Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Yogananda – parfumul divin al iluminării spirituale


Eliberează-te de conştiinţa individualităţii, de faptul că eşti separat de tot şi de toate. Rămâi neclintit, cu mintea fixată asupra Lui. Rămâi în sinea ta la fel de neafectat ca Sinele nemişcat ce doreşti să devii. Numai El este ce doreşti în realitate. Numai fericirea Lui este adevărata ta natură.
Yogananda




Privirea sa liniştită m-a pătruns până în adâncurile Infinitului. „Dorinţa inimii tale va fi îndeplinită!”. Sri Yukteswar vorbea rareori în parabole; eram încurcat. M-a lovit uşor în dreptul pieptului, puţin deasupra inimii.

Trupul meu împietrise; aerul ieşi din plămâni aspirat parcă de un sorb uriaş. Suflet şi spirit, smulse din aşezarea lor spaţială, ţâşneau prin fiecare por ca un fluid luminos.

Îmi simţeam trupul de parcă aş fi fost mort; deşi conştiinţa mea nu mai fusese niciodată atât de vie. Sentimentul identităţii nu mai era limitat la el, ci îmbrăţişa atomii din jurul meu. Oamenii de pe străzile îndepărtate păreau să traverseze încet propria mea periferie. Vedeam rădăcinile plantelor şi arborilor în solul devenit transparent pentru mine şi urmăream circulaţia intensă a sevei lor.

Toate împrejurimile mi se perindau prin faţa ochilor. Câmpul meu vizual, devenit global, îmi permitea să cuprind totul dintr-o privire. În spatele meu am văzut oameni care coborau pe strada Rai Ghat şi am văzut o vacă albă care se apropia alene; a ajuns la uşa ASHRAM-ului şi am zărit-o cu ochii obişnuiţi. După ce a trecut de uşă continuam s-o văd foarte clar prin pereţii de cărămidă. În câmpul viziunii mele globale, obiectele vibrau şi pâlpâiau, ca nişte imagini cinematografice. 

Nectarul nemuririi curgea ca aurul etern

Corpul meu, cel al Maestrului, stâlpii curţii, mobila, tavanul, copacii şi razele soarelui fremătau atât de intens, încât au ajuns să se topească într-un singur ocean de valuri luminescente, aşa cum se dizolvă zahărul în apă. Lumina care îmbrăţişa tot lăsa când şi când să se întrezărească materializarea formelor, metamorfoze ce revelează de-a pururi legea cauzei şi a efectului în creaţie. O bucurie oceanică a poposit pe ţărmul calm şi nelimitat al sufletului meu.

Am înţeles că spiritul lui Dumnezeu este fericire fără de sfârşit, iar Fiinţa Sa se plămădeşte dintr-o infinitate de raze. O aureolă splendidă a izvorât din străfundurile fiinţei mele, înflorind continuu şi absorbind oraşe, continente, Pământul, Soarele, constelaţiile, până la ultimele galaxii.

Întregul Cosmos, iluminat ca un oraş pe care îl zăreşti noaptea în depărtare, iradia în fiinţa mea neţărmurită. Lumina orbitoare de dincolo de contururile nete ale obiectelor se destrăma uşor la graniţele viziunii mele, dar percepeam încă şi mai departe o radiaţie nepământească, egală, cu strălucire necontenită; o lumină ceva mai densă alcătuia imaginile planetelor. Dumnezeiescul mănunchi de lumină care izvora din Sursa eternă, născând galaxiile, era transfigurat în aure de o splendoare fără seamăn. Iar şi iar am văzut razele creatoare condensându-se în constelaţii şi prefăcându-se în limbi de flăcări translucide.

Miriade de lumi curgeau tumultos, într-un halou diafan; cerul întreg se făcuse o singură vâlvătaie. Am ştiut că centrul acestei bolţi cereşti era în fapt un centru de percepţie intuitivă în inima mea.
Atâta splendoare se revărsa din celulele mele, pătrunzând în structura intimă a Universului! AMRITA, nectarul nemuririi, curgea în mine ca aurul etern. Auzeam vocea creatoare a lui Dumnezeu reverberând în sunetul AUM, vibraţia motorului cosmic...




Iată-mă devenit oceanul bucuriei

După mulţi ani am scris poemul SAMADHI, întru gloria acestei stări cosmice:

Întunericul şi lumina s-au stins deopotrivă,
Aripile întristării s-au risipit,
Bucuriile pieritoare s-au pierdut în zare, corăbii iuţi,
Năluca simţurilor nu mai există acum pentru mine.
Boală, sănătate, ură, iubire sau moarte,
Umbre deşarte pe ecranul dualităţii – toate s-au destrămat.
Sarcasmul, hohotele de râs, vârtejurile de melancolie,
S-au topit în oceanul preafericirii.
Bagheta fermecată a meditaţiei
A liniştit furtuna iluziei.
Universul, vis uitat, aşteaptă din subconştient,
Gata să-mi ia cu asalt nou-trezita memorie divină.
Trăiesc fără umbra cosmică,
Ea nu mai există, dincolo de stinsa mea părere de rău;
Aşa cum marea există fără valuri,
Dar ele nu respiră fără mare.
Vise, veghe, somnul profund,
Trecutul, prezentul şi viitorul, nu sunt pentru mine
Decât un veşnic prezent: Eu, Eu pretutindeni.
Planetele, stelele, galaxiile, Pământul,
Mii de cratere în flăcări, cutremurare a Firii,
Creuzete gigantice ale Creaţiei!
Gheţari de raze cosmice, fluxuri incandescente de electroni.
Gânduri ale tuturor oamenilor, trecute, prezente sau viitoare,
Fiece fir de iarbă, eu însumi, întreaga omenire,
Fiece particulă de pulbere cosmică,
Mânia, lăcomia, binele, răul, mântuirea, ispita,
Le-am înghiţit, plumbul l-am urcat în aur
Într-un vast ocean – sânge al Fiinţei mele înflorind fără sfârşit.
O bucurie extatică, născută din meditaţie,
Îmi orbeşte ochii,
Izbucneşte în flăcări de fericire,
Topindu-mi lacrimile, ţesuturile, toată fiinţa.
Tu eşti eu, eu sunt Tu!
Cunoaşterea, Cunoscătorul, Cunoscutul nu sunt decât un Unic Tot.
Exaltare netulburată, fără contenire, din eternitate, pace mereu fragedă.
SAMADHI, beatitudine dincolo de orice închipuire,
Tu nu eşti o stare inconştientă,
Palid produs al unui cloroform mental,
Tu mi-ai lărgit, o, SAMADHI, câmpul conştiinţei
Dincolo de limitele trupului meu muritor,
Până la ultimele frontiere ale Veşnicului!
Acolo Eu, Oceanul Cosmic,
Contemplu micul ego plutind în Mine.
Rândunica, fiecare grăunte de nisip, nimic nu scapă vederii Mele.
Întregul spaţiu pluteşte ca un iceberg în marea Mea Minte.
Pocal gigantic, Eu alcătuit din toate lucrurile.
Din meditaţia dăruită de GURU, profundă, prelungită, însetată
Soseşte acest SAMADHI ceresc.
Aud murmurul ultimilor atomi,
Pământul întunecat, munţii, valurile – toate devin fluide.
Mările se evaporă ca nebuloase cosmice.
AUM suflă deasupra aburilor, îndepărtându-le vălurile;
Oceanul îşi descoperă electronii luminoşi,
Şi deodată sunetul tobei cosmice
Preface lumina fizică în Lumina veşnică
A beatitudinii care pătrunde totul.
M-am născut din bucurie, trăiesc în bucurie, mă topesc în ea.
Ocean mental, beau valurile creaţiei.
Patru văluri: solidul, lichidul, vaporii, lumina se ridică.
Eu însumi sunt una cu Marele Eu.
Adio, umbre ale amintirii pieritoare.
Cerul spiritului meu este neprihănit,
Fie deasupra, dedesubtul sau înaintea mea.
Sunt una cu raza eternităţii.
Bucuria mea, uşoară ca un balon, a trecut dincolo de nori,
Iată-mă devenit Însuşi Oceanul Bucuriei.


Fragment din cartea Autobiografia unui yoghin, de Paramahansa Yogananda


Citiţi şi:
Paramahansa Yogananda
Reînvierea marelui yoghin Sri Yukteswar şi revelaţiile sale uluitoare
YOGA: o cale către Infinit

 

yogaesoteric
21 iunie 2017



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga