Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Sănătate >Articole >
Wakefield – ROR – autism? (IV)



Citiți a treia parte a articolului
 

Dilema decanului

Între timp, se desfăşurau două acţiuni îndreptate împotriva cercetărilor dr. Wakefield, una „la vedere” şi una „în spatele cortinei”.

În 1996, dr. Wakefield fusese rugat de avocatul Richard Barr să analizeze siguranţa vaccinurilor cu componentă antirujeolică şi, separat, să demareze un studiu pentru a putea determina dacă producătorii vaccinurilor cu componentă antirujeolică ar putea fi traşi la răspundere în mod legal. Iniţial, ca reacţie adversă frecventă după acele vaccinări era menţionată boala Crohn, dar ulterior la copiii cu simptome intestinale s-a impus ca element central autismul.

Cităm din acuzaţiile nefondate ale lui Brian Deer:
„Sunday Times a aflat că patru, probabil cinci din aceşti copii erau acoperiţi de studiul plătit de Legal Aid Board. Şi Wakefield primise aproximativ 55.000£ să-i ajute, găsind dovada ştiinţifică a unei legături. Wakefield nu îşi informase colegii sau autorităţile medicale despre acest conflict de interese nici înainte şi nici după efectuarea studiului.”

În realitate, dr. Wakefield a redactat un protocol pentru Legal Aid Board, care urma să finanţeze acel studiu, după care a raportat totul Departamentului de finanţe al Spitalului Royal Free, într-un memo adresat lui Dave Wilson, pe 26 septembrie 1996. Deci, niciun secret până aici. În plus, primele 25.000£ fuseseră deja virate într-un cont de cercetări al Şcolii Medicale a Spitalului Royal Free.

Între timp, în culise, decanul şcolii medicale, prof. Arie Zuckerman, ştia deja de intenţia dr. Wakefield de a susţine într-o posibilă acţiune în justiţie, părinţii cu copii vătămaţi de vaccinuri, fiind informat de către prof. Sir David Hull, pe atunci preşedintele Comitetului de Vaccinare şi Imunizare.

Ca să înţelegeţi caracterul impecabil şi omenia dr. Wakefield, menţionăm că el a fost unul din puţinii experţi care s-au implicat în acele litigii de partea părinţilor cu copii grav vătămaţi de vaccinuri, în timp ce de partea cealaltă a baricadei, pe post de experţi ai industriei Pharma, se înghesuiau toţi!!!

Aici lucrurile devin interesante. Prof. Zuckerman a discutat şi telefonic şi în scris cu dr. Wakefield, insinuând că ar exista un conflict de interese din partea dr. Wakefield, dar fără a preciza care ar fi acesta. Se poate vedea din nou ipocrizia paradoxului etic al academicilor medicali, care îmbrăţişează orice fel de studiu clinic finanţat de industria farmaceutică, dar brusc au probleme când este vorba de investigarea unor copii a căror viaţă a fost probabil distrusă ireparabil de vaccinuri şi care AU DREPTUL la daune din partea celor responsabili!

Dr. Wakefield i-a scris din nou decanului Zuckerman: „Am rămas de la Roy [prof. Pounder] cu impresia că sunteţi îngrijorat ca nu cumva să ni se solicite furnizarea unui răspuns specific – cum că vaccinul antirujeolic sau ROR ar fi cauza acelei boli. Nu este cazul aici. Fondurile sunt pentru o cercetare ştiinţifică pentru a stabili sau a respinge o legătură între vaccinul ROR şi boală. Nu există niciun fel de condiţii prealabile pentru rezultatele finale. Dacă ar fi fost aşa, nu m-aş fi implicat de la bun început. Ştiinţa trebuie să conducă şi restul urmează drumul stabilit de ştiinţă.

Pentru a nu exista nicio neînţelegere, repetăm:
- Acel studiu subvenţionat de Legal Aid Board nu avea nicio legătură cu lucrarea Lancet;
- Lucrarea din Lancet fusese plătită de Serviciul Naţional de Sănătate britanic.

Motivul pentru care decanul tremura de frică şi visa numai posibile conflicte de interese pentru a-l opri pe dr. Wakefield să participe ca expert independent la nişte potenţiale procese ale părinţilor cu copiii vătămaţi de vaccinuri (lucru pe care dr. Wakefield nici nu-l ştia atunci) era că, în acel proces nu firma producătoare urma să fie dată în judecată, ci chiar Ministerul Sănătăţii din Anglia!! Aceste informaţii au ieşit la iveală abia în procesul cu Consiliul Medical General!

Cine avea de fapt conflicte de interese?

Informaţiile următoare nu şi-au făcut loc în verdictul dat de Consiliul Medical General şi nu le veţi găsi nici pe paginile vaccinofililor, deci citiţi-le cu atenţie!

Pe 11 oct. 1996, prof. Zuckerman caută sprijin pentru a-i pune beţe în roate dr. Wakefield şi îi scrie dr. Mac Armstrong, preşedintele Comisiei de Etică a Asociaţiei Medicale Britanice. „Aş dori sfatul dvs. cu privire la o situaţie posibil dificilă în care se află Royal Free. Un membru senior al Şcolii Medicale este implicat într-o cercetare care a devenit controversată deoarece sugerează o legătură cauzală între virusul rujeolic, în special vaccinarea antirujeolică, şi apariţia bolii Crohn şi a tulburărilor colonului iritabil. [...] Clar, acest lucru ar putea duce la procese pentru daune, împotriva Guvernului.

Ei bine, poate în SUA, unde erau pe rol multe procese ale părinţilor cu copii vătămaţi de vaccinuri, care dădeau în judecată statul, ar fi fost „clar”, dar în Marea Britanie, unde se dădeau în judecată firmele producătoare de vaccinuri şi nu guvernul, la acel moment nu avea cum să fie clar acest lucru!

În timp ce prof. Zuckerman aştepta răspunsul de la dr. Armstrong, dr. Wakefield trimitea cecul de la Legal Aid Board cu rugămintea ca el să fie încasat de Şcoala Medicală ca fonduri de cercetare. Nu ar fi trebuit să fie nicio problemă pentru o şcoală medicală care nu avea rezerve să încaseze fonduri de la industria farma, nu? Dar...

Pe acel cec s-au făcut mai multe notiţe: „Nu putem codifica cecul. S-ar putea să-l returnăm”. O anume Renee scrisese şi ea „Cecul a fost deja depus la bancă.”
În realitate, în timp ce aştepta răspunsul de la Comisia de Etică britanică, prof. Zuckerman plasase fondurile într-un cont suspendat, inaccesibil (!).

În acelaşi timp, după cum a reieşit din documentele prezentate la proces, prof. Zuckerman ţinea permanent legătura în scris şi cu dr. David Salisbury, directorul departamentului de imunizări al Ministerului Sănătăţii, şi în plus cu... Sir Kenneth Calman, Chief Medical Officer, unul din arhitecţii programului britanic de vaccinare ROR, şi îl informa că el şi colegii lui erau „foarte îngrijoraţi despre controversa neplăcută care planează asupra cercetării legate de boala Crohn, cercetare efectuată de dr. Andrew Wakefield şi grupul său.

Cu aceste informaţii, situaţia de ansamblu începe să prindă contur şi se înţelege şi de ce „băieţii” cam intraseră în panică la gândul că părinţii cu copii vătămaţi de vaccinuri urmau să aibă o voce de expert de partea lor în litigii.

Pentru prof. Zuckerman, răspunsul mult aşteptat de la Dr. Mac Armstrong a fost surprinzător: „Chestiunea etică centrală este dacă proiectul de cercetare avea bază ştiinţifică şi dacă a fost aprobat de un comitet de etică... Chestiunea legată de implicarea unor cadre medicale în litigii este o problemă care trebuie considerată doar cu privire la publicarea rezultatelor sau la utilizarea datelor obţinute, dar nu ar trebui să determine dacă cercetarea în sine este un proiect valid.

În răspunsul său, dr. Armstrong a mai subliniat şi care sunt cerinţele etice obişnuite: acordul părinţilor şi protecţia datelor confidenţiale, iar dr. Wakefield le obţinuse deja pe amândouă.

Ca o palmă finală pentru Zuckerman, dr. Armstrong scrie: „... a amâna sau a refuza o cercetare care pare a fi de interes public, doar din motive cum că acea cercetare ar putea pune guvernul sau o anume autoritate medicală într-o poziţie jenantă, nu îmi pare a fi un argument moral solid.”

Este de-a dreptul macabru cum cercetătorii depind de fondurile industriei farmaceutice, dar pe de altă parte se insinuează că fondurile investite în cercetarea riscurilor vaccinurilor ar duce la conflicte de interese. Dacă s-ar aplica aceste reguli la Comisia de Vaccinare STIKO din Germania, două treimi din membrii acestei comisii ar trebui scoşi din funcţie din cauza legăturilor cu industria farmaceutică. Sau ce să mai zicem de Alexandru Rafila, şeful Comitetului de Vaccinologie din România, care înoată într-un ocean de legături cu industria farma?

În acest context se pune în mod firesc întrebarea: cine era de fapt în conflict de interese, nu cumva prof. Zuckerman, care încerca să stopeze o cercetare din motive politice???

Interesant este şi faptul că în 1997, în timp ce îşi exprima „îngrijorarea” pentru „conflictul” unei cercetări ştiinţifice subvenţionate de Legal Aid Board în contul Şcolii Medicale a Spitalului Royal Free, acelaşi ghiocel inocent, prof. Zuckerman, a scris un editorial pentru New England Journal of Medicine, în care îşi exprima susţinerea totală pentru vaccinarea universală împotriva hepatitei B a tuturor copiilor din lume. În acel moment, el însuşi era citat ca inventator într-un patent legat de vaccinul împotriva hepatitei B şi ca atare ar fi urmat să beneficieze financiar de politica prezentată în editorialul lui.(!) În 1996, regulile NEJM erau foarte stricte, anume că „NICIUN deţinător de patente nu avea voie să scrie editoriale prin care să susţină ideea patentată.”. Şi totuşi... la prof. Zuckerman regulile au fost un pic altfel... şi nu s-a sesizat aici niciun Brian Deer...

Devine din ce în ce mai clar tabloul intereselor discreditării muncii de cercetare a dr. Wakefield.

Apropo de publicaţia New England Journal of Medicine şi legăturile ei vizibile cu industria farma, celebrul BMJ (British Medical Journal) recunoaşte într-un articol scris împotriva dr. Wakefield: „Grupul BMJ primeşte fonduri de la cele două firme producătoare ale vaccinului ROR, Merck şi GSK”. Deci nu e nicio problemă în ceea ce priveşte această subvenţionare... Dar dacă i-ar fi subvenţionat Legal Aid Board, ar fi riscat să fie în conflict de interese...

Cine erau „copiii Lancet”?

Vă prezentăm în continuare fragmente din cartea Callous Disregard a dr. Wakefield, referitoare la câteva din cele 12 cazuri studiate, pentru că dr. Wakefield nu oboseşte să repete, pe bună dreptate: „Ascultaţi-i pe părinţi! Părinţii ştiu cel mai bine ce se petrece cu copilul lor.”

Mama copilului PH (iniţiale modificate) a ajuns la echipa doctorului Wakefield în 1996, unde nu a mai mărturisit că şi ea legase problemele copilului de vaccinul ROR. De aceea, în The Lancet paper, echipa de cercetători reiterase apariţia simptomelor după un episod de otită medie, conform relatărilor mamei. Motivul acestei discordanţe este o lecţie preţioasă: reacţia succesivă a doctorilor la sugestia mamei cum că vaccinul ROR ar fi fost implicat în istoria simptomelor a fost de respingere arogantă, plus ostilitate deschisă. Părinţii observaseră că atunci când menţionau vaccinul, doctorii aveau reacţii negative şi acest lucru avea un impact negativ asupra ajutorului pe care ei îl căutau pentru fiul lor. Astfel, când au ajuns la Spitalul Royal Free şi la echipa dr. Wakefield, tatăl îi sugerase mamei să NU mai pomenească vaccinul, de teamă de a nu fi din nou discriminaţi de doctori. Astfel, un element important al istoriei medicale clinice a copilului a fost ocultat din cauza aroganţei celor care „ştiu ei mai bine”.

Copilul RT (iniţiale modificate) a fost monitorizat îndeaproape în primul an de viaţă din cauza podului nazal foarte lat. La 15 luni monitorizarea a încetat, copilul fiind etichetat ca normal în dezvoltare. Ulterior i s-a administrat un vaccin antirujeolic monovalent, în urma căruia s-a oprit din „plimbările” în jurul mobilei şi a regresat la mersul în patru labe. Dezvoltarea s-a oprit, la 20 de luni îşi pierduse achiziţiile verbale de până atunci; la scurt timp după aceea, a încetat complet să mai vorbească. În al doilea an de viaţă, au apărut probleme de sănătate majore: dureri de urechi, infecţii în gât şi diaree cu dureri abdominale. Mama sa a relatat că la 2 săptămâni după administrarea vaccinului ROR (când copilul avea 4 ani şi jumătate), copilul „a dispărut” şi „şi-a pierdut orice fel de capacitate de a mai comunica”.

La 10 luni copilul RT construia un turn de cubuleţe, iar la 4 ani şi jumătate stătea cu privirea goală şi nu ştia ce să mai facă cu cubuleţele respective. În aceeaşi perioadă a devenit neîndemânatic, manifesta comportamente repetitive şi începuse să se dea cu capul de ce nimerea. Înainte de ROR, putea să mănânce singur cu lingura; după ROR nu mai putea să ţină singur nici măcar cana cu apă. La 4 ani şi jumătate! Desigur, doar o „coincidenţă”...

Problemele gastrointestinale ale copilului RT sunt de asemenea instructive. Dosarul medical precizează: „Diareea a devenit o problemă între 1 an şi 1 an şi jumătate (după vaccinul antirujeolic monovalent)...” Din fişa medicală reieşea de asemenea că dezvoltarea copilului fusese încetinită, exista un semn cardinal de sindrom pediatric de colon iritabil, copilul nemailuând în greutate.

Copilul nr. 10 fusese trimis la Spitalul Royal Free de către pediatrul familiei, care constatase stagnarea dezvoltării şi pierderea unor deprinderi de limbaj şi sociale, precum şi faptul că micuțul începuse să alerge în continuu, să lovească şi să se lovească şi să se tăvălească în propriile fecale... Toate aceste manifestări erau însoţite de episoade de diaree apoasă şi episoade în care urla când se ţinea de burtă, semn clar al durerilor abdominale.

Copilul nr. 11 regresase la 18 luni, cu pierderea limbajului, mişcări repetitive ale mâinilor, iar la 30 de luni acest copil nu mai scotea niciun cuvânt. La 3 ani a fost descris ca având funcţiile cognitive ale unui bebeluş de 6 luni.

Copilul nr. 12 primise vaccinul ROR la 15 luni, dar mama sa nu făcuse legătura între vaccin şi regresia lui ulterioară. În fişa medicală a copilului, medicul de familie notase însă: „Boli frecvente de la ROR încoace.”
Copilul 12 îşi pierduse limbajul, nu mai era interesat de mediul înconjurător şi începuse să sufere de dureri abdominale cronice, constipaţii, incontinenţă fecală secundară, vomă şi anorexie, malabsorbţie şi stagnare a greutății.

Un simptom semnificativ la aceşti copii era faptul că erau „împiedicaţi” şi aveau probleme cu echilibrul, ceea ce confirmă o encefalopatie (disfuncţie cerebrală). O formă specială de „împiedicare”, denumită „ataxie cerebeloasă” (probleme de coordonare datorate unei vătămări a cerebelului), a fost descrisă ca şi complicaţie a vaccinului ROR, prima oară de către dr. Anne-Marie Plesner în Danemarca.

Acestea sunt doar câteva pasaje din cartea dr. Wakefield menţionată mai sus.

Analizele biopsiilor au fost corecte şi complete

Analizele de caz au pornit în clipa când tot mai mulţi copii au fost trimişi de pediatrii lor la Spitalul Royal Free, unde lucra profesorul Walker-Smith, unul din cei mai capabili medici pe plan mondial în domeniul simptomelor de colon iritabil la copii.

Iată ce afirmă Brian Deer: „Patologii spitalului, căutând boala colonului iritabil, au raportat în majoritatea cazurilor că intestinul era în ordine. Rezultatele au fost analizate şi lucrarea Lancet le-a prezentat ca anormale.
Aceste supoziţii ilustrează cât de vulnerabilă este cercetarea clinică şi ştiinţifică riguroasă atunci când cineva vrea s-o transforme în „falsificare de date.” Cu alte cuvinte, s-a insinuat că cei 12 copii prezentaţi în lucrarea din Lancet nici nu ar fi avut simptome gastrointestinale!

Care este de fapt realitatea?
În primul rând, dr. Wakefield nu a fost implicat deloc în mod direct în procesul de diagnosticare, de care se ocupau clinicienii. În al doilea rând, în lucrarea Lancet se menţionează clar faptul că probele de biopsii au fost analizate de mai multe ori pentru o precizie cât mai mare, deci NU a existat vreo „tentativă sinistră” de a oculta rezultatele iniţiale, aşa cum insinuează Deer.

Biopsiile au fost iniţial analizate de patologii de serviciu, care adesea nu dispuneau de expertiza specială în bolile gastrointestinale, mai ales la copii. Având în vedere absenţa unui patolog expert pediatric la Spitalul Royal Free, prof. Walker-Smith examina săptămânal rezultatele analizelor tisulare ale pacienţilor, cu asistenţa histopatologului Dr. Sue Davies. De asemenea, la întâlnirile săptămânale, prof. Walker-Smith a atras atenţia că la unele cazuri de autism fusese trecută cu vederea inflamaţia intestinală.

Pentru a reduce acest risc şi pentru a standardiza analiza biopsiilor copiilor cu tulburări din spectrul autist, toate probele tisulare au fost ulterior examinate din nou de un histopatolog cu cea mai mare experienţă în bolile gastrointestinale, Dr. Paul Dhillon. Rezultatele sale au fost cuprinse într-un grafic special pentru a documenta trăsăturile specifice ale vătămărilor tisulare.

Diagnosticele finale puse de dr. Dhillon au fost apoi baza raportării în lucrarea Lancet. Acest proces a fost descris în literatura relevantă de specialitate şi a fost prezentat de dr. Wakefield ca dovadă în audierile de la Consiliul Medical General. După ce dr. Wakefield redactase ciorna finală a lucrării incluzând rezultatele obţinute de Dhillon şi Anthony, documentul a circulat între toţi autorii, pentru ca ei să aprobe său să modifice ceea ce considerau necesar. Brian Deer a fost prezent la audieri şi deci a luat la cunoştinţă de această stare de lucruri, dar a ales să susţină contrariul, cum că dr. Wakefield ar fi falsificat datele!

Rolul pe care l-a avut dr. Dhillon în procesul de diagnosticare a fost de asemenea confirmat într-o declaraţie a acestuia către Consiliul Medical General, semnată pe 28 iulie 2006. Acest document crucial confirmă irefutabil rolul dr. Dhillon în procesul de diagnosticare a copiilor din lucrarea Lancet, anume pe baza unei analize patologice prin metoda orb (în care cel care analizează şi înregistrează biopsiile NU cunoaşte diagnosticul persoanei de la care provine proba de biopsie şi nici scorul acordat aceleiaşi probe de către alţi observatori – n.n).

Evident, în mâinile cuiva care dorea să discrediteze cercetarea respectivă, discrepanţele dintre rapoartele clinice de rutină iniţiale şi analizele standardizate ulterioare ale expertului patolog au fost prezentate în mass-media ca „falsificare a datelor”.

Acuzaţiile de „falsificare” se bazează deci exclusiv pe faptul că anumite rezultate iniţiale au fost ulterior verificate – în procedura dublu-orb – de colegi cu o expertiză mai valoroasă, după care au fost discutate în echipă şi parţial modificate, conform procedurii obişnuite, pentru a fi apoi raportate în întregime în lucrare.
În plus, dr. Wakefield nici măcar nu a fost cel care a decis diagnosticul tisular final al copiilor prezentat în lucrarea Lancet.

Aceste proceduri reies din înseşi documentele lucrării Lancet. Microbiologul dr. David Lewis a publicat din proprie iniţiativă într-un document de 167 pagini toate documentele din studiile de caz efectuate de dr. Wakefield şi echipa sa, din care se poate vedea cum s-a ajuns la concluziile respective. Conform dr. David Lewis, este exclusă orice posibilitate a vreunei falsificări ulterioare a rezultatelor cercetării. Ca atare, rezultatele publicate în lucrarea din Lancet au fost cele corecte şi verificate de întreaga echipă de cercetători.

Brian Deer şi Fiona Godlee (redactor-şef de la BMJ) l-au atacat puternic şi pe dr. David Lewis. Culmea, Fiona Godlee a admis că BMJ primise bani de la GSK şi Merck şi depusese mărturie chiar în parlament că jurnalele medicale peer-reviewed sunt „braţul de marketing al industriei farmaceutice”. Măcar e consecventă.
Dependenţa financiară de producătorii de vaccinuri NU este o poziţie credibilă pentru a-i discredita pe cei care critică vaccinurile.

În final, dar nu în ultimul rând...

O invitaţie la gândire logică

În 5 ani de investigaţii ale Consiliului Medical General, nicio acuzaţie de fraudă ştiinţifică nu a fost formulată împotriva dr. Wakefield. Acuzaţia de „fraudă” a fost vehiculată doar de jurnalistul Brian Deer.
Şi apoi, chiar să fi participat 13 oameni la o fraudă de asemenea anvergură?
Şi dacă măcar un singur studiu de caz al celor 12 copii analizaţi în lucrarea Lancet ar fi fost fraudulos sau falsificat, în acel context litigios în care toate reflectoarele erau puse pe dr. Wakefield, oare Consiliul Medical General nu l-ar fi acuzat pe dr. Wakefield de fraudă ştiinţifică? Faptul că NU a făcut-o demonstrează clar că NU A AVUT CE SĂ-I IMPUTE.

În final, încă o întrebare: cum se face că dr. Wakefield a fost discreditat doar în mass-media mainstream (cumpărată de mafia farma), iar părinţii sunt şi au rămas de partea lui?

 

Cifrele care nu mint!

În acest video zguduitor puteţi vedea câte persoane din public au pe cineva în familie care are autism! Peste tot unde a fost prezentat filmul VAXXED, aceleaşi imagini. Zeci de oameni se ridică în public pentru a arăta că au persoane cu autism în familia lor! Mame, taţi, surori, fraţi, toţi cu inima zdrobită, cu expresii pline de tristeţe şi cu lacrimi în ochi.

Cum este posibil aşa ceva? Cum să închizi ochii şi să te faci că nu vezi şi să spui că sunt coincidenţe?



(va urma)


Citiţi şi:
30 de studii ştiinţifice pertinente și edificatoare care dovedesc cu prisosință că vaccinările provoacă autism!
O cercetătoare ne spune: Jumătate din copiii din SUA vor suferi de autism datorită glifosatului

 

yogaesoteric
28 ianuarie 2017

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga