Crahul Mileniului: o demolare controlată care poate fi evitată

 

Surpriza „octombrie 2016” va veni oare mai devreme sau mai târziu?

 

Cei care operează la vârful sistemului economic și financiar mondial sunt actualmente pe deplin conștienți de faptul că fiecare zi care trece aduce lumea cu un pas mai aproape de o „Apocalipsă financiară” și de „Apocalipsa economică”. Din cauză că evenimentele care urmează să se producă par a fi inevitabile, aceștia știu că trebuie să prevină abaterea unor astfel de falimente aleatoare asupra poverii datoriei globale, căci altfel criza monetară și haosul fiscal care ar urma vor provoca o prăbușire extrem de serioasă la nivelul întregii comunități a națiunilor.
 

Având în vedere traiectoriile actuale care au fost observate pe fiecare piață majoră – acțiuni și obligațiuni, mărfuri și valute, carbonul și instrumentele financiare derivate, imobiliare și asigurări – controlorii sunt obligați acum să pună la cale o demolare controlată, la fel cum au făcut în septembrie și octombrie 2008. Cu toate acestea, un astfel de colaps executat la repezeală va arunca cu siguranță lumea într-o criză fără precedent, de proporții epice. Economistul Ravi Batra a numit-o „Crahul Mileniului”.

Ceea ce este diferit la intervalul de timp 2016-2017 este că există o certitudine matematică pentru toate evenimentele care ar urma să se producă. Cu alte cuvinte, manipulatorii prețului aurului pot suprima în mod artificial prețul acestui metal prețios doar până când căderea acestuia va face ca prețul pieței să nu mai aibă nicio credibilitate și să se prăbușească. Aceasta este valabil și pentru argint și alte metale prețioase. De asemenea, cei care au manipulat până acum bursele prin curse nebune una după alta nu mai pot rămâne nepedepsiți pentru această fraudă masivă. Întreaga industrie bancară de investiții este acum complice la fraudarea zilnică a burselor, care are loc de când au fost bursele înființate.

Cea de-a doua mare criză – Recesiunea din 2008, care încă nu s-a încheiat

Piața este martora de zi cu zi a unei recesiuni care se adâncește din ce în ce mai mult, și pe care nimeni nu o recunoaște ca atare, în afară de câțiva care privesc de pe margine. Pe lângă faptul că în realitate creșterea care a avut loc în toate industriile, de la an la an, este foarte mică, răscumpărările de acțiuni corporatiste au devenit noua „normalitate”, ca mijloc de a menține prețurile acțiunilor crescute în mod artificial. Raportul dintre prețuri și câștiguri (P/E) este acum lipsit de sens, la fel ca și rentabilitatea investițiilor (ROI).

Trăim în vremuri în care, în mod ilogic, cu cât apar mai multe știri proaste referitoare la frontul economic și la sfera financiară, cu atât mai mult cresc valorile la burse. În mod similar, cu cât crește instabilitatea politică și au loc mai multe tulburări sociale, cu atât mai mult echipele guvernamentale de intervenție împotriva prăbușii economice fac astfel încât să apară creșteri pe diferite piețe. Toți indicatorii economici și financiari se deplasează într-o direcție descendentă, și totuși, împotriva oricărei intuiții de bun simț, „taurii” de pe Wall Street continuă să manipuleze piețele după bunul plac. De exemplu, pe 21 august 2016 DJIA se afla la 18,552. Asta este doar cu 47 de puncte mai puțin decât cea mai ridicată valoare din toate timpurile, de 18,595, stabilită în 20 iulie 2016. Și a rămas fixată la burse fără niciun motiv, cu excepția faptului că a fost fabricată de către cei care stăpânesc acest domeniu.

Adevărul care trebuie spus este că cele mai importante date tehnice și cele mai exacte informații economice relevă că economia globală este menținută în stare de funcționare în mod artificial. Acele bănci care sunt prea mari pentru a cădea, nu pot cădea din cauza efectului de domino care ar fi declanșat astfel la nivel mondial. Prin urmare, „Masters of the Financiar Universe” (MOTFU – Maeștrii Universului Financiar) sunt acum într-o mare încurcătură. De fapt, ei se află într-un teritoriu extrem de periculos, fără să aibă nici cea mai vagă idee cum să remedieze situația, pentru că de fapt nici nu mai poate fi remediată. Totuși, ei au refuzat să lase actualul sistem financiar să se autodistrugă, și aceasta pentru motivul că în acel caz viața de pe planeta Pământ ar deveni, consideră ei, cu mult mai dificilă – într-un grad intolerabil – decât este deja.

Sectorul bancar și brokerii care lucrează în domeniul investițiilor știu că, în acest moment, chiar și o prăbușire controlată prezintă riscuri mari. Pentru că de foarte mult timp ei au menținut acest sistem în stare de funcționare pur iluzorie, MOTFU știu că în prezent se află între ciocan și nicovală, cu foarte puțin loc de manevră, care dispare și el pe zi ce trece.

În ceea ce privește situația macrocosmică dificilă atât a economiei, cât și a sistemului financiar, iată un fragment dintr-un articol apărut imediat după prăbușirea din 2008: „Matricea de bani la nivel mondial, arhitectura financiară globală și peisajul economic planetar se aseamănă cel mai mult cu proverbialul castel din cărți de joc, sub forma unei suprastructuri ridicată pe o schemă piramidală frauduloasă, construită pe nisipuri mișcătoare.” Având în vedere faptul că au trecut mai mult de opt ani de atunci, ar trebui să fie clar că civilizația planetară este acum în pragul unei catastrofe.

Ce se petrece de fapt?

Diferite evenimente de mare de importanță ce au avut loc de-a lungul anului, au convers aproape perfect în 2016. Evident, acest lucru nu s-a petrecut printr-o simplă coincidență.
Desigur, întrebarea este: „Se poate termina totul cu bine?” Având în vedere acțiunile criminale care sunt săvârșite în mod sistematic de mai multe decenii împotriva oamenilor de pretutindeni, atunci când adevărul va ajunge să fie cunoscut de public, va avea loc o amplă restructurare care va aduce echilibrul pe toate nivelurile. O astfel de restructurare – dacă i se permite să-și urmeze cursul firesc – va crea condițiile pentru un nou mod de a face afaceri. Sistemul internațional de valute va fi una dintre primele zone ale economiei în care se va vedea o revizuire majoră. Unii spun că acest lucru este deja pe cale să se petreacă în SUA.

Este adevărat că, atunci când aparent „atotputernicul” dolar bazat pe petrodolari va fi fost abandonat în mod corespunzător de către comunitatea mondială a națiunilor, sfârșitul sistemului financiar așa cum este el acum va fi aproape. Și aceasta se întrezărește deja în 2016, deoarece cursul evenimentelor se îndreaptă către a restabili Statele Unite ca o republică constituțională eliberată din jugul tuturor dinastiilor politice care se servesc doar pe ele însele, a tuturor legislaturilor trădătoare și a tuturor trădătorilor aflați în poziții înalte.

Aceasta este ceea ce se petrece în timpul Anului Chinezesc al Maimuței de Foc – tradiţia chinezească spune că Anul Maimuței de Foc este simbolul activităților febrile, realiste, deseori ingenioase, dar și al situațiilor neprevăzute. Pentru că în 2016 are loc, de asemenea, Jubileul Shemitah, anul acesta este deosebit de puternic în ceea ce privește răsturnarea ordinii din prezent. La urma urmei, economia globală și sistemul financiar sunt „tabla de joc” pentru întreaga civilizație planetară. Atunci când această matrice se va prăbuși și va fi distrusă, societățile umane de pretutindeni vor avea o oportunitate incomparabilă de a își construi un nou viitor din cenușă, eliberate de datorii împovărătoare și de opresiune paralizantă.

Pentru că Pluto se află încă în semnul zodiacal al Capricornului pentru următorii opt ani, guvernele lumii vor continua să experimenteze seisme grele în ceea ce privește orânduirea socială. Gradul de dezacord și neliniștea care au apărut în națiuni din întreaga lume au atins niveluri fără precedent. Conflictul dintre guverne și guvernați nu a fost niciodată atât de extins și intens. Și continuă să crească de la o lună la alta. De ce se intensifică în continuu această situație, și unde va conduce?

Datorii, datorii și mai mari, iar apoi încă și mai multe datorii

Crearea de datorii a fost principalul mijloc de constituire a unei societăți globale a funcționarilor aserviți. În prezent, supraîndatorarea în toate clasele socio-economice a ajuns la un punct în care nu se mai poate autosusține. Nu numai că multiplele forme de datorii au provocat stagnarea economiilor generale ale țărilor de pe întreaga planetă, ci în plus și corporațiile, întreprinderile mici și mijlocii, familiile și indivizii muncesc cu toții sub povara datoriilor care sunt mereu din ce în ce mai mari.

Punctul critic aici este faptul că nivelul datoriilor a împiedicat orice recuperare a economiei, în special în cazul puterilor occidentale, ale căror economii sunt motorul la nivel mondial. Atunci când orice redresare economică este blocată pentru mulți ani, țările în curs de dezvoltare sunt cele mai afectate. Gradul extrem de redus de ocupare a locurilor de muncă și rata șomajului au creat o subclasă socială a beneficiarilor de asistență de la stat, care nu au niciun stimulent pentru a ieși din situația în care se află. Și cu cât crește numărul celor care depind de ajutoarele sociale, cu atât sunt mai puțini consumatori care să conducă la creșterea economiei, atât pe plan local, cât și la nivel mondial.

Există mai multe forme de datorii care le includ pe cele suverane, corporative, datorii făcute prin cardurile de credit, datorii pentru investiții, împrumuturi pentru studenți, datorii pentru mici afaceri, pentru cumpărarea unei mașini sau a unei case. Fiecare dintre acestea constituie o piesă majoră în problema datoriei globale, atât în America, cât și în întreaga lume. Marea majoritate a tranzacțiilor efectuate pe diferitele burse sunt, de asemenea, angrenate fără discernământ, până în pânzele albe. Dacă piața ar experimenta o recesiune abruptă, valoarea investițiilor necolectabile și a datoriilor de brokeraj ar exploda peste noapte.

În astfel de cazuri, fenomenul Shemitah a fost de mare ajutor în vechile comunități ebraice. Ciclul de șapte ani de iertare a datoriei a fost instituționalizat în comunitățile evreiești din întreaga lume. Astfel, comunitățile care fac acest lucru pot avea parte de un nou început la fiecare șapte ani, dar mai ales după 49 de ani, odată cu celebrarea jubileului. Acolo, „satul global” există chiar acum.
În 2016 are loc cel de-al 70-lea și/sau cel de-al 120-lea Jubileu din tradiția iudaică, fiind, prin urmare, unul istoric. Acest an reprezintă un moment definitoriu în ceea ce privește iertarea datoriilor în întreaga lume.

În tradiția romano-catolică, Papa Francisc a declarat, de asemenea, anul 2016 ca fiind „Anul Jubiliar al Compasiunii”. Această bulă papală este destul de semnificativă prin faptul că se aliniază perfect cu Jubileul Shemitah. Papa Francisc a emis acest decret cu intenția ca mila și compasiunea să fie o practică centrală pentru toți creștinii și credincioșii din fiecare tradiție religioasă. O modalitate inspirată de a demonstra compasiunea față de alții este iertarea datoriilor.

Prăbușirile burselor au loc adesea în lunile septembrie și/sau octombrie

De acum și până la alegerile prezidențiale din SUA (8 noiembrie 2016) va fi în special mult potențial pentru apariția unor evenimente extraordinare, care să transforme din temelii paradigma actuală. Sezonul electoral actual din SUA a fost caracterizat deja de multe episoade dramatice care indică o transformare monumentală, ce se arată deja la orizont. Acum este momentul pentru corporațiile bancare, companiile de finanțare și alți creditori să-și re-evalueze poziția și să decidă dacă doresc să fie o parte a problemei (status quo-ul împovărat de datorii) sau o parte a soluției (eliberarea de îndatorare).

Națiuni întregi, precum și fiecare dintre cetățenii lor, sunt încurajate să analizeze foarte atent această chestiune mai importantă ca oricând. Acum este cel mai potrivit moment pentru abordarea datoriilor colective ale planetei într-un mod care să îi scutească de datorii pe debitori în masă. Un astfel de gest ar fi suficient pentru a pune capăt celei de-a doua mari crize care afectează planeta.

Atunci când suficient de mulți oameni se unesc în spiritul iertării datoriei universale, acest lucru poate să devină apoi realitate într-o clipă. Există acum toate motivele pentru a se lua această măsură, și simultan nu există niciun motiv real pentru ca ea să fie respinsă. Mai ales având în vedere numeroasele dezvăluiri referitoare la sistemul Federal Reserve (Rezerva Federală a SUA), este acum limpede că cetățenii americani nu au nicio responsabilitate pentru datoria federală, ci corporațiile ilicite din SUA sunt responsabile de aceasta. Cu siguranță că a sosit timpul ca banca Federal Reserve să intre în faliment. Apoi Trezoreria SUA va putea stabili procesul legal și constituțional de emitere de bani care să fie garantați de rezervele de aur.

O astfel de mișcare, de care este stringentă nevoie, ar fi un bun început pentru stabilirea unei monede americane legitime, pentru a înlocui petrodolarii fără acoperire. Apoi ar putea urma iertarea datoriei globale – în special a tuturor datoriilor exprimate în dolari – ceea ce ar încuraja apoi alte națiuni să urmeze acest exemplu. Acest unic efort ar putea iniția apoi un astfel de catarsis financiar global cum lumea nu a mai cunoscut în epoca actuală. Ar fi astfel catalizate multe inițiative similare de eliberare de datorii în arena corporativă, atât în cazul companiilor cu profit, cât și a organizațiilor non-profit, care ar elibera oamenii din cea mai mare povară a datoriei pe care a cunoscut-o lumea.

Concluzie: 2016 și după aceea – Furtuna Perfectă, sau Super-Furtuna Ultra-Perfectă?

Adevărata problemă fundamentală aici se aseamănă cu o stradă cu două sensuri de circulație. Manipulatorii de pe piață știu doar cum să manipuleze toate piețele în avantajul lor trecător. Jucătorii de pe burse au devenit dependenți de dinamica de tip carusel, care este însăși esența manipulării constante. Fiecare broker vă va spune că pentru el nu contează dacă bursele cresc sau scad, atâta timp cât există schimbare. Aceasta pentru că schimbarea direcției este cea care precipită impulsul de a cumpăra sau de a vinde… și acestea sunt manevrele de pe urma cărora toate casele de brokeraj de investiții obțin profituri masive. Câteodată aceasta se numește agitarea de conturi pentru a obține câștiguri financiare (cunoscută și sub denumirea îmbogățire oneroasă a brokerilor).

Având în vedere această realitate, trebuie să existe o voință colectivă suficient de puternică pentru a concretiza nevoia urgentă de a închide cazinoul de jocuri de noroc la nivel mondial. Jocurile de noroc sunt o formă de dependență bine-cunoscută, care a fost făcută acceptabilă din punct de vedere social sub formă de acțiuni, obligațiuni, marfă, valută, tranzacționare a derivatelor și a cotelor de emisii de carbon. În ansamblu, aceste schimburi constituie cea mai mare operațiune de jocuri de noroc din istorie. De aceea, în prezent există nenumărați investitori care sunt dependenți, reci ca gheața, la fel cum sunt și miriadele de factori de decizie de la burse, care sunt dependenți de tratarea clienților lor ca pe niște jucării yo-yo.

Cu toate acestea, jocul a ajuns acum într-un punct în care a intrat în faliment. Marea majoritate a micilor investitori sunt falimentari și dezgustați. Orice persoană care are o conexiune digitală pentru spațiul virtual a aflat că bursele au fost întotdeauna fraudate. Acum, că a fost deschisă cutia Pandorei, tot ce a ieșit din ea nu mai poate fi îndesat înapoi. De aceea, singura cale de ieșire este un colaps controlat – o prăbușire a întregului sistem financiar. Înșelătoria acțiunilor și obligațiunilor fictive nu mai poate continua atunci când toată lumea a aflat despre ea.

Mai mult, peisajul politic al SUA a degenerat până la punctul în care a devenit total inacceptabil pentru corpul politic. Deoarece sectoarele politic și financiar sunt întotdeauna strâns legate în mod inextricabil, ambele trebuie să sufere o transformare radicală. Sezonul campaniei prezidențiale 2016 a adus aceste probleme în văzul și auzul tuturor.

Poate că acesta este adevăratul scop, și totodată rezultatul Super Shemitah-ului mult-așteptat cu nerăbdare: să ofere o oportunitate divin integrată pentru un nou început. Convergența atât de multor evenimente extraordinare va crea, fără îndoială, circumstanțele favorabile pentru un nou început. Acum, că momentele astrologice sunt favorabile, se vor uni oamenii de pe planeta Pământ pentru a acționa și a produce această necesară transformare?



Citiți și:


Din ce în ce mai mulți analişti avertizează: Ne pândește o nouă criză financiară majoră

Brexit-ul a împins bursele în jos. Oare chiar așa să fie?

yogaesoteric
19 octombrie 2016

 


 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More