Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Revelaţii >
Unele taine ale privirii şi ale ochilor (I)


de profesor de yoga Gregorian Bivolaru


Adeseori în tradiţia milenară a înţelepciunii şi în spiritualitatea autentică există referiri fie la ochiul cosmic, fie la ochiul inimii, fie la ochiul frontal sau la al treilea ochi (centrul subtil superior de forţă AJNA CHAKRA), fie la aşa-zisul ochi al lumii. Dincolo de rolul său fundamental în calitate de organ al vederii, ce face să apară o anumită viziune asupra realităţii, ochiul este totodată un receptor al luminii. El prezintă o tainică legătură cu facultatea sensibilă a contemplării a tot şi a toate cele ce au fost manifestate în cadrul Creaţiei de Dumnezeu Tatăl.
Ochiul include, de asemenea, un sens simbolic foarte interesant ce se află într-un raport tainic, complex cu ideea de ax şi cu ideea de centru.

Axul lumii
 
 
Axul lumii simbolizează trecerea, pasajul vertical între sfera terestră şi sfera cerească ce este situată în centrul Macrocosmosului. El este în acelaşi timp rază a cercului, rază a sferei şi rază a soarelui; şi întotdeauna este considerat purtător al luminii. Filozoful Platon îl descrie ca: „ax luminos al diamantului”, ceea ce, în viziunea marilor iniţiaţi, dezvăluie unul dintre aspectele a ceea ce în cadrul tradiţiei tibetane se numeşte VAJRA (VAJRA are atât sensul de trăsnet, cât şi de diamant).
Binecunoscuta scară a lui Iacob despre care se vorbeşte în tradiţia creştină este, de asemenea, identificată cu axul lumii, fiind un enigmatic loc de trecere sau un pasaj între pământ şi cer.
Tot astfel crucea adeseori reprezentată între soare şi lună în străvechile figurări medievale este o imagine a axului lumii.
Anumiţi iniţiaţi precizează că această identificare a crucii cu axul lumii se află în mod evident enunţată în deviza ordinului călugăresc Chartraux, în limba latină: „Stat crux dum volvitur orbis” (Crucea rămâne neclintită când pământul se învârte).

Simbolul globului lumii prezintă o cruce ce domină polul terestru şi este o impresionantă şi foarte semnificativă modalitate de identificare cu axul lumii. Totodată, acest simbol evidenţiază o uimitoare modalitate de evocare alchimică a hieroglifei pământului şi este emblema puterii imperiale.

În ceea ce priveşte anumite simboluri ce pot fi identificate cu axul lumii, se cuvine să semnalăm arborele, scara şi crucea, precum şi muntele central ce ocupă un loc cu totul aparte în sânul reprezentărilor simbolice ale axului. Ştiinţa simbolurilor ne indică faptul că lancea, suliţa şi chiar cupa ce figurează la loc de cinste printre elementele fundamentale ale legendei Graalului sunt comparabile cu muntele central.

Lumina dumnezeiască
 


Lumina supranumită Aor în tradiţia Cabalei intervine în sânul manifestării dumnezeieşti ca un moment de discontinuitate în ceea ce s-ar putea numi procesul complex de dezvoltare a fiinţei, moment pe care cei iniţiaţi îl consideră cel mal adesea drept „în mod absolut unic”, iar în cadrul acestui moment, sub acţiunea razei cereşti, o misterioasă vibraţie ce corespunde acelui fundamental „fiat lux” cosmogonic iluminează ansamblul haosului şi ansamblul tuturor posibilităţilor.
Toate tradiţiile autentice ale revelaţiei pline de înţelepciune îl identifică pe Dumnezeu Tatăl cu lumina. Cărţile Vechiului Testament şi chiar Evangheliile ne vorbesc despre această relaţie tainică extrem de strânsă între Dumnezeu şi lumină şi afirmă că, în realitate, rostirea dumnezeiască creatoare (logosul dumnezeiesc) este lumina lui Dumnezeu ce vine şi se manifestă în această lume.
Apostolul Ioan spune „Dumnezeu este lumină”. În cadrul tradiţiei islamice se afirmă de asemenea: „Allah este lumina cerurilor şi a pământului”.

Cel iniţiaţi descriu cel mai adesea astfel această apariţie bruscă a luminii: prin intermediul unei misterioase acţiuni a Spiritului suprem universal (PARAMATMAN) este proiectată raza cerească ce se reflectă apoi pe oglinda apelor primordiale. Iar astfel ea este îmbrăţişată în sânul acestora, este închisă şi din acea scânteie dumnezeiască apare germenul spiritual necreat care există în cadrul universului potenţial, BRAHMANDRA (în limba sanscrită) sau oul lumii. Astfel apare această determinare, pe care tradiţia hindusă o desemnează ca fiind Hiranyogarbha sau, altfel spus, embrionul de aur.

În fiecare fiinţă umană, aceasta scânteie enigmatică a luminii dumnezeieşti inteligibile constituie o sui-generis unitate fragmentară, incompletă, parţială. Dar pe măsură ce ajunge să se dezvolte în mod gradat aşa cum trebuie, reuşeşte să se identifice în act cu supergigantica şi misterioasa unitate dumnezeiască totală, cu care ea este într-adevăr identică în putere, în potenţialitate, deoarece conţine în sine însăşi esenţa indivizibilă a luminii, tot aşa cum natura tainică a focului este conţinută în întregime în fiecare scânteie.

Apoi ea ajunge să se iradieze în cadrul unui proces de expansiune grandioasă şi face să apară cea mai perfectă înflorire a tuturor posibilităţilor fiinţei, supranumită deplină stare de îndumnezeire.

Cu privire la această aşa zisă lumină inteligibilă, este necesar să reţinem că lumina ce simbolizează cunoaşterea este reprezentată cel mai adesea sub forma unui soare, mai ales când este pusă în acţiune cu intuiţia superioară directă ce îi permite omului să participe într-un mod indescriptibil la claritatea dumnezeiască şi să îi confere cunoaşterea imediată, fără oglindire, care este în realitate o comuniune profundă cu adevărul ultim dumnezeiesc, adevărul esenţial.

Această cunoaştere a inimii ce face să survină în universul fiinţei umane percepţia, fără a fi nevoie de intermedierea luminii rostirii dumnezeieşti creatoare sau, altfel spus, a logosului dumnezeiesc, este identificată cu soarele spiritual, care este autentica inimă a lumii ce rezidă în eternul feminin MAHA SHAKTI, unde îşi are totodată sălaşul prezenţa dumnezeiască din tabernacul şi din inima celui credincios, în Dumnezeu.

De altfel, în sfera lumii materiale, lumina albă primordială ce simbolizează principiul suprem în fiinţa sa conţine toate culorile, precum şi toate nuanţele care nu sunt în realitate decât rezultanta unei diferenţieri a acestei lumini primare primordiale.

Este de asemenea perfect adevărat că atunci când se recunosc, aşa cum este necesar, ansamblul celor şapte culori ce constituie totalitatea culorilor ce devin vizibile atunci când lumina albă trece printr-o prismă transparentă, în felul acesta este realcătuită şi ne apare din nou lumina albă, originară.

Centrul suprem
 


Ceea ce în tradiţia milenară a înţelepciunii se numeşte centru intervine în aproape toate simbolurile tradiţiilor autentice sau, cel puţin, un astfel de centru participă într-o măsură mai mare sau mai mică în cadrul tuturor simbolurilor existente. Se poate de asemenea vorbi despre o poziţie eminentă ocupată de centru în înţelegerea sensului fundamental a tot şi a toate cele ce există în cadrul Creaţiei şi Manifestării dumnezeieşti.

Tocmai de aceea se poate spune că simbolistica centrului este un element esenţial. Origine invizibilă, ax şi punct primar primordial a tot şi a toate cele ce există în cadrul Creaţiei şi Manifestării dumnezeieşti, centrul este simbolul, este imaginea, este locul unităţii dumnezeieşti primordiale.

Dincolo de aparenţe, centrul este acela care, prin intermediul activităţii sale radiante, face să apară tot şi toate cele ce există în cadrul Creaţiei şi Manifestării dumnezeieşti.

Centrul este un punct focar sursă, este fundamentul şi principiul suprem, este emblema ordinii dumnezeieşti a lumii, a echilibrului şi a verticalităţii perfecte, iată de ce perfecţiunea figurii punctului în centrul cercului ce este apoi transpusă în simbolul roţii îi este adeseori asociată.

În cadrul tradiţiei orientale, atunci când se vorbeşte despre un astfel de centru esenţial, se foloseşte expresia „mijlocul cel invariabil” ce este un punct focar al manifestării, al activităţii enigmatice a cerului ce ne aminteşte de permanenţa, de fixitatea, de invariabilitatea şi imuabilitatea centrului.

Centrul evocă fixitatea absolută a principiului suprem dumnezeiesc, imobilitatea sa fiind un sui-generis ecou vizibil al eternităţii unităţii dumnezeieşti. Punct focar interior a tot şi a toate cele ce există în cadrul Creaţiei şi Manifestării dumnezeieşti, ax al rotaţiei ciclului devenirii, centrul suprem este de asemenea centrul lumii, în mod evident baza întregii dezvoltări universale, macrocosmice şi în mod egal punctul final, încununarea unde se reîntorc, unde revin ansamblul formelor întregii creaţii şi manifestări dumnezeieşti.

Având în vedere că tot şi toate cele ce apar şi există în cadrul Creaţiei şi Manifestării dumnezeieşti au origine, această origine este în mod necesar destinaţia lor ultimă. După ce toţi şi toate cele au fost îndepărtate cât se poate de provizoriu de altfel, de principiul suprem, este necesar într-o manieră imperativă să se reîntoarcă, să revină acolo, în centrul suprem.

Centrul suprem este, prin urmare, simbolul prin excelență al permanenței principiului fundamental dumnezeiesc. El este alfa şi omega, originea principială, mijlocul şi sfârşitul. Este necesar să subliniem că punctul focar central ce apare în tradiţia Cabalei ca fiind sfântul palat sau pământul sfânt al templierilor este desemnat în ezoterismul islamic drept: „popasul dumnezeiesc” ce uneşte întotdeauna toate contradicţiile şi antinomiile.

Centrul suprem ordonă tot şi toate cele prin activitatea sa enigmatică ce nu acţionează. Aceasta explică faptul că reîntoarcerea la origine sau, altfel spus, revenirea la centrul suprem, este considerată în cadrul tradiţiei ezoterice taoiste o intrare şi o rămânere în starea esenţială de repaos, o identificare plenară neîncetată cu realitatea teribilă a vidului beatific, cu axul imobil pe care se sprijină întreaga Creaţie şi Manifestare dumnezeiască.
Dacă anumite ştiinţe, precum geometria şi astrologia, se referă în mod constant şi sunt într-o manieră totală în mod direct conexe cu noţiunea de centru, mai ales în cadrul arhitecturii, constructorii au urmărit fără încetare să facă să devină perceptibilă importanța centrului.

Iar aceasta explică faptul că toate edificiile tradiţiei, cum ar fi piramidele Egiptului sau aproape toate templele hinduse şi chiar catedralele civilizaţiei europene ridicate în Evul Mediu sunt, dincolo de aparenţe, nişte retranspuneri vizibile ale centrului suprem şi totodată referinţe la aspectul fondator şi axial al imobilităţii mijlocului, al polului transcendent, al eternităţii dumnezeieşti imuabile.

Aspecte ezoterice
 


Nu este o întâmplare că se numeşte „ochi” spaţiul ce permite trecerea firului axial în cazul boabelor rozariului (a şiragului pentru mătănii). De asemenea, după cum ştim, se vorbeşte adeseori despre ochiul roţii, ce evocă butucul roţii unde vin şi se unesc, se reîntâlnesc, se regăsesc spiţele diferite. La fel este şi pentru ochiul acului sau pentru inelul lui Horus, ce are drept funcţie să primească firul pentru a-l purta şi pentru a-l ghida în timpul activităţii specifice.

În cadrul tradiţiei milenare a înţelepciunii este evocat adeseori enigmaticul ochi al inimii care, în cadrul ezoterismulu islamic este numit „ayn-el-Qalb”, iar în felul acesta se face o referire la intuiţia superioară intelectuală ce prezintă o anumită legătură cu activitatea învelişului supramental VIJNANAMAYA KOSHA.

Totodată, în acest mod se face o referire la intuiţia intelectuală superioară, ce iluminează conştiinţa fiinţei umane prin intermediul unei comunicări complexe tainice, directe şi care nu poate fi descrisă în cuvinte.
Nu este de asemenea o întâmplare, ci o tainică necesitate, faptul că anumite tradiţii autentice spirituale desemnează soarele drept ochiul zilei, iar luna ochiul nopţii. Veritabila semnificaţie a caracterului macrocosmic al ochiului este, din punct de vedere metafizic, de o anvergură profundă ce interesează în mod direct fiinţa umană, mai ales atunci când este vorba de trezirea, dinamizarea şi integrarea posibilităţilor ei dumnezeieşti superioare.

Atunci când este considerat într-o anumită perspectivă, descoperim că ochiul cosmic sau ochiul macrocosmic prezintă drept corespondenţă în universul fiinţei umane enigmatica deschizătură supranumită în limba sanscrită BRAHMARANDRA, un punct focar prin care spiritul se înalță şi evadează din starea sa inferioară şi materială pentru a se proiecta şi a rămâne în realitatea enigmatică a nemanifestării sau altfel spus, a nefiinţei.

Deschizătura lui BRAHMARANDRA este poarta dumnezeiască superioară, locul de trecere, pasajul cel mai înalt, elementul axial ce încoronează fiinţa spirituală.
Tot acolo se află ceea ce yoghinii avansaţi şi marii înţelepţi numesc, în unanimitate, „ochiul suprem al lumii”, poarta cea îngustă care în Evanghelii este aceea ce permite un acces direct şi fulgerător la Împărăţia Cerurilor, la împărăţia Tatălui Ceresc, Dumnezeu.
Referitor la importanţa ochiului, este necesar să amintim despre cel de-al treilea ochi, care nu este altceva decât centrul subtil de forţă AJNA CHAKRA, care împodobeşte fruntea marelui zeu SHIVA. Este necesar să precizăm însă că nu este cazul să confundăm cel de-al treilea ochi cu așa-zisul ochi macrocosmic ce prezintă o tainică şi fundamentală legătură cu SAHASRARA, centrul subtil esenţial de forţă care face cu putinţă accesul rapid, pentru lungi perioade de timp, la stările superioare sublime dumnezeieşti ale fiinţei. Printre altele, ochiul macrocosmic simbolizează trezirea simţului eternităţii, cunoaşterea dumnezeiască superioară şi omniprezenţa dumnezeiască.

Acest ochi macrocosmic este, s-ar putea spune, ochiul universal, ochiul absolut, ce îşi întinde şi îşi extinde privirea asupra celor trei universuri ce alcătuiesc macrocosmosul, universul fizic, universul astral şi universul cauzal. Mai mult decât atât, prin intermediul acestui ochi universal, absolut, Dumnezeu Tatăl contemplă instantaneu şi fără încetare toate tărâmurile paralele ce există în universul astral.




Tradiţia milenară a înţelepciunii menţionează că un anumit gen de privire, un anumit mod de a privi, specific în cazul dinamizării perfecte şi armonioase a celui de-al treilea ochi, reduce aproape totul la starea de cenuşă, distruge aşadar orice manifestare.
Dar de îndată ce succesiunea este transmutată fulgerător în simultaneitate, tot şi toate cele ce există în cadrul Creaţiei şi Manifestării dumnezeieşti ni se revelează şi rămân în eternul prezent, astfel că această distrugere este aparentă, deoarece în realitate ea nu este decât o transformare în sensul cel mai riguros etimologic al acestui cuvânt.

Considerăm că este necesar să amintim că din cauza unei anumite căderi, a unei involuţii, fiinţa umană a fost privată de utilizarea firească şi neîncetată a funcţiilor celui de-al treilea ochi. În cadrul tradiţiei milenare a înţelepciunii, aceasta este ceea ce cei iniţiaţi numesc „lapsit exills”, piatra ce a căzut de pe fruntea lui Lucifer, pe care el o deţinea la origine.
Se menţionează că descoperirea Graalului este singura în măsură să facă astfel cu putinţă restituirea acestei pietre misterioase.

Toate acestea au în mod evident o anumită legătură cu celebra frază ermetică: „Visita interiora terrae rectificando invenues occultum lapidem”, condensată prin formula „vitriol” a alchimiştilor iniţiaţi. Ea este băutura sau elixirul nemuririi ce dezvăluie fiinţelor umane ce ating un înalt grad de înţelepciune, realitatea grandioasă beatifică a eternităţii dumnezeieşti.

Considerăm că este necesar să amintim că cel de-al treilea ochi este, de asemenea, ochiul ce figurează în centrul literei delta în cadrul simbolisticii masonice şi, cu toate că se spune că integrează într-un singur ansamblu reprezentarea principiului suprem ce este încarnat prin intermediul triunghiului şi prin ochiul omnipotenţei sale providenţiale ce percepe tot şi toate cele în sânul Creaţiei şi Manifestării dumnezeieşti, în realitate, acest simbol masonic a fost deviat şi actualmente prezintă un simbolism satanic pe care nu considerăm necesar să-l analizăm aici, căci nu prezintă importanţă din punct de vedere spiritual.

Citiţi partea a doua a articolului.

 

yogaesoteric
25 mai 2017


Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga