Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
15 decembrie, meditație cu tema SHIVA MANIFESTAT CA UN LINGAM DE FOC

În mitologia hindusă abundă legendele în care SHIVA joacă un rol central. Dintre nenumăratele aspecte şi manifestări ale lui SHIVA, manifestarea sa ca un lingam de foc este printre cele mai inedite şi misterioase. Imemoriala legendă, care ne face accesibile învăţături spirituale fundamentale, este cuprinsă în capitolele 7-9 ale textului sacru SHIVA PURANA. Aici este descrisă intervenţia divină a lui SHIVA în lupta pentru supremaţie – luptă ce părea interminabilă şi care amenința să distrugă întreaga lume – dintre BRAHMA, creatorul universului şi VISHNU, păstrătorul acestuia.

Joi, 15 decembrie 2016, între orele 11.30-13.15, se va realiza la unison meditaţia cu tema „SHIVA MANIFESTAT CA UN LINGAM DE FOC”. Pentru a intra în rezonanță cât mai profundă cu sfera specifică de forță a lui SHIVA evocată de acest moment, se recomandă ca meditația să se facă în spirală yang.
În București, spirala se va organiza la sălile OBOR și IS7 (intrarea în sală de la ora 11.00).

Download muzică

[Pentru a putea înțelege intuitiv semnificațiile mitului, vă oferim câteva precizări. În cadrul trinității hinduse esențiale, BRAHMA este aspectul masculin (+), VISHNU este aspectul feminin (-), iar SHIVA este aspectul transcendent, neutru (0) care permite atât intrarea în manifestare cât şi transcenderea ei. Această forţă neutră care este invizibilă, deoarece nu se manifestă niciodată în mod direct, produce şi resoarbe atât plusul cât şi minusul, integrându-le totodată într-un tot unitar; în absenţa ei nimic nu poate să existe.]

Iată fragmentul din SHIVA PURANA în care este descrisă manifestarea lui SHIVA ca un lingam de foc:

Pe câmpul de bătălie, BRAHMA şi VISHNU continuau să se lupte până la moarte, aşteptând rezultatul confruntării armelor lor supreme MAHESHVARA şi PASHUPATA pe care ei înşişi le proiectaseră. Flăcările care se degajau din bătălia celor două armate ardeau toate cele trei lumi. Văzând această distrugere iminentă a universului, care ar fi fost prematură şi ar fi venit într-un moment nepotrivit, prezenţa invizibilă a lui SHIVA şi-a asumat forma terifiantă a unei imense coloane de foc care a apărut între cele două ipostaze divine. Şi astfel, cele două armate cuprinse de flăcările războiului, care erau suficiente pentru a calcina întregul univers, au fost absorbite în imensa coloană de foc. Văzând acest uimitor fenomen care le-a neutralizat armele, cei doi zei aflaţi în conflict s-au întrebat unul pe celălalt: „Ce este această apariţie uimitoare? Ce este această coloană de foc care s-a ridicat între noi? Ea depăşeşte domeniul percepţiei noastre senzoriale. Trebuie să-i găsim începutul şi sfârşitul, să aflăm care este baza ei şi care îi este vârful!” Punându-se de acord cu această decizie, cei doi eroi, mândrii de vitejia lor, s-au angajat imediat în cercetare.

Nu va  exista nici un rezultat pozitiv dacă vom rămâne împreună”, a spus atunci VISHNU şi, asumându-şi forma unui mistreţ, a pornit către în jos pentru a căuta baza coloanei de Lumină. La rândul său BRAHMA a luat forma unei păsări migratoare (HAMSA) şi a zburat către înalt, în căutarea vârfului coloanei.
 
Traversând lumile inferioare şi mergând foarte departe către în jos, VISHNU nu a reuşit însă să descopere baza uriaşei coloane de foc. Complet epuizat, sub forma sa de mistreţ, el a reurcat către câmpul de bătălie. Nici BRAHMA nu a reuşit să găsească vârful acestei coloane, reîntorcându-se şi el la punctul de plecare. Atunci SHIVA, plin de compasiune, s-a manifestat sub forma unei fiinţe divine, revelându-şi prezenţa în acea coloană infinită. El le-a vorbit astfel (capitolul 9):
 
Eu am două aspecte: unul manifestat şi unul nemanifestat. Nimeni altcineva nu deţine aceste două aspecte, de aceea nimeni altcineva nu poate fi Stăpânul Suprem al Universului. Natura mea este nemanifestată atunci când sunt privit ca Realitate Supremă şi manifestată, atunci când sunt privit ca Suveran al universului. Această coloană infinită de foc sugerează natura mea supremă, impersonală. Acest LINGAM va fi simbolul meu şi voi toţi îl veţi adora întotdeauna. Dragii mei fii, acestă coloană de foc fără început şi fără sfârşit va putea fi reprezentată de acum înainte şi într-o formă restrânsă, pentru necesităţile percepţiei obişnuite şi ale adorării sale. Acest simbol al LINGAM-ului va aduce celui înţelept starea de beatitudine.

Adorarea sa este cel mai bun mijloc de a obţine atât fericirea nesfârşită în această lume cât şi desăvârşirea spirituală ultimă. El va putea înlătura toate eventualele renaşteri obligatorii în sfera iluziei şi a ignoranţei, ale oricăror fiinţe încarnate. Îndeplinirea ceremoniilor spirituale, realizarea de ofrande sau rugăciunea, tot ceea ce va constitui o practică spirituală în legătură cu acest simbol vor fi de un milion de ori mai eficiente decât fără raportarea la el. 
 
Dacă voi fi adorat în forma Mea supremă de LINGAM şi dacă în această raportare la LINGAM se vor realiza toate celelalte ceremonii şi procedee spirituale, se vor obţine cu siguranţă cele cinci forme de eliberare [cunoscute în tradiţia indiană]: a trăi în aceeaşi lume divină cu Mine – SALOKYA, a fi mereu aproape de Mine – SAMIPYA, a fi întru totul la fel ca Mine – SARUPYA, a atinge aceleaşi puteri divine ca Mine – SARISHTI şi a fi în întregime identificat cu Mine – SAYUJIA. Astfel veţi putea obţine cu toţii împlinirea tuturor dorinţelor voastre!
 
Simbolul LINGAM-ului şi Eu Însumi, care sunt astfel simbolizat, nu suntem două entităţi diferite. LINGAM-ul este chiar Fiinţa Mea Absolută. El permite adoratorilor Mei să se apropie de Mine. El este astfel întotdeauna şi în întregime demn de veneraţie
.”
 
 
 
 
yogaesoteric
15 decembrie 2016


Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga