Herculane 2017: învățături milenare aduse la lumină, roade spirituale, momente extatice de comuniune cu natura și de descoperire a lui Dumnezeu

 

Pentru miile de practicanți yoga care au descoperit valoarea învățăturilor primite în cadrul Școlii de Yoga MISA, fiecare tabără spirituală este un prilej de a face veritabile salturi pe calea spirituală, de a-L descoperi pe Dumnezeu și de a primi cu entuziasm darurile pe care El le oferă din plin într-un astfel de cadru. În inima naturii, în ambianța feerică din stațiunea Băile Herculane, cei care caută răspunsuri vii la marile întrebări ale vieții s-au întâlnit din nou și în acest an pentru a practica yoga la unison și pentru a avea acces la învățături spirituale milenare, aduse la lumină prin munca profesorului de yoga Gregorian Bivolaru.

Tabăra Spirituală Yoghină de Vacanță de la Herculane, care se desfășoară în fiecare primăvară, de peste două decenii, este locul în care s-au oferit pentru prima dată pe planetă unele inițieri spirituale unice. Aici a avut loc prima meditație în spirală yang de inducție a stării de eliberare spirituală prin miracol divin, aici a început inițierea Krishna, ca să amintim doar două dintre ele. Tot la Herculane a avut debutul concursul Miss Shakti, un omagiu adus frumuseții, spontaneității și rafinamentului, o celebrare plină de viață a Eternului feminin.

Tabăra din acest an a avut ca temă Taina dezvăluită și aprofundată în mod gradat a Atributelor dumnezeiești. Acestea sunt chei ezoterice și modalități eficiente de a explora diferite fațete ale naturii misterioase a lui Dumnezeu. În cadrul activităților yoghine de la Herculane din 2017 au avut loc nu mai puțin de 22 de exemplificări de conştientizare intensă, amplă şi profundă, în universul lăuntric al fiecărui participant, a energiei subtile, sublime, tainice a câte unui atribut dumnezeiesc. Printre acestea, s-au numărat Atributului Dumnezeiesc al Binelui Dumnezeiesc, al Iertării, al Omnipotenței, al Perseverenței, al Răbdării, al Sfințeniei, al Perfecțiunii, al Mulțumirii, al Curajului, al Frumuseții, al Iubirii, al Regenerării, al Nemuririi, al Abnegației și al Libertății Dumnezeiești. În felul acesta, participanții au avut șansa minunată de a intra în comuniune cu Dumnezeu și de a-L cunoaște și recunoaște în interiorul ființei lor prin intermediul atributelor Sale divine.

În plus față de taberele anterioare – fiecare a avut ceva nou și inedit față de precedentele – în acest an la Herculane programul a cuprins foarte multe activități practice, de la meditații yoghine pe teme diverse (de comuniune cu Marile Puteri Cosmice, cu SHIVA, INDRA și GANESHA, între altele), la tehnici spirituale variate (PHO-WA; evocarea și vehicularea în ființă a unor curenți subtili colorați; tehnica pentru trezirea și dinamizarea celui de-al treilea ochi), până la exerciții de HATHA YOGA realizate zilnic la unison.

Buchetul cunoașterii spirituale care este oferit participanților în fiecare an este de asemenea uimitor de bogat și surprinzător prin mulțimea temelor abordate: Legea Dăruirii Oculte; Legea Energiei Oculte; Legea Afinității Oculte; capcanele egoului; aventura inițiatică; trupul ființei umane; colosala energie KUNDALINI SHAKTI precum și multe altele. Și în acest an, participanții s-au bucurat de conferințe noi inițiatice pregătite și trimise prin poștă, cu multă generozitate, de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru.

Din programul taberei nu au lipsit nici de această dată spiralele yang, evenimente devenite emblematice pentru școala noastră de yoga. De asemenea, la Herculane au avut loc și inducţia stării de transă benefică romantică, două spectacole spirtitual-artistice, conferinţe şi exemplificări speciale pentru femei şi bărbaţi, dar şi activităţi ale Mişcării Charismatice Teofanice. Iar natura s-a dovedit a fi ea însăși un mijloc încântător de a descoperi prezența lui Dumnezeu.

Adesea Natura pare să participe la unison la activitățile spirituale ale taberei, fenomene spectaculoase, care uimesc și încântă deopotrivă, corelate cu temele abordate, făcându-și apariția.

În acest an, în timpul meditației de comuniune cu sufletele popoarelor reprezentate de yoghinii prezenţi în tabără – care s-au rugat lui Dumnezeu să ajute planeta Pământ să realizeze cu succes ascensiunea într-un nou ciclu al evoluţiei ei, SATYA YUGA – a apărut pe cerul stațiunii un spectaculos curcubeu dublu.

Amintim cu această ocazie și apariția pe 8 mai 2010, a unui curcubeu circular în jurul Soarelui, un uluitor fenomen prin care Dumnezeu și-a făcut simțită prezența cu puțin timp înainte de a avea loc o conferință despre tainele teofaniei.

În tabăra de la Herculane, yoghinii care au dorit şi-au putut testa gratuit gradul de dinamizare a câmpului subtil bioenergetic cu ajutorul unui aparat conceput special pentru aceasta, iar câștigătorii au primit ca premiu pentru faptul că iată, practica lor spirituală dă roade evidente, posibilitatea de a participa gratuit în următoarea tabără de la Herculane.

Postul local de televiziune Info CS a fost prezent anul acesta la multe dintre activitățile taberei, reflectând cu obiectivitate evenimentele și atmosfera specifică, efervescentă.

Cei care nu au reușit să ajungă la Herculane s-au putut conecta la unison la principalele activități din cadrul acestei veritabile sărbători spirituale, prin transmisiile live oferite de postul online MISA SENZATIONAL TV.

Taberele yoghine de vacanţă organizate în România de Şcoala de yoga MISA sunt la ora actuală unice pe această planetă, atât prin evenimentele incluse în program, cât şi prin numărul mare de fiinţe umane care participă, pline de entuziasm, la ele. Ele indică deja că profeţiile indianului Sundar Singh despre România – că această ţară va avea un rol esenţial în trezirea unei noi spiritualităţi planetare, autentice – se vor realiza. Astfel, fiecare dintre cei care vin în aceste tabere are şansa de a lua parte activ şi plin de dăruire la acţiuni spirituale de mare anvergură, contribuind în felul acesta în mod direct la evoluţia spirituală a umanităţii şi a planetei Pământ.

 

yogaesoteric
31 mai 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More