Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Articole >
Comisarul european pentru Sănătate, Vytenis Andriukaitis, îi insultă pe cei care se opun vaccinării


„Rușine anti-vacciniștilor! Decesul fiecărui copil care a murit de rujeolă în Europa cade în responsabilitatea celor care răspândesc astfel de minciuni în media”


Comisarul european pentru Sănătate, Vytenis Andriukaitis, s-a arătat foarte îngrijorat de situaţia din România, unde, potrivit datelor oficiale, se înregistrează cea mai mare epidemie de rujeolă din Europa: 24 de copii au murit până acum din cauza acestei boli care poate fi prevenită. Majoritatea cazurilor au apărut în comunități cu o acoperire foarte scăzută a vaccinării și, în ultimii ani, în mai multe județe frecvența vaccinării anti-rujeolă a scăzut cu mult sub pragul de siguranță de 80%, susține Ministerul Sănătății.
 


Deși toate canalele media principale au repetat obsesiv tema epidemiei de rujeolă pentru a înspăimânta populația și a o convinge să accepte legea vaccinării obligatorii, în realitate, „teribila amenințare” este o scorneală statistică, datele fiind abil scoase din context și prezentate de așa manieră încât să genereze panica. Pentru a vă edifica în această direcție, vă invităm să citiți articolele Statistici și vaccinuri și Cine sunt cei 22 de copii care au murit, conform datelor oficiale, din cauza rujeolei, care demască această înșelătorie.

Presiunea enormă care se face (inclusiv de la nivel internațional) pentru adoptarea legii vaccinării obligatorii este evidențiată și de interviul realizat de HotNews cu comisarul european pentru Sănătate, medicul Vytenis Andriukaitis, ale cărui răspunsuri sunt neobișnuit de dure pentru un înalt oficial al Comisiei Europene.

Vlad Mixich: Sunteți medic. Care este primul gând atunci când aflați că într-o țară europeană în secolul 21 peste 20 de copii au murit din cauza rujeolei, o boală care poate fi 100% prevenită?

Vytenis Andriukaitis: Ne pare tuturor foarte rău pentru aceste pierderi și transmit condoleanțe familiilor. Cunosc datele care ne arată că România are mari probleme cu frecvența scăzută a vaccinării. În ultimul an, peste 4800 de cazuri de rujeolă au fost raportate în România și cifrele sunt foarte foarte îngrijorătoare. Și foarte dureroase. Sunt foarte îngrijorat în legătură cu această situație și o urmărim atent prin intermediul Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC).

Solicit din nou României să ne spună cu ce putem ajuta. În prezent avem raportate epidemii de rujeolă în alte 15 țări europene, dar cele mai multe cazuri sunt în România. Vrem să lucrăm împreună pentru ca în România să crească nivelul de conștientizare al importanței vaccinării și care sunt posibilele consecințe ale nevaccinării.

V.M.: Mișcarea anti-vaccinare a devenit tot mai vizibilă în ultimii ani în România.

Vytenis Andriukaitis: Știu că aveți o mișcare anti-vaccinare puternică și că indecizia de a vaccina este destul de mare. Dar vreau să transmit un mesaj foarte clar: vaccinarea este un instrument medical dovedit științific. Vaccinurile ne ajută să salvăm vieți! Este un fapt, nu mai este ceva dubitabil. Este un fapt! Celor care totuși nu cred: priviți în urmă cu 45 de ani când în fiecare an mureau 2,5 milioane de copii din cauza acoperirii vaccinale scăzute. E cât se poate de clar că vaccinurile sunt benefice. Sunt foarte nefericit din cauza mișcării anti-vaccinare. Aș fi mai mult decât deschis să am o întâlnire cu ei și să le explic de ce ceea ce ei susțin este înșelător.

V.M.: Există părinți care nu au încredere că autoritățile iau suficiente măsuri pentru a asigura siguranța vaccinurilor. Care sunt procedurile prin care un vaccin este aprobat în Uniunea Europeană?

Vytenis Andriukaitis: Toate vaccinurile sunt sub controlul strict al regulilor și cerințelor europene. Toate vaccinurile sunt strict controlate de către Agenția Europeană a Medicamentului. Este absolut imposibil să avem vaccinuri care să nu fi trecut printr-un control de calitate și evaluare foarte riguros. Dacă ceva s-ar întâmpla, toate acele vaccinuri ar fi imediat retrase de pe piață pentru că Uniunea Europeană are un mecanism de control foarte puternic și există control și la nivel național. Vaccinurile produse în fabrici din Europa reprezintă 80% din producția globală de vaccinuri și o parte semnificativă din vaccinurile produse în Europa sunt exportate peste tot în lume. Vă imaginați ce s-ar întâmpla dacă nu am urma cele mai stricte reguli de asigurare a siguranței vaccinurilor?

Desigur că vaccinurile au anumite efecte secundare pentru că sunt niște medicamente foarte specifice, dar toate aceste efecte secundare sunt strict monitorizate de experți. Nu există niciun motiv să susții că produsele medicamentoase europene sunt periculoase. După cum știți, cu mai mulți ani în urmă când se foloseau alte tehnologii au apărut câteva probleme cu unele ingrediente dar au fost imediat evaluate, vaccinurile au fost controlate și retrase de pe piață. Astăzi nimeni nu poate furniza vaccinuri în Uniunea Europeană fără un control paneuropean. Vaccinurile nu sunt controlate doar la nivel național.

V.M.: În România este în dezbatere un proiect de lege a vaccinării. Controversa este vaccinare obligatorie versus vaccinare ca o condiție pentru intrarea copiilor la școală versus nicio condiție sau obligație. Ce poziție aveți privitor la acest subiect?

Vytenis Andriukaitis: Statele membre decid în acest subiect, dar avem o privire de ansamblu: 17 state membre UE au vaccinarea obligatorie pentru bolile copilăriei. Toate țările au propriile programe naționale de vaccinare și unele vaccinuri sunt obligatorii, altele nu. Personal susțin vaccinarea obligatorie în special în acele patologii pentru care avem vaccinuri absolut sigure și eficiente. În plus, este obligația noastră să îndeplinim Convenția drepturilor copilului. Această convenție încurajează toate statele membre să garanteze cel mai mare nivel posibil de protejare a drepturilor copilului. Nu este doar obligația părinților, ci este și obligația statelor și a guvernelor.

V.M.: În România au existat câteva talk-show-uri faimoase unde unor anti-vacciniști li s-a oferit posibilitatea să-și disemineze nestingherit opiniile fără niciun medic sau specialist prezent în studio. Ce mesaj aveți pentru producătorii acestor show-uri?

Vytenis Andriukaitis: Suntem cu toții responsabili, întreaga societate, toți producătorii de show-uri media sunt responsabili să transmită informații și explicații adevărate și corecte științific. Astăzi e foarte simplu să citești argumentele științifice pe site-urile Organizației Mondiale a Sănătății sau ECDC. Vreau să fiu foarte clar: decesul fiecărui copil care a murit de rujeolă în Europa cade în responsabilitatea celor care răspândesc astfel de minciuni în media, iar cei care fac asta fără argumente științifice sunt în egală măsură responsabili. Rușine anti-vacciniştilor! E o rușine să creezi în secolul 21 acest tip de neîncredere. Vă rog să vă gândiți la acei părinți care acum suferă din cauza unei pierderi care putea fi prevenite 100%. Vă puteți imagina durerea acestor părinți?

Astăzi oamenii se simt în siguranță pentru că avem această imunitate colectivă, suntem înconjurați de această imunitate de comunitate și cei care nu sunt vaccinați sunt în siguranță tot datorită ei. Astăzi, în Brazilia rujeola a fost eradicată, dar în România nu. România este o țară dezvoltată, membră a Uniunii Europene dar unde se moare de rujeolă. În Brazilia nu mai există rujeolă și oamenii de acolo ne-au rugat să-i ajutăm cu vaccinuri împotriva febrei galbene pentru că au văzut cât de multă suferință răspândesc în jur toate aceste boli. Anti-vacciniștii ar trebui să le mulțumească celor din jur care sunt vaccinați pentru că mulțumită lor sunt și ei în siguranță. Eu sunt vaccinat pentru că astfel nu mă salvez doar pe mine, ci și pe cei din jurul meu.




V.M.: Unii anti-vaxxeri vor spune probabil că apărați interesele industriei farmaceutice. De ce v-ar crede părinții pe dumneavoastră și nu pe ei?

Vytenis Andriukaitis: Sunt chirurg cardiovascular. Când operez folosesc instrumente care sunt produse de industrie. Dacă în timpul unei operații folosesc un instrument produs de, să spunem Siemens, asta înseamnă că apăr interesele Siemens? Acest tip de logică este complet absurdă. I-aș întreba pe anti-vaxxeri de ce nu dau vina pe industria auto atunci când își conduc mașinile, de exemplu? Tipul acesta de logică este pur populism.

V.M.: România trece și printr-o criză de vaccinuri, în ultimele luni o criză chiar a vaccinului anti-rujeolă. Cauzele sunt complexe, dar autoritățile române au descoperit că, în plină epidemie, vaccinurile anti-rujeolă sunt exportate paralel în vestul Europei. Cum comentați acest fenomen?

Vytenis Andriukaitis: Vrem să ajutăm România să depășească această problemă care are cauze diferite. În primul rând, există puțini producători de vaccinuri și ei produc nu doar pentru Europa, ci pentru toată lumea. E foarte dificil să garantezi sustenabilitatea producției de vaccinuri fără mecanismele financiare care să permită asta. Astăzi avem un grup mare de țări decise să cumpere vaccinuri împreună și să garanteze stabilitatea resurselor financiare necesare. Ne mișcăm foarte repede în această direcție. Există șanse bune să soluționăm problema crizei vaccinurilor prin mecanisme comune de achiziție. Voi ruga statele UE să coopereze mai mult în acest domeniu și vreau să discutăm cum putem ajuta România și cum putem facilita ca alte state membre să fie solidare și să poată oferi imediat ajutor României ca să-și rezolve problema crizei vaccinurilor.

V.M.: Guvernul României a solicitat sprijinul Comisiei Europene cu privire la o interzicere a exportului paralel cu vaccinuri.

Vytenis Andriukaitis: Nu e ușor să discutăm această problemă fără să avem cifre reale pentru că exportul paralel este prevăzut în legislația UE și statele membre au dreptul să-l interzică doar dacă există suficiente dovezi. Dacă România are suficiente dovezi atunci poate cere Comisiei Europene să fie de acord cu o interdicție, dar discuția trebuie să aibă la bază cifre foarte concrete. O discuție telefonică nu este suficientă.”

Într-un stil neomarxist, comisarul pentru Sănătate al Uniunii Europene i-a insultat pe cei care se opun vaccinării, susţinând că „decesul fiecărui copil care a murit de rujeolă în Europa cade în responsabilitatea celor care răspândesc astfel de minciuni în media”.

Comisarul european nu spune însă, iar reporterul a „omis” să îl întrebe, în responsabilitatea cui cad problemele de sănătate apărute ca urmare a vaccinării... Cumva în responsabilitatea producătorilor de vaccinuri şi a propagandiştilor pro-vaccinare? Dar minciuna Ministerului Sănătăţii în cazul morţii actorului Toni Tecuceanu, despre care au spus că „a murit din cauza gripei porcine”, deşi s-a dovedit ulterior ca a murit din cauza unei infecții intraspitalicești, în responsabilitatea cui cade? Acea monstruoasă minciună a fost folosită pentru a-i determina pe oameni să se vaccineze preventiv.

După cum vedeţi, pe aceşti indivizi agresivi, aroganţi şi tupeişti care conduc UE nu îi interesează deloc, dar deloc, sănătatea oamenilor. Ei tot vorbesc despre sănătate. Dacă tot le pasă aşa de mult de sănătatea noastră, de ce permit hrana chimicalizată? De ce permit Codex Alimentarius? De ce permit existenţa Organismelor Modificate Genetic promovate şi create de către Monsanto?

Nu ne aşteptăm la un răspuns. Aceste întrebări ne arată că totul este o minciună, atunci când globaliştii ne vorbesc despre „sănătate”. Globaliştii sunt disperaţi să reducă populaţia Pământului, aşa cum au spus-o de nenumărate ori (de exemplu: David Rockefeller, Henry Kissinger, Bill Gates etc.).


Citiți și:
Autoritățile americane recunosc implicit că vaccinurile provoacă autism, acordând despăgubiri de milioane de dolari unor copii afectați
Vaccinurile, mercurul şi banii murdari – un mesaj de la Robert F. Kennedy jr.
Bill Gates recunoaşte că vaccinurile sunt folosite pentru reducerea populaţiei la nivel mondial

 

yogaesoteric
31 mai 2017


Articole publicate recent

> 17 OctombrieUltima demență ecologică a stângii: defrișarea la ras a pădurilor, pentru biomasă energetică «verde»

> 16 OctombrieFalsele stațiuni de lux folosite ca paravan pentru exploatarea petrolului. Insulele THUMS din largul Californiei…

> 15 OctombrieDr. prof. Vasile Astărăstoae: Cercetarea pe subiecți umani – abuzurile asupra deținuților

> 15 Octombrie«Insula Gunoaielor», micul petic de pământ nelocuit din Pacific în care zilnic ajung câteva tone de deșeuri din plastic

> 14 OctombrieLustragiul şi criza financiară

> 14 Octombrie6 milioane de români au fost interceptați în mod abuziv

> 13 OctombrieProf. dr. Pavel Chirilă: «Înțelegeți că dacă sunteți atei nu sunteți mai valoroși în planul științific»

> 12 OctombrieMii de angajați ai Google i-au cerut gigantului IT să nu mai colaboreze cu armata americană

> 11 OctombrieIată statul paralel!

> 10 OctombriePărintele minimalist sau revenirea la bunul simț

> 9 OctombrieSlugi, trădători, marionete și manipulați. Hoţia cu democraţia

> 9 OctombrieRealitatea violentă a Suediei a spart imaginea cosmetizată

> 9 OctombrieLiceu din China. Recunoaștere facială pentru vânarea elevilor «leneși»

> 9 OctombrieBăsescu a făcut public un document secret al SRI care arată un mod de lucru atunci când este vorba de eliminarea unor oameni politici incomozi

> 8 OctombrieStudiu: Europa post-creștină?

> 8 OctombrieNASA a lansat o sondă care «va atinge» Soarele

> 7 OctombrieOamenii de știință au constatat 1.500 de diferențe genetice între bărbați și femei, distrugând argumentele teoriei de gen

> 7 OctombrieOsho – Societatea actuală te vrea prost

> 6 OctombrieAcad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române: «A încredința copilul unor cupluri de homosexuali e de neconceput…»

> 6 OctombrieBasarabia și rușii – Un articol document scris de Mihai Eminescu

> 6 OctombrieCineva distruge stratul de ozon al Pământului

> 5 OctombrieVisa visează să-ți transforme întreaga locuință într-o casă de marcat

> 5 OctombrieIsraelul propune o lege care criminalizează filmarea soldaţilor care comit încălcări ale drepturilor omului

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga