Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Uniunea Europeană – federalizare sau fragmentare?


Uniunea Europeană e la ananghie. Plină de mândrie, îngâmfare şi aroganţă la adresa cetăţenilor de rând, continentul în care ne ducem viaţa nu o duce bine. Istoria, însă, merge înainte cu sau fără el. Uniunea Europeană nu va dăinui veşnic, iar românii trebuie să ţină minte, din nou şi din nou, că soarta lor depinde de Dumnezeu şi valorile creştine.

Începând din iunie anul trecut, de când Marea Britanie a adoptat Brexit-ul, Uniunea Europeană (acest vas care, zic britanicii, se scufundă), e neliniştită. E prinsă ca într-o strânsoare între o Americă pragmatică, determinată să-şi avanseze propriile interese, şi o Rusie cu apetit pentru expansiune teritorială şi dezmembrarea Uniunii Europene şi a Alianţei Nord-Atlantice. Alegerea lui Trump ca Preşedinte al Americii, ca şi politicile lui deja aplicate în primele săptămâni de când a devenit preşedinte, adaugă o neliniște în plus la neliniştea Uniunii Europene.

La asta se mai adaugă posibilitatea reală ca în anul acesta, ori în anul viitor, Franţa ori Olanda, ori amândouă, să se retragă din Uniunea Europeană. Iar după ele, alte ţări. Liderii unionali par înspăimântaţi, chiar dacă Donald Tusk şi Angela Merkel insistă că nu trebuie să ne îngrijorăm deloc. Asta e slujba lor – să ne spună că totul este bine, chiar dacă nu este aşa, şi că trebuie să mergem înainte şi să nu fim neliniștiți.

Tusk şi Merkel

Dar nici Tusk ori Merkel, nici cetăţenii de rând ai Europei nu sunt liniştiţi. Un sondaj de opinie, făcut public de EurActiv pe 6 februarie, confirmă neliniştea şi alarmarea profundă a europenilor.

80% dintre francezi preferă un lider care, asemenea lui Trump, e gata să impună schimbări radicale în politica economică şi structurile politice ale Uniunii Europene. Criza de confidență a europenilor în liderii lor a ajuns, şi ea, la niveluri fără precedent.

În Italia, 73% din respondenţi opinează că țara lor e în declin, 69% în Spania, 67% în Franţa etc.

Majoritatea francezilor (61%) cred că nivelul lor de viaţă este inferior nivelului de viaţă al părinţilor lor, 60% în Italia, 56% în Spania etc.

89% dintre spanioli nu au încredere în guvernul lor, 80% în Italia, 77% în Franţa etc.

Îngrijorător, un procent ridicat de cetăţeni preferă un lider autoritar („strong leader”) – 72% în Spania, 70% în Franţa, 67% în Italia etc. Parcă spaniolilor le e dor de Franco, francezilor de De Gaulle şi italienilor de Mussolini.

După cum ne-am putea aştepta, cei mai puţin îngrijoraţi dintre europeni sunt germanii, care încă mai cred că o duc bine şi că nivelul lor de trai nu e ameninţat. Şi asta nu e de mirare, având în vedere că Germania a ştiut totdeauna cum să negocieze dintr-o poziţie de putere şi să joace jocurile europene în aşa fel încât totdeauna să dea mai puţin decât primeşte.

Tusk e şi el alarmat. Pe 31 ianuarie 2017, a transmis o notă „colegilor” lui („Dear colleagues”) înainte de summitul liderilor Uniunii Europene, ţinut în Malta pe 3 februarie. Nota nu ne e adresată nouă, cetăţenilor de rând ai Uniunii Europene. Mai potrivit ar fi fost să ni se adreseze nouă cu „Dragi cetăţeni ai Uniunii Europene”. Dar faptul că nu a făcut-o denotă distanţarea lui şi a celor din jurul lui faţă de noi, cetăţenii de rând ai Uniunii.

Tusk vede trei ameninţări pentru Uniunea Europeană:
(1) China, Rusia, Orientul Mijlociu, islamul radical şi „declaraţiile îngrijorătoare” ale Casei Albe;
(2) sentimentele naţionaliste şi xenofobe din interiorul Uniunii Europene; şi
(3) starea de suflet a „elitei” (aţi citit bine – „elita”, nu cetăţenii) pro-europene („The third threat is the state of mind of the pro-European elites”). Pe cei din urmă, Tusk îi critică pentru pesimismul lor, pentru că încrederea lor în integrarea politică europeană e în declin, pentru că se lasă intimidaţi de „argumentele populiste” şi pentru că pun la îndoială valorile fundamentale ale democraţiei liberale.

Ce propune Tusk? Intensificarea procesului şi ritmului de integrare în Uniunea Europeană. („We must therefore take assertive and spectacular steps that would change the collective emotions and revive the aspiration to raise European integration to the next level”).

Domul Tusk şi „elita” pro-europeană probabil nu îşi dau seama că această declaraţie îngrijorează pe unii şi-i ofensează pe alţii. Ne îngrijorează pe noi şi pe milioane de alţi cetăţeni ai Uniunii Europene. Pe noi, cei care nu avem voce, nici control, aspra evenimentelor care ne influenţează viaţa. Pe noi, cei care am avea ceva de spus, dar pe care nu ne întreabă nimeni dacă vrem „mai multă (ori mai puţină) Europă”, cât şi ce fel de Europă. Pe noi, cei dispreţuiţi de „elita” pro-europeană în care Tusk îşi pune nădejdea.

Curtea Constituţională a României

Discutăm şi un exemplu concret: timiditatea de care a dat dovadă Curtea Constituţională a României când, în noiembrie 2016, în loc de a decide, ca instituţie naţională a cărei autoritate provine din suveranitatea noastră naţională, recunoaşterea ori nerecunoaşterea în România a căsătoriilor homosexuale încheiate în străinătate, a transferat această autoritate Curţii Europene de Justiţie.

Va reamintim că, în România, Codul Civil, adoptat în Parlament cu peste două treimi din voturi, nu permite recunoaşterea în România a căsătoriilor homosexuale. Naţiunea română s-a pronunţat ferm, clar şi concis asupra subiectului, în 2009. După şapte ani, Curtea Constituţională arogă Curţii Europene de Justiţie autoritatea de a declara constituţionalitatea ori neconstituţionalitatea acestui paragraf din Codul Civil al României.

În opinia cetăţenilor de rând, aceasta este strigător la cer şi inacceptabil. Înţelegem raţionamentul Curţii, dar exemplul acesta trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toţi românii: devenim din ce în ce mai puţin stăpâni la noi în casă. Casa Europeană, condusă de „elita pro-europeană” pe care se sprijină Tusk, devine tot mai autoritară şi stăpână la noi în casă, cu sau fără acordul nostru.

Aceleaşi simţăminte le împărtăşesc majoritatea cetățenilor din ţările mai mici ale Europei şi cele care au intrat în Uniunea Europeană după prăbuşirea comunismului, inclusiv România. Jocurile europene, mereu şi mereu, i-au avantajat pe cei din Occident, nu pe cei din Est. Cei din Occident au stabilit regulile jocului, iar cei din Est le-au acceptat, volens-nolens, iar dacă au comentat, au fost, şi încă sunt, ostracizați.

Panta federalizării

După votul britanic de secesiune din Uniunea Europeană am depistat două documente întocmite de două comitete unionale diferite, dar care insistă asupra aceluiaşi obiectiv: pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă Uniunea Europeană pe moment, trebuie trecut la federalizarea cât mai rapidă a Europei, adică la transformarea ei dintr-o uniune într-o federaţie.

Primul document, lung de 14 pagini, are data de 5 iulie 2016 şi a fost întocmit de Comitetul Afacerilor Constituţionale din Parlamentul European (Committee on Constituţional Affairs). El cere:
(1) rescrierea Tratului de la Lisabona care este, în fapt, Constituţia Uniunii Europene;
2) stabilirea de „instrumente şi capacităţi” europene moderne, care să înlocuiască „interguvernamentalismul”;
(3) transformarea Comisiei Europene într-un executiv cu autoritatea de a iniţia legislaţii care să fie aprobate de Parlamentul European şi Consiliul European, prin majoritate simplă de vot;
(4) transformarea Curţii Europene de Justiţie într-un tribunal care să revizuiască legislaţiile iniţiate de Comisia Europeană;
(5) integrarea cât mai strânsă a ţărilor membre şi prevenirea dezintegrării europene;
(6) crearea unui tip nou de state cu statut de „asociaţi” ai Uniunii Europene, în loc de „membri”, cum ar fi Marea Britanie ori Norvegia;
(7) o politică externă comună a Uniunii Europene („a common foreign and security policy”);
(8) transformarea Vicepreşedintelui Comisiei Europene în funcţia nouă de Ministru de Externe al Uniunii Europene;
(9) modificarea alegerilor europarlamentare, prin lansarea de alegeri unionale pentru aspectele unionale, şi alegeri naţionale ori locale pentru aspectele naţionale;
(10) redistribuirea locurilor în Parlamentul European;
(11) transformarea Consiliului European într-un Consiliu al Statelor Membre (Council of States);
(12) transformarea Consiliului Statelor Membre în a doua cameră legislativă a Parlamentului European;
(13) constrângerea parlamentelor naţionale de a adopta la nivel intern legislaţiile adoptate de Consiliul Statelor Membre; şi
(14) abolirea votului unanim ori adoptarea directivelor prin consens şi înlocuirea acestui vot cu validarea directivelor prin 80% din numărul Statelor Membre.

Curios, documentul sugerează posibilitatea ca statele dizidente, adică cele care votează împotrivă, să fie excluse din Uniunea Europeană ori să fie reduse în rang de la statutul de „membru” la cel de stat „asociat”.

Aţi ameţit citind paragraful precedent? Şi noi am simţit o oarecare ameţeală studiind documentul. Paragraful este lung şi poate greu de înţeles în întregime, dar mesajul lui, chiar dacă subtil transmis, este clar: elita europeană doreşte o integrare europeană mai profundă şi mai rapidă, cu sau fără acordul nostru, adică al cetăţenilor, iar statele care sunt împotrivă ar putea fi excluse din Clubul european ori Casa europeană. Din asta România nu are nimic de câştigat.

O politică externă comună unională nu este în avantajul României. Tancurile Rusiei sunt la 100 de kilometri de România şi la mii de kilometri de Amsterdam. E îndoielnic că, în caz de agresivitate rusească împotriva României, Europa va face ceva. Pentru că până când tancurile ruseşti ajung în Amsterdam, distanţa e lungă şi, pentru a ajunge acolo, trebuie să treacă prin România şi Europa Centrală. Iar laşitatea şi lipsa de determinare de care Uniunea Europeană a dat dovadă în confruntare cu agresiunea Rusiei, cu terorismul islamist şi cu migraţia musulmană, constituie „garanţia” că România va fi lăsată singură, în cazul unor ostilităţi din partea inamicilor ei.

Mentalitatea curentă a Occidentului nu este deloc diferită de cea metaforic pronunţată de Cancelarul Bismark al Germaniei, în secolul XIX, privind ţările din Balcani, aflate atunci sub autoritatea Imperiului Otoman: „The Balkans are not worth the bones of a Pomeranian soldier” („Balcanii nu merită oasele unui soldat german”).

Guvernarea globală

După alegerea lui Trump la Casa Albă, Comitetul Dezvoltării din Parlamentul European a publicat, pe 11 noimebrie 2016, un raport cu reţete adiţionale pentru federalizarea Europei.

În plus, propune ca Uniunea Europeană să promoveze guvernarea globală („global governance”). Nu necesită multe explicaţii pentru a înţelege acest concept ori tendinţă, despre care am scris şi cu alte ocazii – ne confruntăm cu o politică agresivă a elitei europene şi mondiale pentru construirea şi adoptarea la nivel mondial a unui sistem de guvernare globală numit, în documentele UE, „global governance”. O astfel de guvernare e nedemocratică, autoritară şi fără sens.

Fragmentare?

Anul 2017 şi anul viitor sunt ani care, din perspectiva istoriei mereu în flux, trebuie urmăriţi cu atenţie. Uniunea Europeană este prinsă ca într-o menghină dar, de asemenea, şi simultan atrasă de doi poli opuşi, unul în Est (Rusia) şi unul în Vest (America). Britanicii au decis să graviteze în direcţia opusă Europei, spre America, iar Rusia lui Putin devine tot mai atractivă pentru segmente ale populaţiei din Europa de Est şi Centrală, care văd în el calităţi de lider pe care nu le văd în liderii unionali.

Atacurile teroriste din Europa, migraţia musulmană şi criza economică sunt aspecte cauzate, zic unii, de însăşi Uniunea Europeană, care s-a dovedit a fi incapabilă de a preveni aceste probleme ori de a le rezolva. De ce – se întreabă tot mai mulţi europeni – să facem parte din acest vas care se scufundă şi cu care ne scufundăm şi noi?

Într-un anumit sens, este bine că Uniunea Europeană se confruntă cu problemele pe care le cunoaştem cu toţii. Ea se află la o răscruce istorică de drumuri. Europa va trebui să înveţe să-şi rezolve propriile probleme, fără să se bizuie pe unii ori să-i blameze pe alţii pentru eşecurile ei. În luna martie a acestui an s-au împlinit 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma. După 60 de ani, Europa este mai pesimistă, mai nesigură de ea însăşi şi mai în pericol decât a fost atunci. Liderii europeni trebuie să înveţe pragmatismul, cum să prevină şi să rezolve probleme. Dar, mai ales, să preţuiască oamenii de rând. Până în 1979, când a fost lansat Parlamentul European, Uniunea Europeană suferea de un deficit democratic. Din nefericire, Parlamentul European nu a eradicat acest deficit. Dimpotrivă, acesta s-a adâncit.

Alienarea populaţiei de rând de elita europeană, pusă în funcţii de cei aleşi de noi, este o problemă majoră. Ea se intensifică. Uniunea Europeană a marginalizat oamenii de rând, le-a dictat cum să gândească şi i-a constrâns să asculte, în loc ca Uniunea Europeană să asculte de ei.

Uniunea Europeană a căutat să ne asigure pâinea pe masă, ceea ce e un obiectiv nobil. Dar a neglijat să înţeleagă că omul nu trăieşte numai cu pâine şi că are şi suflet. Că sufletul trebuie şi el hrănit. Sufletul european poate fi hrănit numai cu autenticele valori europene – adică cele creştine, nu seculare. Uniunea Europeană nu a înţeles lucrul acesta şi nici nu vrea să-l înţeleagă. Uniunea Europeană ne-a sufocat sufletele, iar atunci când ne-am opus – ne-a marginalizat.

Rămâne deci de văzut dacă în următorii ani Europa va învăţa din eşecurile trecute şi îşi va îndrepta purtarea. Federalizarea Europei va fi un dezastru, ne va suprima suveranitatea naţională, valoric vorbind ne va ucide sufletele, ne va submina suveranitatea populară şi ne va transforma în vasali şi mai obedienţi ai Bruxelles-ului.

yogaesoteric
27 martie 2017


Articole publicate recent

> 20 NoiembrieSă se îngrozească şi europenii de ororile din România

> 19 NoiembrieDonald Trump şi Noua Ordine Mondială – Al Treilea Război Mondial (2)

> 18 NoiembrieCum funcţionează în realitate «presa liberă» americană

> 18 NoiembrieViktor Orban: Bruxelles-ul trebuie oprit! Responsabilitatea deplină a guvernării trebuie păstrată în continuare în mâinile forţelor naţionale

> 18 NoiembrieOperaţiunea ilegală SII Analytics a SRI: Big Brother

> 16 Noiembrie22.000 de «sorosişti» pe funcţii în România!

> 16 NoiembrieSocial engineering şi inovaţiile inutile ce pot fi criminale

> 15 NoiembrieOrban pune degetul pe rana de la Bruxelles: «Soros dictează imigraţia din Europa. Uciderea lui Gaddafi, o imensă eroare»

> 14 NoiembrieSite-ul Vice.com este acuzat că promovează normalizarea pedofiliei

> 12 NoiembrieCRIMINALII CE AU AJUNS SĂ FIE PERFECȚI AI FIINȚELOR UMANE (XI)

> 12 NoiembrieDocumente secrete publicate de WikiLeaks arată că Hillary Clinton a dat ordin să se fure ADN-ul secretarului general al ONU!

> 11 NoiembrieDonald Trump şi Noua Ordine Mondială – Al Treilea Război Mondial (I)

> 10 NoiembrieCe este insidiosul ateism militant şi cine sunt acum exponenţii lui în România

> 9 NoiembrieStatuile din marmură albă sunt rasiste

> 8 Noiembrie«London Fashion Week» sau «mireasa lui satana» defilând într-o capelă anglicană…

> 8 NoiembrieArmata SUA construiește pe ascuns SkyNet – o variantă militară extremă a «internetului lucrurilor» care poate interconecta armele și vehiculele

> 8 NoiembrieKovesi aruncă sistemul în aer: dezvăluiri despre șeful Inspecției Judiciare

> 7 NoiembrieTransparenţa corupţiei

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga