Mărturisirile unui copil care susţine că a fost în Rai şi L-a întâlnit pe Iisus

 

Cu două luni înainte de cea de a patra lui aniversare, Colton Burpo a suferit o operaţie de îndepărtare a apendicelui, în urma căreia era să îşi piardă viaţa.

În timp ce se afla pe masa de operație, apendicele băiatului a explodat, punându-i viaţa în pericol. Din fericire, cel mic a supraviețuit.

La patru luni de la această întâmplare, părinţii au început să observe că se petrecea ceva ciudat cu cel mic. Existau câteva semne că băiatul nu mai este la fel ca înainte, însă a durat ceva timp până ce părinţii au reușit să înţeleagă adevărul. Primul lucru ieşit din comun s-a petrecut la ieşirea din spital. Cei doi au găsit acasă un teanc de bani cu care au plătit spitalizarea băieţelului în vârstă de numai 4 ani.

Într-o zi, în timp ce părinţii îl certau pe Colton pentru că îşi dădea jucăriile altor copii, cel mic s-a scuzat spunând că Iisus i-a cerut să se poarte bine. Câteva săptămâni mai târziu, în timp ce participa la o înmormântare, înainte ca sicriul să fie băgat în groapă, copilul a strigat: „Nu poate merge în Rai dacă nu îl are pe Iisus în inimă!”. Toţi au rămas şocaţi şi l-au întrebat ce se petrece. Colton le-a povestit atunci că, în timp ce se afla pe masa de operaţie, a mers în Rai şi L-a întâlnit pe Iisus, în braţele Căruia a stat şi a ascultat serenadele îngerilor.
 

Din descrierea băiatului, Fiul Lui Dumnezeu purta barbă şi coroană, avea ochi frumoşi, de culoarea mării, care străluceau. Iisus stătea la Dreapta Tatălui, care este prea greu de descris, conform spuselor lui Colton, şi lângă Duhul Sfânt ce avea o culoare albastră.

Colton i-a văzut în Cer şi pe Sfântul Ioan Botezătorul, dar şi pe Fecioara Maria. Toţi aveau aripi, în afară de Iisus. Băiatul mai spune că în Rai erau copaci, animale şi o mulţime de oameni. Părinţii au fost de părere că cel mic a auzit de undeva despre toate aceste lucruri, pentru că ei nu îi povestiseră niciodată.

Copilul a mai spus că Iisus avea semne roşii pe mâini şi pe picioare, rămase din momentul crucificării. Toţi au crezut că băiatul are halucinaţii sau o imaginaţie extrem de bogată.

Destăinuirile lui au continuat prin afirmaţia că acolo şi-a întâlnit sora. Într-adevăr, copilul avea un frate şi o soră, dar Colton nu se referea la aceea, ci la fetiţa care murise în pântecele mamei sale. Apoi a identificat într-o fotografie un stră-străbunic ce murise la vârsta de 29 de ani. Colton a adăugat că „în Rai nu există oameni bătrâni. Toţi sunt tineri”.

După această experienţă de viaţă s-a realizat un film care îl are pe Colton în rolul principal. Acum, băiatul are 14 ani, dar încă îşi aminteşte perfect călătoria în Rai.


Citiţi şi:

Paradisul

Cât asculţi de Dumnezeu, atât ascultă şi Dumnezeu de tine

Unui băiat evreu, în vârstă de 15 ani, i-a fost revelat viitorul cutremurător al Israelului și al lumii în timp ce era în moarte clinică (I)

 

yogaesoteric
31 octombrie 2016

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More