Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Societate >
Încet, încet suntem vânduţi cu totul. Modificarea Constituției este singura soluție

 

Cea mai mare bancă independentă din Liechtenstein a ajuns, discret, să deţină mii de hectare de pământ în România. Banca nu face agricultură ci doar le arendează


Singura modalitate de a interzice vânzarea terenurilor către străini şi de a recupera teritoriul țării pierdut este modificarea Constituției, cea care în prezent le dă străinilor dreptul de a cumpăra bucăți masive sau chiar tot teritoriul național.

Aproximativ 40% din terenurile agricole aparțin în prezent străinilor. Vom fi singura țară din lume care va avea cetățeni, dar al cărui teritoriu nu va mai aparține nici statului şi nici cetățenilor ei, ci va fi deținut de străini.

Un fond de investiţii controlat de cea mai mare bancă independentă din Liechtenstein a adus în România, începând cu luna martie, aproximativ 4,2 milioane de euro, cel mai probabil pentru a investi în achiziţiile de teren arabil.

Compania pe care o controlează în România deţine deja peste 4.800 de hectare de teren în judeţe precum Galaţi, Vaslui, Timiş şi Arad.

Ro Agriculture Investment SICAV-SIF, un fond de investiţii deţinut de VP Bank, cea mai mare bancă independentă din Liechtenstein, a adus în ţară în ultimele luni, prin mai multe aporturi de capital din Luxemburg şi Olanda, peste 4,2 milioane de euro, indică informaţiile oferite de Registrul Comerţului.

Extrem de discret pe piaţa imobiliară, fondul de investiţii a ieşit puternic la cumpărături în România încă din 2013 când a încheiat mai multe contracte de vânzare tip lease-back (vânzare a unui activ pe termen lung şi închirierea sa în regim de leasing) pe o suprafaţă de teren de aproximativ 4.800 de hectare, din care 3.200 de hectare în judeţele Galaţi şi Vaslui, iar restul în Timiş şi Arad, potrivit unui raport al companiei ce datează din 2013.

Achiziţiile au fost realizate la un preţ mediu de aproximativ 4.200 de euro/hectar, inclusiv cheltuielile fiscale, costurile variind de la 2.000 de euro hectarul în localitatea Smârdan, judeţul Galaţi, spre exemplu, la peste 5.700 în Pişchia, judeţul Timiş.

Contactaţi de economica.net reprezentanţii societăţii nu au dorit să ofere niciun detaliu despre activitatea din România şi nici despre planurile lor.

Probabil cea mai mare tranzacţie de teren din 2013

„De la unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din România și antreprenori agricoli am achiziționat în iulie 2013, în sistem lease-back (terenul se află în proprietatea Ro Agriculture Investment SICAV, dar cel care exploatează efectiv terenul este vânzătorul) aproape 3.000 ha în Vaslui și Galați.
Prețul de achiziție (excluzând costurile de achiziție accidentale) s-a ridicat la 4.030 de euro pe hectar, iar taxa de leasing nominală indexată în funcție de inflație este de 200 de euro pe hectar. Această achiziție a fost în 2013, probabil, cea mai mare suprafață de tranzacție din România”, se arată în raportul fondului de investiţii.

Potrivit sursei citate, în luna septembrie 2013, compania a cumpărat prin acelaşi sistem 100 de hectare în localitatea Frumuşiţa, judeţul Galaţi, pentru care a plătit 4.000 de euro pe hectar, iar în perioada august – octombrie a finalizat mai multe tranzacţii prin care a preluat 300 de hectare în judeţul Timiş.

Alte 188 de hectare din localitatea Beba Veche, judeţul Timiş au fost achiziţionate tot la finele lui 2013, în timp ce la finele lui decembrie 2013 au preluat de la „un moşier danez” 673 de hectare „după negocieri îndelungate”.

„Confirmăm prezenţa unei firme în Beba Veche” au declarat pentru economica.net locuitori din zonă. „La noi au 103 hectare arendate”, spun oficialii Primăriei din localitatea Pişchia.

Din datele companiei, la nivelul anului 2013, aproximativ 95,8% din terenurile deţinute erau arendate la un preţ mediu de aproximativ 180 de euro pe hectar, randamentul mediu brut fiind de 4,1%.

„Pe lângă calitatea înaltă și disponibilitatea terenurilor agricole, România oferă și alte avantaje, cum ar fi, de exemplu, securitatea juridică prin aderarea la UE și securitatea proprietății prin intermediul unui sistem de registru funciar existent. Datorită prețurilor, care încă se află mult sub prețurile medii ale UE, precum și îmbunătățirii continue a infrastructurii, terenul agricol din România are un potenţial atractiv”, se menţionează în raport, evidențiind motivele pentru care banca din Liechtenstein a investit pe plan local.


Citiţi şi:
România a fost vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor
Scandalul Rabobank și jaful din agricultura românească: UE dă bani companiilor străine să cumpere teren agricol în România
Ia să vedem, ce jocuri face prinţul Charles în pădurile din România?

 

yogaesoteric
17 noiembrie 2016

 

Articole publicate recent

> 23 FebruarieInformare privind termenul din data de 22 februarie 2017

> 22 FebruarieÎn anul 2016 au fost masacraţi în întreaga lume 90.000 de creştini

> 22 FebruarieÎţi laşi copiii să urmărească des aceste desene animate? Ia în calcul problema gravă care poate apărea

> 22 FebruarieMario Draghi dovedeşte actualmente o atitudine periculoasă de psihopat…

> 22 Februarie«Justiția nu trebuie să fie izvor de nedreptate»

> 21 Februarie15 ani de la începutul războiului împotriva terorismului

> 21 FebruariePe când și în România? – Ungaria are în plan să ia măsuri drastice împotriva ONG-urilor finanţate de Soros

> 21 FebruarieBancuri stenice (III)

> 21 FebruarieSolicitare de dezmințire adresată site-ului Evenimentul zilei

> 20 FebruarieDan Puric: România este o colonie condusă din afară

> 20 FebruarieOamenii de știință dărâmă din temelii mitul ce a fost deja impus cu forța de activiștii LGTB: NU te naști homosexual!

> 19 FebruarieUn milionar lituanian a construit «Orașul soarelui» după ce a cumpărat 3000 hectare de pădure!

> 19 FebruarieStiglitz despre viitorul zonei euro: «Mai rău decât Marea Criză»

> 19 FebruarieCum s-ar putea încheia, în 2017, conflictul din Siria?

> 19 FebruarieRusia a acuzat coaliția internațională condusă de SUA de crime de război în Irak: Au ucis zeci de femei și copii

> 18 FebruariePăpuşarul cel insolent şi viclean Ponta

> 16 FebruarieNebunia bancherilor şi a sistemului financiar a crescut după criză

> 16 FebruarieAfirmații fără precedent făcute în direct la Televiziunea Națională: România nu mai este un stat, ci o corporație condusă de străini

> 16 FebruarieAl 45-lea președinte al SUA: Donald John Trump

> 15 FebruarieNoul tun radioelectronic al rușilor amenință de la mii de kilometri distanță. Ce poate face?

> 15 FebruarieSe îndreaptă civilizaţia noastră către colaps? Un istoric prezice cu ajutorul ecuaţiilor matematice că instabilitatea va începe în 2020

> 15 FebruarieGoogle dat în judecată pentru încălcarea dreptului la liberă exprimare a angajaţilor

> 15 FebruarieO luptă pentru controlul statului profund. Trump i-a ridiculizat pe șefii serviciilor secrete

> 13 FebruarieBancuri stenice (II)

> 13 FebruarieDEZVĂLUIRI: DGSE-ul francez preia România de la CIA!

> 12 FebruarieAdevărul despre Rusia, ceea ce elita nu vrea ca tu să știi

> 12 FebruarieFelul în care un model «plus-size» a vrut să arate lumii că frumuseţea nu ţine de numărul de kilograme

> 12 Februarie19 principii de aur ale Mariei Montessori, cel mai mare pedagog din istorie, pentru creşterea corectă a unui copil

> 12 FebruarieVânzarea terenurilor către străini e o problemă naţională, nu comunitară. În Germania, vânzarea unui singur hectar ar provoca scandal național

> 11 FebruarieHackerul român Guccifer acuză FBI din pușcărie: «Le-am dat 70-100 de gigabytes de date care sunt sute de mii de documente. Să le verifice singuri»

> 10 FebruarieUn cuplu a construit o altfel de «casă verde». Se încălzesc iarna şi au legume pe tot parcursul anului

> 10 FebruarieGermania: Politica NATO, numită o «autostradă către iad» într-un show

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga