Care sunt argumentele unui copil de 12 ani, la un concurs de retorică, unde își alege ca subiect avortul

Vi s-a petrecut vreodată să fiți într-o discuție cu cineva și, văzând că nu împărtășiți aceleași valori, să încercați să vă adaptați discursul? Vi s-a petrecut să vă treacă prin minte faptul că ar trebui să vă păstrați convingerile în sufletul dumneavoastră și să nu le mărturisiți nimănui? Ei bine, imaginați-vă ce poate face un copil de numai 12 ani, care se înscrie la un concurs de retorică și își alege subiectul avortului ca temă pentru discurs.

Imaginați-vă o profesoară și o comisie care îi cer acestei fetițe să își schimbe tema, spunându-i că, în cazul în care nu va face asta, va fi descalificată. Gândiți-vă apoi la acest copil care sparge gheața și vine să susțină un discurs despre viață în fața școlii, a colegilor săi și a părinților lor, în timp ce este avertizată că nu i se va puncta nimic.

Argumentele ei

Un an mai târziu, curajul și hotărârea de acum vor face ca ea să fie invitată să vorbească pe Dealul Parlamentului Federal din Canada, în fața a 12.000 de oameni, participanți la Marșul pentru Viață din Ottawa. Lia Mills, din Toronto, în ziua de 14 mai 2009, după ce își privește în ochi ascultătorii, începe să vorbească, spunând:

„Ce-ar fi dacă v-aș spune că în această clipă cineva decide dacă veți trăi sau veți muri? Ce-ar fi dacă v-aș spune că această decizie nu s-ar baza pe ceea ce voi ați fi putut sau nu să faceți în trecut, ci pe ceea ce s-ar putea să faceți în viitor? Și dacă v-aș spune că nu ați putea face nimic pentru a schimba asta?

Doamnelor și domnilor, stimați membri ai parlamentului, mii de copii sunt chiar acum în această situație. Cineva decide, cu toate că nici măcar nu îi cunoaște, dacă vor trăi sau vor muri. Iar acea persoană este chiar mama lor.

Uitați-vă în jur la această mare de oameni minunați! Aici sunt numai vreo 10.000 – atâția câți sunt uciși la fiecare două ore prin avort. Aproape o treime din generația noastră nu a mai apucat să iasă cu viață din pântece. Toate viețile acestea s-au dus. Cu tot cu potențialul lor. Și cu întreaga speranță. Și cu viitorul.

Știu că unii dintre voi se gândesc că de fapt acestea nu sunt ucideri. Că un fetus nu e un copil, nu? Dar de ce credem că, dacă nu poate vorbi și nu poate face lucrurile pe care noi le facem, un fetus nu e încă pe deplin uman?

Cuvântul fetus vine din limba latină, unde înseamnă «cel tânăr», sau «tânărul copil». Unii copii se nasc la cinci luni. Oare aceasta îi face mai puțin umani? Nu am putea spune niciodată așa ceva. Și totuși, se avortează și copii de cinci luni. Mai precis, în Canada, un fetus poate fi avortat în orice stadiu de dezvoltare a sarcinii. Oare nu cumva îi considerăm oameni doar pe cei pe care ni-i dorim?
Nu, fetușii sunt pe deplin umani, plăsmuiți în pântecele mamei de minunatul lor Creator.

Știu că unii spun că mamele au dreptul să avorteze. Până la urmă, viața lor se schimbă dramatic când au un copil. Dar eu vă cer să vă gândiți la drepturile de care copilul nu se bucură nicio clipă. Orice drepturi ar avea mama, nu înseamnă că trebuie să negăm drepturile fetusului.

Și mai sunt unii care spun că o mamă nu ar trebui să aducă pe lume persoane cu handicap. Nu mai înțeleg nimic. Pe de o parte le oferim persoanelor cu handicap locuri speciale de parcare și lifturi, le sponsorizăm evenimentele sportive, vorbim de bucuria pe care ne-o aduc și de cât de mult ne inspiră. Pe de altă parte, când aflăm că o femeie gravidă este însărcinată cu un astfel de copil, o sfătuim să îl avorteze, fără să mai luăm în considerare copilul deloc.

Avortul face femeia să se simtă pierdută și nesigură în legătură cu viitorul ei. Mai mult de jumătate din femeile care fac avort se confruntă ulterior cu vinovăția, rușinea, suferința, regretul și sentimentul propriei nevrednicii. Nu e tocmai bunul remediu pe care lumea și-l închipuie, nu?

Am citit o poveste pe un website care promova valorile familiei. Era despre o fată care făcuse avort. Iată ce spunea aceasta: «La 17 ani am făcut un avort. A fost cel mai rău lucru pe care l-am făcut vreodată. Nu aș recomanda nimănui să facă la fel, fiindcă te bântuie. Când am vrut să fac copii, am pierdut trei, fiindcă avortul mi-a lăsat o problemă la colul uterin». Sharon Osbourne este numele acestei femei.

Povestea ei este doar una din multele care-ți rup inima, dar pe care nimeni nu le mai spune azi cu glas tare. Dar tocmai de aceste povești avem nevoie. Vă mulțumesc că v-ați dedicat timp pentru a vă gândi la problema avortului, la nenăscuți și la efectele avortului asupra femeii.”

Cine este în spatele Liei?

Poate că veți întreba de unde știe un copil de 12 ani să vorbească în acest fel și de unde vine forța din spatele cuvintelor sale. Părinții ei sunt angajați în marșurile pro-viață, dar spun că nu au discutat niciodată despre acest subiect împreună cu copiii. „Sursa de inspirație” a Liei a fost rugăciunea.

După ce s-a înscris la concurs, ea s-a rugat și L-a întrebat pe Dumnezeu despre ce temă ar trebui să-și aleagă. Atunci a simțit că El voia ca ea să vorbească despre cel mai controversat subiect – despre avort.

Putea să-și schimbe tema, imediat ce a fost respinsă, mai ales că acest lucru i-a fost cerut chiar de către profesoara coordonatoare, dar a preferat să-și asume misiunea pe care a primit-o și să își pună nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Lia nu s-a temut niciodată, deși părea că toate lucrurile din exterior erau potrivnice acestei alegeri. În sufletul ei a strălucit îndemnul: „Îndrăzniți! Eu am biruit lumea!”.

Ceea ce a urmat nu putea fi anticipat de nimeni, nici măcar de Lia, și s-a datorat faptului că a avut inima deschisă și a ales să lucreze binele. Înregistrarea discursului ei postată pe Youtube a strâns peste 1,3 milioane de vizualizări și a primit comentarii inclusiv de la femei care au renunțat să facă avort după ce i-au ascultat cuvintele. Desigur, au fost și sunt oameni care o urăsc pe Lia pentru convingerile ei și chiar îi scriu lucruri urâte sau amenințări, dar asta n-a oprit-o niciodată din drumul pe care l-a început.

Calea aleasă de Lia este chiar răspunsul la chemarea lui Hristos. Tatăl ei spune că ea își folosește libertatea pe care a primit-o pentru a apăra libertatea celor lipsiți de protecție, a copiilor nenăscuți și a femeilor însărcinate. Lia a vorbit apoi și despre eutanasierea oamenilor, despre traficul de persoane.

Un copil, acum adolescent de 18 ani, care a luat în serios cuvântul: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva să-și pună sufletul pentru aproapele său” (Ioan 15, 13).


Citiţi şi:

Organizația Mondială a Sănătății promovează cu insolență în rândul copiilor masturbarea, avortul, contracepția și homosexualitatea

Tehnocraţii sexului fără iubire dau năvală în România 
Acum şi oamenii se eutanasiază, nu-i aşa?

 

yogaesoteric
24 noiembrie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More