Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Organizația 666

 

Nu se cunoaşte aproape nimic despre această organizaţie. Se ştie doar că membrii ei sunt reprezentanţii aşa-zis spirituali, de fapt satanici, ai marii finanţe mondiale.

Celebrul ziarist canadian Serge Monaste a fost „sinucis” în anul 1995, pentru curajul său de a fi sustras şi dat publicităţii un document al acestei organizaţii. Documentul, intitulat Panem et circenses, a fost elaborat în iunie 1967 la Toronto (Canada).

Reproducem în continuare câteva pasaje semnificative din acest text, care nu mai au nevoie de niciun comentariu:

În cadrul structurii statului, să ne ataşăm de scoaterea în evidenţă a «respectului» obligatoriu faţă de diversitatea de «culturi», de «popoare», de «religii», de «etnii», cu prioritate faţă de noţiunea de «uniune naţională»; acest lucru ne va permite să divizăm eficace populaţiile statelor naţionale şi, astfel, să le slăbim autoritatea şi capacitatea de acţiune.

Împins la limite extreme, dar pe plan internaţional, acest concept în viitor va determina etniile diverselor naţiuni să se regrupeze pentru a-şi revendica fiecare, individual, propria participare la «Putere», ceea ce va sfârşi prin a ruina naţiunile şi le va face să se fragmenteze în războaie interne interminabile.

Când națiunile-state vor fi astfel slăbite prin toate aceste lupte intestine, toate întemeiate pe recunoaşterea «Drepturilor Minorităţilor» la independență, când naţionaliştii divizaţi în diferite fracţiuni culturale şi religioase se vor confrunta orbeşte în lupte fără niciun rezultat, vom putea să ne servim de Naţiunile Unite pentru a începe să ne impunem Noua Ordine Mondială.

De asemenea, în document se mai menţionează:
Vom veghea să avem o autoritate absolută asupra structurilor supranaţionale ale naţiunilor. Aceste organisme internaţionale trebuie să fie plasate sub jurisdicţia noastră absolută.”


Citiți și:
Iluminații – aşa-ziși stăpâni din umbră care sunt satanici 
666 – Numărul Fiarei
Războiul psihopolitic antireligios
 

 

yogaesoteric
10 februarie 2017
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga