Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Congresul american a respins o reglementare privind protejarea vieţii private pe internet


Informaţiile despre clienţi ar putea fi oricând vândute de companii


Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite a votat împotriva aplicării unei reglementări privind protejarea vieţii private pe internet, astfel făcând un prim pas spre a le permite furnizorilor de internet să vândă informaţii despre clienţii lor, relatează The Associated Press.

O reglementare ce viza Comisa Federală de Comunicaţii (FCC), introdusă în ultimele luni ale mandatului preşedintelui Barack Obama, avea drept scop să ofere consumatorilor un control mai mare asupra modului în care furnizorii de internet gestionează informaţiile confidenţiale, inclusiv istoricul de navigare online, relatează Mediafax.

Criticii reglementării afirmau că aceasta ar fi generat costuri adiţionale şi afecta în mod inegal companiile din domeniul internetului.

După ce anterior a fost respinsă în Senat, reglementarea a fost respinsă cu 215 voturi pentru şi 205 voturi împotrivă în Camera Reprezentanţilor şi urmează să ajungă pe masa preşedintelui Donald Trump. Votul în Camera Reprezentanţilor a fost unul destul de strâns având în vedere majoritatea confortabilă a Partidului Republican în ambele camere ale Congresului american.

Nancy Pelosi, liderul minorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor a declarat că prin această decizie, republicanii pun profiturile companiilor mai presus decât temerile cetăţenilor americani privind protejarea vieţii private pe internet.

Pe de altă parte, republicanii şi furnizorii de internet ca Verizon, AT&T şi Comcast, au indicat că firmele care se ocupă cu furnizarea de servicii de internet sunt supuse unei legislaţii mai stricte privind protejarea vieţii private decât companii ca Google sau Facebook.

Citiți și:
 



yogaesoteric
9 mai 2017
 

Articole publicate recent

> 11 NoiembrieO istorie sumară a criminalei familii Bush

> 9 NoiembrieHomo sovieticus a murit, trăiască homo globalis! (I)

> 9 NoiembrieJurământul francmasonic – un jurământ cumplit pe care cei ce intră în masonerie trebuie să-l respecte!

> 9 NoiembrieArmata americană a dezvoltat o armă teribilă care va putea face aerul să-ți vorbească, fără să știi de unde vin sunetele…

> 7 NoiembrieEconomia se sufocă şi la un moment dat va cădea

> 7 NoiembrieEmmanuel Macron despre Eurafrica – tărâm de rasă mixtă al imigrației și încrucișării

> 6 NoiembrieIlie Șerbănescu: «Occidentul a preluat România în NATO şi UE şi, în numai zece ani, cu o viteză inimaginabilă la scară istorică, a terminat-o!»

> 6 Noiembrie«Luptătorii din munți au fost cei mai frumoși nebuni ai neamului românesc…»

> 5 NoiembriePrivatizarea este o scornire diavolească a Conspiraţiei Mondiale din ultimele decenii ale secolului trecut...

> 4 NoiembrieSecrete guvernamentale: prin schimbarea orelor, Uniunea Europeană participă la genocidul speciei umane

> 4 NoiembrieParteneriatul Facebook cu un institut de studii politice, economice și militare conectat la NATO și finanțat de organizații fondate de Rockefeller

> 3 NoiembrieEvil eye – simbolul uriașului March for Our Lives pentru dezarmarea populației americane

> 3 NoiembrieAmeninţarea Israelului din zilele noastre şi adevărul despre Hiroshima şi Nagasaki

> 2 Noiembrie3 mai 1997: 21 de ani de la una dintre cele mai mari trădări din istoria României: Tratatul cu Ucraina

> 1 NoiembrieScopuri opuse, mijloace identice

> 30 Octombrie«Halloween» ortodox în mănăstirea Sf. Elizabeta din oraşul Minsk

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga