Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Europa anesteziată

 

Pe data de 7 mai 2017 s-a desfăşurat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa. Aproape că nu mai miră pe nimeni explozia de entuziasm cu care pretinsele elite euroatlantice au aplaudat victoria anonimului şi insignifiantului Emmanuel Macron, scos din joben de mafia globaliştilor extremişti ultraliberali.

Practic necunoscut în urmă cu câţiva ani, Macron a avut o ascensiune spectaculoasă, care ar putea părea inexplicabilă celor care nu au informaţiile necesare pentru a şi-o explica. Totuşi, lucrurile sunt cu mult mai simple decât par.

E suficient să spunem că Macron a lucrat ca bancher pentru Rothschild. Ceea ce trebuie să recunoaştem că spune totul. Nu de alta, dar aşa cum afirma recent un site internaţional de ştiri alternative, „un fost bancher Rothschild rămâne pe veci un bancher Rotschild”. Aşa că nu mai trebuie să mire pe nimeni că, după ce a „părăsit” banca familiei care de două secole şi jumătate luptă pentru a obţine controlul total asupra întregii umanităţi, acest domn Nimeni, cu origini în neoliberalismul economic deşănţat al Şcolii de la Chicago, s-a trezit ministru de finanţe în cabinetul „socialistului” Hollande, cel mai catastrofal preşedinte al Franţei postbelice, care părăseşte unicul său mandat cu ruşinoasa cotă de popularitate printre francezi de 5%!

Se pune întrebarea, totuşi, cum a fost posibilă ascensiunea fulgerătoare din neant a acestui trepăduş rothschild-ian către vârful politicii franceze şi europene?

Trebuie spus că lucrurile nu s-au petrecut totuși chiar aşa de rapid şi de neaşteptat. Fiindcă apartenenţa la banca Rothschild a fost doar unul dintre elemente. Macron a beneficiat, tocmai din cauza acestei apartenenţe, de atenţie din partea unor persoane şi cercuri extrem de influente.

Una dintre aceste persoane a fost Jacques Attali. Mason de rang foarte înalt, consilier al preşedinţilor francezi, curea de transmisie între Palatul Elysee şi ramura pariziană a Rothschild-ilor, fost preşedinte al BERD, un personaj considerat un soi de Kissinger francez. Un Kissinger, e drept, ceva mai tânăr…

La recomandarea lui Attali, Rothschild l-a plasat pe Macron în „rezerva de cadre” la vârf a politicii franceze. Numai că nici Attali, nici Rothschild nu au, ei singuri, capacitatea uriaşă de a influenţa politica mondială. Aşa cum specifică Valentin Katasonov, celebru analist financiar şi politic, ei sunt doar ramura europeană a Marii Finanţe Internaţionale. Şi, deci, a ocultei care face, deocamdată, jocurile mondiale de putere. Centrul global, de care depind ramurile regionale este celebrul Grup Bilderberg. Iar David Rothschild, conducătorul grupului financiar care l-a luat în ocrotirea sa pe domnul Nimeni, ca şi Attali, sunt participanţi de frunte ai întâlnirilor anuale ale acestei structuri oculte.

Şi, ca să înţelegem cum se fac cărţile (şi, adeseori, cu mult înainte…) în jocurile măsluite de putere la nivel mondial, dl. Nimeni a apărut, brusc, pe lista invitaţilor unei întruniri anuale a Grupului Bilderberg. În… 2014! În condiţiile în care, la acea reuniune, din Franţa nu au participat decât şase persoane. Şi, cum remarcă tot Katasonov, în comparaţie cu Aşii şi Rigile din acest joc mondial, din Franţa, Macron nu era decât un biet Valet. Dar nu era o întâmplare.

Atunci când a devenit evident pentru establishment-ul francez şi internaţional că Partidul Socialist, după dezastruosul mandat al lui Hollande, nu poate prezenta în alegeri un candidat credibil, care să câştige alegerile, continuând politica favorabilă birocraţiei ne-alese a Uniunii Europene şi că atât Francois Fillon, candidatul formaţiunii fondate de De Gaulle, cât şi candidata dreptei naţionaliste, Marine Le Pen sunt cu mult mai eurosceptici şi ambii militează pentru o politică de bună înţelegere cu Rusia şi pentru renunţarea la sancţiunile economice impuse acesteia de Trezoreria Statelor Unite şi băgate şi pe gâtul docilei Uniuni Europene, domnului Nimeni i s-a fabricat la repezeală un partid, în numele căruia să candideze la preşedinţie. Şi, cu sprijinul presei franceze şi mondiale, controlată de aceeaşi ocultă (să amintim, cum o face Pepe Escobar în Asia Times, preluat de Information Clearing House, că, spre exemplu, la celebrul, pe vremuri, ziar La Liberation, cândva gazeta în care se exprima Sartre, în 2005, familia Rothschild a cumpărat 37% din acţiuni, pentru ca, peste câţiva ani, un obscur bancher de la Rothschild & Cie Banque să fie lansat în afaceri de fuziuni de companii şi să i se creeze aura unui „Mozart al finanţelor”), la începutul anului 2017, Valetul a devenit Rigă. Şi, apoi, după două săptămâni, As!

Evident, orice om informat este conştient de costurile imense pe care le presupune crearea din nimic a unui partid, cu structuri teritoriale, capabil să susţină o astfel de candidatură, mai ales într-o ţară de dimensiunea şi importanţa Franţei. De unde fondurile necesare?

Aceasta este o întrebare lipsită de sens dacă revenim la informaţia anterioară, că Macron nu este decât un băiat de mingi al familiei Rothschild. Şi că, în aceste condiţii, banii necesari vor curge în flux continuu către el şi noul partid, de la marea finanţă internaţională. Interesată să nu piardă controlul asupra unei ţări de importanţa Franţei pe arena internaţională.

Pasul al doilea a fost, ca şi în România, ca şi în alte părţi, implicarea justiţiei şi a serviciilor secrete în jocul politic. Şi, tocmai la momentul potrivit, a explodat ancheta de corupţie şi conflict de interese a parchetului francez împotriva lui Fillon, politician cunoscut, versat, cu mare experienţă internă şi internaţională, care era principalul candidat la preşedinţie şi pe care nici măcar un domn Nimeni cu susţinere rotschild-iană nu ar fi putut spera să-l învingă. Astfel, candidatura lui Fillon a fost distrusă, el nereuşind să se claseze, în aceste condiţii de decredibilizare printr-o anchetă lansată suficient de aproape de data alegerilor pentru ca Fillon să nu-şi mai poată, eventual, demonstra nevinovăţia în timp util, decât pe locul 3-4, la egalitate cu Melenchon.

Pentru mai multă siguranţă, o anchetă de corupţie şi abuz a fost deschisă de imparţiala justiţie franceză şi împotriva Marinei Le Pen, pentru care s-a cerut şi ridicarea imunităţii de care beneficiază în calitate de europarlamentar.

Numai că, doar cu câteva zile înainte de turul al doilea, a izbucnit un scandal imens. Campania electorală a lui Macron a fost victima unui atac de mare amploare a hacker-ilor, s-au extras şi publicat pe reţelele de socializare câteva mii de e-mailuri ale managerilor de campanie, preluate de un site internaţional de dezvăluiri, care au provocat un adevărat şoc. Imediat, a intervenit Comisia Electorală franceză, care a interzis (oare de ce?) presei să preia şi să comenteze informaţiile, pretextând că ele ar putea fi amestecate şi cu ştiri false, îndemnându-i şi pe cetăţenii francezi să nu se lase influenţaţi de dezvăluiri.

Justiţia franceză a anunţat că a deschis o anchetă pentru a vedea de unde provine atacul. Nimic de comentat, aşa ceva e firesc. Cea ce este nefiresc este că nu a fost declanşată şi o anchetă referitor la dezvăluirile în sine. Fiindcă chiar și dacă numai o parte dintre ele sunt reale, atunci scena politică franceză este aruncată în aer. Şi asta fiindcă rezultă legături clare între Macron şi firme ale sale cu bănci din paradisuri fiscale, deja demonstrate în cazuri anterioare ca fiind amestecate în înlesnirea ascunderii de bani nu tocmai justificabili şi curaţi ai elitelor politice, economice şi financiare naţionale, în afara graniţelor naţionale, în scopul sustragerii de la fiscalizare. Şi, evident, negările lui Macron nu pot fi considerate probe.

Dar dezvăluirile merg mult mai departe. Ele arată, de exemplu, că Macron, care a pozat într-un familist model (deşi, la drept vorbind, un model cam ciudat, având, la vârsta lui de 39 de ani, copii sub 20 de ani cu o soţie cu 29 de ani mai… matură şi care le-ar putea fi copiilor mai degrabă bunică!), are o relaţie extraconjugală… gay, foarte bine ascunsă de ochii opiniei publice.

Ceea ce este încă şi mai compromiţător este faptul că în aceste dezvăluiri, pe care şi celebrul site specializat WikiLeaks le confirmă, apar informaţii despre amestecul în finanţarea campaniei lui Macron al sinistrului Soros. De la care partidul apărut din neant al domnului Nimeni a preluat şi denumirea! En Marche… Aceasta fiind copiată după logo-ul uneia dintre sutele de ONG-uri agitatorice ale lui Soros, logo care este… Move On! Care, culmea, în franceză ar fi tocmai En Marche! Mai mult de atât, recent decedatul manager financiar al partidului lui Macron, Henry Hermand, a fost un apropiat al lui Soros, ceea ce îi face pe unii comentatori să afirme că Macron însuşi este un soi de surogat al sinistrului complotist mondial maghiaro-iudeo-american.

Lucrurile sunt cu atât mai complicate cu cât, în ianuarie 2017, au fost sparte e-mailurilor lui Soros, de unde s-au sustras peste 2.500 de e-mailuri din care rezulta că acesta căuta să ţină sub control Franţa şi să influenţeze atmosfera civică şi politică din Rusia. Una dintre deciziile influenţate de Soros, dezvăluită şi asumată ulterior de Fundaţia pentru Societatea Deschisă, a fost votul din Parlamentul European pentru libera circulaţie în Europa a ucrainenilor. De altfel, într-un interviu acordat CNN, George Soros a recunoscut că a creat o fundaţie care a avut o contribuţie majoră la căderea structurii de stat legal aleasă la Kiev şi, după revoltă, la instaurarea regimului Poroşenko.

Este foarte probabil ca, la această oră, Macron şi mânuitorii săi din umbră să nu fie tocmai liniştiţi, fiindcă este greu de apreciat care va fi evoluţia evenimentelor în viitor în legătură cu dezvăluirile apărute la adresa noului preşedinte.

Ca să nu mai spunem că întregul program cu care a câştigat el alegerile nu anunţă câtuşi de puţin lucruri bune pentru Franţa. Reducerile substanţiale în taxarea corporaţiilor, amputarea gravă a finanţării programelor sociale, intenţia de a restrânge drepturile muncitorilor şi ale uniunilor sindicale, menţinerea politicii dezastruoase Merkel-Hollande a graniţelor deschise pentru imigraţie sunt mai degrabă dătătoare de frisoane şi ameninţă, în plus, să transforme Franţa, încă un model de stat social, într-o nouă Grecie în Uniunea Europeană. Dar o Grecie de dimensiuni cu mult mai mari!

Nu constituie deloc o surpriză că prima vizită externă anunţată de anturajul noului preşedinte va fi în Germania. Ceea ce îl pune deja, în faţa electoratului francez, în poziţia unei marionete a doamnei Merkel. Care, în plus, nu se simte nici dumneaei foarte confortabil în aşteptarea alegerilor din toamnă. Cum nu se simte nici Macron în aşteptarea alegerilor parlamentare care bat la uşă, înaintea celor germane.
Mai ales că victoria, aparent zdrobitoare, a lui, este foarte aproape de o înfrângere. Fiindcă 25% dintre francezii înscrişi în listele electorale nu au votat. Cel mai grav absenteism din ultimele aproape patru decenii. Dacă mai adăugăm şi faptul că, din cei 65% care au votat Macron, 25% nu au votat pentru el, ci împotriva Marinei Le Pen, rezultă că votanţii lui (şi ai ocultei…) sunt doar 40%. Din 75%! Adică doar 30% din corpul electoral, adică nu cu mult mai mult decât a adunat Marine Le Pen în jurul personalităţii sale.

Şi, să nu uităm, Marine Le Pen şi Melenchon, adică cei prezentaţi de presa rotschild-iană ca fiind extrema dreaptă şi extrema stângă franceză, au adunat, împreună, peste 55% din voturile exprimate. Adică sensibil mai mult decât Macron!

Această observaţie prezintă o Franţă profund divizată, care va fi foarte greu de guvernat începând din vară, chiar şi în condiţiile în care Constituţia franceză îi dă preşedintelui puteri mai mari chiar decât cele de care dispune preşedintele american.

Mai ales că, să nu uităm, Brexit-ul readuce Marea Britanie mult mai aproape de Statele Unite decât de Europa. Şi City-ul londonez mai aproape de Wall Street. Ceea ce face ca centrul financiar al Uniunii Europene, care se va deplasa, cel mai probabil, la Frankfurt, să aibă o pondere mondială mult mai mică.

În aceste condiţii, Uniunea Europeană, cu politica ei externă falimentară, rămasă încă la remorca Statelor Unite şi vehement şi stupid agresivă la adresa Federaţiei Ruse, are toate şansele să fie laminată nu doar politic, ci şi economic şi financiar între marele bloc anglo-saxon şi Uniunea Economică Eurasiatică, aflată în plină dinamică şi în evident proces evolutiv de cuplare cu Organizaţia Şanghai.

Surprinzător, în modul în care s-a desfăşurat şi a fost exprimat votul francez din 30 aprilie, este altceva. Cum a fost posibil ca o ţară cu mândria şi demnitatea care erau recunoscute Franţei, o ţară care a dat celebra mişcare de rezistenţă antifascistă a partizanilor, care a fost ilustrată strălucit în marea politică mondială de marele De Gaulle, exponent al patriotismului şi naţionalismului francez, să poată vota ca preşedinte o marionetă jalnică. Nu doar a ocultei mondiale, globalistă, adversara încrâncenată a tuturor naţionalismelor, dar şi o marionetă, ca şi predecesorul său Hollande, a Angelei Merkel. Fiindcă, aşa cum foarte inspirat spunea Marine Le Pen în ultima confruntare televizată dintre cei doi finalişti: „după aceste alegeri, Franţa va fi condusă de o femeie. De mine sau de doamna Merkel!

După cum, la fel de stupefiant este faptul că, după palma răsunătoare dată anul trecut de poporul britanic globalismului distrugător de valori, de economii şi chiar de naţiuni, după cazul Olandei, care a votat la alegerile parlamentare din acest an pentru globalistul docil Rutte, Franţa, una dintre ţările europene exponenţiale, emblematice, îşi pleacă la rândul ei grumazul sub jugul globalismului nimicitor de identitate europeană.

Nu degeaba se intitulează acest articol Europa anesteziată…


Citiți și:
Franța: secretele teribile din spatele lui «Rothschild» se manifestă prin Macron
Planul secret al Germaniei şi Franţei, demascat de televiziunea poloneză de stat

 

yogaesoteric
8 iunie 2017

 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga