Arhipelagul Gulag din Finlanda unde sunt prizonieri copiii doctoriţei Camelia Smicală

O afacere de 1 miliard de euro în care este băgat și patronul filo-nazist al IKEA

Național-socialismul n-a murit, ci doar e în stare de conservă și se manifestă sub forma unui nazism întârziat în unele state din nordul Europei, care au dezvoltat un adevărat Arhipelag Gulag al copiilor, prin sistemele de tip Barnevernet. Cel puțin așa pare să fie dacă luăm la bani mărunți cazurile familiilor Nan și Bodnariu și acum cel al dnei dr. Camelia Smicală, ai cărei copii sunt răpiți și abuzați fizic și psihic de sistemul de „protecție a copilului” din Finlanda.

În exclusivitate, după ce a fost condamnată la șase luni de închisoare cu suspendare pentru „denigrarea” sistemului, românca a acceptat să acorde un interviu pentru ActiveNews despre presiunile extraordinare la care este supusă și chinul pe care l-a îndurat familia ei în ultimii ani, povestind în premieră cum un fost ambasador român i-a închis în nas porțile ambasadei – la propriu – atunci când i-a cerut sprijinul, cu copiii mici în brațe.

În continuare vom prezenta câteva date despre mizele afacerii de circa 1 miliard de euro anual.

Cu adevărat, ceva este putred rău de tot în Danemarca; și în Suedia și în Norvegia și în Finlanda – unde zeci de familii de români au copiii răpiți de Barnevernet-urile locale. Dacă dna Alina Mungiu Pippidi ne explica, pe măsura sponsorizărilor de sute de mii de euro primite din Norvegia, că românii care au ieșit în întreaga lume în apărarea drepturilor copiilor și părinților Familiei Bodnariu sunt agenți plătiți de ruși, ne întrebăm ce va mai găsi acum, în cazul familiei Smicală, când Finlanda, deși țară UE, se află în cele mai bune relații cu Rusia, țarul Putin fiind așteptat ca oaspete de vază la aniversarea a 100 de ani de independență a republicii nordice, în timp ce președintele Sauli Niinistö urmează să viziteze Kremlinul.

Hai să sperăm că sunt agenți americani, poate așa va interveni și statul român pe lângă cel finlandez, pentru eliberarea celor doi copii ai dnei dr. Smicală, Mihai și Maria, din Gulagul copiilor din Finlanda, o „insulă a plăcerilor” în care sistemul de reeducare finlandez țintește să transforme orice suflet de copil într-un patruped docil, conform experimentelor antiumane la care sunt supuși mai ales copii din familii mixte sau chiar complet străini, cu precădere cei din Europa de Est.

Că așa stau lucrurile o dovedește totala lipsă de înțelegere și transparență în acest caz revoltător, în care cei doi copii cu cetățenie română au fost smulși violent din brațele mamei lor, în baza unor reclamații false, și apoi încarcerați separat în case de copii, după ce mai fuseseră deja supuși unor abuzuri, din partea tatălui finlandez dement, de care mama a divorțat în urma mai multor tentative de ucidere a ei cât și a copiilor. La baza problemei stă însăși „tradiția” finlandeză. Secția internațională a Televiziunii finlandeze ne informează că, în 2014, un studiu major efectuat asupra a 42.000 de femei din 28 de țări ale Uniunii Europene a demonstrat că 47% dintre femeile finlandeze au fost supuse violențelor psihice sau sexuale, ceea ce face ca Finlanda să ocupe locul 2 în Europa în acest top al ororii, fiind depășită, pe locul 1, de alt stat nordic: Danemarca. Un alt studiu, din 2012, plasa Finlanda în vârful listei negre cu cele mai multe ucideri de copii din Europa.

Organizația finlandeză pentru drepturile omului October Movement (Lokakuun Liike) a documentat torturi și atrocități înfiorătoare la care au fost supuși copii din centrele de plasament sau dintre cei aflați în custodia unor părinți de împrumut, în timp ce părinților reali le era interzisă vizitarea copiilor: bătăi, ștrangulări, pedepse prin băi în apă foarte fierbinte sau în zăpadă, izolare, înfometare și chiar și șocuri electrice. Anul trecut, în luna noiembrie, Juha Rehula, ministrul Afacerilor Familiei și al Serviciilor Sociale, și-a cerut scuze public pentru oribilitățile sistemului pe care îl păstorește, după cum relatează Finland Today. Violențe, abuzuri sexuale, violuri, maltratări psihice și muncă forțată, au fost motive pentru care ministrul și-a cerut iertare în fața a zeci de victime ale sistemului. Degeaba însă. Ororile continuă. Scuzele publice au fost doar o operațiune de PR.

Care este miza? Pe lângă experimentele mengeliene desfășurate asupra copiilor, o miză imediată este cea materială: afacerea. Afacerea plasamentului și afacerea adopțiilor, unde sunt preferați copii albi (după cum afirmă chiar un parlamentar britanic), sunt doar două dintre ele.

Conform aceleiași organizații finlandeze October Movement (Lokakuun Liike), instituțiile de plasament primesc de la stat între 80.000 și 150.000 de euro pe an de cap de copil, iar familiile adoptive primesc circa 30.000 de euro anual, dintre care o treime este neimpozitată. Costurile pentru un copil instituționalizat pot ajunge până la 600 de euro pe zi, în acest moment fiind închiși sau trimiși spre adopție, împotriva voinței lor sau a părinților, circa 20-25.000 de copii, aproximativ 100.000 de copii din Finlanda aflându-se într-o relație cu instituția de „protecția copilului”. ONG-ul finlandez pentru drepturile omului estimează că afacerea Gulagul copiilor se ridică la circa 1 miliard de euro anual. Presa internațională a revelat de-a lungul anilor că „lucrătorii sociali” sunt stimulați prin bonusuri pentru „depășirea planului” la copii instituționalizați și adoptați.

Cine sunt beneficiarii afacerii? Firme imense ale industriei farmaceutice și serviciilor sociale și medicale. În Finlanda, contractele pentru preluarea copiilor sunt împărțite între MedOne-Attendo – companie suedeză cu filiale în Norvegia, Danemarca și Finlanda, Dextra-Pihlajalinna și Mehiläinen. În 2016, Attendo Finlanda a avut o cifră de afaceri de 441 milioane euro, Dextra a avut venituri de 399,1 milioane euro iar Mehiläinen a raportat în 2015 venituri de 590,1 milioane de euro. Proprietarii unor asemenea instituții monstruoase se ascund de cele mai multe ori în spatele unor fonduri de investiții cu zeci de filiale. De exemplu, Mehiläinen e deținută în procent de 41 % de o asemenea companie pe numele ei KKR, respectiv Kohlberg Kravis Roberts, cu venituri anuale de circa 9 miliarde de euro, alte 41% fiind deținute de o supra-companie multi-națională numită Triton. Umbrela Triton Partners – care raportează vânzări de 13,9 miliarde euro – e foarte zgârcită în a-și prezenta patronii reali. Presa de specialitate a aflat însă o serie dintre aceștia. Printre ei, fostul membru al partidului Unității Socialiste Suedeze, succesorul Partidului Național Socialist Muncitoresc Suedez, filo-nazistul Ingvar Feodor Kamprad, multi-miliardarul patron al lanțului IKEA.

Secția internațională a Televiziunii finlandeze a încercat anul trecut să afle care este exact profitul firmelor care derulează afacerea „sistemului de discriminare a copiilor”. Nu a reușit. Ministerul de resort a răspuns Televiziunii că nu știe dar că și-ar dori să afle și probabil o să o facă în viitor. THL a obținut totuși sumele pentru șase orașe ale Finlandei, inclusiv Helsinki. Conform sursei, pentru a ține copii în case de copii sau familii adoptive, în 2014, s-au cheltuit 329.878.580 euro, dintre care Helsinki a plătit 126 de milioane de euro. Sursa citată ne informează că Finlanda are 89 de instituții de „protecția copilului” conduse de stat, 615 de firme private și 4.290 de familii adoptive care primesc ajutor de la stat. În Finlanda trăiesc doar 5,4 milioane de oameni.

Aceeași televiziune a scris și a avut curajul să prezinte critic cazul dnei dr. Camelia Smicală. Cum filmarea a dispărut de pe site-ul televiziunii, v-o prezentăm mai jos:

Citiţi şi:

Furtul legalizat al copiilor și totalitarismul modern

Copii torturați de serviciile sociale în Norvegia, după al Doilea Război Mondial. Practicile pline de oroare continuă, la altă scară, chiar și astăzi

Cazul Bodnariu şi atacul asupra copiilor: de la răpiri şi torturi până la «sacrificii ritualice»

yogaesoteric
9 iunie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More