Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Cum au fost făcute în mod viclean desenele animate să devină calea cea bizară şi vrăjitorească de a învăţa copiii să creadă şi să spună despre... (II)

... ceea ce este rău că este bine, iar despre ceea ce este bine că este rău


Citiți prima parte a articolului

Dincolo de aparențe, desenul animat Ratatouille inoculează într-un mod insidios în mințile copiilor ideea de răsturnare completă a ordinii naturale și firești

Acești inadaptați cu evidente tente demoniace au, de regulă, visuri și aspirații care contrazic în mod flagrant regulile dumnezeieşti esențiale ale comunității. Spre exemplu, în Ratatouille, regula de bază a comunității care este pusă la îndoială și întoarsă pe dos este aceea că oamenii și șobolanii reprezintă două lumi diferite, aflate în vrăjmășie. A transgresa regula înseamnă a face ceva nefiresc, nenatural, după cum subliniază chiar unul dintre personaje, și anume tatăl șobolanului Remy, personajul principal. Acesta din urmă însă încalcă totuși regula, refuzând cu încăpățânare să accepte această delimitare clară între categorii ca fiind naturală. De aici începe aventura afirmării sale ca… bucătar în cadrul unui restaurant vestit din Paris. Este de reținut, pe lângă inversiunea meta-narativă expusă mai sus, și inversiunea mai directă și mai simplă: șobolanul, animalul cel mai respingător posibil pentru oameni, mai ales dacă el este în vreun fel asociat cu mâncarea, devine, vezi Doamne, bucătarul cel mai bun și cel mai simpatic cu putință.

Modalitatea perversă de a întoarce pe dos toate valorile, care de altfel este dintotdeauna specifică forțelor infernale, este aceea de a prezenta ceea ce este bun ca fiind rău, iar ceea ce este rău ca fiind bun. Respingătorul devine astfel atrăgător, iar nenaturalul, ceea-ce-nici-nu-ar-trebui-vreodată-gândit devine cel mai dorit şi mai simpatic lucru posibil. Mai mult decât atât, se ajunge astfel ca delimitarea naturală, făcută actualmente prin tradiția verificată a comunității, între categoriile acceptabile social și cele inacceptabile social să fie respinsă ca fiind doar un mit fals care perpetuează, chipurile, o dușmănie nefondată. Grav este că în Ratatouille, Remy, personajul revoltat, își vede visul aberant de a deveni bucătar împlinit tocmai prin faptul că el a transgresat regulile comunității, ba mai mult decât atât, scenariștii îl prezintă într-o ipostază apoteotică: deşi ştim cu toţii că un şobolan, prin natura lui specifică, nu are absolut nimic de-a face cu gătitul şi că totul este doar o fantasmagorie stranie, şobolanul Remy din producţia Ratatouille este făcut să revoluționeze societatea: comunitatea sa chiar renunță la vechile reguli și este inaugurată o eră nouă, de amiciție între șobolani și oameni.

Astfel, în Ratatouille, o adversitate naturală, cea dintre șobolani și oameni, este în aparenţă „demascată“ și depășită prin aventura lui Remy, care este văzut ca un personaj benefic. Desigur, este bine să ne învățăm copiii să-și urmeze visurile și să transforme în bine multe aspecte din fiinţa lor şi din societate, să nu accepte drept firești unele adversități artificiale şi să nu se comporte habotnic în relaţiile cu ceilalţi în baza unor simple convenţii umane, însă nu este câtuşi de puţin bine să-i facem să creadă că urâtul şi respingătorul sunt doar ceva definit de societate chiar în mod arbitrar şi că, de fapt, nu există niciun fel de granițe naturale între rolurile şi ipostazele sociale, că putem deveni absolut orice, chiar și opusul a ceea ce suntem prin natura noastră specifică.

În sinteză, sub masca, în aparență, înduioşătoare a unei împăcări simbolice epocale între două tabere ireconciliabile, această animaţie foarte bine realizată tehnic şi diabolic de abil structurată la nivelul intrigii şi al dialogurilor face ca în universul psiho-emoţional al copiilor să fie demolat un mecanism de apărare ancestral şi să fie astfel pervertită Ordinea arhetipală dumnezeiască, în care speciile diferite îşi au, fiecare, rolul ei, deloc întâmplător. Dincolo de provocarea pe care acest desen animat o lansează, putem accepta cel mult ideea provocatoare de a privi nişte realităţi clar stabilite într-un alt mod şi dintr-o altă perspectivă, însă aceasta ca un simplu exerciţiu de reflexie. Este totuși necesar să remarcăm faptul că aceste idei aşa-zis revoluţionare, ce sunt în realitate demoniace, le sunt inoculate copiilor, care nu au discernământul necesar pentru a le evalua şi pentru a se apăra. Pentru că gândirea raţională abia se structurează la vârsta copilăriei, mecanismul care funcţionează este cel al identificării emoţionale cu personajul benefic. Pentru că acest personaj este tocmai şobolanul Remy, printr-un mecanism de „ancorare“ ce este specific programării neurolingvistice, tot ceea ce ţine de universul respingător al şobolanilor şi de defectele caracteriale care le sunt asociate în mod simbolic este astfel valorizat în mod benefic şi apoi este acceptat fără opoziţie. Ceea ce este în realitate dezgustător şi respingător ajunge să fie privit ca fiind minunat şi dezirabil, şi totul doar pentru că a fost fabricat acest personaj, care, deşi este, de fapt, un inadaptat în lumea lui, este totuşi prezentat ca fiind sensibil, drăguţ şi simpatic. Graniţa simbolică a speciilor este astfel încălcată, sistemul de valori este răsturnat, iar în sistemul de apărare apare o breşă care vulnerabilizează fiinţa copiilor la eventualele atacuri demonice viitoare.

Ernest și Celestine – Incendierea de factură satanică a fundamentelor societății

În animația europeană Ernest și Celestine regăsim același tipar al inadaptatului care ajunge să revoluționeze regulile de bază ale comunității sale. Lumea Celestinei, o fetiță-șoarece, este o întruchipare ușor de recunoscut a lumii capitaliste: ordonată, cuminte, cu preocupări tipice, de un egoism comod. Trăsăturile care ies în evidență aici sunt ordinea și disciplina. Coeziunea acestei lumi este reprodusă în poveștile de groază prin care copiii sunt învățați că există un „celălalt“ periculos, de care trebuie cu orice preț să se ferească. În această poveste animată, locul „celuilalt periculos” este jucat de un personaj numit Ernest, care este el însuși parte a unei alte lumi, cea a urșilor. El joacă totodată rolul individului marginal, având toate datele unui vagabond fără adăpost din lumea obișnuită: destul de înaintat în vârstă, furând pentru a se hrăni, antisocial în comportament.

Celestine însă nu crede în poveștile de groază ale comunității sale și, în general, nu se simte în largul ei în lumea „strâmtă și ordonată“ în care trăiește. Ea leagă astfel o prietenie nenaturală, adică împotriva preceptelor de bază ale comunității, cu Ernest, ursul-vagabond. Se produce aici o dublă transgresare, atât pentru că Ernest este complet străin de grupul Celestinei, cât și pentru că el este un individ marginal chiar în propria sa lume. Filmul de animaţie prezintă povestea amuzantă și înduioșătoare totodată a acestei împrieteniri, prin care copiii sunt învățaţi să se apropie de „celălalt“, de cel „diferit“, de cel „străin“, de cel „declasat“.

Finalul acestei animații trădează însă faptul că la mijloc nu este vorba doar despre o respingere a prejudecăților specifice unei lumi capitalist-burgheze: intriga conţine o reacție dură a ambelor comunități care arestează, fiecare în parte, personajul care reprezintă pentru ele alteritatea, acel „celălalt“ devenit intrus: Celestine este arestată în lumea urșilor, iar Ernest în cea a șoriceilor. Fiecare este adus în faţa unui tribunal şi judecat. În sala de judecată unde Celestine este acuzată se produce un incendiu devastator, iar Celestine joacă un rol esențial, salvându-l pe judecător de la moarte și deschizându-i ochii, după ce îi acoperă în mod simbolic chiar cu drapelul justiției.

Sala de judecată și judecătorul – foarte impunător – reprezintă instanțele morale supreme ale celor două lumi segregate, întruchipează morala, ordinea și regulile convenționale. Aceste instanțe sunt incendiate și se fac scrum, în mod metaforic şi simbolic, chiar prin micul gest de frondă socială al Celestinei, care a îndrăznit să intre într-o relație interzisă cu o fiinţă considerată periculoasă de către propria ei comunitate. Din nou, avem același clişeu: transgresarea regulilor nu duce doar la obținerea unui rezultat individual (menținerea prieteniei interzise cu Ernest), ci şi la schimbarea totală, doar aparent în bine, a regulilor celor două comunități.

Desigur că povestea este fermecătoare, emoționantă, artistic realizată, și desigur că marginalizarea celor oropsiți, săraci, este un fapt extrem de nedrept, bazat pe ordinea comodă impusă de cei îndestulați, însă în acest film găsim mult mai mult decât compătimirea și îndreptarea unei atitudini rele. Într-o abordare cât se poate de simplă vă puteți întreba, cât de în largul lui s-ar simți oricine ca fetița sa să se împrietenească cu un vagabond adult, până într-acolo încât să îi viziteze bârlogul (așa cum se petrece numai în imaginaţia perversă a creatorilor acestei animaţii), și cât de necesară pentru o modificare a unui aspect punctual este o astfel de prietenie stranie? Devine cât se poate de firesc să ne punem întrebări cu privire la „orientarea“ și preferințele destul de bizare ale autorilor acestor scenarii.

Au existat și există o sumedenie de povești despre sărăcie și despre respingerea acestor nedreptăți sociale, de la David Copperfield (Charles Dickens) la Prichindel (Jules Verne) sau Cuore, inimă de copil (Edmondo de Amicis). În niciuna dintre aceste reprezentări nu a fost însă atacată ideea de ordine socială, de ierarhie și de autoritate din cauza existenței săracilor sau a marginalilor. În niciuna dintre aceste scrieri nu este însă caricaturizată ideea de comunitate, de apartenență la un grup, de delimitare între categorii în numele unei iluzorii ordini spontane. Or, esența în animația Ernest și Celestine este focul „creator“ care distruge la final ordinea de drept, focul care distruge așadar cu totul ordinea celor două comunități.

Completa inversare a reperelor binelui și răului în desenul animat „Tinkerbell and the legend of the Neverbeast” (Clopoțica și Fiara-niciodată)

Ultimul desen animat la care ne vom referi în această sumară analiză este și cel care are mesajul cel mai explicit dintre toate. Clopoțica și Fiara-niciodată (Tinkerbell and the legend of the Neverbeast) este o poveste dintr-o întreagă serie ce are mare succes la copii. Zâne, spiriduși, gândăcei, animăluţe, toate par să fie bune și frumoase. În episodul cu Legenda fiarei-care-nu-a-fost-de-fapt-niciodată-fiară, pentru că aceasta este sugestia inoculată spectatorilor de către numele Neverbeast, zâna Fawn, una dintre zânele care au grijă de animale, este cea care joacă rolul deja clasic al inadaptatului. Zâna Fawn se opune regulilor și convenţiilor comunităţii din sălaşul zânelor, Pixie Hollow. În acest episod, ea merge într-atât de departe încât anulează mitul originar al comunității sale și răstoarnă complet sensul a ceea ce înseamnă un pericol fatal pentru supraviețuirea grupului.

Neverbeast, Fiara-niciodată, este o ființă care doarme în adâncuri și iese la suprafață pentru a-și procura energia vitală necesară în cadrul unui grotesc ritual de creștere a coarnelor. Realizatorii acestui desen animat şi-au vizat cu atâta încredere scopurile, încât nu s-au obosit să îndulcească cu nimic aspectul fiarei, care arată întru totul ca o fiară, și ea este chiar foarte asemănătoare cu reprezentările clasice ale diavolului. Fiara este urâtă, copitată, greoaie, diformă, cu ochii ciudaţi, la final încornorată.

Nu este deloc dificil de descoperit ce semnificaţii simbolice are această arătare grotescă, ce nu poate fi asociată decât cu Infernul. În mod straniu, în acest desen animat zâna Fawn, care face parte prin natura ei esenţială din categoria entităţilor benefice ale Naturii, este prezentată ca manifestând puternice sentimente de afecțiune și prietenie tocmai față de această fiară, care este cât se poate de cunoscută comunității zânelor din Pixie Hollow.

Astfel, în tradiția zânelor, fiara cea urâtă este pericolul mortal ce amenință însăşi existența lor. Dacă este lăsată să-și ducă până la capăt ritualul și să-i crească coarnele, urmează distrugerea grupului. Evident, zâna Fawn transgresează complet regulile, nesocoteşte avertismentul clar al grupului și „demonstrează“ că, de fapt, ritualul creșterii coarnelor și Fiara-niciodată nu numai că nu erau deloc dăunătoare, ci chiar erau necesare supraviețuirii comunității.

Deşi ştim cu toţii că diavolii încornoraţi nu sunt deloc benefici şi că interacţiunea cu ei reprezintă pentru toate fiinţele momente grele de încercare şi chiar de suferinţă, în conformitate cu naraţiunea  perversă, bolnavă şi înşelătoare din desenul animat, Fiara-niciodată este, împotriva naturii specifice a oricărei astfel de fiinţe infernale, complet „inocentă“.

Astfel, revolta demoniacă a zânei Fawn față de grup, care este la fel de neverosimilă ca mai toate aspectele acestei intrigi răsturnate, ar demonstra, desigur numai în imaginaţia bolnavă a creatorilor acestei animaţii, că tradiţia fondatoare a comunității zânelor era doar o simplă legendă și că fiara, vezi Doamne, nu era nicidecum fiară, ci, ca să vezi minune, era tocmai prietena de nădejde și chiar salvatoarea comunității.

Aici avem de-a face cu o fățișă inversare a binelui cu răul, a dumnezeiescului cu infernalul. Răul, Fiara-niciodată, diavolescul este prezentat ca fiind tocmai binele necesar. Din această perspectivă sucită, perversă şi bolnavă, a fi prieten cu Necuratul devine şi este ceva benefic. Având în vedere fundalul cultural, societatea decadentă în cadrul căreia o astfel de poveste cusută cu aţă albă este „depănată“, ni se face, nouă şi copiilor noştri, o clară invitație la împrietenire cu diavolul (ușor de recunoscut prin nume – Neverbeast, prin înfățișare – încornorat copitat, și prin „ritualuri“ – împroşcare cu foc – care iarăși este un foc infernal, același element fiind prezentat și în Ernest și Celestine).

Desenele animate au ajuns deja să devină propaganda perversă şi otrăvitoare a ideologiilor Noii Ordini Mondiale

Dacă în succinta analiză de mai sus am insistat pe producții realizate în timp de pace și pentru publicul larg, trebuie precizat că folosirea desenelor animate în scopuri propagandistice nu este deloc un fenomen nou. Animațiile au fost folosite pentru propagandă încă de la începutul secolului trecut, odată cu apariţia şi dezvoltarea cinematografului. Inițial, desenele animate se adresau unui public adult, în special în cazul producțiilor propagandei de război.

Spre exemplu, există o serie de astfel de animații ce au fost realizate și difuzate între anii 1938 și 1945 de către puterile Alianței (Statele Unite, Marea Britanie, Canada şi Uniunea Sovietică) sau Axei (Germania nazistă, Italia fascistă, Franța ocupată, Japonia imperială). Ele sunt completate cu producții animate postbelice care au fost realizate până în anul 1955.

Propaganda nu integra doar subiecte ce țineau de demonizarea inamicului de război sau de ridicarea moralului, ci includea și tematici mobilizatoare sau educativ-cetățenești (exemple: plata taxelor, importanța cultivării porumbului, responsabilizarea cetățeanului sau chiar mobilizarea la vot pentru un anume candidat prezidenţial etc.).

Majoritatea animațiilor au fost realizate în Statele Unite, în această acţiune fiind implicate aproape toate marile studiouri de animație (de la Hanna&Barbera până la Warner Bros și Disney). Interesant de notat este că studioul Disney a fost, practic, salvat de la faliment printr-un contract încredințat de către guvernul american pentru realizarea unei serii de 32 filme propagandistice de animație, între anii 1941 și 1945.

După perioada războiului, desenele animate au început, odată cu dezvoltarea industriei de divertisment, să se orienteze aproape în exclusivitate către publicul tânăr, ajungându-se, în zilele noastre, la o adevărată industrie de divertisment dedicată copiilor.

În toate cele trei animaţii analizate succint mai sus, dar şi în multe altele, comunitatea, tradițiile înţelepciunii milenare sau moștenirea culturală sunt în mod bizar prezentate ca fiind artificiale, nedrepte, ca fiind niște obstacole în calea înțelegerii între creaturi, în calea iubirii şi a binelui. Păstrarea nealterată a regulilor și menţinerea Ordinii dumnezeieşti sunt prezentate ca fiind ceva plictisitor, rău, pe când încălcarea Legilor divine și provocarea schimbării în rău sunt înfăţişate drept ceva bun și necesar. În toate aceste cazuri, personajul principal, care este prezentat în mod fals ca fiind unul benefic sau care acţionează împotriva naturii sale arhetipale benefice este cel care sfidează legile firii, încalcă toate convenţiile sociale, îşi asumă roluri interzise sau nefirești, se împrietenește cu răul și se are bine cu… Fiara. Spre deosebire de mitul comun al unei lumi tradiționale, care este mitul restaurării Ordinii divine, avem aici la lucru, un pseudo-mit, un mit întors pe dos şi recurent, în care inadaptatul, răufăcătorul şi revoltatul este prezentat în mod viclean ca fiind un reformator social. Acesta îşi concretizează în final propriile idiosincrazii demonice, transpunându-le în noi principii ale unei aşa-zise Noi Lumi, care nu fac decât să evoce ideile Noii Ordini Mondiale şi împărăţia Anticristului, veşnicul răzvrătit împotriva lui Dumnezeu… Aceasta înseamnă, de fapt, drept consecinţă, victoria insidioasă a răului şi înfrângerea binelui, adică exact ceea ce nu am putea să ne dorim vreodată.

Animațiile analizate principial mai sus sunt în mod evident create deliberat pentru a caricaturiza lumea aşa-zis veche (comunitară, tradițională) prezentând-o drept o lume a adversităților întreținute artificial, a prejudecăților, a fricii față de celălalt, faţă de ceea ce este diferit, a autorității și a ierarhiei contestabile. Acest clişeu bizar este cu atât mai convingător, cu cât nu folosește exemple sau intrigi explicite, ci tot felul de sugestii malefice, insinuări demonice, mecanisme psiho-emoţionale implicite şi găselniţe viclene dar atrăgătoare, care îl fac în mod inevitabil pe spectatorul neavizat (copiii fiind în acest sens niște victime sigure) să empatizeze și să se identifice cu eroul principal și cu tribulațiile sale perverse, pretins inovatoare, care nu sunt în realitate decât vechile înşelătorii ale Necuratului, ce întoarce totul pe dos. Astfel, în acest tablou fantasmagoric, şobolanul Remy vrea să treacă dincolo de dușmănia dintre șobolani și oameni pentru a deveni bucătar și pentru a inaugura, chipurile, o noua eră de pace și cooperare între cele două grupuri. Celestine se împrietenește cu ursul vagabond Ernest, respingând egoismul evident al celorlalţi. Zâna salvează, la rândul ei, Fiara-niciodată, care, chipurile, îi va salva comunitatea.

Desigur că, adeseori, lumea veche este plină de prejudecăți prostești, de stereotipuri și frici atavice (inutil de precizat că „noua lume“ suferă într-o formă mult agravată de toate aceste simptome şi de multe altele, fiind structural defectă). În foarte multe privințe, lumea veche necesită îmbunătăţiri, transformări profunde. Mesajul acestor animații însă bate altundeva. Ele nu sunt câtuşi de puţin nişte simple povești moralizatoare, menite să ne aducă aminte, nouă și copiilor noştri, să fim mai buni, să nu fim egoiști, să nu rămânem într-o comoditate burgheză, să manifestăm generozitate. Mesajul lor aberant este că, de fapt, nu există o Ordine divină, naturală, că ceea ce noi considerăm prin tradiţie ca fiind nefiresc, ca fiind contrariul normalității este doar o prejudecată nefundamentată, bazată numai pe frici iraționale, ce stă în calea „binelui“, de fapt în calea bunului plac al unor inadaptaţi sau chiar al unor egoişti care vor să schimbe totul în rău pentru propriul lor avantaj. Astfel, mentalitatea perversă care se propagă prin aceste producții echivalează cu demolarea şi cu schimbarea în rău a vechii ordini. Acest fapt este în mod transparent vizibil în modul în care, în scenariul acestor animații, se rezolvă aşa-zisul conflict: niciodată printr-o rezolvare a situației punctuale, printr-o restaurare a ordinii firești, ci prin pretinsa revoluționare a lumii care este de fapt o revoltă luciferică.

Acest gen de ideologie încearcă în mod viclean să sugereze că, de fapt, nici nu există rău şi bine, dumnezeiesc şi infernal, firesc și nefiresc, normal şi anormal în comportamentul uman. Or, acceptarea acestei aberaţii înseamnă implicit acceptarea homosexualităţii, a luciferismului şi a satanismului şi a multor altor astfel de devieri de la Ordinea divină. Cum altfel putem interpreta faptul că producătorii animaţiilor vor să ne convingă cu tot dinadinsul că Necuratul este un băiat minunat care, de fapt, ne vrea binele? Și că până acum l-am persecutat pe nedrept cu „legendele“ noastre „obscurantiste“?

Reprezentările şi clişeele din aceste animații nu sunt noi. Dimpotrivă, ele le reproduc într-un anumit fel pe cele convenționale și, cel puțin prin raportare la miturile specifice modernității și ale romantismului, ele nu sunt deloc o noutate. Sensul lor nu este dat însă doar prin scenariile propriu-zise, ci și prin raportarea lor la contextul socio-cultural în care ne aflăm.

Având în vedere că ideologiile lumii moderne, care sunt în mod predominant materialiste, neagă Ordinea divină, batjocoresc legile firii și ierarhia tradițională, este evident faptul că aceste producții ale studiourilor cinematografice merg în sensul promovării insidioase a Noii Ordini Mondiale, ilustrând, pentru uzul copiilor, dar nu numai al lor, noua ordine socială satanică pe care vor să o impună din umbră, pas cu pas, acoliţii aşa-zişilor „iluminaţi“. Acesta este un mod mult mai sigur de a apropia, de exemplu, copiii de homosexualitate, care este prezentată ca fiind naturală tocmai pentru că este altfel şi contrară Ordinii divine. Sugestiile, acţiunea insinuantă prin intermediul simbolurilor şi recurgerea abilă la mecanismul psiho-emoţional de identificare cu personajele rele, care sunt prezentate în mod înșelător ca fiind bune, sunt mult mai puternice decât propaganda fățișă.


Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță Costinești 2016, volumul 2, publicat la Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House


Citiți și:
Scopurile ONU pentru omenire vizează copiii ca «agenţi ai schimbării» 
În căutarea identităţii de gen a copiilor de patru ani 
Temele stranii predilecte ale muzicii moderne: promovarea prin sugestii perverse a pedofiliei şi a dezmățului sexual

 


yogaesoteric
28 octombrie 2016

 

Articole publicate recent

> 18 IanuarieNouă adevăruri incontestabile despre «teoreticienii conspirației»

> 17 IanuarieFranţa: Fişier gigantic cu date biometrice, adrese, e-mailuri etc., pentru 60 de milioane de cetăţeni

> 17 IanuarieSensul războiului împotriva ştirilor false: nu filtrarea critică a ştirilor, ci monopolul asupra viziunii «corecte» despre lume (II)

> 16 IanuarieManagerul Spitalului «Sfânta Maria»: Vor să trimită toate organele în străinătate!

> 14 IanuarieDe ce s-a redeschis dosarul e-mailurilor candidatei la președinția SUA Hillary Clinton

> 14 IanuarieMarea Britanie alunecă într-un stat poliţienesc în care Agenda 21 va fi regula

> 14 IanuarieProgresiştii încalcă din nou Constituţia. Primul protest împotriva legii Big Brother a dosarului medical electronic

> 13 IanuarieUn soldat din armata suedeză riscă sancțiuni pentru că a refuzat să participe la o paradă a homosexualilor

> 12 IanuarieSensul războiului împotriva ştirilor false: nu filtrarea critică a ştirilor, ci monopolul asupra viziunii «corecte» despre lume (I)

> 12 IanuarieLumea a început să se prindă că progresismul nu e altceva decât un neobolşevism abil mascat…

> 12 IanuarieDe ce oare bateriile de la telefon au un cip RFID cu antenă? Cip ciudat care nu se alimentează din baterie

> 11 IanuarieMinistrul bulgar al Sănătății, pus sub acuzare într-un dosar privind un contract cu Turcia pentru vaccinuri interzise în UE

> 10 IanuarieLista cu companiile pe care le deține, le-a deținut sau la care are acțiuni magnatul George Soros! Citiți cu atenție, o să fiți șocați!

> 10 IanuarieRockefeller își construiește Arca lui Noe. Oare ce ascunde?

> 9 IanuarieDupă listele negre făcute la noi de progresiştii soroşişti cu site-urile care nu trebuie citite, istoria se repetă în SUA

> 9 IanuarieFilantropia Bill Gates este de fapt genocid mascat: 30.000 de fete indiene au fost folosite pe post de cobai pentru testarea unui vaccin anti-cancer

> 8 IanuarieCelebrarea vicleană a unui genocid cu un alt genocid: Ziua Recunoștinței – adevărul despre originile ei

> 8 IanuarieDezbatere «Historia»: Fost șef al masonilor români, un personaj sinistru

> 7 IanuarieDominația terorismului cultural. Cum a transformat marxismul cultural America

> 7 IanuarieO operaţiune psihologică globală de înspăimântare a Americii este abil derulată pentru a justifica Războiul împotriva Terorii

> 7 IanuarieJustiția franceză «condamnă» Statuia Maicii Domnului: Trebuie scoasă din parcul public! Internauții se revoltă

> 6 IanuarieZece metode subversive, secrete prin care fiinţele umane de pe această planetă sunt cel mai adesea manipulate fără să-şi dea seama... (V)

> 5 IanuarieOtrăvurile din alimente – standardele duble în alimentaţie

> 5 IanuarieSUA: O uluitoare risipă de 125 de miliarde de dolari a fost totuși ascunsă de Pentagon

> 5 IanuariePlanul secret al Germaniei şi Franţei, demascat de televiziunea poloneză de stat

> 5 IanuariePutin: Ei încearcă să ne «învețe» democrație, însă interdicțiile nu sunt o cale

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga