Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Mario Draghi dovedeşte actualmente o atitudine periculoasă de psihopat…


…lansând cea mai mare şi chiar ultima bombă financiară care va distruge în curând din temelii UE...


Când cineva realizează că are o problemă, este responsabil cu rezolvarea ei şi încearcă să o soluționeze printr-o modalitate gândită amănunţit, este un fapt pozitiv în orice domeniu, inclusiv în economie. Dar, când acelaşi om încearcă de mai multe ori rezolvarea aceleiaşi probleme, repetând un algoritm gândit de el chiar și atunci când vede că nu ajută, acest om se numeşte psihopat şi cazul lui Draghi o dovedeşte din plin în ceea ce îl priveşte.

El crede în miracole sau în crearea unui dezastru ireparabil pentru UE? De ce o face? Există varianta în care ne putem gândi că el a ajuns la o concluzie şi nu mai merge mai departe, pentru că îi convine punctul la care a ajuns – ca fost manager în structurile superioare ale Goldman Sachs, marea bancă americană care a adus întregul glob în genunchi în 2008, posibil ca el să fi fost desemnat de americani pentru a distruge UE la comandă şi a crea un teren fertil elitei finanţelor americane. Fie el a ajuns la un punct de la care nu mai poate vedea soluţii şi preferă să creeze instabilitate pe final, pentru a întreţine confuzie şi speranţa unei potenţiale rezolvări.

La sfârșitul anului 2016, Draghi a început procesul de extindere a procurării de bonduri de către BCE, în vederea susţinerii economiei UE, pentru cel puţin 9 luni sau cel mai târziu până la finalul lui 2017.

Cu siguranţă aceşti bani se vor termina şi tot cu siguranţă, Draghi va tipări alţii şi va cumpăra din nou bonduri, atât guvernamentale, dar mai ales corporatiste, pentru a burduși buzunarele marilor companii şi corporaţii. Suma care a fost aprobată de Draghi pentru extinderea achiziţionării de bonduri este de 1.740 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că până la finalul lunii aprilie, BCE va arunca pe piaţă, prin tipărire sau adăugare de zerouri în calculatoarele BCE, peste 80 de miliarde de euro pe lună, iar după aprilie 2017, Draghi şi-a propus să arunce pe piaţă sume în jurul a 60 de miliarde de euro în fiecare lună...

Ce urmăreşte Draghi? În opinia lui, o creştere a inflaţiei, ceea ce, tot în opinia lui, ar însemna o capacitate mai mare a consumatorului de a achiziţiona produse de pe piaţă. Dar aceasta cu siguranţă nu se va petrece, pentru că Draghi „uită” faptul că aceşti bani nu vor fi direcţionaţi niciodată spre economia reală, în consecinţă, nu va exista o inflaţie în statistici, dar va fi una ucigătoare în realitate, dictată de Wall Street şi Frankfurt Stock Exchange.

Evident, băncile aşa-zis naţionale, nişte bătăi de joc ale sistemului capitalist, nu sunt de acord cu decizia lui Draghi şi cea mai vehementă este Bundesbank, prin vocea preşedintelui ei, Jens Weidman.

Băncile naţionale nu doresc acest lucru pentru că Draghi nu le oferă numai lor banii ci în special corporaţiilor şi guvernelor, ale căror bonduri le achiziţionează oferindu-le sume incredibile, iar în felul acesta corporaţiile nu mai sunt legate de băncile naţionale. Asta nu ar deranja băncile naţionale prea mult, dar ele nu îşi mai pot face jocul şi nu mai pot „amesteca” după voia lor fondurile primite, după care să solicite din nou bani, cărora să le dea direcţiile de utilizare dorite.

În martie 2016, BCE, prin portavocea Mario Draghi, anunţa că va cumpăra bonduri corporatiste, în ideea de a oferi corporaţiilor fondurile necesare relansării producţiei şi activităţii comerciale, păstrarea locurilor de muncă şi crearea unei noi etape competitive pentru produsele lor.

Draghi, cu perversitate, anunţa că face acest lucru pentru a mări competitivitatea şi productivitatea corporaţiilor europene... Dar el a uitat să spună ce se va petrece cu cei ce au economii în băncile ţărilor din UE, în special cei în vârstă, care, datorită unor dobânzi aproape de zero şi chiar negative, îşi vor pierde tot ce au economisit o viaţă. Pe de altă parte, corporaţiile nu vor duce banii în direcţia creării unei competiţii în economia reală şi deci nu vor crea fonduri de pensii, din ce în ce mai mulţi oameni ieşind din câmpul muncii.

Tabloidul german Bild titra pe prima pagină: „Când va exploda bomba lui Draghi?”, germanii ştiind foarte bine că un mecanism artificial nu poate funcţiona la nesfârşit.

Întrebarea ar fi: va avea Draghi suficienţi clienţi pentru a arunca aceşti bani pe piaţă? Vor fi interesate atât de multe companii private să preia bani aruncând către BCE bonduri ale acestor corporaţii, cu valori incredibil de mari? Vor putea plăti ei lunar dobânda la aceste bonduri şi la maturizare să plătească întreaga sumă, având în vedere perspectivele economice ale UE şi ale economiei mondiale?

În nebunia lui Draghi, în acest moment BCE este în situaţia de a deţine un număr de bonduri achiziţionate în valoare mai mare decât Rezerva Federală. Deci este o competiţie acerbă a celor două bănci în a tipari bani şi a crea datorii, însă diferenţa este că Rezerva Federală, banca centrală a SUA, este o entitate financiară privată, pe când BCE este o bancă centrală a uniunii economice europene falimentare.

Pe de altă parte, Bild arată în mod critic faptul că BCE a pus la dispoziţie fonduri fără acoperire ţărilor sud şi sud-est europene, aflate în criză economică.

Fără discuţie, băncile şi corporaţiile germane se văd în situaţia în care nu mai pot ele îndatora zona de sud şi sud-est europeană, acceptând fără voia lor ca aceste ţări să fie finanţate din bani tipăriţi de către BCE.

Germanii spun că dobânzile intenţionat foarte mici şi aproape de zero practicate de BCE, precum şi achiziţionarea hazardată şi în valori imense a bondurilor de la ţările sud şi sud-est europene sunt semnale periculoase, care pot crea imaginea că procesul va continua la nesfârşit şi evident aceste țări se vor îndatora în continuare, fără să aibă în vedere o eventuală creştere a productivităţii sau să intre în competiţie cu alte produse din alte ţări.

Ceea ce vedem acum în Europa este un uragan economic devastator în formare, care se apropie de centrul de putere al UE. Clasa politică europeană a pierdut şi ce mai rămăsese din legitimitatea şi încrederea ei în fața votanţilor, aşa cum se petrece şi în America şi Canada, ceea ce pare să fie un moment unic în istoria capitalismului, ca întreaga clasă politică din ţările capitaliste dezvoltate să piardă legitimitatea în fața contribuabililor...

Pare total imposibil să se mai poată reface un echilibru pe piaţa financiară. La fel, pare imposibil ca rata dobânzii să mai fie reală şi să reflecte piaţa şi evoluţia ei, în economiile capitaliste dezvoltate, ceea ce amplifică dezechilibrul între cererea şi oferta fondurilor de investiţii în multe dintre economiile periferice şi chiar în cele dezvoltate.

Aceste aspecte negative le simţim zilnic, fiecare dintre noi, şi tot fiecare dintre noi ne întrebăm până unde se va putea derula acest proces distructiv. Realitatea pe care o vedem în acest moment în UE arată perfect faptul că structura uniunii nu a fost construită cu un design specific pentru a face faţă unei crize financiar bancare.

Liderii UE, în prostia lor şi având tendinţa de discriminare economică faţă de anumite ţări, mai ales de la periferie, nu pot înţelege că este mai mult decât necesară o consolidare a datoriei şi plecarea de la punctul zero al uniunii, după care se pot crea programe economice complementare şi se poate crea o structură economică durabilă. Fără această consolidare, sindicalizare a datoriilor tuturor ţărilor nu se va putea face mai nimic – sunt de părere unii analiști – iar uraganul care va veni şi va spulbera întreaga economie va face loc dolarului american şi dominaţiei financiare a marilor corporaţii bancare americane, transformând în final Europa în sclavul acestora.

Liderii europeni nu vor şi nu au vrut niciodată să recunoască problema majoră existentă şi este evident că ea nu poate fi rezolvată atâta timp cât nu este recunoscută. În UE, oricând are loc o cădere economică majoră într-o anumită țară componentă a uniunii, la un timp foarte scurt urmează o cădere politică şi încercări de refacere a unei clase politice capitaliste de infractori.

UE trăieşte din iluzii şi prosteli oferite popoarelor din componență de către lideri fără valoare. Fiecare ţară membră UE vede criza actuală prin alţi ochi şi, ceea ce este grav, compară modalităţile de ieşire din criză cu cele disperate încercate de SUA, uitând că America este un stat federal şi nu o uniune, care este cu totul altceva.
 
Germania insistă că problema în cadrul UE o reprezintă competitivitatea, dar nu ia în calcul şi nu recunoaşte faptul că productivitatea este factorul cheie.

Liderii germani şi nu numai, prin miniştrii lor de finanţe şi prim-miniştrii, nu înţeleg un lucru simplu şi anume că productivitatea în UE este o sumă variabilă a jocului economic, astfel că o ţară poate creşte productivitatea, în timp ce alta ia măsuri constructive şi creşte şi ea productivitatea.
În schimb, competiţia este un joc economic de sumă zero, care a făcut mult rău UE, dar germanii nu vor să recunoască, mai ales ministrul lor de finanţe, un tip care încă mai crede că experienţa lucrurilor făcute greşit reprezintă un factor pozitiv şi determinant în găsirea soluţiilor. În cadrul competitivităţii în UE, câştigul unei economii este bazat pe cheltuielile şi pierderile celorlaltor ţări din uniune sau ale unei alte ţări şi de aceea este un joc de sumă zero.

Ceea ce liderii UE uită sau deliberat se fac că nu înţeleg este faptul că ei au creat un mecanism nefuncţional, o economie imensă, cea mai mare în afara BRICS-ului, care se presupune că are o bancă centrală, dar în realitate, ei au creat o bancă centrală care nu este susţinută de un guvern și au creat guverne în cadrul UE fără bănci centrale reale, ţările membre ale uniunii având nişte bănci centrale marionetă, fără nicio „personalitate”.
Aici este problema centrală şi niciun lider din UE sau vreo publicaţie economică sau politică nu îndrăzneşte să arate această realitate. Iar o problemă nu poate fi rezolvată atâta timp cât problema însăşi nu este recunoscută.

În acest fel, UE va sfârși prin a trebui să facă faţă unei crize economice de proporţii, fără să aibă o bancă centrală, dar imaginându-şi că o are, tratând uniunea ca o federaţie, aşa cum este SUA, unde întregul mecanism economic şi politic lucrează cu totul şi cu totul altfel.

Mergând mai departe cu logica, neavând o bancă centrală reală ci doar una iluzorie, este imposibil ca ţările uniunii să aibă posibilitatea de a-şi „parca” undeva datoriile sau mecanismele financiare negative şi rezultatul lor, sub o formă sau alta. Iar în finalul lanţului financiar, aceiași lideri măscărici doresc ieşirea din criză prin austeritate, după ce că nu înţeleg că au creat un sistem care generează el însuşi pierderi, un sistem nefuncţional.

În acest moment, şi poate încă de când UE a luat fiinţă, BCE este o caricatură de bancă centrală, dependentă în totalitate de politicieni. Este pentru prima dată în istoria capitalismului când se petrece aşa ceva – o așa-numită bancă centrală, care reprezintă partea economică, financiară a unei entităţi cum este UE, să depindă în totalitate de politică. Această BCE nu poate avea relevanță şi nu poate fi funcţională, însăşi prin faptul că deviza capitalismului este: „economicul generează politicul”, ceea ce în UE nu se petrece, ci dimpotrivă, „politicul de proastă calitate generează un economic care nu poate fi decât de proastă calitate...”

De aici putem deduce că acest program QE prin care doar se tipăresc sume astronomice în euro şi apoi sunt aruncate pe piaţa UE este din start unul sortit eşecului și apoi va atrage după sine un dezastru.

În realitate, ideea de achiziţie a bondurilor guvernamentale de către această bancă centrală europeană fantomă nu a fost imaginată niciodată de către cei ce au construit însăşi designul BCE, dar Draghi insistă să o facă chiar în această conjunctură.

BCE nu poate cumpăra exclusiv numai bonduri ale guvernului italian, ea va trebui ca proporţional cu mărimea diferitelor economii să ofere aceleași facilităţi şi altor ţări din UE, fără discriminare. Ce se va petrece în acest caz? BCE va achiziţiona un număr impresionant de bonduri neperformante cu scopul de a învinge o eventuală deflaţie şi de a crea inflaţie prin aruncarea de bani pe piaţă, ceea ce evident nu convine... Germaniei, care într-un astfel de final nu mai doreşte colaborarea cu celelalte ţări.

Există o ipoteză economică, pe care evident liderii UE nu o iau în seamă, prin intermediul căreia atât surplusurile cât şi deficitele sunt reciclabile. Este ceea ce a scos din criză SUA de mai multe ori şi care sub o formă aproape similară, cu unele modificări, poate fi aplicată de aceşti glumeţi care conduc UE.

Acest rezultat dramatic din UE este datorat lipsei de gândire şi inventivitate a unei clase de bancheri, care între 1950 şi 1971 au avut o perioadă de acalmie, de plictiseală pe fondul unei funcţionări relative a sistemului financiar capitalist, care deţinea mecanisme artificiale, dar nu de anvergura actuală.

Ce s-a întâmplat în acea perioadă? În momentul când surplusul deţinut de SUA a luat sfârşit şi a început era deficitului pentru americani, ei au eliminat însăşi sistemul iniţial şi au creat altul, pentru că cel vechi nu funcţiona, aşa cum se petrece acum în UE. Americanii au făcut la acea vreme ceva remarcabil, evident înşelând pe alţii (pe mult mai mulţi decât o pot face acum), creând un mecanism care a transformat deficitul în surplus, pentru ei, evident. Atunci când americanii au intrat în zona deficitului, ei nu au strâns cureaua şi nu au declarat austeritate ci din contră, au apăsat şi mai mult pe pedala creării unui deficit mai mare, împrumutând sume uriaşe. Dar acel deficit a fost tratat cu totul altfel decât o face UE astăzi şi acel deficit a fost extrem de important pentru toate economiile globului şi evident pentru SUA, în cea mai mare parte. Acest mecanism a funcţionat ca un „aspirator economic”. Americanii au apăsat pe pedala datoriilor, au luat bani de la Rezerva Federală şi au început să cumpere masiv, creând imaginea prosperităţii întregului lagăr capitalist prin intermediul importurilor uriaşe din ţările dezvoltate, Germania, Olanda, Franţa, Japonia şi mai târziu China. Aceste economii au început să funcţioneze în baza exportului către SUA.

Dar americanii au dorit să fie siguri că întregul glob exportă către ei şi există un nivel de efervescență economică în ţările dezvoltate capitaliste. Mai mult decât atât, ei au vrut să fie siguri că banii pe care aceştia îi fac din exporturi ajung pe... Wall Street, pentru ca ei să recicleze capitalul altora făcut din export. Practic, banii se întorceau la ei în cea mai mare parte şi rămâneau cu produse din abundență pe piaţă. Peste 70% din câştigurile ţărilor capitaliste dezvoltate veneau înapoi în America, pe Wall Street, şi de aici este lesne de înţeles cine câştigă şi cine dictează regulile jocului financiar, atât la capitolul pierderi cât şi în ceea ce privește câştigurile.

Din 1950 şi până în 2008, Europa nu a putut controla niciun mecanism de stabilizare economică şi practic orice val înregistrat de economia SUA şi-a spus imediat cuvântul în economia europeană, americanii fiind cei care au putut stabiliza macroeconomic Europa, ei încercând să o facă şi acum, prin crearea de dezechilibru şi reechilibrare macroeconomică în funcţie de interesele lor. Europenii nu au înţeles niciodată că bătrânul continent nu beneficiază de expertiză intelectuală şi economică şi nici de un mecanism politic care „să facă cărţile” favorabil economiei europene.

Tragedia financiară din 2008, care a plecat de la americani şi a cuprins întregul glob, a arătat cum nu se poate mai bine rezultatul jocului american şi ciclicitatea lui, dar şi mai mult, dependența europenilor naivi de SUA, în final America căzând economic şi pierzând capacitatea de a recicla surplusul global generat tot de ei şi demonstrând că prin abuzuri financiare a pierdut controlul pierderilor, de altfel inerente într-un circuit economic normal.

Ce a dovedit UE? Faptul că politicienii şi politica abordată a fost şi este o eroare de proporţii. Pe fondul unor decizii ale unor politicieni incapabili, liderii UE au dorit să creeze o uniune puternică înainte ca ei să creeze o uniune politică, paradox care vedem unde a dus Europa.

Cum poate fi oare evitată o criză de proporţii de către UE, care practic nu are o bancă centrală, nu se bazează pe economie liberă, nu are mecanisme ale cererii şi ofertei care să conducă şi să regleze politica economică şi nu beneficiază fiscal de aportul marilor corporaţii, care de fapt nu plătesc nicio taxă, eludând fiscul prin mecanisme de genul „double dutch” sau „tax inversion”?

Cum poate UE să impună austeritate în mod constructiv atât timp cât marii șacali evită taxele şi nu fac investiţii, parcându-şi banii în paradisurile financiare?

Se va putea discuta de o arhitectură politică favorabilă la nivelul UE? Este greu de crezut, iar acum dezintegrarea pare evidentă, a acestei uniuni care de la început a fost creată de americani pe coordonate nefuncţionale, în dorinţa de a fi controlată în totalitate de ei, atâta la pierdere cât şi la surplus.


Citiți și:
Cum ne-au prostit progresiştii internaționalişti de la Bruxelles că există un singur model de colaborare europeană...
Susținătorii ce s-au deșteptat ai «Brexit-ului» descoperă abia acum că «UE a fost dintotdeauna un proiect al CIA»!
Criza economică din Europa impusă în mod intenţionat de factorul politic

 

yogaesoteric
22 februarie 2017

 
 

Articole publicate recent

> 23 AprilieSă plece toți!

> 23 AprilieCele mai precise ceasuri atomice din lume confirmă teoria conform căreia… timpul ca energie nu este absolut

> 23 AprilieLa puțin timp după ce a fost ales președinte, hackerii Anonymous i-au transmis un nou mesaj lui Donald Trump

> 22 AprilieJeff Bezos dezvăluie cum va arăta capsula construită de Blue Origin pentru turiștii spațiali

> 22 AprilieProgresiștii au învelit vaccinarea cu forța sub forma «obligativității informării», o altă ticăloșie neconstituțională

> 22 AprilieDouă mari cutremure au avut loc în aceeaşi zi în Oceanul Pacific! Se reactivează «Cercul de foc»?

> 20 AprilieCIA prinsă că produce droguri. Complici criminali din structurile politice

> 20 AprilieO analiză lucidă, puțin cam tardivă. Avem nevoie de soluții acum, după 27 de ani de rătăcire bezmetică

> 20 AprilieVa redeschide Donald Trump ancheta cu privire la operațiunea «steag fals» de la 11 septembrie 2001?

> 19 AprilieBancuri stenice şi binevenite pentru toate vârstele

> 18 AprilieDoctorul Shigeaki Hinohara, cel mai longeviv medic practicant din lume

> 13 AprilieVaclav Klaus, fost preşedinte al Cehiei afirmă cu mult curaj: «UE devine o organizaţie tot mai dictatorială, asemănătoare fostului regim comunist!»

> 12 AprilieNoua Ordine Mondială în era Trump. Posibilitatea unei noi Yalte şi a destrămării UE declanşate?

> 10 AprilieAdrian Severin, interviu din puşcărie

> 10 AprilieInformare cu privire la termenul din 7 aprilie 2017

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga