Şeful FBI: Nu există «viaţă absolut privată» în America. Nici măcar amintirile noastre nu sunt private

Directorul FBI James Comey a avertizat că americanii ar trebui să nu aibă aşteptări cu privire la o „viaţă absolut privată”, relatează CNN, citată de News.ro.
„Nu există viaţa privată absolută în America, nu există loc în care (sistemul) judiciar să nu ajungă”, a declarat Comey miercuri, 8 martie, la o conferinţă pe teme de securitate cibernetică la Boston College.

El a lansat acest avertisment în contextul în care vorbea despre o multiplicare a criptării după dezvăluirea amplorii supravegherii spionajului american, în 2013, de către fostul contractor al Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA) Edward Snowden.

„Nici comunicaţiile cu soţii noştri, cu membrii clerului, cu avocaţii nu sunt absolut private în America”, a adăugat el.

„Nici măcar amintirile noastre nu sunt private. Oricare dintre noi poate fi obligat să spună ce a văzut… În anumite circumstanţe, un judecător poate obliga pe oricare dintre noi să depună mărturie în privinţa comunicărilor private”, arată şeful FBI.

Însă el a declarat totodată că americanii „au aşteptări rezonabile cu privire la viaţa privată în casele noastre, în maşinile noastre, în dispozitivele noastre”. 
„Este o parte esenţială a faptului de a fi american. Guvernul nu poate să ne invadeze viaţa privată fără un motiv întemeiat, susceptibil să fie examinat în tribunal”, a continuat el. 

În ultimele luni ale lui 2016, FBI a obţinut în mod legal acces la 2.800 de dispozitive confiscate în anchete criminale, teroriste sau de contrainformaţii, iar biroul nu a putut să deschidă 43% dintre aceste dispozitive, a precizat el.

Dorinţa americanilor de viaţă privată şi securitate nu ar trebui să fie percepute ca incompatibile, a apreciat el.


Citiți și:

Jocuri de cuvinte: Ce înţelege NSA prin supraveghere «vizată» în conformitate cu Articolul 702

Ultimele caracteristici ale dispozitivelor? Ele vă pot spiona aproape în permanență fiecare mişcare

 

yogaesoteric
11 martie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More