Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Genialitatea începe şi prin felul direct de a observa lucid realitatea...

... pentru că cel care observă într-un mod atent şi profund toate cele ce există devine, prin identificare, una cu realitatea pe care o observă în felul acesta

Leonardo da Vinci, Jean Jacques Rousseau, Johann Wolfgang von Goethe – trei genii ce erau fascinate de observarea neîncetată a Naturii și de misterele pe care ea le ascunde


Pentru a cunoaște într-un mod complex şi cu adevărat formele bogate și feluritele aspecte ale Realităţii, este necesar să începem prin a observa rând pe rând detaliile importante și atunci nu vom trece niciodată la următorul detaliu decât după ce l-am fixat bine în memorie pe cel anterior, și apoi l-am experimentat îndelung în practică“. Acest îndemn la observația pură, non-analitică și non-proiectivă, care am putea crede că a fost extras dintr-un ghid de dezvoltare personală, este de fapt un sfat vechi de peste cinci secole… Este un sfat oferit de Leonardo da Vinci discipolilor săi. Această afirmație înţeleaptă rezumă totodată modul său de a fi în lume, modul său de abordare a științei, precum și cheia artei sale inițiatice și a înțelegerii sale profunde. Totodată, ea exprimă faptul că atenția pe care o manifestăm față de detaliile realității, fie exterioare, fie interioare, ne permite să ne cultivăm mintea și ne trezeşte natura umană profundă.

Leonardo da Vinci avea un respect nemăsurat față de Natură, și către aceasta el și-a îndreptat cel mai mult atenția, intuind că observarea ei îi va revela apoi misterele sale. „Natura este în permanenţă sursa întregii cunoașteri autentice“, spunea el. „Ea are propria sa logică, propriile sale legi. În Natură, nu există efect fără cauză și nici creație fără necesitate.

Acest mod atent de a privi și a studia cu multă atenţie Natura, în detaliile sale cele mai mici, este o calitate pe care o regăsim la toți marii artiști. Este suficient să privim fascinantele picturi rupestre din grota Chauvet din Franța, sau din peștera Coliboaia, din România, datând de peste 30.000 de ani, pentru a înțelege că până și primii „artiști“ din zorile umanității și-au dezvoltat în prealabil o putere imensă de observare atentă, deopotrivă precisă și riguroasă, într-o asemenea măsură, încât ei au dobândit capacitatea uimitoare de a reprezenta o mișcare din doar câteva trăsături de cărbune, exprimând ceea ce vedeau într-un mod esențializat și chiar arhetipal.

Leonardo da Vinci și atenția constantă, absolută

De-a lungul anilor, admirația lui Leonardo da Vinci pentru creativitatea Naturii a crescut pe măsură ce a observat cu atenţie formele naturale și interacțiunile dintre acestea. În mod paradoxal, pe măsură ce consemna mai multe detalii, viziunea lui asupra lumii înconjurătoare devenea din ce în ce mai capabilă să îmbrățișeze totalitatea acesteia. O astfel de atitudine este cea care l-a condus în mod natural la a considera planeta noastră ca fiind un gigantic organism viu.

Crezul filosofilor stoici greci și latini, printre care s-au numărat Zenon, Cleante din Asos, Epictet, Seneca, Cicero sau Marc Aureliu, era: „Trăiește întotdeauna în conformitate cu Natura“. Modul în care ei puneau apoi în practică acest sfat era prin exerciții de meditație și contemplație bazate pe atenție, pe o observare obiectivă și pe un exemplar bun-simț: „Atenția în mod neîncetat focalizată este necesară pretutindeni, chiar și în experiența benefică a plăcerii“, scria Marc Aureliu. Conform filosofilor, omul este singura ființă din Creația Divină capabilă să vadă cu claritate legăturile Lumii ce sunt tainic întrețesute, și apoi să le reproducă. Astfel de concepte au fost pe larg adoptate de marii artiști și gânditori din perioada Renașterii și au marcat gândirea lui da Vinci.

Artist complet, inventator vizionar, inginer fără pereche, da Vinci a scris cu erudiție despre nenumărate subiecte: artă, arhitectură, geologie, optică, fizică, biologie, astronomie, muzică, fonetică, hidraulică, urbanism și, bineînțeles, botanică. Toate caietele sale sunt ilustrate cu o prodigioasă abilitate grafică și denotă o stăpânire excepțională a perspectivei. În explicarea metodei sale de observare, el a adăugat: „Toate cunoștințele provin din percepțiile noastre“. Voia el, oare, să spună că o abordare obiectivă, cu ajutorul rațiunii – pe care filosofii stoici o considerau ca fiind metoda supremă de cunoaștere – poate fi completă doar atunci când alături de acestea sunt integrate și simțirea și emoția sau chiar intuiția? Iată o magistrală lovitură dată așa-zisei științe materialiste care, în principiu, neagă orice implicare a sufletului într-o căutare fundamentală.

Jean Jacques Rousseau – un foarte fin observator al vieții interioare a plantelor

Îl percep pe Dumnezeu peste tot. Îl simt în mine, îl văd peste tot în jurul meu.”
(Jean-Jacques Rousseau, Emile)

Două secole mai târziu, un filosof de origine genoveză urma, fără să știe, un drum paralel cu Leonardo da Vinci în ceea ce privește metoda de observare. Adesea considerat a fi unul dintre gânditorii ale căror idei au inspirat idealurile Revoluției Franceze, Jean Jacques Rousseau este cu siguranță cunoscut ca un pionier al sociologiei prin lucrarea sa Contractul social și prin introspecțiile sale faimoase din Reveriile unui hoinar singuratic care anunță curentul romantic. Puțini sunt totuși cei care știu că, dincolo de filosofie, politică și educație, două aspecte totuși fundamentale ale existenței sale au fost muzica și botanica. Autodidact, Rousseau și-a câștigat inițial existența dând lecții de muzică unor copii din familiile înaltei societăți elvețiene. El a inventat un sistem de notare muzicală cifrat, a compus o operă-balet și a redactat articole despre muzică pentru Enciclopedia lui Diderot. În tainele botanicii (precum și în cele ale amorului) a fost inițiat de către Madame de Warens. Tânăr și sedus deopotrivă de observarea plantelor ca și de iubita sa protectoare, Rousseau s-a interesat nu numai de utilizarea acestora, cât de formele, culorile, structura, frumusețea și viața lor.

Treizeci de ani mai târziu el a redescoperit bucuriile botanicii, o pasiune care va da un nou sens plimbărilor sale meditative. Focalizându-se asupra observării pure, în mod considerabil eliberată de ego, dar receptivă la frumusețe, el a studiat plantele din Grădina Regală de la Paris și adeseori și-a petrecut serile pregătind și ordonând, cu o grijă minuțioasă, diferite eșantioane pe care le includea în ierbarele sale.

Rousseau celebra natura înconjurătoare: „Nu voi acționa nicidecum cu stupiditate și brutalitate, gata să strivesc și să distrug frumusețile fragile pe care le admir. Vreau ca ochii mei să savureze, să observe, să absoarbă, privirea să mi se împlinească, dacă este cu putință. Aceste forme, aceste culori, este evident că nu au fost puse acolo întâmplător“, scrie el în Fragmente de botanică. Rousseau a dezvoltat o asemenea atenție pentru Natură, încât a dobândit o cunoaștere recunoscută și apreciată chiar și de către cei mai mari botaniști. Există chiar un curent al naturalismului romantic care se sprijină întru totul pe această parte foarte inspirată din opera sa. Percepțiile sale asupra Naturii, precum și modul în care a știut să se identifice cu ea ne îndreptățesc să spunem că Rousseau este unul dintre părinții ecologiei, ba chiar ai ecologiei spirituale și ai terapiei Naturii.

Goethe a fost fascinat de magia culorilor și a formelor naturii

Ce plin Natura străluceşte în jur!
Cum râde câmpul! Ce-aprins azur!
În orice suflet suie-ncântări,
O, glie, o, soare! O, desfătări!
O, dorul, dorul, o, fraged dor
Ca-n zori, pe culme, întâiul nor.
Sfinţit de tine e-acest întins
Și-ntreg Pământul, de floare nins.

(Goethe, Cântec de mai)

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Natura a devenit cu adevărat o nouă sursă de inspirație pentru poeți, scriitori și pictori, dar și pentru muzicieni. În special începând cu Beethoven, odată cu cea de-a șasea Simfonie a sa – denumită Pastorala – se deschide drumul muzicii descriptive, numită de asemenea muzică tematică. În această ambianță, care pare să celebreze întoarcerea omenirii la Natură, o altă personalitate și-a lăsat adânc amprenta. Considerat la vremea aceea ca un geniu literar, chiar cel mai extraordinar și cel mai mare poet al Germaniei, Goethe este, chiar și azi, mult mai cunoscut pentru modul în care a știut să înfățișeze în scris emoțiile umane decât pentru opera sa științifică, care a fost deopotrivă considerabilă și novatoare.

Pasiunea lui Goethe pentru botanică și pentru observarea plantelor a început la o vârstă destul de fragedă. În carnetele sale, el căuta să reproducă destul de minuțios diverse flori și plante. Mai târziu, la vârsta de patruzeci de ani, a publicat Eseu despre metamorfoza plantelor, operă prodigioasă prin profunzimea sa, în care el a căutat modelul arhetipal, originar al Naturii – model pe care l-a denumit urpflanze (planta primordială) – propunând la început o teorie asupra morfologiei vegetalelor, ce a fost urmată de un studiu al analogiilor dintre forme și de o teorie asupra evoluției plantelor, foarte avansată pentru timpul său și care s-a dovedit apoi a fi foarte influentă, constituind ulterior una dintre ramurile botanicii de astăzi. Printre alte lucrări, îi datorăm de asemenea studii de zoologie, anatomie și osteologie, geologie, meteorologie și un tratat al culorilor în cadrul căruia Goethe a studiat îndelung mecanismele percepției vizuale. La fel ca și da Vinci, el petrecea mult timp privind formele norilor. Și, din nou întocmai ca și da Vinci, a dezvoltat o capacitate de observare în care rațiunea, sufletul și intuiția conlucrau. El era conștient de faptul că „atenția constantă, calmă“ pe care observatorul o direcționează la voință asupra Naturii va fi apoi răsplătită printr-un răspuns plin de volubilitate din partea acesteia, care, ne spune Goethe, „nu este nici lipsită de viață și nici mută pentru ființele umane foarte atente“. „Observatorul nu vede fenomenul, în totalitatea sa, doar cu ochii, ci mai mult cu sufletul“, a afirmat el.

Observarea atentă, transfiguratoare şi respectuoasă a naturii

Dacă practica observării pure este unul dintre punctele comune ale marilor genii care au fost da Vinci, Rousseau și Goethe, există un alt aspect fundamental al abordării lor – numită azi „abordare goetheană“, în special în agricultura biodinamică și în terapia prin artă – care îi unește pe acești trei precursori ai ecologiei: respectul față de Natură.

Este bine cunoscut faptul că da Vinci nu făcea niciun rău ființelor vii, fie plante sau animale şi că își desfășura studiile disecând doar animalele care erau deja moarte, cumpărând în schimb păsări în colivie doar pentru a le elibera. Tot din dorința de a nu face niciun rău animalelor, el a devenit vegetarian. În mod similar, Rousseau refuza să distrugă plantele pentru a le studia proprietățile. Ca și ei, Goethe observa viul respectând natura sa profundă. La 21 de ani el scria deja despre fluturii uciși pentru insectar: „Biata insectă se zbate în plasă și își pierde cele mai frumoase culori, și chiar dacă este prins intact, sfârșește cu un bold în cap, rigid și lipsit de viață. Un cadavru nu este totalitatea animalului, căci din el lipsește ceva extrem de important: viața“. Acest principiu exprimă o extraordinară integritate, pe care el o va respecta întreaga sa viață, cu entuziasmul mereu reînnoit al celor care privesc lumea cu ochii sufletului.


Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță Costinești 2016, volumul 2, publicat de Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.


Citiți și:
Geniile citesc gândurile lui Dumnezeu
Mărturii revelatoare ale ființelor umane înțelepte referitoare la prezența cea tai-nică a lui Dumnezeu în Natură și la înțelepciunea cea enigmatică a Naturii
Natura creează cele mai frumoase forme geometrice...

 

yogaesoteric
16 ianuarie 2017

 
 

Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga