Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sensul războiului împotriva ştirilor false: nu filtrarea critică a ştirilor, ci monopolul asupra viziunii «corecte» despre lume (II)


Este cruciada împotriva ştirilor false menită să acopere scandalul Pizzagate?


Citiți prima parte a articolului
 

DW/Horaţiu Pepine: Opinie: Cât de influentă e propaganda rusească?

Parlamentul European a adoptat în noiembrie 2016 o rezoluție care solicită Comisiei crearea unei forțe mediatice pentru contracararea propagandei rusești și a celei ISIS în cadrul UE și în țările Parteneriatului Estic.

O rezoluție a PE nu se transformă automat în lege, dar ea indică un curent de opinie. Structura votului pune în lumină o puternică mefiență (neîncredere) față de Federația Rusă, dar în același timp sugerează posibilitatea unor schimbări de perspectivă. Au fost înregistrate 304 voturi pentru și 179 împotrivă, dar semnificativ este și faptul că au fost 208 abțineri, ceea ce reprezintă un mare bazin de nehotărâți.

Subiectul relațiilor cu Rusia este departe de a fi atât de net tranșabil pe cât sugerează Rezoluția, cu atât mai mult cu cât în politica europeană se petrec sub ochii noștri reorientări de semn contrar. În Franța bunăoară alegerile primare ale „dreptei și centrului” vor fi câștigate cel mai probabil de fostul prim-ministru François Fillon, un politician conservator care intenționează să îmbunătățească relațiile cu Rusia. Departe de a pune Rusia și ISIS în sacul aceleiași adversități, viitorul posibil președinte al Franței propune mai curând o alianță cu președintele Putin contra islamismului radical. Nu se știe iarăși ce vor aduce alegerile din Germania, dar, în destule alte țări, remarcăm o reconsiderare a politicii de ostilitate radicală față de Rusia.

Dar teza centrală a rezoluției – alăturarea Federației Ruse de ISIS – a suscitat controversă chiar printre promotorii săi. La conferința de presă au vorbit deputata conservatoare Anna Fotyga (ECR), fost ministru de Externe al Poloniei, deputatul Traian Ungureanu (PPE), socialistul austriac Eugen Freund (S&D) și lituanianul Petras Auštrevičius (ALDE). Dacă raportorii Anna Fotyga și Petras Auštrevičius au considerat că, în ciuda diferențelor indiscutabile dintre cele două entități, ele se manifestă deopotrivă ca adversare ale UE și cer același tip de răspuns, Traian Ungureanu a pretins că Rusia și ISIS „au regimuri similare” și că merită prin urmare o dezavuare de aceeași natură.

Socialistul austriac Eugen Freund nu a ascuns însă că, în ciuda susținerii pe care o acordă rezoluției, dezaprobă tratarea Rusiei și ISIS în același raport și că alăturarea i se pare complet neadecvată. De altfel sub influența socialiștilor, rezoluția a cuprins în textul ei și câteva fraze mai conciliante cum ar fi aceea (paradoxală) că războiul mediatic nu ar trebui „să pună în discuție importanța menținerii unor relații constructive cu țările terțe”.

Să nu uităm însă conținutul propriu-zis al rezoluției. Textul este stufos, dar, în esență, constată că Rusia alocă bani mulți pentru programe de propagandă și dezinformare, și cere în consecință Comisiei și statelor membre să aloce la rândul lor sume consistente pentru crearea unui aparat mediatic de natură să contrabalanseze influența rusească atât în țările uniunii cât și în țările Parteneriatului Estic.

O observație se impune de la bun început. Textul rezoluției conține afirmații pe deplin adevărate, dar și afirmații exagerate. De exemplu este perfect adevărat că în vecinătatea estică „războiul propagandistic și intervenția mass-media ruse sunt deosebit de puternice și, de cele mai multe ori, fără rival”. O știm mai ales cât privește Basarabia, căci Ucraina a fost mereu un spațiu de cultură rusă, în care lucrurile sunt mai greu discernabile.

Dar cât privește țările membre UE, rezoluția e cel puțin exagerată: „statele sale membre și cetățenii săi – se spune în textul adoptat – suportă o presiune crescândă, sistematică pentru a face față campaniilor de informare, de dezinformare, de intoxicare și de propagandă din partea unor țări și actori nestatali”.

În România cel puțin se discută intens despre propaganda rusească, dar ea nu are influența care i se atribuie. Audiența posturilor de televiziune rusești se apropie de zero căci nu există pur și simplu preluări prin firmele de cablu care sunt orientate exclusiv către spațiul occidental. Iar dacă ne referim la diferite site-uri, ele au o audiență ușor măsurabilă și limitată la câteva nișe nesemnificative din punct de vedere politic. Ca să nu mai spunem că spre deosebire de Basarabia, românii nu mai vorbesc deloc rusește și asta încă din ultimul deceniu al lui Ceaușescu.
Pentru orice observator lucid al peisajului mediatic din România, propaganda rusească este o amenințate supraevaluată. De altfel este grăitor că cei care cultivă subiectul nu dau niciodată exemple sau, dacă o fac totuși, acestea sunt minore sau neconvingătoare.
Impresia noastră, așa cum am mai arătat, este că exagerarea influenței rusești are scopul de a discredita presa și în general opiniile de orientare conservatoare care sunt asimilate abuziv cu politica de la Kremlin.

Extinzând observația la spațiul întregii Europe, putem întrevedea că rezoluția votată în Parlamentul European este printre altele și o replică liberală la avansul conservatorismului în Europa și totodată la amplificarea contestațiilor din partea stângii socialiste, care pretinde mai multă solidaritate. Este semnificativ mai ales un pasaj din textul rezoluției: „deși nu toate criticile aduse UE sau politicilor sale, în special în contextul exprimării ideilor politice, reprezintă în mod necesar propagandă sau dezinformare, cazurile de manipulare sau de sprijin din partea țărilor terțe, menite să alimenteze și să exacerbeze aceste critici oferă motive pentru a pune sub îndoială fiabilitatea acestor mesaje”. Este aproape transparent: cei care critică, de pe orice poziție, starea actuală a Uniunii Europene riscă să fie tratați ca prieteni ai lui Putin sau, în orice caz, să li se ceară explicații. Este cel puțin îngrijorător.

 
[…] Ce este jignitor în treaba asta cu fake news? Infantilizarea publicului. Am devenit nişte idioţi, utili sau inutili, care trebuie dădăciţi şi trebuie îndrumaţi către sursele „corecte” de ştiri, adică, respectiv, către interpretarea corectă a ceea ce se întâmpla în lume.
 

Mirel Palada:
 
Moshe&Mordhecai, adică Daniel Octavian Bejan, acest kaghebist drag nouă are perfectă dreptate: e vorba doar şi numa’ de manipulare şi de control. De propagandă. De hegemonie. Sub pretextul „controlului ştirilor false”, cei care au dat tot soiul de dude şi de manipulări grosolane au tupeul acum să se erijeze în arbitrii morali ai presei. Când, de fapt, nu îşi folosesc decât ranga pentru a strivi pe alţii. E fix ca la noi, unde sub pretextul anti-coruptiei, corifei ai cârdelii şi ai dispreţului pentru adevăr şi legi şi reguli, gen Băsescu sau Blaga sau Videanu sau Udrea sau Tapalagă sau Adamescu sau Turcescu sau domnu Rareș sau Guşă, nişte securişti de cea mai mare rasă, au tupeul şi îndrăzneala să impună reguli şi să arbitreze cine are dreptate şi cine nu în această ţară, pe cine să bage la puşcărie şi pe cine nu.

Adică luptă pentru putere mascată în deontologie. Adică, aşa cum ar spune un alt mare corifeu apropiat lui Băsescu, „o cârdeală ordinară”.

 
Stăpânii afacerilor cu „socializarea” online au decis să se implice în combaterea a ceea ce au numit „știri false”. Ca întotdeauna când se pune la cale o mișcare ticăloasă, primul pas, născocirea unui brand, e cel mai important. „Războiul” era deja un substantiv activ în nomenclator (împotriva corupției/ drogurilor/ terorismului etc.) folosit de securiști cu relativ succes și în operațiile anterioare. Elementul de noutate îl dă sintagma „știri false”, care instituie astfel dreptul de a cenzura mult mai sever conținutul publicat și distribuit prin intermediul giganților Facebook, Twitter, Reddit sau Google. E vorba, practic, despre un „patriot act” cu aplicare online.

Mai întâi ar trebui să înțelegem corect ce reprezintă, de fapt, așa-zisele servicii de socializare online. Teoretic (așa cum vor să creadă cei mai mulți dintre utilizatori) ar trebui să fie vorba de niște platforme prin intermediul cărora utilizatorii pot comunica între ei, pot distribui propriile texte, imagini etc. și le pot accesa pe cele distribuite de alții. Am putea presupune, cel puțin teoretic, că discutăm despre un spațiu al democrației informației.

Practic lucrurile nu stau deloc așa. Afacerile cu socializare au ca obiectiv fundamental colectarea cât mai multor informații despre utilizator, traficul cu aceste informații și obținerea de maximum de profit de pe urma acelorași utilizatori prin expunerea la publicitate și vânzarea de servicii virtuale. Toată arhitectura acestor platforme este gândită în acești parametri, facilitarea schimbului de informații între utilizatori fiind un produs secundar, de mult mai mică importanță.

Un exemplu elocvent îl reprezintă comparația dintre Facebook și MySpace. La momentul lansării Facebook, MySpace era extrem de bine așezat în piață și reprezenta, indiscutabil, un produs superior. Astăzi MySpace a dispărut, iar Facebook a devenit un colos. O posibilă explicație ar putea fi managementul mai bun, creșterea calității produsului etc. Altul, mult mai aproape de realitate, poate fi legat de disponibilitatea celor două companii de a pune la dispoziția cui trebuie datele colectate. O rapidă căutare lămurește totul.

Știrile false. Știrile false au existat de când lumea, nu doar de la apariția internetului. Sigur, în teorie, ar fi ideal ca acestea să poată fi combătute. În același timp ar trebui să îngrijoreze ideea înființării acestui Minister Global al Adevărului. Pentru că asta se întâmplă atunci când niște multi-miliardari bine înfipți în establishement au pretenția de a stabili ei ce este știre validă și ce nu, cine este un furnizor acceptabil de informații și cine nu.

Pe durata campaniei pentru prezidențialele americane Google a fost, pe bună dreptate, acuzat că a modificat parametrii algoritmului de căutare. În plin scandal WikiLeaks, o căutare după cuvintele „hillary clinton” dădea în primele 2 pagini exclusiv știri pozitive despre H.C. O căutare după cuvintele „donald trump” oferea exclusiv rezultate negative pe primele 4 pagini. Google a contribuit financiar la campania doamnei Clinton.

Lucrurile au arătat la fel și în cazul Facebook sau Twitter, care pur și simplu au cenzurat informații negative legate de Hillary Clinton sau au blocat pur și simplu conturi ale celor care distribuiau astfel de informații.

Un alt element de care trebuie ținut seama este legat de presa tradițională, MSM, așa numita mainstream media. Modul în care a funcționat aceasta pe durata aceleiași campanii electorale, abandonând orice fel de neutralitate în schimbul unei mizerabile propagande pro-Hillary, a adus presa tradițională la un nivel record de neîncredere. De fapt, cuvântul cel mai des folosit pentru a descrie atitudinea consumatorilor față de presa tradițională este dispreț. Asta era o situație de netolerat. MSM este în SUA o afacere de multe zeci de miliarde, aflată în picaj. Dar mai ales era un foarte eficient instrument de propagandă, ușor de controlat, aflat în mâinile câtorva miliardari la fel de bine înfipți în establishment, dacă nu mai bine, ca și cei din afacerile online.

S-a ajuns astfel la situația în care fotografia publicată pe Twitter de un utilizator oarecare să devină o informație mai credibilă decât știrea prezentată de NYT sau CNN. (Este cazul unei fotografii de la o întâlnire electorală a doamnei Clinton, la care sursa oficială vorbea de o prezență masivă, arătând imagini dintr-un unghi apropiat de scenă, în care se vedea publicul îmbulzit în apropierea scenei, în vreme ce o poză publicată de utilizatorul prezent la acel eveniment, de la mai mare distanță, cu o imagine de ansamblu, arăta că acolo fuseseră câteva zeci de oameni).

Exemplul a fost repetat de mii de ori. Utilizatori oarecare de Youtube, Facebook, Twitter sau Instagram veneau și demolau informațiile migălite de canalele oficiale. Aici facem un asterisc și ne amintim să revenim mai târziu.

Apoi a apărut scandalul Pizzagate. Nu se știe cât de corecte sunt informațiile de la care a pornit acest scandal (sunt acolo lucruri care sigur ar trebui să îngrijoreze), dar lucrurile par să o fi luat razna. În vreme ce MSM ignoră cu desăvârșire subiectul, pe Twitter, Youtube sau FB, mii de utilizatori s-au transformat în investigatori ad hoc și au purces la descâlcirea acestei atât de dezgustătoare afaceri. Unii reușesc să scoată la lumină detalii scandaloase, alții doar delirează – nimic nou în asta.

Un lucru este cert, acest scandal poate și va arunca în aer întregul establishment. Potențialul balistic al acestei afaceri este uriaș. Capacitatea presei tradiționale de a ascunde gunoiul sub preș și de a livra textele propagandistice obișnuite e nulă.

Acesta este momentul în care a apărut ideea „războiului împotriva știrilor false”. Mii de conturi de utilizatori blocate (Twitter, Youtube, Facebook), conținut șters de site-urile respective ș.a.m.d..

Degeaba. Pentru fiecare articol șters apar altele, și altele. Bătălia pare mai grea decât se anunța. Iar ceea ce pompos a fost botezat „război împotriva știrilor false” este un război pentru controlul informației, un război despre cine are voie să distribuie informații și ce informații au voie să circule.

Iar motivele nu au de a face cu pretextele oficiale, ci fix cu cele două elemente despre care am vorbit: prăbușirea MSM și incapacitatea presei tradiționale de a mai livra (alegerea lui Donald Trump este demonstrația) rezultatul convenit și uriașul scandal Pizzagate.

În final revenim și la asteriscul de mai sus. Online-ul a născut propriile sale vedete, bloggeri, video-bloggeri etc. Deși ar fi trebuit (și multă vreme au reușit) să fie o alternativă la presa tradițională, succesul de care s-au bucurat i-a împins din zona presei alternative în spațiul instituțional, acolo unde conținutul se plătește, acolo unde clienții de publicitate și/sau partenerii impun linia editorială.

Astfel, nu tot ce înseamnă new media a rămas și alternative media. Din momentul în care apar încasările din publicitate, lucrurile se schimbă, iar asta se simte. În Pizzagate sau TwitterGate nu mai există personaje vedetă, ci informația-vedetă (dacă îmi este îngăduită formularea). Tendința aceasta era vizibilă de multă vreme și a devenit evidentă acum.

Atunci când dorința sistemului de a controla și acest mediu de distribuție a informației, care este internetul, se întâlnește cu dorința unor utilizatori de succes de a obține venituri din activitatea online, rezultatul este cel pe care îl vedem. Comentatorii au devenit la fel de importanți sau mai importanți ca generatorii de conținut, tendințele sunt date de mase, nu de toanele vreunui așa-zis influent plătit.

Dacă politicile de control ale marilor furnizori de servicii online vor continua, vom asista, într-un viitor nu foarte îndepărtat, la o evadare din spațiile controlate ale internetului și la o dezvoltare a zonelor alternative. Astăzi, pentru marele public, serviciile tradiționale par a avea avantajul de a oferi gratuit accesul la informație. În momentul în care utilizatorii vor fi puși în situația de a alege între gratuit, dar controlat și contra cost, dar liber, unii, puțini la început, vor alege să plătească pentru libertatea de informație. Apoi îi vor urma și alții. Giganții internetului vor trebui să se adapteze, fie revin la o informație liberă, fie se prăbușesc. Este o lungă și complicată discuție.


Citiți și:
Zece semne care arată că elita globală pierde controlul
Manipularea mediatică (I)
Nu cereţi libertate – trăiţi-o!

 

yogaesoteric
17 ianuarie 2017


 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga