Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Articole >
Adevăruri şocante pe care nu o să le găsiți niciodată în presa «sistemului»! Dialog «la gura sobei» cu istoricul Corvin Lupu despre Decembrie 1989 (3)


«Pleacă ai noștri, vin ai noștri, noi rămânem tot ca proştii»
(DEZVĂLUIRI ULUITOARE)


Citiți a doua parte a articolului


Marius Albin Marinescu: Cum a încercat Securitatea să iasă din această situație de presiune uriașă pe care noua putere o exercita împotriva ei?

Corvin Lupu:
Pe de o parte, cadrele de securitate au încercat, mai ales la nivel central, să explice noii puteri cât de util este un serviciu de informații și de securitate și să coopereze disciplinat, pe de altă parte, au avut loc și acțiuni potrivnice noii puteri, făcute „la disperare”. Acesta era modelul practicat de Securitate: duplicitatea. Alt model nici nu știau să practice.

Marius Albin Marinescu: Să înțeleg prin aceasta că nivelul de performanță în Securitate era modest?

Corvin Lupu: Nu vreau să spun că nivelul general al cadrelor din Securitate era modest. Erau mulți ofițeri valoroși în aparatul de securitate. Din punctul de vedere al instituției se performa, respectiv se îndeplineau misiunile ordonate, dar asta se datora cu deosebire legislației de atunci, controlului general al societății, care permitea identificarea din fașă a oricărei acțiuni potrivnice legislației și intereselor statului. Cu toate acestea, chiar generalul Iulian Vlad a recunoscut într-un raport din 31 martie 1990, înaintat lui Ion Iliescu, că Securitatea era deprofesionalizată și a accentuat în lungi pasaje această realitate. Pentru cei interesați, memoriul a fost publicat de istoricul Cristian Troncotă în ediția a II-a a cărții domniei sale Duplicitarii.

Marius Albin Marinescu: Știu că pe dumneavoastră s-au supărat tare unii foști șefi ai fostei Securități, dar pe generalul Vlad nu s-au supărat că i-a catalogat drept deprofosionalizați?

Corvin Lupu: Nu, pe generalul Vlad mulți foști securiști îl prezintă opiniei publice ca pe un erou. Aceste aprecieri au o țintă precisă: dacă generalul Vlad a fost erou, atunci Securitatea care l-a urmat orbește, cu excepțiile de rigoare, a fost o sumă de eroi și merită recunoștința poporului român și, eventual, scuze pentru că, la un moment dat, unii români s-au îndoit de bunele sale intenții și de realizările ei. În subsidiar, în cercuri închise de ofițeri, generalul Vlad este și criticat pentru unele măsuri pe care le-a luat și pentru altele, pe care nu le-a luat. La o festivitate, respectiv la o întâlnire a unei promoții de absolvenți ai fostei școli de ofițeri de securitate, un ofițer superior s-a ridicat și i s-a adresat generalului Vlad cu apelativul „Trădătorule!”. Generalul Vlad a plecat, iar reuniunea a fost compromisă.

Generalul Vlad s-a supărat pe mine, după o relație bună care a durat decenii la rând, pentru că am devoalat momentul istoric din decembrie 1989. Înainte de apariția cărții mele Trădarea Securității în decembrie 1989, generalul Vlad nu a avut ieșiri publice privitoare la acele evenimente istorice. Deloc. După apariția și răspândirea destul de mare a cărții mele, a simțit nevoia să iasă și a organizat tot felul de manifestări prin universități și biblioteci județene, cu ajutorul fostei rețele a Direcției a I-a a D.S.S., care mai are oameni peste tot în țară. La început a negat tot ce scria în cartea mea, susținând că este falsă „de la un capăt la altul” și cea mai urâtă carte care a ținut-o el în mână. Apoi, după un an, fiind un om cult, a înțeles că nu merge cu minciuna în această formă și și-a nuanțat discursul. Recent, într-o cuvântare ținută la Galați, a fost întrebat de un student dacă în decembrie 1989 a fost „revoluție sau lovitură de stat”. Iulian Vlad a spus „Scurt: Nu a fost o revoluție! A fost o lovitură de stat!” și a menționat că lovitura de stat s-a dat „cu participarea Securității”. Eu am fost sigur că adevărul promovat de mine în cărți va învinge, mai devreme sau mai târziu. Problema „adevărului” este că puterea politică din România îl respinge și continuă să afirme „tezele din decembrie” ale lui Iliescu&Co.

Marius Albin Marinescu: Ce făceau ofițerii de securitate în închisoare?

Corvin Lupu: Făceau ceea ce știau ei să facă: adunau informații și exercitau presiuni împotriva noii puteri pentru a fi eliberați și repuși în drepturi. Colonelul Filip Teodorescu, arestat în 22 decembrie 1989, a fost numit prim-adjunct al directorului S.R.I., în primăvara anului 1990 și a mai rămas în penitenciar timp de încă un an de zile. De acolo, îmbrăcat în zeghe, semna numirea de directori ai structurilor județene de resort și dădea ordine rețelelor. După numărul mare de parteneri de celulă pe care i-a avut, toți deținuți „de lux”, foști conducători ai țării, ofițeri superiori de diverse arme etc., desigur că prezența lui Filip Teodorescu în penitenciar a avut rațiuni informative importante. Așa se explică faptul că a mai fost necesar ca Filip Teodorescu să rămână deghizat în deținut timp de peste un an de zile, el fiind, de fapt, prim-adjunct al directorului S.R.I.

Un caz interesant este cel al lt. col. Gheorghe Atudoroaie, fost adjunct al șefului Securității Județului Timiș. A fost arestat în 22 decembrie 1989 și eliberat a doua zi pentru a fi trimis în diverse misiuni secrete. Apoi, a fost readus în penitenciar, în 17 ianuarie 1990, și băgat în celula în care era încarcerat colonelul Petre Moraru, fost adjunct al Inspectorului General al Miliției, generalul Constantin Nuță, care respectase legislația în vigoare și ordinele comandanților săi (Ceaușescu, Milea, Nuță), fapt pentru care era pe cea mai neagră dintre liste, fiind asasinat în celulă în ziua de 31 ianuarie 1990. Imediat după moartea lui Petre Moraru, despre care oficial s-a spus că s-ar fi sinucis prin spânzurare, lt. col. Gheorghe Atudoroaie a fost eliberat, reangajat, a ajuns general, șef de diviziune în S.R.I. și în alte funcții importante, ajungând să dețină toate dosarele de cadre ale S.R.I.-ului pro-sovietic din era Măgureanu și a contribuit la recuperarea în activitate a unui mare număr de foști ofițeri de securitate.

În penitenciar și generalul Vlad a fost consultat în legătură cu reorganizarea serviciilor secrete românești, a dat numeroase sfaturi noilor servicii secrete și a fost operat de colecist în cele mai bune condiții. Când a ieșit din închisoare și m-a vizitat la Sibiu, era într-o stare fizică bună și mânca un regim normal. Toți securiștii au fost tratați ca parteneri ai noii puteri, fără nicio asemănare cu tratamentul aplicat de securitate adversarilor politici din perioada dictaturii iudeo-bolșevice. Radu Tinu, și el fost adjunct al șefului Securității Timiș, și-a permis din penitenciar chiar să-l amenințe voalat pe generalul Stănculescu, cu ocazia uneia din scrisorile în care îi cerea să-l elibereze. De asemenea, făcea presiuni și aluzii de șantaj la adresa procurorului general adjunct al României, care era și șeful Procuraturilor Militare, generalul de justiție militară Gheorghe Diaconescu.

Oricum am privi lucrurile, prezența unor ofițeri de securitate în penitenciare, ofițeri care au reprezentat un procent foarte mic raportat la totalul efectivelor instituției, pe de o parte, a fost o acțiune necesară creării unei imagini false, mimându-se desființarea Securității și crearea unui nou regim politic democratic și uman lipsit de poliție politică. Din acest punct de vedere, am putea conchide că niște securiști au fost plimbați prin închisoare pentru moralul celor pe care Brucan i-a numit „stupid people”!

Pe de altă parte, cum am mai spus, ținând în închisori „grei” ai Securității, precum Vlad, Stamatoiu, Bucurescu, Teodorescu și alții, Securitatea, „calul nărăvaș”, cum o numise Ceaușescu, era „îmblânzită” și adusă, pentru moment, la lanțul F.S.N.-ului. Ulterior, serviciile de informații se vor elibera de acest „lanț” și își vor crește mereu puterea, depășind-o pe cea a politicienilor, controlând ele întreaga societate, scăpând ele de controlul societății, care, de fapt, este imposibil de efectuat, și atingându-și propriile aspirații, cele pe care Ceaușescu nu a vrut niciodată să li le ofere.

Marius Albin Marinescu: Dați-ne un exemplu de acțiune de ieșire din strânsura „lanțului”.

Corvin Lupu: La începutul lunii ianuarie 1990, situația cadrelor din Securitate părea fără ieșire. Comandanții Securității erau în închisoare. Chiar dacă li se promitea că situația lor se va rezolva favorabil și li se făceau concesii, constând în drept la pachete, în vizite ale familiilor etc., neîncrederea ofițerilor de securitate ajunsese foarte mare. Ei se temeau că grupul Iliescu își va consolida puterea și își va crea alte structuri informative bazate pe cadre din M.Ap.N., se vor recruta alți ofițeri, iar ei vor fi sacrificați și abandonați în mâna fioroasă a străzii, dornică de răzbunări.

Ofițerul de securitate cel mai sus poziționat în noua putere politică a fost colonelul Dumitru Mazilu. I se construise în fals o imagine de disident. El fusese trimis ca funcționar la O.N.U. cu rang înalt și retras de la post, sub motivația de a fi fost agent al serviciilor de informații ale S.U.A. În seara de 21 decembrie 1989, a fost ridicat de o mașină a Securității și ținut peste noapte într-un loc de detenție, iar în dimineața de 22 decembrie, din ordinul generalului Vlad, a fost adus înapoi la casa lui. O plimbare care l-a făcut „disident”, apt pentru funcția înaltă de prim-adjunct al președintelui C.F.S.N., pe care a primit-o în seara de 27 decembrie 1989.

Mulți observatori ai evenimentelor au interpretat că Securitatea făcea un joc dublu, „la două capete”, dar, de fapt, nu juca decât la „un capăt”, cel al eliminării lui Ceaușescu și al constituirii unei noi puteri dorită de marile puteri. În acest timp, așa cum arăt, Securitatea fabrica falși disidenți dintre oamenii ei de încredere, pe care, în baza „disidenței”, să-i propulseze în noua putere, pe care dorea să o controleze.

Marius Albin Marinescu: Această aspirație este tipică tuturor serviciilor de informații. În cea mai mare parte a Lumii, în epoca contemporană, a existat o luptă între conducerea politică și serviciile secrete. Asta se întâmplă și astăzi la noi. Această realitate importantă ar putea constitui subiectul unei alte discuții.

Corvin Lupu: În 12 ianuarie 1990, are loc o manifestație aparent spontană în Piața Victoriei din București, la care participanții au acuzat noua putere că nu pedepsește vinovații pentru crimele de la „revoluție” și au cerut anularea decretului de abolire a pedepsei cu moartea, manifestându-și suspiciunea că pedeapsa cu moartea s-a abolit pentru a se salva criminalii din decembrie 1989. Conducerea F.S.N.-ului a ieșit în stradă între manifestanți. A vorbit Petre Roman, care a repetat că noul guvern va conduce doar o scurtă perioadă de timp, asigurând alimentarea și încălzirea populației până la alegerile libere pe care le va organiza, după care F.S.N. se va retrage. Oamenii nu păreau convinși. A vorbit și Gelu Voican-Voiculescu, dar nu a reușit nici el să liniștească strada. A luat cuvântul și Ion Iliescu, care a fost fluierat, iar unii au strigat „Jos Iliescu!”.

Cine puteau fi provocatorii acestei răzmerițe? Poporul încă nu era supărat pe noua conducere. Nu fusese luată nicio măsură majoră care să creeze nemulțumiri populare. Li se dăduse mâncare, căldură, benzină la liber și oamenii mergeau mai mult la cârciumi decât la fabrici. Poporul știa atunci că Iliescu&Co stau puțin la conducere, organizează alegeri libere și pleacă. Practic, securiștii erau singura categorie socială de mari nemulțumiți și frustrați de faptul că fuseseră trădați de către cei pentru care ei îl trădaseră pe Ceaușescu. Este cert că acolo în piață nemulțumirile formulate erau întreținute de fosta Securitate.

După cuvântarea lui Iliescu, are loc o încercare de „lovitură de teatru”: colonelul de securitate Dumitru Mazilu trece de partea demonstranților, se suie pe tanc, ia cuvântul și întreabă mulțimea: „Îl vreți pe Iliescu jos? Bine! Atunci Jos Iliescu!!!” Pentru ca trecerea lui de partea străzii să fie legitimată, colonelul Dumitru Mazilu rostește cu convingere lozinca: „Moarte securiștilor!”. Prin acest gest, el a abandonat tabăra F.S.N.-ului. Lucrurile au degenerat și, surprinzător, ca la un semn, în foarte puține minute, Piața Victoriei s-a umplut cu noi participanți la demonstrație, de ordinul miilor, care se manifestau zgomotos în favoarea grupului Iliescu, îl bruiau pe Mazilu și au înclinat balanța în favoarea „marelui Ilici”.

După puțin timp, în aceeași seară, la televiziune, Dumitru Mazilu și-a anunțat demisia din funcție, în prezența lui Ion Iliescu care, cu viclenia și falsitatea-i cunoscute, a declarat că regretă demisia colegului său. După încă 16 zile, Dumitru Mazilu și-a anunțat ieșirea din viața politică. După părerea mea, domnule director Albin Marinescu, în 12 ianuarie 1990, Dumitru Mazilu a fost în misiune. Cu toate că a strigat din toți rărunchii „Moarte securiștilor!”, a fost respectat ulterior de mulți colegi de breaslă și sistemul controlat de servicii l-a menținut în poziția de profesor universitar și conducător de doctorate la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza. Misiunea lui Dumitru Mazilu a eșuat, pentru moment, dar este cert că Securitatea a continuat să caute soluții, acționând duplicitar pe aceleași două căi: arătându-și utilitatea pentru noul regim și încercând să aducă grupul Iliescu în dificultate cât mai mare, pentru a-l determina să apeleze la serviciile Securității și să-l determine să permită acesteia să obțină din nou măcar atribuțiile și influența pe care o avusese în societate în perioada dictaturii de dezvoltare.

Marius Albin Marinescu: Oare cine să fi fost miile de oameni care au venit în Piața Victoriei cu întârziere, pe finalul demonstrației, după ce Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican-Voiculescu eșuaseră în a-i liniști pe demonstranți?

Corvin Lupu: Eu cred că cel puțin o parte din acei oameni ar putea să fie miile de luptători sovietici pătrunși în România cu complicitatea Securității, Direcției de Informații a Armatei și a Comandamentului Trupelor de Grăniceri, înaintea evenimentelor din decembrie 1989. Acești luptători au rămas în România până în octombrie 1990, când în urma unui raport scris de generalul Mihai Caraman, pe atunci director al S.I.E., prim-ministrul Petre Roman, recuperat definitiv de serviciile secrete franceze, a solicitat ambasadorului U.R.S.S., Evgheni Tjajelnikov, să-și retragă efectivele. Cu acest prilej, ambasadorul sovietic a declarat că le va retrage fără nicio problemă, dar că respectivele efective au rămas în România la dorința noii puteri.

Păi, domnule director, ce alte nevoi l-ar fi determinat pe Ion Iliescu să dorească menținerea luptătorilor sovietici în România, altele decât menținerea la putere, în condițiile în care noile servicii secrete erau încă firave și se bazau tot pe o parte din cadrele fostei Securități? Aceste zeci de mii de luptători erau în majoritate proveniți din R.S.S. Moldovenească și din zonele românești din R.S.S. Ucraineană, vorbitori de limbă română.

Marius Albin Marinescu: Oricum, și această demonstrație din 12 ianuarie 1990 s-a desfășurat tot sub fluturul drapelelor României cu stema decupată.

Corvin Lupu: Să vă spun ceva. Într-o zi, în vara anului 1989, la sediul Arhivei Securității, a sosit intempestiv generalul Iulian Vlad. Era un eveniment. El inspira deopotrivă respect și teamă. De regulă, cerea să i se aducă unele dosare la birou, nu mergea personal la arhivă. I s-a dat raportul, după care a solicitat să i se aducă dosarul Imre Naghi, al revoluției maghiare din 1956. S-a așezat la biroul unui ofițer-cercetător, a dat deoparte lucrurile acestuia, a pus dosarul în locul lor și l-a parcurs. Ofițerul-cercetător a rămas alături de generalul Vlad, pregătit să-i pună la dispoziție tot ce avea nevoie. Pe o foaie de hârtie și-a făcut anumite notițe. S-a oprit îndelung la drapelul Ungariei din care răsculații din toamna anului 1956 au decupat stema comunistă de atunci a țării, respectiv Stema Rákosi. Pe foaia lui de hârtie, generalul Vlad a notat: „decuparea stemei”… Este cert că generalul Vlad s-a pregătit temeinic și din timp pentru evenimentele din decembrie 1989. Și-a făcut temele foarte bine…

Marius Albin Marinescu: Foarte interesant. Unde au stat ascunși acești luptători sovietici?

Corvin Lupu: În diverse unități ale M.Ap.N., ale S.R.I., ale S.I.E. și ale M.I. În mod normal, acum, redeschizându-se dosarele „revoluției” și ale mineriadei din 13-15 iunie 1990, la cererea C.E.D.O., dacă s-ar dori aflarea adevărului, s-ar ancheta și această chestiune. Ar trebui anchetați cei din Comandamentul Serviciilor Armatei care erau activi în anii 1989-1990, atât în centrală, cât și ofițerii de intendență din unități, ca și ofițerii de resort de la toate instituțiile menționate. Mulți dintre cei care i-au încazarmat pe sovietici și pe mineri trăiesc și ar trebui să fie audiați. Nu se poate ca toată lumea să mintă. Acești ofițeri de intendență știau exact câte porții suplimentare de mâncare au livrat, câte paturi au pregătit etc. Nu se poate ca nimeni să nu vrea să spună adevărul în fața organelor de cercetare competente ale țării.

Marius Albin Marinescu: Credeți că ar fi posibil să se cerceteze acest fapt?

Corvin Lupu: Eu nu cred că regimul politic actual are interes. Din contră. Trădătorii și criminalii din decembrie 1989 și din perioada următoare care s-au perpetuat la putere, sunt profitorii prăbușirii României și nu vor să răscolească propria mizerie. Pe de altă parte, eu nu cred că ar fi posibil pentru că NU există independență în Justiție și, cum am început să arăt, oamenii compromiși în mizeria evenimentelor din decembrie 1989 și de după aceea, inclusiv în lanțul de crime politice care s-au săvârșit în România post-ceaușistă au fost promovați în grade și în funcții mari, primind pe umeri stele mari după stele mari, protecție și privilegii.

Dosarele „revoluției” au fost gestionate de cei vinovați de crimele revoluției și de complicii lor. Sper că îmi dați voie să exprim părerea mea că și asasinarea Ceaușeștilor a constat în două crime. În acest moment, dosarul „revoluției” este gestionat de nepotul fostului șef al Comandamentul Serviciilor Armatei, cel implicat direct în cazarea, hrănirea și echiparea la M.Ap.N. a luptătorilor aduși în București, ca și în alte orașe, cu misiuni speciale, inclusiv a minerilor, cu ocazia mineriadelor. Cum să afle românii adevărul? El va da opiniei publice doar informații false, sau trunchiate, toate menite să ascundă adevărul evenimentelor, eventual să identifice ca vinovați pe unii dintre cei care între timp au murit, sau diverși militari de grade mici, din stradă.

Vedeți dumneavoastră, se redeschide dosarul „revoluției” pentru a se cerceta cine i-a omorât pe cei din stradă, de parcă trăgătorii aceia ar fi persoanele importante în evenimente. Posibil să se afle adevărul ar fi doar dacă recunoașterea acestuia ar fi ordonată de consilierii de la Washington, cei care conduc armata și serviciile noastre. În rest, cum am mai spus, se va face joc de picioare, vor mai fi învinuiți unii, care vor nega, se vor indica mărturii și vinovății care se vor împiedica de faptul că unii dintre actorii evenimentelor sunt morți etc.

Nu vedeți, domnule director, privitor la dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1989, principalii vinovați, cei care conduceau România și controlau absolut tot sistemul, președintele și prim-ministrul, respectiv Iliescu și Roman, susțin cu tupeul extraordinar care-i caracterizează că nu sunt vinovați de nimic, n-au nicio implicare și vinovat este doar ministrul de Interne de atunci, generalul M.Ap.N. Chițac, care este mort de mulți ani. Iliescu spune că nu are nimic să-și reproșeze. Roman face confuzii intenționate pentru a deruta opinia publică, aducând aminte de faptul că el însuși a fost o victimă a minerilor. Dar, după cum știți, el a fost o victimă a minerilor în septembrie 1991. În iunie 1990, era încă de aceeași parte a baricadei cu Iliescu și susținea venirea minerilor. Într-o ședință din 12 iunie 1990, Petre Roman a aprobat personal Planul de evacuare a Pieței Universității. Cumnatul său, colonelul Dimitrie („Kuki”) Borislavski a fost unul dintre cei care i-au condus pe mineri și pe cei îmbrăcați în ținută de mineri la obiectivele care au fost atacate de aceștia, Universitate, sediul P.N.Ț.C.D. etc.

Acest tupeu nu este românesc. Este tupeu post-comunist de minoritari etnici. Hai să nu mai dăm vina pe români pentru toate mizeriile astea. Iliescu și Roman nu sunt români nici de sânge, nici de simțiri! În 2014, Iliescu a scris o carte de amintiri în care continuă seria minciunilor pe care le-a afirmat privitoare la faptul că bunicul său evreu, Vasili Ivanovici, ar fi fost de fapt român și reia teza falsă a rudeniilor sale din Tilișca (jud. Sibiu), fără să menționeze nimic de mama sa care era țigancă din neamul căldărarilor și nici de a doua soție a tatălui său, care era tot țigancă din Baia Mare, soră bună cu mama viitorului „rege” al țiganilor, Ion Cioabă.

În aceste condiții, rămâne tot pe noi, pe istoricii neangajați și necontrolați de „sistemul ticăloșit” și care mai avem și un pic de curaj, să scriem adevărul despre acele evenimente. Din acest punct de vedere, eu mi-am cam făcut datoria. Dacă se dorește, cercetarea evenimentelor poate începe și de la cărțile mele, în acest caz, procurorii trebuind să purceadă la transformarea informațiilor din carte în probe judiciare. Actualul general Ilie Botoș, cel care a primit dosarul „revoluției” spre rezolvare, sau spre nerezolvare (vom vedea!), m-a convins cu ani în urmă și l-am angajat la mine la facultate să conducă un program masteral de studii de securitate, unic în țară, numit Securitate judiciară, restricționat pentru civili, în care masteranzii învățau în principal chiar această problemă a transformării informației în probă. Le-am predat și eu ore acestor masteranzi de la Securitate judiciară.

Marius Albin Marinescu: Cine erau acești masteranzi?

Corvin Lupu: Erau ofițeri acoperiți din parchete. Dacă procurorii militari ar vrea să afle adevărul despre evenimente din decembrie 1989, ar trebui să înceapă cu începutul și să cerceteze cine a permis ca mii de agenți străini să intre în România și să se deplaseze nestingheriți în lungul și în latul țării, apoi să cerceteze cine nu a făcut munca preventivă și a permis să se destabilizeze România, apoi să cerceteze cine nu a apărat sediile puterii, lăsându-le pe mâna străzii, inclusiv a unor infractori de drept comun, începând cu sediul C.C. al P.C.R., cine a dat foc, cine i-a ucis în primul rând pe militari, ulterior pe unii dintre cei din stradă, cine nu a respectat legislația și nu și-a făcut datoria conform stării de necesitate de atunci etc.

Aceste cercetări nu ar trebui să aibă nicio nuanță politică. Ele nu pot să plece de la premisa că tot ce s-a făcut împotriva vechiului regim este bine și tot ce s-a făcut respectându-se legile de atunci este rău. Trebuie o judecată juridică, nu una politică, cum fac magistrații noștri militari și civili, a căror activitate nu are nimic în comun cu independența Justiției, mult trâmbițată, dar inexistentă. De aceea este ticăloșit regimul actual și trebuie reformat, altfel crapă! Crăpăm toți odată cu el…


Citiți a patra parte a articolului


Citiți și:
Despre securiștii de ieri și de azi (I)
Am ştiut de la Mironov Alexandru cu două luni înainte ca aceste evenimente să se producă…

 

yogaesoteric
21 iunie 2017

 

 

Articole publicate recent

> 17 NoiembrieConfort şi libertate

> 17 NoiembrieCum s-au folosit date personale extrase de la populaţie prin FB şi Google pentru manipulare în alegerile prezidenţiale din SUA

> 17 NoiembrieSe restartează America?

> 17 NoiembrieDemitizarea lui Berbeceanu

> 16 NoiembrieEuro de la un sistem convergent la unul divergent

> 16 NoiembrieTu ce vei face când angajatorul îţi va cere să dai imediat jos crucea de la gât?

> 15 NoiembrieDezvăluirile uimitoare ale unui fost ofiţer SRI

> 15 NoiembrieThe Guardian: Fost director CIA ar fi conspirat cu agenţi străini pentru a falsifica dovezi despre conexiunile lui Trump cu Rusia

> 14 NoiembrieSerie de Cursuri Publice Keshe – Înțelegerea Științei Plasmei

> 14 NoiembrieMiracol – Un japonez a supraviețuit atât bombardamentului de la Hiroshima, cât și celui de la Nagasaki. A trăit peste 90 de ani!

> 14 NoiembrieDeutsche Welle: «Prosperitatea ca iluzie bine întreţinută: în România, sărăcia a devenit ceva invizibil, un fapt ascuns şi neglijat cu premeditare!»

> 14 NoiembrieDe ce îl iubesc conservatorii pe Putin

> 13 Noiembrie Fii mulţumit cu ceea ce ai!

> 13 NoiembrieEste necesară o detoxifiere culturală

> 13 NoiembrieAşa se prepară un denunţător – Interceptări cu «manelistul DNA» Ciprian Man

> 13 NoiembrieNeoatlantismul dintre mări

> 13 NoiembrieTrump: Presa falsă deformează democrația în țara noastră

> 12 NoiembrieAvertismente cu tâlc – Putin: Nicio ţară de pe Pământ nu va supravieţui unui război nuclear

> 12 NoiembriePentru a sensibiliza cât mai puternic opinia publică, femeile s-au dezbrăcat și au protestat

> 12 NoiembrieUn angajat McDonald’s a fost concediat după ce a postat pe internet poze cu resturile «dezgustătoare» dintr-o mașină de înghețată

> 11 NoiembrieFlorin Morariu, eroul de la Londra: «Sunt un simplu om care crede în Dumnezeu. Și cred că Dumnezeu m-a ajutat»

> 11 NoiembrieCocktail geopolitic abraziv. Qatar: bombe, un Prinţ Întunecat, gaz şi nelipsiţii hackeri ruşi

> 11 NoiembrieCehia i-a cerut României să lupte împreună împotriva brandurilor ce oferă calitate inferioară în Europa de Est

> 10 NoiembrieGhid nou de adresare, fără «Doamnelor şi domnilor»

> 10 NoiembrieCine conduce România?

> 10 NoiembrieChinezii au creat trotuare special demarcate pentru utilizatorii de telefoane mobile. Cât de gravă este dependența de astfel de dispozitive în China?

> 9 NoiembrieO fantomă bântuie prin România – Stafia antipatriotismului deşănţat şi a trădării naţionale

> 9 NoiembrieOmenirea, pe cale de dispariţie

> 9 NoiembrieO ţeapă americană

> 8 NoiembrieSupervulcanul Yellowstone poate erupe oricând!

> 7 Noiembrie526 mil. euro, paguba adusă statului de contractul Bechtel adoptat de guvernul Năstase prin OUG

> 7 NoiembrieIstoricul Alex Stoenescu face dezvăluiri despre generația facebook: În următorii 15-25 de ani va fi un dezastru al competenței

> 7 NoiembrieJurnalist român, interviu pentru Liberation: «Eu am avut rolul scânteii care a declanşat protestele din Bucureşti»

> 6 NoiembrieLinșat moral și profesional pentru că s-a opus schimbării denumirii străzii Radu Gyr din Cluj-Napoca

> 6 NoiembrieLituania, una dintre cele mai prospere țări din UE, a respins legalizarea căsătoriilor homosexuale

> 5 NoiembrieDonald Trump, discurs senzațional în Polonia: Popoarele Europei încă mai strigă: «Îl vrem pe Dumnezeu!»

> 5 NoiembrieSchema de funcționare a trinomului

> 5 NoiembrieCum era să nu mai existe Judas Priest după ce doi adolescenţi chiar s-au sinucis pe muzica lor

> 5 NoiembrieDupă atentatul din Manchester, rămâne întrebarea: Ce bombă a folosit kamikaze și cine anume l-a învățat să o facă?

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga