Profețiile Sfinților Aristoclie și Paisie de la Muntele Athos: America va decădea, țări puternice din Europa vor suferi dezastre

De curând, într-un ziar din Grecia au fost publicate unele profeții cutremurătoare despre soarta celor mai puternice state ale lumii. În înregistrarea de mai jos sunt redate, în limba engleză, aceste profeții.

Sfântul Aristoclie, care a părăsit această lume în 1918, spunea că America va hrăni lumea (cu otrăvuri? – n.red) iar apoi va decădea și nu va mai fi o putere mondială, că nu va mai rămâne nimic din Franța, iar Italia va fi lovită de catastrofe naturale. La rândul său, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (format din Anglia, Țara Galilor, Scoția, Irlanda de Nord, precum și din trei dependențe ale coroanei și alte 14 teritorii britanice de peste mări) va pierde coloniile și va ajunge în pragul dezastrului. Despre Rusia, sfântul a spus că, datorită credinței în Dumnezeu a poporului ei, va rămâne o țară liberă și va aduce credința în Dumnezeu și altor popoare.

Sfântul Paisie, care a plecat la cele sfinte în 1994, a afirmat că „dacă n-ar fi americanii, ar fi pace în lume”. El a spus că în Statele Unite ale Americii se va produce un dezastru. De asemenea, el a afirmat că Turcia va ajunge să fie împărțită în trei state, iar Greciei i se va da partea de vest, inclusiv Constantinopolul (Istanbulul de azi). Toate acestea se vor petrece într-un viitor apropiat, în timpul vieților noastre, mai spunea sfântul Paisie.


Citiți și:

Se împlineşte profeţia cuviosului Paisie Aghioritul referitoare la începutul celui de-al treilea război mondial

Profeţia cutremurătoare – ce se adevereşte – a unui pustnic de la muntele Athos: nu vom mai fi în stare să deosebim o femeie de un bărbat

 

yogaesoteric
11 ianuarie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More