Ce a fost înainte de Big Bang. Iată ce teorie interesantă susțin oamenii de știință…

 
Un grup de oameni de știință din Canada și Egipt au încercat să găsească un răspuns la această întrebare folosindu-se de calcule matematice. Potrivit acestora, Universul așa cum îl știm noi nu s-a format printr-o simplă scânteie, ci printr-un proces mult mai complex ce a avut cel puțin patru etape. Însă ce era înainte de această primă etapă? Răspunsul, un alt Univers. Acesta este ciclic, a existat și va exista întotdeauna sub o formă sau alta.


Potrivit profesorului Mir Faizal, citat de expres.co.uk, Universul se extinde, însă echipa consideră că datorită unor principii ale mecanicii cuantice, în cele din urmă expansiunea se va opri, ca mai apoi să se restrângă către un punct, stadiu de la care „noul” Univers va începe din nou să se extindă.

Această abordare schimbă modul în care privim Universul, mai ales că, potrivit aceluiași profesor, înainte de producerea Big Bang-ului mai există o fază de tranziție care ar putea fi studiată prin analizarea fizicii fazei prezente a Universului.

„În modelul propus de noi, Universul nu a început odată cu Big Bang-ul. Acest lucru este posibil pentru că Universul poate exista în patru faze diferite, precum apa există în trei faze diferite. Aşa cum putem afla care sunt proprietăţile gheţii, doar prin observarea apei din care aceasta s-a format, putem afla ce a fost înaintea acestui Univers doar prin studierea fizicii celui actual”, a declarat Mir Faizal.

Citiți și:
Sistemul de radiotelescoape HERA acţionează în ceea ce priveşte căutarea primilor atomi din Univers
Informaţii deosebit de importante, ce ne oferă o sclipire iluminatoare, referitoare la sensul vieţii şi la originile universului fizic!

yogaesoteric
29 ianuarie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More