Două dintre cele mai cunoscute opere literare din lume au fost interzise zice-se din cauza limbajului rasist folosit de anumite personaje

Corectitudinea politică face noi «victime»

Cunoscutele romane Să ucizi o pasăre cântătoare, de Harper Lee, și Aventurile lui Huckleberry Finn, de Mark Twain, au fost eliminate din unele școli și librării din statul american Virginia, după ce părintele unui elev a depus o plângere în instanță în care a acuzat limbajul rasist folosit de anumite personaje din cele două volume, informează The Guardian.

Cărțile au fost eliminate din unele dintre școlile din comitatul Accomack din statul Virginia, la baza plângerii aflându-se folosirea cuvântului nigger (negru), un termen devenit peiorativ și care apare frecvent în ambele cărți.

Semnatara plângerii a spus că fiul ei întâmpină dificultăți cu descifrarea limbajului rasist: „Sunt atât de multe înjurături rasiale și cuvinte ofensatoare acolo, încât nu poți să treci peste ele”.

Un comitet urmează să analizeze viitorul acestor două cărți celebre, care nu sunt vizate deocamdată de o interdicție permanentă.

Motivele pentru scoaterea unei cărți din programa școlară americană diferă foarte mult între ele, însă cele mai des întâlnite sunt religia și sexul, potrivit listei anuale a cărților interzise, întocmită de ALA (Asociația Librăriilor Americane).

În 2015, volumul The Curious Incident of the Dog in the Night-Time, de Mark Haddon, a fost acuzat de părinții americani de blasfemie și ateism, iar Biblia a generat plângeri din cauza punctelor de vedere religioase ale sale.

Nu este pentru prima oară când corectitudinea politică pune în discuție Aventurile lui Huckleberry Finn.
Corectitudinea politică a ajuns să aibă și un efect retroactiv: în 2011, în SUA a fost tipărită o nouă ediție a romanului de Mark Twain, care fusese publicat prima oară în 1884. În noua ediție, cuvântul negro, care apărea în carte de 217 ori, a fost înlocuit de tot atâtea ori cu slave (sclav). De asemenea, datorită cenzurii impuse prin „political correctness”, au fost alterate cuvintele injun (indian american) și half-breed (metis).

Aceeași cenzură se aplică în cazul filmului The Dam Busters, produs în 1955, în care Guy Gibson are un câine negru, pe care îl cheamă Nigger (negrotei). În prezent, când se proiectează filmul, numele câinelui este acoperit de un „bip”.

Alte exemple de corectitudine politică:

– Postul de televiziune BBC a renunțat la utilizarea termenilor „Before Christ” (BC) și „Anno Domini” (AD), care ar putea leza pe cei cu altă religie decât cea creștină, cu termenii „Before Common Era”/ „Common Era” (înaintea erei noastre/ era noastră).

– Parlamentul European a făcut propunerea de a se interzice în limba engleză titlurile care indică starea civilă ca „Miss” și „Mrs” (doamnă și domnișoară), spre a nu ofensa unele persoane. Propunerea avea în vedere și celelalte limbi, intenționând să interzică și termenii „Madame” și „Mademoiselle” din franceză, „Frau” și „Fräulein” din germană precum și „Señora” și „Señorita” din spaniolă.

– Unele meserii, ale căror denumiri au fost considerate înjositoare, au fost redenumite. Astfel, în loc de „garbage men” (gunoieri) s-a introdus denumirea de „sanitation engineers” (tehnicieni igienizatori).

– Guvernatorul statului California a aprobat un proiect de lege prin care li se permite studenților transgen să se înscrie, la alegere, în echipa de fete sau în cea de băieți a instituției de învățământ și, ca urmare, folosească ce WC-uri și dușuri din sălile de sport pe care „le consideră adecvate identității de gen pe care o resimt” și nu conformației lor biologice. În felul acesta, un băiat poate frecventa dușurile fetelor dacă se autoidentifică de gen feminin, chiar dacă din punct de vedere anatomic este mascul.

Citiți și:
Discriminarea pozitivă s-a instalat deja – discriminarea majorității de către minorități – o ideologie bizară marxistă!
Originile neomarxiste ale limbajului «corect politic»
De la marxism-leninism la neomarxism, marxismul cultural și corectitudinea politică

yogaesoteric
8 ianuarie 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More