Un deliciu indispensabil în bucătărie: untul vegetal (reţetă)

 

Când vorbim despre untul vegetal, opţiunile pe care le avem la ora actuală sunt puţine. Ceea ce găsim pe piaţă sunt în proporţie covârşitoare produse pline de grăsimi hidrogenate, amelioratori şi potențiatori de arome şi nu în ultimul rând, multă sare. Practic aceste produse sunt un amestec de grăsimi total sau parţial hidrogenate, sare, amidon şi diverse gume (de xantan, de exemplu) care ajută la a imita textura untului.

Procesul de hidrogenare modifică structura grăsimii, ceea ce are ca efect crearea de acizi graşi de tip trans, dovediţi a fi periculoşi pentru sănătate.

Aşadar, ce ne rămâne de făcut? Bineînţeles, să facem unt vegetal în casă. Puteţi fi siguri că gustul va fi cel puţin la fel de bun ca cel al untului clasic. Fără colesterol, fără grăsimi saturate, fără aditivi.

Pentru a prepara 200 grame de unt vegetal vom avea nevoie de:

Ingrediente:

– 150 gr caju hidratat în prealabil
– maxim 50 gr apă – doar pentru a ajuta la procesul de amestecare
– 120 gr unt de cocos fără miros topit la bain marie
– 70 gr fulgi de drojdie inactivă
– zeama de la o jumătate de lămâie / jumătate de linguriţă de oţet de mere
– sare de mare sau de Himalaya, după gust
– opţional: un praf de turmeric pentru a da o uşoară tentă gălbuie, asemenea untului gras

Instrucţiuni:

Se pun toate ingredientele într-un blender performant cu lama în S şi se procesează crescând viteza treptat până se obţine o textură fină, onctuoasă.

Întreaga compoziţie se pune în casolete la frigider pentru cel puţin 4 ore înainte de servire.

Poate fi consumat ca atare, pe pâine şi crackers sau încorporat în diverse reţete pentru a da consistenţă şi cremozitate.


Citiți și:

Acizii graşi esenţiali, oxigenarea şi prevenirea cancerului

Rețete vegetariene savuroase, sănătoase și ușor de preparat

3 reţete de smoothie-uri sănătoase, super delicioase

 

yogaesoteric
18 mai 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More