Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Încercarea vicleană de masonizare completă a instituțiilor statului român


Motto: ,,Români, nu vă mai alegeți doar conducători care nu-și iubesc țara!
Petre Țuțea

Români, oare nu v-ați săturat încă să votați cu aceleași partide care au adus România în situația în care se află? Adică cu politicieni (marionete) care ne-au vândut și s-au vândut unor interese străine, uitând complet de interesul național? Suntem cea mai săracă țară din întreaga Uniune Europeană!

Să începem cu liberalii. În viziunea liberalilor masoni, România trebuie modernizată cu orice preţ. Adică să fie condusă și controlată în întregime de masonerie, cea de ,,dreapta”, care este strâns legată de rețeaua lui George Soros care a investit mult peste 200 de milioane de dolari în așa-zisa societate civilă din România, agreată de Klaus Werner Iohannis. Din care fac parte: Sanda Pralong, consilier prezidențial și reprezentanta lui Soros pentru România, Mihai Răzvan Ungureanu, fost director al SIE și fost prim-ministru, Alina Mungiu Pippidi, analist politic, creatoare de partide politice, Ionuț Sibian, Liviu Mihaiu, Sorin Ioniță, Laura Ștefan, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și mulți alții.

Poate că dovada cea mai clară a faptului că liberalii masoni luptă împotriva ortodoxiei și poporului român este chiar Legea 217 din 2015, inițiată de fostul lider al PNL Crin Antonescu împreună cu câțiva colegi liberali. A fost votată astfel o lege profund nedreaptă, falsificând adevărul istoric, o lege antiromânească în esența ei, cerută în mod expres de către evreii sioniști din Israel și SUA prin ,,cercetătorii” evrei de la Institutul Ellie Wiesel conduși de către fostul propagandist al PCR, Alexandru Florian.

Imaginați-vă însă cam ce legi anticreștine prin esența lor vor promova liberalii masoni dacă vor ajunge la guvernare: parteneriatul civil cerut de Remus Cernea (adică ,,recunoașterea de către stat a cuplurilor homosexuale”), legalizarea căsătoriilor între homosexuali și a celorlalte categorii din comunitatea LGBT, legalizarea prostituției (caselor de toleranță sau bordelurilor), introducerea educației sexuale în școli și grădinițe, promovarea în media a libertinajului (concubinajului) și adulterului (văzut ca fiind ceva totuși normal), campanii extinse de susținere a avorturilor, metodelor contraceptive și planificării familiale, feminismului și carierismului, susținerea intereselor corporațiilor străine (numite de către dânșii ,,investitori strategici”) ș.a.m.d.

Pe scurt, ei doresc ca depravarea să atingă un nivel precum în țările occidentale, pentru a distruge modul de viață ortodox bazat pe valori creștine. Ei visează o Românie cât mai modernă în concepții, una liberală. Nu degeaba și-ar fi dorit-o pe Hillary Clinton ca președinte la Casa Albă. Pentru că ea promovează în lume aceleași ,,valori”, fiind susținută masiv de masonerie dar și de fostul președinte Obama cu soția dânsului.

Și istoria noastră ne prezintă destul de clar prin unele exemple cine sunt de fapt liberalii. De-a lungul istoriei, liberalii masoni au contribuit într-o mare măsură la modernizarea României, dar au plătit și un preț uriaș:
- Secularizarea averilor mănăstirești și bisericești (prin primul-ministru mason Mihail Kogălniceanu, în 1864);
- Aducerea pe tron de către liberalii I. C. Brătianu și C. A. Rosetti a primului rege al României, Carol I (după lovitura lor de stat din 11 februarie 1866, când l-au arestat pe domnitorul Al. I. Cuza, întinzându-i o capcană printr-o curtezană plătită de dânșii și l-au exilat cu forța departe de țară);
- Asasinarea la comandă politică a unor mari patrioți români antiliberali precum Mihai Eminescu (prin Titu Maiorescu, recompensat ulterior cu portofoliul Ministerului de Justiție în Guvernul liberal de atunci);
- Mari afaceri și scandaluri de corupție care au prejudiciat statul român (demascate și de Mihai Eminescu la vremea sa);
- Înfrângerea cu multă cruzime a Răscoalei din 1907 a țăranilor, folosindu-se împotriva lor armata ș.a.m.d.

Astăzi se pare că liberalii masoni de la noi cooperează cu ONG-urile magnatului evreu mason George Soros și visează la restaurarea monarhiei în România. Poate nu vă vine să credeți dar există de ceva vreme o organizație care se numește Alianța pentru Restaurarea Monarhiei și mai au și o organizație de tineret sub același nume. Și tot pentru tineri a fost demarat un proiect de editare a unor volume despre Regii României, romanțate și prezentate ca niște povești (Editura Curtea Veche), proiect care se bucură de colaborarea ,,istoricului” Adrian Cioroianu, care deja a scris câteva volume în acest sens, ocolind adevărul istoric.

În cealaltă tabără masonică, cea de „stânga”, se constată o coagulare în jurul programului de țară meritocratic al lui Călin Georgescu (fost președinte al Clubului de la Roma pentru Europa) și funcționar multă vreme la ONU. Masonii de stânga (foști securiști și activiști comuniști, actualmente membri ai PSD și ALDE) se opun chipurile FMI-ului și corporațiilor străine care monopolizează tot mai mult sectoarele economiei românești, pozând în patrioți. Deși se știe că masonii sunt internaționaliști și apatrizi.

Paradoxal, în PSD și ALDE se regăsesc și acum foarte mulți politicieni și afaceriști care au ruinat economia românească în ultimii 26 de ani. Se uită oare faptul că în anii aceștia PSD-ul a fost mai tot timpul la guvernare iar câțiva ani l-am avut ca premier pe Călin Popescu Tăriceanu, co-președinte acum în ALDE? Ani în care au fost falimentate cu bună știință și premeditare peste 1256 de mari întreprinderi și combinate românești, în afară de zecile de mii de CAP-uri și IAS-uri din mediul rural.

Ce credeți oare că îi unește pe masonii de ,,dreapta” cu cei de „stânga”? Doctrina masonică, afacerile, principiile lor anticreștine și obiectivele centrale urmărite la nivel global. Bunăoară, ei au deviza veche (a Revoluției Franceze masonice) dar mereu actuală: ,,Libertate, Egalitate, Fraternitate”. Să medităm puțin asupra falsității acestor principii.

La ce se referă masonii când vorbesc despre libertate? Ei au cultul acesta pentru libertate, statui uriașe închinate zeiței libertății (în New York, Paris). Ei au în vedere libertatea totală, neîncorsetată de ,,constrângerile” statului și de ,,prejudecățile” religioase. De asemenea, libertatea de conștiință a omului îndepărtat complet de Dumnezeu. Mai au în vedere libertinajul (concubinajul, adulterul) și libertatea sexuală expusă în spațiul public (homosexualitatea) etc. Ei ne flutură înaintea ochilor „idealul” acestei false libertăți pentru a ne amăgi și a ne îndepărta de normele morale și spirituale, de Dumnezeu.

În realitate, vedem cum libertatea apune peste tot în lume, mai ales din anul 2001 încoace, odată cu declararea războiului împotriva ,,terorismului internațional” și invadarea mai multor țări bogate în petrol. Ei ne aduc încătușarea libertății prin sistemul electronic (carduri, cărți de identitate cu cip RFID, tatuaje și brățări electronice etc.). Și se mai laudă că promovează în lume democrația, libertatea și drepturile omului? Libertatea cui? A masonilor liberali îndeosebi, de a face tot ce-și doresc.

La ce se referă masonii când vorbesc de egalitate? La egalitatea absolută, dusă la extrem, care contravine creștinismului. La omogenizarea la nivel global a oamenilor, văzuți ca ,,indivizi”, nu ca persoane, care au aceleași drepturi. Inclusiv sau mai ales pentru minoritățile sexuale (comunitatea LGBT). Ei ne flutură în față acest „ideal” al unei egalități forțate precum odinioară comuniștii, deși prin afaceri ilegale și protejarea intereselor corporațiilor străine promovează de fapt inegalitatea economică, culturală și lărgesc tot mai mult prăpastia dintre cei bogați și cei săraci dar mulți.

În realitate, egalitatea nu există decât pe hârtie la modul general și neaplicat (în Constituție), adică în teorie. În practică, constatăm că ea este o himeră, o utopie, fluturată în chip demagogic de către politicieni, în special de către cei din PSD și ALDE.

În al treilea rând, masonii ne vorbesc de fraternitate. Adică, cu alte cuvinte, doresc ca noi toți să fim ca frații, să trăim ca frații pretutindeni. Ce vis frumos! Adică să ne unim pe toate planurile, inclusiv sau mai ales pe tărâmul spiritual prin ecumenism. Ei zic că toți pământenii se închină la același Dumnezeu. Ei se consideră ,,fiii lui Dumnezeu” (sintagmă folosită până și de Papa Ioan Paul al II-lea!).

Fraternitatea însă pe care o visează masonii este de fapt o mare înșelătorie și traduce cel mai mare fariseism și manipulare. Cum să te ,,înfrățești” oare cu cineva care se închină în lojile masonice lui Lucifer și care de la un anume grad îl venerează pe față pe Satana, ce este dușmanul lui Dumnezeu și al ortodoxiei? V-ați putea imagina prietenii și căsnicii între lupi și oi? Noi, ortodocșii, suntem frați în ortodoxie, adică întru Hristos. Nu vom fi niciodată frați cu vrăjmașii lui Dumnezeu.


Citiţi şi:
Dezbatere «Historia»: Fost șef al masonilor români, un personaj sinistru
Cotidianul Adevărul promovează asiduu francmasoneria din România
Francmason, ministru, prim-ministru. Guvernele masonice ale României

 

yogaesoteric
19 aprilie 2017

 
 

Articole publicate recent

> 21 SeptembrieSingurul muzeu al Francmasoneriei din Europa de Est va fi în România

> 21 SeptembrieO premieră mondială! Instanţa a stabilit că un bărbat s-a îmbolnăvit din cauza utilizării telefonului mobil

> 21 SeptembrieMINCIUNI MIZERABILE SPUSE CU APLOMB DE O FAŢĂ BISERICEASCĂ. Citiţi şi vă cruciţi!

> 19 SeptembrieIată dovada că telefonul mobil ştie totul despre noi

> 19 SeptembrieAgenții germani știau încă din 1952 că «arhitectul holocaustului» Adolf Eichmann trăieşte în Argentina, dar au evitat să-l aducă în faţa justiţiei

> 18 SeptembrieÎngrozitor și șocant: Jefuirea actuală a poporului român în cifre!

> 17 SeptembrieSMINTEALA ȘI PROSTIA ÎȘI DAU MÂNA: Lidl a dat jos crucile de pe ambalajele iaurturilor grecești

> 16 SeptembrieMOMENTE ȘOCANTE, UNICE ce au fost surprinse în timpul unui ritual satanic. Atenţie! Imaginile pot avea un impact emoţional – FOTO

> 15 SeptembrieJohn Milbank: «Căsătoria» gay este o «mișcare strategică» și nu are nimic de-a face cu drepturile homosexualilor

> 15 SeptembrieInsinuarea vicleană Big Brother în viața privată. CamSoda, site-ul care te plătește și îți oferă internet ca să îți transmiți viața online

> 13 SeptembrieCRIMINALII CE AU AJUNS SĂ FIE PERFECȚI AI FIINȚELOR UMANE (VI)

> 13 SeptembrieSamsung dezvoltă cipul conceput pentru internetul lucrurilor prin care totul va fi controlat

> 13 SeptembrieFilozoful canadian Alain Deneault: «Nu avem nevoie de multinaţionale, dizolvarea lor ar fi soluţia!»

> 11 SeptembrieIdentitatea de gen, din nou sub lupa științei

> 11 SeptembriePsihologii «torturii» CIA James Mitchell şi Bruce Jessen, judecaţi în această lună

> 11 SeptembrieCine au fost șefii Soros România. Oameni din PSD și ALDE în fundația celebrului miliardar

> 10 SeptembrieRadioul fantomă care din 1982 emite sunete inexplicabile şi care a dat naştere unor teorii ale conspiraţiei…

> 8 SeptembrieIată care sunt în România prioritățile naționale: vaccinuri, rachete și card de identitate biometric

> 8 SeptembriePremierul Tudose este mason! Membru al lojei Garibaldi, cu grad de maestru

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga