Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Un cuplu a folosit cea mai simplă rețetă și s-a vindecat rapid de o boală gravă

 

Un cuplu se confrunta cu probleme mari de sănătate. Bărbatul (fost redactor de ziar) era o personalitate în cercurile muzicale și artistice. Era iubit pentru volubilitatea sa și spiritul său prietenos. Soția lui se bucura de același respect. Ea era foarte bolnavă (sursa nu indică de ce anume suferea), așa că cei doi s-au mutat la țară, unde trăiau pe jumătate în pustnicie.

Horace, acesta era numele bărbatului, suferise două infarcte, unul dintre ele fiind destul de grav. Soția lui se simțea cu fiecare zi mai rău, iar el era profund îngrijorat de starea ei. El se tot întreba dacă ar putea apela la un anume izvor de putere care să-i ajute să se pună pe picioare, din punct de vedere fizic și să recapete sentimente noi de speranță și de forță. Cum vedea el lucrurile, totul era doar o succesiune de descurajări, de înfrângeri.

Dr. Norman Vincent Peale, pastor principal la Biserica Marble Collegiate din New York, fondatorul Institutului pentru Religie și Sănătate – o clinică religioasă-psihiatrică – și al revistei Guedeposts (care a avut un tiraj de peste 4 milioane de exemplare), i-a dat o rețetă simplă. Trebuia să citească Noul Testament și Psalmii până când mintea lui avea să fie plină de învățăturile lor. I-a oferit și sugestia obișnuită de a memora unele pasaje.

Cu alte cuvinte, Horace a fost sfătuit să-și lase viața în mâinile Domnului, crezând cu toată puterea că Dumnezeu îi dăruia putere. Soția lui trebuia să facă la fel. Ambii trebuiau să creadă cu tărie că erau călăuziți în cele mai nesemnificative amănunte ale vieții lor.

Aveau să creadă și în colaborarea cu medicul lor, dar și în faptul că îndurarea tămăduitoare a lui Iisus Hristos le era destinată. Le-a mai fost sugerat să-și imagineze că puterea tămăduitoare a „Marelui Vraci” este mereu în ființa lor.

Peale spune că rareori a văzut doi oameni care să creadă cu mai multă inocență copilărească și a căror încredere să fie mai deplină. Biblia i-a entuziasmat. Adesea îi telefonau ca să-i spună de un pasaj minunat pe care tocmai l-au descoperit.

Primăvara următoare, Helen, așa se numea soția, i-a mărturisit: „e cea mai splendidă primăvară din viața mea. Anul acesta florile sunt mai frumoase ca niciodată (…), verdele frunzelor mi se pare mai intens, iar păsările n-au cântat niciodată atât de melodios.”

Chipul femeii, relatează Norman Vincent Peale în cartea Forța gândirii pozitive, era invadat de o lumină extatică, spiritul ei renăscuse. Și, zi de zi, a început să se însănătoșească și fizic, recuperând o mare parte din puterea pierdută. Forța ei creatoare înnăscută a izbucnit brusc, iar viața ei a căpătat un nou înțeles.

Cât despre Horace, el nu a mai avut probleme cu inima, iar energia fizică, mentală și spirituală de care se bucură acum, îl recomandă ca fiind o persoană deosebit de plină de viață.

Oriunde ar merge, ei le oferă celor din jur un straniu sentiment de înălțare sufletească.

Ce secret să fi descoperit acest cuplu greu încercat? Pur și simplu au învățat să se inspire din Puterea Superioară, unul dintre cei mai uluitori factori din experiența umană.

Această putere stă oricui la îndemână. Dacă vă deschideți sufletul în fața ei, vă va năvăli în suflet ca un torent puternic. Oricine poate avea acces la ea. Este o infuzie de putere care mătură totul înaintea ei, înlăturând frica, ura, boala, slăbiciunea, înfrângerea morală, împrospătându-vă și întărindu-vă cu sănătate, fericire și bunătate.

Formulați-vă problema! Cereți o anumită rezolvare! Fiți convinși că obțineți răspunsul!

De ce să ne lăsăm înfrânți când suntem liberi să ne extragem seva din Puterea Superioară?


Citiți și:
Știința confirmă puterea de vindecare a rugăciunii
Izvorul cel tainic al vindecării spirituale

 

yogaesoteric
3 iunie 2017
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga