Putin obligă SUA printr-o lege să-şi retragă soldaţii şi scutul antirachetă din România. Ameninţarea vehementă a liderului de la Kremlin

 

Liderul de la Kremlin ameninţă voalat Occidentul cu arsenalul său nuclear în cazul în care americanii nu îşi retrag forţele din Europa de Est, inclusiv din ţara noastră, potrivit stirileprotv.ro.

La începutul lunii octombrie, preşedintele Vladimir Putin a trimis spre aprobare Dumei de Stat o lege prin care suspendă acordul Rusia – SUA privind eliminarea surplusurilor de plutoniu, condiţionând reluarea sa de retragerea infrastructurii şi a trupelor americane din Europa de Est, inclusiv România. Semnat în anul 2000, acest tratat viza eliminarea plutoniului utilizat la producerea de arme nucleare, care urma să fie transformat în combustibil pentru centralele atomice.

Fiecare dintre cele două state îşi asuma reconvertirea a 34 de tone de plutoniu cu destinaţie militară – o cantitate care, potrivit textului tratatului, este suficientă pentru producerea a 17.000 de arme nucleare. În plus, americanii ofereau şi o sumă substanţială de bani. Deşi semnat acum 16 ani, acordul nu a fost pus în aplicare niciodată. Abia în 2010 Hillary Clinton şi Serghei Lavrov, şefii diplomaţiilor celor două state, au ajuns la un acord asupra modului în care materialul nuclear urma să fie eliminat – ceea ce nu s-a mai petrecut, însă.

Încă din luna aprilie 2016, Putin a declarat oficial că Statele Unite nu şi-au respectat partea, spre deosebire de ţara sa. Liderul de la Kremlin i-a acuzat atunci pe americani ca plănuiesc să stocheze materialul nuclear în aşa fel încât să poată fi reprocesat pentru a fi folosit la producerea de arme atomice.

Experţii estimează că Rusia dispune de un stoc de plutoniu cu destinaţie militară mai mare decât Statele Unite – 128 de tone faţă de numai 90 ale americanilor. Teoretic, însă, ruşii au închis încă din 2010 ultima fabrică ce producea plutoniu cu destinaţie militară.

Vladimir Putin condiţionează acum reluarea acordului de ridicarea sancţiunilor impuse ţării sale urmată de plata unor compensaţii corespunzătoare, de anularea Legii Magnitki şi, mai important pentru noi, de reducerea „infrastructurii militare şi a numărului de soldaţi americani din ţările NATO care s-au alăturat Alianţei după 1 septembrie 2000” – dată la care a fost semnat acordul privind plutoniul. Mai precis, este vorba despre Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, România şi Bulgaria şi despre instalaţii militare ca sistemul de apărare anti-rachetă de la Deveselu.

În preambulul legii semnate de Putin se precizează că „sub pretextul crizei din Ucraina a existat o consolidare a prezenţei militare NATO în Europa de Est, inclusiv în Statele care au intrat în Alianţă după 2000” . În documentul oficial se vorbeşte despre centrele de comandă şi control ale NATO, inclusiv cel din România. Acesta a fost activat pe 1 septembrie 2015.

Secretarul adjunct al Consiliului de Securitate de la Moscova, Evgheni Lukianov, avertiza atunci că „România devine automat o potenţială ţintă”. Principalul motiv invocat de oficialul de la Kremlin era amplasarea pe teritoriul ţării noastre a scutului de la Deveselu. „Aceste sisteme de rachete se concentrează împotriva forţelor noastre nucleare strategice”, spunea atunci Lukianov.

Citiți și:
Adevărul despre Rusia și situația actuală din Ucraina – o nouă încercare masonică de a declanșa un conflict mondial
Poate fi înţeles Putin?

yogaesoteric
3 decembrie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More