţa noastră, de fiecare dată când este necesar, energiile divine ale iertării
Legea karmei şi consecinţele angrenării liberului arbitru

 


yogaesoteric
13 octombrie 2016


 

Articole publicate recent

> 16 IanuarieHackerul Guciffer confirmă că Hillary Clinton este în realitate o înaltă preoteasă a așa-zișilor «iluminați»

> 16 IanuarieGregorian Bivolaru dă şah procurorilor clujeni. Francezii l-au predat doar pentru executarea unei condamnări, nu pentru toate dosarele sale

> 16 IanuarieAdministraţia Trump: o contra-revoluție culturală cu implicaţii globale? (II)

> 15 IanuarieVlad Voiculescu declanşează «revoluţia» neoliberală a managementului spitalicesc

> 15 IanuarieCopii români plătiți mizerabil pentru a asambla jucării Kinder. Cât primește un copil de 6 ani pentru această muncă

> 15 IanuarieAntenele GSM nu vor mai fi mutate de lângă școli sau spitale

> 15 IanuarieLeon Dănăilă, executat în mod ritualic de komisarii corectitudinii politice

> 14 IanuarieDivorțul de realitate: de ce a pierdut Occidentul bătălia pentru căsătorie și familie

> 14 IanuarieTrump, întâlnire incendiară cu presa de peste ocean «CNN, mincinoşi. NBC, ofensatori»

> 13 IanuarieUMOR STENIC ȘI BINEFĂCĂTOR (II)

> 13 IanuarieVa începe răzbunarea internaţională a lui Hillary, prin intermediul băncilor centrale ale unor state care o doreau pe ea preşedintele Americii?

> 11 IanuarieAdministraţia Trump: o contra-revoluție culturală cu implicaţii globale? (I)

> 11 IanuariePSEUDO-JUSTIȚIA CUTREMURĂTOARE A JAFULUI INSTITUȚIONALIZAT ȘI A UNEI EVIDENTE DISCRIMINĂRI

> 10 IanuarieMisteriosul rol jucat de Victor Ponta în cadrul evenimentelor din decembrie ’89

> 9 IanuarieInvestigație în curs în Norvegia: Rețea imensă de pedofili

> 9 IanuarieTrezirea cea dură la realitate

> 8 IanuarieNigel Farage: «Dacă si Marine Le Pen câştigă în Franța, Uniunea Europeană este terminată»

> 8 IanuarieAu Donald Trump şi economiile mondiale şansa supraviețuirii? Există o singură soluţie: Eliminarea Rezervei Federale şi a băncilor naţionale!

> 8 IanuarieDouă dintre cele mai cunoscute opere literare din lume au fost interzise zice-se din cauza limbajului rasist folosit de anumite personaje

> 7 IanuarieEuropa, trezeşte-te! Preşedintele american se va numi pe 20 ianuarie Donald Trump, iar Rusiei îi este solicitată colaborarea cu SUA

> 6 IanuarieUMOR STENIC ȘI BINEFĂCĂTOR (I)

> 6 IanuariePropagandă homosexuală vădită într-un popular joc pentru copii. Parlamentul rus cere interzicerea jocului

> 4 IanuarieTheodor Stolojan: Țiriac a făcut avere uriașă în România și n-a plătit un leu impozit!

> 4 IanuarieFacebook ar putea introduce avertismente privind conținutul fals, în încercarea de a combate dezinformarea

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga