Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Pericolele ascunse şi insidioase ale globalizării, ce este plănuită şi impusă din umbră de aşa-zişii «iluminaţi»


Ei sunt cei care au de câştigat cel mai mult de pe urma creării statului unic planetar, ei sunt aceiaşi care pun la cale decimarea populaţiei planetei şi controlul ei total


Auzim aproape în fiecare zi vorbindu-se despre un așa-numit proces al globalizării, prin care elitele satanice ale așa-zișilor „iluminați“ urmăresc să creeze un stat unic planetar pe care să-l guverneze apoi după bunul lor plac. De asemenea, ni se vorbește din ce în ce mai mult despre necesitatea globalizării într-o lume așa-zis liberă și democratică, pe care suntem îndoctrinați să ne-o dorim. Pe de altă parte, sesizăm însă că lumea nu este atât de liberă cum ne-ar plăcea să credem și că viața noastră devine din ce în ce mai grea în cadrul acestui context al globalizării. Cei mai mulți dintre oameni refuză încă să dea piept cu adevărata realitate. Vrăjiți de mirajul unei libertăți aparente, ei acceptă să cadă în plasa întinsă cu abilitate de artizanii globalizării în schimbul posibilității de a cumpăra orice produs de oriunde, de a putea schimba opinii cu aproape oricine, de a pune bazele unei colaborări economice cu firme din întreaga lume și de a avea acces la informații.

Dar oare chiar așa să fie? Chiar își doresc liderii politici să fim atât de avantajați și să avem o viață liberă și fericită? Cei care mai cred încă într-un răspuns afirmativ la această întrebare merită să se întrebe în continuare de ce condițiile de trai devin din ce în ce mai dificile? Cine sau ce anume ne împiedică să trăim mai bine, să fim mai fericiți și mai prosperi? Pentru a putea răspunde la această întrebare, este necesar în primul rând să vedem cum gândesc globaliștii, elitele de la vârful ierarhiei sectei satanice a așa-zișilor „iluminați“ care au inventat conceptul de globalizare, pe care îl promovează fervent, și care este, de fapt, rostul globalizării.

Din păcate, există încă un număr destul de mare de ființe umane care – datorită ignoranței – nu acceptă faptul că un grup de indivizi vicleni și superbogați conspiră permanent pentru a obține puterea globală, cu toate că acest grup este cel mai adesea vizibil și evident. Orice dialog pe această temă cu astfel de ființe umane naive, ignorante, sceptice și conformiste – am putea spune – se rezumă la a dezbate motivul pentru care un grup de oameni ar putea să fie chiar atât de răi și de perverși, încât să vrea să acapareze puterea supremă mondială.

Pentru un alt segment al populației, această conspirație este reală, există și elitiștii care promovează globalizarea, dar, în opinia lor, această conspirație este condusă de goana după profit și putere. Având în vedere discrepanța uriașă care s-a creat între minoritatea celor care dețin resursele naturale ale planetei și marea majoritate a populației (ce este săracă), această ipoteză pare reală, însă ea este totuși incompletă.

Alții admit pe deplin existența acestui grup organizat de globaliști infractori care vor să dețină puterea pe plan mondial, dar își explică apariția acestora ca un produs al unui sistem social și politic corupt în cea mai mare parte a sa. Acest segment de populație dorește o transformare a sistemului și înlocuirea sistemului actual cu unul în totalitate nou, care să funcționeze corect și pe cu totul alte principii. Ei gândesc și afirmă că acești globaliști reprezintă nu cauza, ci simptomele tuturor problemelor cu care se confruntă umanitatea în acest moment, iar ei sunt cel mai aproape de realitate. Ei mai cred că soluția necesară pentru îndepărtarea acestor globaliști de la frâiele marilor puteri ale lumii este pasul necesar și suficient pentru demararea unui proces de revitalizare socială și economică, de creare a unui nou sistem viabil.

Pe de altă parte, întâlnim acel segment de populație ce manifestă o acută înclinație religioasă în analiza și interpretarea datelor și a evenimentelor, cei mai mulți dintre ei fiind obsedați de venirea Apocalipsei. Aceștia acceptă în totalitate existența globaliștilor și faptul că există o conspirație a lor la nivel internațional, ce se derulează într-un mod insidios și concertat pentru a obține puterea și a crea o nouă ordine politică și economică mondială aflată la îndemâna intereselor lor perverse malefice. În această direcție, marea majoritate a acestui segment social consideră că este inutil să lupte împotriva globaliștilor, pentru că ei sunt susținuți de puterea existentă la nivel local, regional și național, cu atât mai mult cu cât intențiile acestor globaliști au un caracter profund malefic. Acești oameni cu inclinație religioasă filtrează însă analiza pe care obișnuiesc să o facă prin intermediul textelor sacre fundamentale.

Studiile sociologice au arătat că, în general, oamenii sunt destul de greu de convins de faptul că destinele planetei sunt conduse de o mână de psihopați, care, pentru a-și pune în aplicare planurile samavolnice, au lansat această criză economico-socială de proporții pe care o trăim și, cu siguranță, o vom trăi în continuare dacă nu vom acționa cât mai repede în consecință.

Elitele, ce sunt grupate mai ales în secta satanică a așa-zișilor „iluminați“, au conspirat în permanență de-a lungul ultimelor trei secole. În prezent, îi putem găsi activând în unele instituții secrete precum: Grupul Bilderberg, Council of Foreign Relations, FMI, Bank of International Settlements, Tavistock Institute, Comisia Trilaterală, Clubul de la Roma, Rand Corporation și multe altele. De cele mai multe ori, aceștia își ascund și își ocultează intențiile lor malefice, însă ei au ajuns acum să-și dea arama pe față, militând deja deschis pentru instaurarea unei Noi Ordini Mondiale care presupune, printre altele, crearea unui stat planetar unic de inspirație fascistă, în care oamenii sunt supravegheați și conduși ca niște dobitoace cu față umană. Acești globaliști psihopați manifestă o stranie și constantă solidaritate ce este demnă de o cauză mai bună în realizarea dorințelor lor malefice.

Carl Gustav Jung afirma că numai 10% din populația globului prezintă simptome de psihoză în formă latentă, dar că doar 1% dintre aceștia sunt psihopați activi. Dat fiind caracterul patologic al acestei boli, psihopații nu pot fi convinși în niciun mod de perversitatea, uneori evidentă, a acțiunilor lor, întrucât ei cred cu tărie în ceea ce fac rău. Scopul acestor globaliști psihopați este acela de a câștiga puterea totală de care au nevoie, pentru a dobândi apoi în totalitate controlul asupra noastră. Ei chiar cred că sunt îndreptățiți să aibă o putere majoră asupra oamenilor, pe care îi consideră inferiori, asemănători animalelor, și că o astfel de putere este necesară pentru ca societatea să se îndrepte către o direcție așa-zis „bună“, direcție care, în realitate, ne conduce către sfârșitul implacabil al libertății și demnității umane. Caracterul malefic al acestei orientări a devenit deja vizibil la nivel de mase, iar orice om înzestrat cu inteligență și bun-simț poate decela cu ușurință contrastul imens ce există între afirmațiile și promisiunile bombastice ale guvernanților și faptele lor reprobabile, care – de fapt – nu au nimic în comun cu binele real și cu bunăstarea ființelor umane.

Din nefericire, în trecut, aproape nimeni nu a acționat în sensul demascării și eliminării acestor grupuri de indivizi elitiști, care exercită în mod continuu o influență nefastă asupra multor aspecte din viața noastră. Dar să vedem care au fost elementele ce au stat la baza alienării societății contemporane? Oamenii din ziua de azi s-au născut și trăiesc într-o lume în care ideile globaliste sunt exprimate sub diferite forme în toată mass-media ca fiind o necesitate de evoluție personală și socială a ființei umane, a cărei bunăstare a fost condiționată de instaurarea globalizării. Ei au preluat aceste idei de cele mai multe ori fără a le analiza lucid și profund, fiind amăgiți de iluzia unei deschideri false către lume, și nu au luat deloc în considerare niciun semn alarmant care indica de fapt clădirea vicleană, pe ascuns, a unei gigantice închisori planetare aflate sub controlul acestui grup de elitiști malefici.

Lupta neîntârziată, neîntreruptă pentru demascarea și îndepărtarea definitivă a acestor globaliști de la conducerea statelor lumii este necesar să fie un obiectiv important al nostru, al tuturor. Fără o astfel de acțiune tranșantă, curajoasă și hotărâtă, niciun sistem politic, economic și social nu poate să își mai arate eficiența și viabilitatea în fața națiunilor lumii.

Cum ar fi necesar să acționăm în acest caz pentru îndepărtarea de la putere a elitelor globaliste malefice? Unul dintre răspunsuri este să renunțăm la conceptul de globalizare și să urmărim să aducem la cunoștința oamenilor planurile criminale ale acestor indivizi bolnavi mintal. Deși își arogă puterea absolută pe această planetă și ne consideră niște ființe inferioare lor, elitele se tem de masele de oameni trezite, conștiente, care ar putea să-i îndepărteze cu ușurință dacă ar acționa la unison. Pentru aceasta, este necesar ca opinia publică să se trezească, cum se spune, la realitate și să înceapă să facă imediat cu totul altfel „jocurile“ în politică și în economie, respingând ferm propunerile otrăvite cu care globaliștii ne ademenesc în mod viclean. Chiar dacă apoi se vor ivi piedici și multe încercări de intimidare și de perturbare a acestei inițiative curajoase, nu este necesar să renunțăm la convingerile noastre întrucât, aderând în continuare la conceptul de globalizare, care vedem că nici pe departe nu ne-a adus prosperitatea și securitatea mult promisă, ci a dus și duce doar la o globalizare aproape generalizată, în felul acesta nu facem altceva decât să fim de acord cu desfășurarea și amplasarea de echipamente și armamente militare din ce în ce mai nocive și periculoase în toate zonele globului, cu producerea și distribuirea alimentelor ce deja sunt pline de chimicale și aditivi periculoși, ce produc dezechilibre majore în organism și numeroase boli grave, cu acumularea și concentrarea de capital doar în mâinile lor și cu multe alte aspecte nefaste care au făcut ca viața omului obișnuit să devină tot mai nefericită, tensionată și lipsită de sens.

Dacă studiem Biblia cu atenție, vedem, printre altele, că aceasta este compusă dintr-o înșiruire de povestiri în care binele câștigă întotdeauna lupta împotriva răului. Cu toate acestea, în zilele noastre, aceste povestiri biblice cu tâlc nu mai sunt transpuse în realitate de cei care au făcut o pasiune din studiul Bibliei și care doresc să îi aplice principiile în viața de zi cu zi. În realitate, aceștia ezită să mai lupte împotriva răului și a despotismului ce sunt generate la nivel mondial de către acești globaliști psihopați. Care poate fi cauza acestei lașități?

Oamenii zilelor noastre sunt din ce în ce mai pesimiști și fataliști, acceptând să trăiască zi de zi în ignoranță. Ei interpretează cu naivitate și superficialitate indicatorii economici și sociali ai acestui iluzoriu nivel de civilizație. O problemă importantă, căreia suntem nevoiți să-i facem față, este „răul organizat“ care promovează globalizarea și care este pus la cale în instituțiile enumerate anterior, precum și în multe altele existente la nivel internațional. Ce putem face în acest context? Putem imediat începe prin a respinge în mod ferm și cu mult curaj propunerile insidioase ale acestor lideri globaliști și putem continua prin a cere alegerea unor noi lideri care sunt integri și verticali. Problema fundamentală o reprezintă actualmente însuși sistemul în care trăim, care ne oferă mult prea multe căi false de a privi și înțelege lumea reală.

Este necesar să ne fie foarte clar faptul că binele veritabil este de cele mai multe ori inspirat de propria noastră conștiință, însă, din păcate, datorită lipsei de acțiune realizată la unison și a încrederii în Dumnezeu, noi îl neglijăm cel mai adesea, considerându-l un rod al imaginației noastre. Această alegere înșelătoare pe care o facem, ce este inspirată în realitate de entitățile demoniace și satanice, lasă un imens spațiu de manevră acestor ființe malefic orientate, care urmăresc să ne dezbine și să creeze opinia predominantă ce îi avantajează.

În felul acesta, acești globaliști reușesc să creeze un sistem de false valori, care este total opus valorilor noastre morale și spirituale și Legilor lui Dumnezeu. Metodele pe care ei le utilizează sunt bazate pe viclene tehnologii de manipulare în masă și de control mental. Datorită lor, sute de milioane de oameni suferă într-un mod greu de imaginat. Devine astfel tot mai vizibilă imaginea potențială a războiului, a exterminării unor popoare sau grupuri etnice, totul pentru un așa-zis „bine“ al planetei, dar nu auzim niciodată că aceste elite satanice au găsit o soluție înțeleaptă – sau cel puțin că o caută – pentru ca toți oamenii de pe această planetă să conviețuiască în armonie, fericire și bunăstare. Niciodată aceste elite globaliste nu au manifestat în realitate vreun interes binefăcător și dezinteresat față de întrepătrunderea capitalului financiar cu cel social, față de promovarea reală a relațiilor fericite și armonioase între oameni. Ei nu fac altceva decât să aducă în viața noastră doar dezastrul, frica și suferința, pe care ni le prezintă ca pe o stare de normalitate, toate acestea fiind strict necesare pentru realizarea „binelui“, care de fapt este rău.

Se știe că subconștientul oamenilor obișnuiți este asemenea unui burete care absoarbe toate informațiile ce ajung la el. Nu există om obișnuit care să nu poată fi manipulat, ci numai oameni care nu au instrumentele necesare pentru aceasta, iar elitele așa-zis „iluminate“ se folosesc din plin de pârghiile complexe de manipulare și de ideile perverse care au aderență la mase pentru a-și pune apoi în aplicare planurile lor samavolnice. Globaliștii perverși nu sunt imuni la potențialele consecințe ale deciziilor lor, dar ei simt în permanență nevoia de a-și justifica acțiunile rele într-un mod în care marile mase de oameni să le aprobe și să le asimileze, iar acest fapt este apoi de natură să creeze certitudini bizare în rândul lor.

Marea majoritate a propagandei perverse a globaliștilor se învârte în jurul conceptului straniu de relativitate morală și minciună, în care binele depinde doar de percepție, iar răul este doar o iluzie. Este sugestivă în acest sens zicala conform căreia „Cea mai mare păcăleală a diavolului este să convingă lumea că, în realitate, el nu există“.

Demascarea urgentă și eliminarea globaliștilor, respingerea fermă a propunerilor acestora este și trebuie să fie pentru noi un obiectiv stringent și important dacă dorim să trăim – de acum înainte – într-o lume mai bună, bazată pe dreptate, iubire și respect reciproc. În acest sens, este imperios necesar să renunțăm la ideea naivă cum că acești globaliști nu există sau că ei nu contează în existența noastră ori că fenomenul globalizării ar putea fi ceva bun. Ei există și ne influențează pe cei mai mulți dintre noi într-un mod profund nefast, otrăvindu-ne existența! Acționând însă la unison împotriva lor, urmărind în mod ferm și constant să ne elevăm nivelul de conștiință și refuzând să ne mai lăsăm amăgiți de promisiunile deșarte pe care ei ni le fac, vom deveni apoi capabili să le dejucăm planurile malefice, iar astfel, binele și adevărul vor triumfa în cele din urmă pe tot cuprinsul planetei.


Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță Costinești 2016, volumul 2, publicat de Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publising House


Citiți și:
Richard N. Haass, preşedintele CRE: În contextul globalizării, statele înţelepte îşi vor dilua suveranitatea pentru a se proteja 
Sfârşitul inevitabil al capitalismului şi naşterea statului poliţienesc global 
Imperialismul economic american în mişcare disperată prin intermediul TTIP
 

 

yogaesoteric
9 decembrie 2016

 

Articole publicate recent

> 18 FebruarieCând spui «homeless-cerșetori», spui America. Cea mai mare sărăcie din SUA din toate timpurile la nivelul oamenilor de rând

> 18 FebruarieMistificarea din spatele vaccinării. Cazul Toni Tecuceanu – oamenii manipulați de către autorități și mass-media să se vaccineze preventiv! (I)

> 17 FebruarieReprezentarea hidoasă, şocantă şi deformată a femeii în aşa-zisa artă modernă a lui Picasso

> 17 FebruarieObama a îngropat pur şi simplu SUA în datorii – În mandatul său el a creat o datorie de 9.335 miliarde de dolari, adică 30.000 de dolari/ american

> 17 Februarie10 ani de integrare stranie și sărăcie în UE: Iluzia românilor că străinii ne vor binele s-a spulberat

> 14 FebruarieDecizie majoră a Curţii de Justiţie a UE care ar fi cazul să ne pună pe gânduri

> 14 FebruariePreședintele Putin predă lecția capitalistă la nivel global Clanului Rothschild

> 14 Februarie2017 va fi un an «al revoltei împotriva forţelor globalist-liberale»

> 13 FebruarieOrganizația Națiunilor Unite și Noua Ordine Mondială

> 13 FebruarieVictor Orban: «Islamul și Creștinismul nu sunt compatibile»

> 11 FebruarieRomânia: varianta de rezervă

> 11 FebruarieBilderberg 2016: inegalitate, revolte sociale, Trump – Un grup mic de bogaţi (Bilderberg) care duc lumea la colaps!

> 11 FebruarieCompaniile care compun «Big Pharma» au suferit pierderi de 24,6 de miliarde de dolari în 20 de minute, după un discurs al lui Trump

> 10 FebruarieOrganizația 666

> 8 FebruarieMesajul unui britanic pentru români: «Aveți o ultimă șansă să luptați pentru țara voastră înainte să vă fie luată cu totul!»

> 8 FebruarieBig Brother în Germania: Serviciile secrete germane obțin dreptul să supravegheze în masă populația, dar și pe străini

> 8 FebruarieUrmătorul pas spre controlul total: Identificarea facială a preluat puterea în SUA

> 7 FebruarieDavid Rockefeller despre Noua Ordine Mondială: «Mă declar vinovat și sunt mândru de asta»

> 7 FebruariePlante depoluante care te apară de undele electromagnetice, compuși organici volatili şi praf

> 6 FebruarieAdevărata față sinistră a lui Soros începe să fie cunoscută

> 6 FebruarieErdogan iese la atac împotriva SUA, spunând că deţine documente clare care arată faptul că America susţine ISIS

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga