Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Articole >
Un stat fără morală este întocmai ca un sat fără câini

Sunt acolo să ne protejeze. Câinii. Dar și cei pe care i-am ales să ne reprezinte și să ne guverneze. Când câinii lipsesc, se instalează haosul. Oricine intră în sat, face ce vrea, ia ce vrea, pleacă. Atunci când lipsește compasul moral din guvernare se instalează haosul global și, în final, nimeni nu mai scapă. Orice comoară ajunge în ţărână și orice casă este părăsită.

Teoria economică americană are un punct orb. Se cheamă conștiinţă. Este refuzul nostru de a avea o teorie economică ce vede că toţi depindem unul de celălalt și care are grijă să fim cu toţii integraţi”, spune autorul Otto Scharmer, cofondator al Presecing Institute și laureat al Premiului Jamieson pentru Excelenţă în Educaţie, decernat de MIT. Sistemul economic american, care merge pe premisa că „ce este bine pentru Wall Street trebuie să fie bine pentru orice altă stradă din America”, direcţionează instituţional averea statului către cei puţini, ignorându-i pe cei săraci, spunea rev. dr. William Barber, președinte al NAACP (cea mai veche și mai mare organizaţie americană pentru drepturi civile) la o conferinţă din cadrul Institute for New Economic Thinking.

Inechitatea socială care se resimte la nivel global ţine de inechitatea economică, iar aceasta este de fapt o problemă morală. Astăzi vedem din nou că economia nu poate fi separată de dilemele morale, spune Barber. Ar putea fi adăugat că întregul aparat de stat care reglementează politici fiscale, bugetare, sociale și care lucrează îndeaproape cu segmentul bancar, de la bănci naţionale la bănci centrale și instituţii precum FMI, nu poate fi separat de dilemele morale, oricât de secular și modern s-ar vrea. În peisajul deopotrivă imoral și ineficient de astăzi, cu cât ar fi „mai moral”, cu atât ar fi mai modern.

Nu scăpăm de trecut

Felul în care un stat își tratează săracii nu doar că îl definește ca ideologie și îl pune deoparte în marea carte a istoriei umane, dar este și factorul care arată capacitatea sa de supravieţuire și dezvoltare, iar asta este valabil din vremurile antice. Evreii au vrut să fie un stat și să fie conduși de un rege. Nu trecuseră decât trei generaţii și deja aveau mari probleme sociale și de stabilitate politică. În general, regele Solomon este cunoscut ca cel mai înţelept și bogat om al vremii sale. Mai puţin este cunoscut faptul că parte din avere venea din taxele impuse poporului, care era și folosit la munci grele pentru a ridica toate minunile arheologice descrise în Biblie, dintre care s-au descoperit până acum doar un zid lung de 80 de metri și urmele unui turn și ale unei porţi de cetate (chiar la marginea șoselei care înconjoară Muntele Templului din Ierusalim), identificate ca făcând parte din palatul lui Solomon și fortificaţiile sale.

După moartea lui Solomon, poporul i-a cerut fiului său să îi înlesnească povara pe care Solomon o pusese peste el, însă noul rege a promis că va fi mult mai dur decât tatăl său. Prin urmare, poporul a ales alt rege, iar regatul lui Israel s-a destrămat, fiul lui Solomon rămânând să domnească doar peste o mică parte din teritoriu. Dezbinaţi, israeliţii au fost repede cuceriţi de asirieni și babilonieni, iar restul este istorie. De fapt, toţi profeţii Vechiului Testament au început să critice Israelul, ca stat, criticând felul în care erau trataţi săracii, notează reverendul Barber. Avertizarea dată de Dumnezeu prin profetul Ieremia nu doar că a avut consecinţele preconizate la momentul respectiv, dar este și teribil de actuală: „Faceţi dreptate și judecată; scoateţi pe cel asuprit din mâinile asupritorului; nu chinuiţi pe străin, pe orfan și pe văduvă; nu apăsaţi și nu vărsaţi sânge nevinovat; (…) dacă nu veţi asculta cuvintele acestea (…), această casă va ajunge o dărâmătură” (Ieremia 22).

În vremuri mai recente, Martin Luther King a fost cel care a avertizat că, dacă îi ignori pe cei săraci, va urma o implozie, amintește reverendul Barber. Se știe că MLK a luptat pentru drepturile negrilor, însă ţinta sa era mult mai largă. Statul avea o justificare morală în faţa negrilor să le acorde drepturi, o justificare înrădăcinată în „ jefuirea lor prin instituţionalizarea sclaviei”, însă King a înţeles că și mulţi albi au căzut victime colaterale în această poveste. „Pe măsură ce mâna de lucru s-a ieftinit prin servitutea involuntară a negrilor, libertatea muncii pentru albi, în special în Sud, era aproape un mit”, scria el. Prin urmare, el a cerut crearea unui program federal care să ofere locuri de muncă publice tuturor, astfel încât „nimeni, alb sau negru, să nu aibă de ce să se simtă ameninţat”, așa cum multe persoane se simt ameninţate astăzi de imigranţii care vor să le fure locurile de muncă.

Dr. King a înţeles că salvarea comunităţilor trebuie să vină înainte de salvarea corporaţiilor, că nu ar trebui să tratăm corporaţiile de parcă sunt oameni, și pe oameni de parcă sunt lucruri”, a conchis reverendul Barber. Așa ar trebui să stea lucrurile, însă mai toate statele (chiar și cele democratice) veghează ori interesul corporaţiilor și al marilor firme de stat, ori pe al unor grupuri de persoane aflate la putere sau în jurul ei. Atât corporaţiile, cât și cei 1% nu văd în oameni decât mijloace de obţinere a cât mai multor beneficii financiare. Iar odată cu globalizarea și cu acordurile comerciale internaţionale, de tip CETA, care liberalizează și mai mult comerţul și care nu au alte clauze de protecţie decât în ce îi privește pe investitori, acest tip de gândire și de raportare la oamenii obișnuiţi se normalizează, devine „parte din business”. Însă efectele se văd în tendinţa antiglobalizare, anticapitalism și pronaţionalism în care a luat-o politica marilor economii ale lumii (SUA și Marea Britanie), de anul trecut.

Economie pentru sustenabilitate – Prin graţie sau prin fapte

Așadar, pentru a supravieţui, capitalismul trebuie să înceapă să ţină cont de oameni, iar paradigma economică să aibă ca fundament o misiune morală: creștere sustenabilă și incluzivă. Pentru aceasta, cel puţin două aspecte fundamentale trebuie înţelese și reparate. Un aspect este acela că oamenii care au strigat la vot că sistemul este făcut să funcţioneze împotriva lor își pierduseră deja demnitatea de trei ori. O dată au pierdut-o când și-au pierdut locurile de muncă. A doua oară au pierdut-o când societatea și elitele au părut să acorde mai multă importanţă și respect bunurilor ieftine și mâinii de lucru ieftină, mașinilor și imigranţilor care i-au înlocuit, decât lor. Aici au ridicat întrebări cu semnificaţie morală care au rămas nebăgate în seamă – statul le datorează mai mult cetăţenilor altor ţări decât propriilor cetăţeni? A treia oară au pierdut-o când liderii lor, în loc să acţioneze direct pe cauza inechităţii sociale și economice, au încercat să îi scoată din groapă dându-le o scară imposibil de urcat. Dacă nu au reușit să ajungă sus, au fost consideraţi vinovaţi.

Aceasta este meritocraţia. Ea cere ca soluţia la problema inechităţii să fie o mai mare egalitate de șanse, adică reinstruirea muncitorilor, îmbunătăţirea accesului la educaţie și combaterea discriminării. Odată îndeplinite, cine muncește mult și respectă regulile jocului ar trebui să se ridice până unde îl poate duce talentul. Însă aceste eforturi nu sunt noi, iar programele de reinstruire nu s-au dovedit eficiente. În continuare, astăzi în SUA, dintre cei născuţi pe ultimul nivel al scalei veniturilor, 43% rămân acolo și doar 4% reușesc să ajungă la primul nivel, atenţionează Michael Sandel, profesor de filosofie politică la Universitatea Harvard. Statul nu ar trebui să se împace cu gândul că a depus eforturi pentru a ajuta oamenii să urce o scară care se tot lungește pe măsură ce inechitatea crește, ci ar trebui să corecteze direct sistemul care permite o astfel de distribuire a puterii și banilor, spune Sandel. Deci, dacă vrem să avansăm ca societate, trebuie să înţelegem că voturile din care a rezultat Brexitul și care l-au trimis pe Trump la Casa Albă au avut la bază și faptul că gândirea de tip meritocratic a rămas valabilă la nivel de discurs public, în timp ce politicile statului au făcut-o ca la nivel practic să fie un concept eșuat.

Nu este pentru prima dată când avansul tehnologic provoacă dizlocarea forţei de muncă. În trecut, tocmai această mobilitate socială a fost soluţia. Oamenii înlocuiţi de mașini au emigrat în ţări unde era o piaţă de desfacere pentru produsele realizate de ei. Astăzi, în această schemă intervine globalizarea, care a ridicat din sărăcie ţările din lumea a treia și a mai micșorat distanţa dintre civilizaţii, acţionând în același timp distructiv asupra claselor de mijloc, atât în ţările bogate, cât și în ţările sărace. Practic, mobilitatea socială s-a limitat. În ce ţări să mergi unde nu sunt oameni cu aceeași pregătire ca tine care au probleme să își găsească de lucru? Din ce în ce mai mult, opţiunile se restrâng la cei care au specializări înalte și de nișă, la creativi și la manageri de top, adică la cei puţini și care oricum nu sunt vizaţi de aceste probleme. Statul ar putea merge pe soluţii de avarie în care să creeze subit oaze de locuri de muncă, dar acestea ar pune pe piaţă produse vechi sau nedorite și s-ar cheltui degeaba resurse, spune Harold James, profesor de istorie și afaceri internaţionale la Universitatea Princeton.

Aici vorbim deja despre a doua problemă fundamentală, o trecere de la capitalismul acţionariatului la capitalismul misionar. Modelul capitalist actual funcţionează pe ideea distructivă conform căreia companiile trebuie să funcţioneze strict pentru beneficiul acţionarilor. Acest lucru a dus la un eșec al investiţiilor publice și private în lucruri care să genereze productivitate, afectând astfel și distribuţia veniturilor, explică Mariana Mazzucato, autoare și profesoară de economie a inovaţiei la Universitatea din Sussex. Oamenii muncesc din greu și companiile fac profituri mari, dar angajaţii nu văd să se distribuie averea la care ei au contribuit, pentru că companiile preferă să vireze banii în conturile acţionarilor și să păstreze restul, în loc să mărească salariile sau să reinvestească, spune autoarea. În această înţelegere a economiei, guvernele au un rol redus pe pieţe, care se pot conduce singure. Mazzucato explică în cărţile sale că un capitalism contemporan care să funcţioneze pentru masele de oameni și pentru planetă are nevoie de implicarea guvernului în economie, menită să disloce investiţii private.

Pieţele nu sunt entităţi statice asupra cărora trebuie să se intervină sau care trebuie „reparate”, ci sunt rezultatele interacţiunilor dintre privat și public, explică ea. Astfel, statul ar trebui să lucreze în cooperare cu sectorul privat pentru impulsionarea unei creșteri sustenabile și incluzive. Procesul de lansare de politici ar trebui să fie unul de co-creare și co-modelare a pieţelor, care să deschidă noi oportunităţi de investiţii și să negocieze un rezultat mai bun pentru public. Investiţiile publice afectează nu doar rata creșterii economice, ci și direcţia ei și funcţionează cel mai bine când au ca ţintă nu un sector, ci îndeplinirea unei misiuni, explică Mazzucato. De exemplu, „i-produsele” Apple au devenit realitate doar după finanţări publice serioase în dezvoltarea tehnologiilor care au făcut ca acele produse să fie „smart”, precum internet, GPS, ecran tactil.

Astăzi, oportunităţile s-au mutat în zona „verde”. Energiewende, politica de energie a Germaniei, de exemplu, este menită de fapt să obţină inovaţie și transformare pe multiple sectoare. Pentru state dezvoltate care au luat-o deja pe un drum naţionalist, precum SUA, Marea Britanie, ideea că statul trebuie să „niveleze terenul” și să „repare” pieţele, investind în salarii și infrastructură, nu mai este o soluţie capabilă să dea rezultate pe termen lung. Pe scurt, nu este sustenabilă când tocmai asta se caută. Pieţele trebuie create și modelate în direcţia în care creșterea economică să fie sustenabilă și incluzivă, iar dezvoltarea tehnologică să nu devină o forţă disruptivă.

Economie pentru sustenabilitate – Cum să ai cureaua pusă tot timpul

Noi, ca oameni de rând, nu suntem scutiţi de a ne face partea pentru a ajunge într-un punct în care sustenabilitatea să poată fi atinsă. Toată lumea știe ce înseamnă sentinţa drastică: „Gata! De acum strângem cureaua!” Când lucrurile merg prost și avem mai puţini bani de cheltuit sau banii pe care îi avem trebuie să satisfacă o urgenţă, strângem cureaua cu câteva găuri. Într-un fel sau altul economisim, în loc să cheltuim. Pentru nimeni nu este o perioadă plăcută și toată lumea așteaptă momentul în care va putea din nou să consume ca înainte, cel puţin, pentru că ideal ar fi ca după aceea veniturile să progreseze și consumul să crească pe măsură. Această logică este folosită de multe ori ca stimulent economic și tot de atâtea ori se obţine o creștere superficială a economiei, care lasă goluri în alte părţi. Stimularea consumului este deosebit de problematică astăzi, când la nivel global cei mai mulţi oameni au trecut de faza împlinirii nevoilor de bază. Astăzi trăim într-o lume care are „dorinţe nelimitate, dar resurse limitate”. Pentru economiști, soluţia pare simplă: aveţi mult mai multă grijă la cum cheltuiţi banii. Problema este însă că această „economie a deficitului” ţine mai mult de studiul psihologiei decât al economiei, scrie un angajat pe blogul Bank of England.

Soluţia reală este ca fiecare să determine în dreptul său când destul este destul. Ceea ce este foarte greu de făcut, nu doar fiindcă este o decizie pe care trebuie să o luăm noi în dreptul nostru când pe noi ne iubim cel mai mult și am vrea să ne oferim cele mai bune lucruri, dar și fiindcă de cele mai multe ori nu conștientizăm că trecem prin ceea ce psihologii numesc „adaptare hedonică”. Simplu spus, de fiecare dată când ne obișnuim cu un nou nivel financiar, acesta este coborât la nivelul zero și vrem să ajungem la următorul nivel. Când îl vom atinge, ne vom adapta și vom căuta următorul obiectiv. Vom fi, în același timp, veșnic nemulţumiţi, trăind cu impresia că avem la fel de puţine lucruri ca atunci când eram la primul nivel. Există însă și o parte bună, pe care a demonstrat-o printr-un experiment psihologul Daniel Kahneman. Timp de un an, Kahneman a comparat atitudinile unor câștigători la loterie cu atitudinile unor persoane care au rămas paralizate în urma unor accidente rutiere. Predictibil, câștigătorii la loto erau mai fericiţi decât paraplegicii, dar, incredibil, nu erau mult mai fericiţi decât populaţia generală, în timp ce paraplegicii, deși puţin mai nefericiţi decât populaţia generală, încă se considerau fericiţi. Ceea ce înseamnă că adaptarea hedonică funcţionează în ambele sensuri.

Putem avea mai puţin decât credem că ne trebuie și să fim fericiţi. De asemenea, ne putem controla impulsurile consumeriste și sentimentele legate de acestea. Mai toţi psihologii recomandă astăzi exersarea gratitudinii, care este de altfel un îndemn de sorginte creștină. Pentru creștinii practicanţi nu este niciun mister că oamenii pot fi fericiţi în circumstanţe destul de drastice. Dar trebuie? Într-o perioadă a „economiei deficitului” și a revenirii populismului politic, trebuie. Și nu, aceasta nu înseamnă că săracii ar trebui să se mulţumească să fie săraci și că oamenii nu ar trebui să își ceară drepturile sau să penalizeze un sistem corupt. Dar dacă penalizarea înseamnă aducerea la putere a unor populiști care nu au nici priceperea și nici interesul să ajute, nu vom trăi decât o altă dezamăgire, care va împinge mai departe bolovanul extremismului la vale. „Mi-e teamă de așteptările crescute ale oamenilor care l-au votat (n.r., pe Donald Trump) crezând că este salvatorul lor. Asta mă sperie: așteptările neîmplinite”, spune profesorul de fraudă corporativă Jim Chanos. Este în interesul tuturor ca aceia care au sărit deja câteva niveluri peste împlinirea nevoilor de bază să folosească capacitatea de adaptare la circumstanţe pentru a dezvolta un alt sistem de gândire: să aibă cureaua pusă tot timpul, dar să se aștepte să fie fericiţi, nu nefericiţi. Și vor fi fericiţi, pentru că în „economia deficitului” este efectiv imposibil pentru fiecare persoană să obţină fiecare lucru pe care și-l dorește.

O nouă atitudine faţă de ce înseamnă să strângi cureaua ne-ar oferi o viaţă lipsită de dezamăgiri zilnice și inutile, care ne afectează negativ în toate ariile vieţii personale, chiar și acolo unde suntem deja fericiţi.

Atacurile la adresa imigranţilor și a minorităţilor etnice s-au intensificat atât în Anglia, cât și în SUA, după Brexit și, respectiv, alegerea lui Trump. De ce? Atacatorii și victimele nu aveau niciun fel de relaţii, nu se cunoșteau, victimele nu erau în niciun fel responsabile pentru vreo nenorocire din viaţa atacatorilor, în cazul în care ar fi fost vorba de vreo nenorocire. Nu. Este vorba de un sentiment de ură colectivă. Crescând cu primul mod de raportare la strângerea curelei, am ajuns să urâm aceste perioade. Sunt perioade în care ne simţim impotenţi, simţim că am pierdut controlul. Înainte puteam cumpăra, acum nu putem. Înainte plecam în concediu, acum stăm acasă. Libertatea noastră s-a restrâns. Și de cele mai multe ori din cauza unor factori externi pe care ajungem să îi urâm. Am face orice ca să ne recăpătăm controlul. Ne-am pune speranţele în oricine promite să ni-l dea înapoi. A ajunge să privim strângerea curelei prin al doilea tip de mentalitate nu înseamnă a deveni orbi la nedreptatea care ni s-a făcut. Înseamnă doar că, alegând să fim fericiţi cu ce ne-a rămas, sentimentul de rău pe care îl simţim este efectiv inhibat, nu mai ajunge la extreme. Nu mai ajungem la ură și disperare. Ne facem un favor și nouă, și celor din jur și societăţii ca întreg. Nu a spus nimeni că este ceva simplu de făcut. Dar nu ne putem aștepta ca statul să își exerseze mușchiul moral, și noi să devenim „fit”.

 
 
yogaesoteric
24 aprilie 2017

Articole publicate recent

> 23 NoiembrieIphone X introduce scanarea şi recunoaşterea feţei pentru folosirea telefonului

> 23 NoiembrieDacă doar abuzăm de ea, şi anticorupţia ne poate ucide, la fel ca şi corupţia!

> 23 NoiembrieMoscova răspunde Chişinăului: Fără armata rusă ar reizbucni războiul!

> 22 NoiembrieIon Iliescu şi CIA. Ce se ascunde

> 22 NoiembrieUn document arată implicarea principalei fundații a lui George Soros în alegerile din 2014 din România

> 21 NoiembrieRachetele nucleare și nesiguranța Turciei: Probabilitatea relocării în România

> 21 NoiembrieEduard Kovesi a scăpat! Fostul soţ al şefei DNA a primit NUP

> 20 NoiembrieOficial american: În scurt timp SUA se va desface

> 20 NoiembrieUn fost șef de la Google dezvăluie ce se află în spatele rețelelor sociale

> 20 NoiembrieCauze ale rămânerii în urmă

> 20 NoiembrieMilitarii din SUA, la toaletele femeilor

> 19 NoiembriePatru căi în aparență amiabile de scindare a Europei. România, invitată politicos în viteza a doua a UE

> 19 NoiembrieViktor Orban - Bruxelles-ul aplică planul lui Soros privind migrația și vrea să aducă 1 milion de migranți în Europa în fiecare an

> 19 NoiembrieS-a creat «Vantablack», cel mai închis la culoare material inventat vreodată, din nanotuburi de carbon

> 17 NoiembrieConfort şi libertate

> 17 NoiembrieCum s-au folosit date personale extrase de la populaţie prin FB şi Google pentru manipulare în alegerile prezidenţiale din SUA

> 17 NoiembrieSe restartează America?

> 17 NoiembrieDemitizarea lui Berbeceanu

> 16 NoiembrieEuro de la un sistem convergent la unul divergent

> 16 NoiembrieTu ce vei face când angajatorul îţi va cere să dai imediat jos crucea de la gât?

> 15 NoiembrieDezvăluirile uimitoare ale unui fost ofiţer SRI

> 15 NoiembrieThe Guardian: Fost director CIA ar fi conspirat cu agenţi străini pentru a falsifica dovezi despre conexiunile lui Trump cu Rusia

> 14 NoiembrieSerie de Cursuri Publice Keshe – Înțelegerea Științei Plasmei

> 14 NoiembrieMiracol – Un japonez a supraviețuit atât bombardamentului de la Hiroshima, cât și celui de la Nagasaki. A trăit peste 90 de ani!

> 14 NoiembrieDeutsche Welle: «Prosperitatea ca iluzie bine întreţinută: în România, sărăcia a devenit ceva invizibil, un fapt ascuns şi neglijat cu premeditare!»

> 14 NoiembrieDe ce îl iubesc conservatorii pe Putin

> 13 Noiembrie Fii mulţumit cu ceea ce ai!

> 13 NoiembrieEste necesară o detoxifiere culturală

> 13 NoiembrieAşa se prepară un denunţător – Interceptări cu «manelistul DNA» Ciprian Man

> 13 NoiembrieNeoatlantismul dintre mări

> 13 NoiembrieTrump: Presa falsă deformează democrația în țara noastră

> 12 NoiembrieAvertismente cu tâlc – Putin: Nicio ţară de pe Pământ nu va supravieţui unui război nuclear

> 12 NoiembriePentru a sensibiliza cât mai puternic opinia publică, femeile s-au dezbrăcat și au protestat

> 12 NoiembrieUn angajat McDonald’s a fost concediat după ce a postat pe internet poze cu resturile «dezgustătoare» dintr-o mașină de înghețată

> 11 NoiembrieFlorin Morariu, eroul de la Londra: «Sunt un simplu om care crede în Dumnezeu. Și cred că Dumnezeu m-a ajutat»

> 11 NoiembrieCocktail geopolitic abraziv. Qatar: bombe, un Prinţ Întunecat, gaz şi nelipsiţii hackeri ruşi

> 11 NoiembrieCehia i-a cerut României să lupte împreună împotriva brandurilor ce oferă calitate inferioară în Europa de Est

> 10 NoiembrieGhid nou de adresare, fără «Doamnelor şi domnilor»

> 10 NoiembrieCine conduce România?

> 10 NoiembrieChinezii au creat trotuare special demarcate pentru utilizatorii de telefoane mobile. Cât de gravă este dependența de astfel de dispozitive în China?

> 9 NoiembrieO fantomă bântuie prin România – Stafia antipatriotismului deşănţat şi a trădării naţionale

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga